Adevăr Divin
Psihogenealogia: Vindecarea rănilor familiale și regăsirea de sine
| Reasumarea istoriei personale și familiale, înscrierea mai corectă într-o descendență sau într-o legendă și punerea în ordine a „șantierului“ lăsat de strămoșii noștri: acesta este obiectul psihogenealogiei clinice. |
49.00 39.20 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
| Psihogenealogia ne oferă posibilitatea să ne păstrăm loialitățile
familiale care ne convin; să scoatem la iveală tot ceea ce a fost vesel,
onorabil, agreabil și liniștit în familia noastră; să lăsăm deoparte
povara erorilor, a suferințelor, a rănilor și a „păcatelor“ din trecut;
să acceptăm că în familia noastră pot exista și lucruri rele, rușinoase
și nespuse, drame nerezolvate, pierderi pe care nu le putem admite și să
ne putem distanța astfel, ca să ne trăim, în sfârșit, propria viață. Autoarea abordează aspectele esențiale ale loialităților familiale invizibile, sindromul de aniversare, memoria trupului, precum și cel mai bun mod de a trasa un arbore genealogic semnificativ. Ea ne ajută să ne punem cele mai potrivite întrebări ca să trăim, și nu doar să supraviețuim, subliniază capcanele pe care trebuie să le evităm și ne deschide calea care ne permite „să culegem nectarul din grădina familiei, pentru a face din el miere“. |
Cuprins:
Notă asupra noii ediții (2012) |
Fragment:
CAPITOLUL II Să le fim credincioși strămoși lor noștri, dar mai ales nouă înșine: „loialitățile familiale” invizibile și inconștiente Ființa umană este un animal gregar și social Omul, ca și animalul, a supraviețuit perioadelor glaciare în hoardă sau într-o colectivitate numeroasă. Primul nostru reflex este acela de a ne strânge în grup și „a face la fel ca toată lumea”, iar excepțiile nu schimbă nimic din acest fapt. Ceva din noi ne împinge să ne „apărăm” familia și modul ei de viață și de gândire și să-i reproducem comportamentul (loialități familiale conștiente și inconștiente), oricare ar fi dorințele noastre conștiente de a face altfel. Și dacă, pentru a ne deosebi, facem contrariul a ceea ce a fost făcut și dacă părinții noștri au făcut același lucru, repetăm modul de revoltă al bunicilor noștri, reacționăm în loc să alegem și să acționăm. Și ciclul se reia de la capăt... Dar, atenție, a face contrariul nu înseamnă a ne elibera de părinții noștri, ci a fi legați de ei prin opoziție. Este încă o formă invizibilă de legătură și de loialitate familială invizibilă. A fi liber în propriile tale alegeri înseamnă a face altfel. A deveni adult, a tăia cordonul ombilical și a te elibera de influența familiei înseamnă să poți face opțiuni în sinea ta și, eventual, să selectezi o altă formă și alte criterii de judecată, de alegere și de viață. Cripta și fantoma Să reamintim că rar se găsește o familie care să nu aibă secretul sau secretele sale și, adesea, un „schelet în dulap” sau, cel puțin, lucruri nespuse și subiectele sale tabu implicite, precum și „oile sale negre” care nu mai sunt frecventate sau sunt evitate. Secretele de familie sunt subiecte fierbinți. Sunt precum „cartofii încinși” de care ne debarasăm cât mai repede și pe care îi trecem din mână în mână, fiecare mână arzându-se în treacăt, din generație în generație. Într-o oarecare măsură, ele creează un clivaj al personalității: o parte care știe și o parte care nu vrea sau nu poate să știe nimic. Este ca o traumă care se întoarce și izbește violent, ca o rană deschisă care are nevoie să fie scoasă la lumină și lăsată liberă, o tânguire care vrea să fie auzită, înțeleasă și văzută, luată în seamă, ba chiar tratată, sprijinită și conținută printr-un adevărat ajutor terapeutic „de domolire”, un holding (susținere). Psihanalistul parizian de origine maghiară, Nicolas Abraham, făcea propunerea de a explica în acest mod cazurile unor pacienți care nu corespundeau nici cu experiența sa, nici cu un model teoretic freudian. Era ca și cum altcineva se exprima prin gura lor, asemenea unui ventriloc. Aceștia păreau posedați de o „fantomă” purtând ascuns un foarte grav secret de familie, „ieșind dintr-o criptă” înăuntrul unui descendent, ca să se manifeste fie fizic, fie psihic, ca să se facă auzită (vechea temă a basmului rusesc de origine evreiască, Dybbuk, despre posedarea: unei tinere fete de către un iubit de demult). Eliberarea de suferință este posibilă numai începând să se vadă, să se înțeleagă, să se dezgroape și să se „lucreze” secretul. Acest fapt se realizează prin ascultarea fină de către un moderator, în general psihoterapeut sau psihanalist specializat, care să-i sprijine și să-i strunească exprimările și manifestările. Relația cu co-conștientul și cu co-inconștientul Freud a deschis în anul 1909 domeniul inconștientului individual; Jung, în 1953, pe cel al inconștientului colectiv; iar Moreno, pe cel al co-conștientului și pe cel al co-inconștientului de familie și de grup. În ceea ce ne privește, Hilgard și eu însămi am identificat, fiecare în felul său, sindromul de aniversare. Conceptul de ca-inconștient de familie sau de grup este unul dintre principalele instrumente pe care le utilizez pentru a înțelege legăturile transgeneraționale. Cercetătorul englez polivalent Ruppert Sheldrake a numit unde morfogenetice „undele” care leagă împreună persoane apropiate, din punct de vedere familial sau chiar terapeutic (în contextul proximității cu ocazia unei formări sau a unei terapii, de exemplu), asemenea unui al șaselea simț, chiar un al șaptelea simț, atunci când este vorba de sentimentul de a fi supravegheat, de exemplu. A demonstrat faptul prin filme sonore, prezentând pe un ecran dublu sincronizat în ce moment exact, chiar cu o precizie de fracțiune de secundă, câinele „simte” de departe sosirea stăpânului său: stăpânul luând în mână, de departe, cheile din birou și câinele ridicându-se ca să meargă la ușa locuinței... NASA a verificat în timpul Războiului Rece că o cățea începea să urle de moarte pe uscat atunci când, departe, într-un moment aleatoriu, puii ei erau înecați în mare. Mulți dintre noi au trăit experiența de a se gândi „din întâmplare” la cineva și ca acea persoană să telefoneze exact atunci, sau să se trezească noaptea tresărind și să se gândească precis la cineva apropiat, și să afle după aceea că acea persoană tocmai murise sau avusese un grav accident. Am lărgit, de asemenea, conceptele lui Ivan Boszormenyi-Nagy de „mare registru de contabilitate familială” și de „loialități invizibile” ca să includ în el loialitățile familiale inconștiente și invizibile și loialitățile invizibile ale grupurilor mici sau ale echipelor, în analiza și înțelegerea aprofundată – inconștientă, dar manifestă – ale legăturilor transgeneraționale. Ansamblul „fenomenelor psihice” din interiorul unui grup sau al unei echipe poate apărea explicit prin diverse tehnici, scoțând astfel în evidență ideea de tele- (comunicarea la distanță, ca în expresia” telecomunicații”), stările co-conștiente și co-inconștiente. Aceste stări sunt trăite de către parteneri, de membrii unei familii și de membrii foarte legați ai unui grup și pot fi reprezentate și împărtășite. Sociologul și specialistul în psihodrame J.L. Moreno a avut intuiția a ceea ce se numește acum efectul imediat al neuronilor-oglindă. Moreno explică astfel: ,,0 stare co-conștientă sau co-inconștientă nu poate să aparțină unei singure persoane. Este întotdeauna o proprietate comună”. Co-conștientul și co-inconștientul de familie sau de grup Să reluăm conceptele de conștient și de inconștient ale lui Freud (individual), ale lui Jung (colectiv), ale lui Moreno (co-conștient și co-inconștient de familie sau de grup). Conceptul de co-inconștient al lui Moreno nu este asemenea conceptului de inconștient colectiv al lui Jung. Este vorba de legături de echipă și de familie, și nu de legături extinse la întreaga societate. Este important să nu se confunde ceea ce se află sub aceste terminologii diferite. Propria noastră istorie de familie nu este același lucru cu folclorul din cultura noastră, chiar dacă uneori există o contagiune, sau o suprapunere parțială, între experiența de viață a unei familii individuale, societate și cultură, în general. În anii 1950, credeam – și continui să cred și în ziua de azi că aceste concepte de co-conștient și de co-inconștient sunt concepte foarte importante, o „cheie” pentru lume, pentru terapie, psihoterapie și psihodramă, ca și pentru psihogenealogie. Sunt convinsă, după ce am practicat și am predat psihoterapia pe cinci continente vreme de peste 50 de ani, că ideea de concep tualizare a co-inconștientului și a co-conștientului și co-inconștientului unei familii sunt dintre ideile cele mai fertile ale lui Moreno. Ele „ sunt la fel de importante ca inversarea rolului, proiecția în viitor, sociometria și atomul social. Unii dintre noi, printre care mă număr și eu, am reluat acest concept nou de co-inconștient de familie și de grup pentru a explora și a dezvolta co-conștientul de familie și co-inconștientul de familie, precum și pe cel de grup, în cazul unei echipe. Am elaborat conceptul de co-inconștient vreme de peste douăzeci de ani în lucrarea mea asupra legăturilor transgeneraționale ale familiei, loialităților familiale și sindromului de aniversare, a psihogenealogiei și a terapiei transgeneraționale. În această lucrare, utilizez genosociograma – o abordare, o tehnică pe care am creat-o plecând de la genograma standard și de la atomul social (despre care voi vorbi în amănunt mai târziu) –, precum și vinietele clinice de psihodramă și surplusul-realitate extinse. Pag. 36 – 41 |