Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașovenii

Autor(i):

Autor(i): Laurențiu Streza, mitrop., Vasile Oltean, pr. prof. dr.

Editura:

Editura: Andreiana - Arhiepiscopia Sibiului

Multe și vrednice de auzit lucruri sunt de faptele ce s-au întâmplat în zilele domniei lui Constantin Vodă Brâncoveanu, care mă voi nevoi a le scrie cât voi putea. • Stolnicul Constantin Cantacuzino – Istoria Țării Românești

Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașovenii

23.00 RON

Cumpără

0 review-uri

Detalii:

Mulțimea documentelor emise sub pecetea lui Constantin Brâncoveanu și pentru el (peste 13000), precum și bogatul epos popular, ne oferă imaginea unui voievod deosebit de activ, nevoit să țină 26 de ani domnia deasupra unor frământări politice, sociale și religioase și mai ales să păstreze balanța unui echilibru între cele două imperii: turc și austriac, aflate cu puternice implicații în soarta și destinul țării, incluzând în palmaresul lor numeroase mărturii privitoare la relațiile voievodului Constantin Brâncoveanu cu Șcheii Brașovului, care se înscriu în îndelungatul șir al relațiilor pe care voievozii din Moldova și Muntenia le-au avut cu românii ortodocși de pe meleagurile Brașovului.

Vezi mai mult ▷

Fragment:

Neamul Brâncovenilor începe de pe vremea lui Mihai Viteazul, impunându-se prin reprezentanții lui în Divanul țării, dar și în viața economică. Bunicul dinspre tată, Preda Brâncoveanu (fiul lui David din Brâncoveni) postelnicul din vremea lui Matei Basarab (fiind căsătorit cu nepoata de soră a lui Matei Basarab) și mare logofăt în vremea lui Constantin Șerban, era foarte bogat, stăpânind vreo 200 de sate, 18.000 iepe, 5000 de boi, 4000 de porci, 300 stupi și 1500 robi țigani, încât cunoscutul călător Paul din Alep mărturisea că fusese ,,foarte bogat și fără de pereche în această (țară), ca și în orice altă țară”. Ctitorise și Mănăstirea Dintr-un Lemn cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” (1634-1635) și Mănăstirea Brâncoveni (refăcută în 1633), fiind și ctitor la Mănăstirea Gura Motrului cu hramul ,,Cuvioasa Parascheva”, zugrăvită ulterior (1705) de Constantin Brâncoveanu. . Tatăl său, Papa Brâncoveanu, nu mai puțin bogat, ajunge și el postelnic și prin căsătoria cu Stanca, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino (ginerele lui Radu Șerban, înrudit cu Mihai Viteazul), devine și el foarte bogat. Într-un manuscris al Liturghierului, aflat azi în Arhiva Academiei de Știință din Belgrad, scris de Radu Sârbu în Țara Românească pe la 1654, este zugrăvit în două imagini diferite Preda Brâncoveanu cu familia sa. Avea doar un an Constantin Brâncoveanu, când tatăl său, în februarie 1555, în timpul răscoalei seimenilor și dorobanților, ridicați împotriva domniei, este omorât în casele sale din dealul Mitropoliei, fiind socotit complotist. Viitorul domn avea să fie crescut de mama sa și bunica după tată Păuna Greceanu și mai ales de unchiul Constantin Cantacuzino, căruia i se adresa cu apelativul ,,tată”. Copilărind la București, în casele părintești aproape de curtea domnească, învață carte grecească și latinească. Murindu-i și cel de al doilea frate Barbu în 1674, Constantin Brâncoveanu devine singur moștenitor al bogatei sale familii și căsătorindu-se cu nepoata lui Antonie Vodă din Popești, adaugă mult averii sale. În timpul domniei unchiului său Șerban Cantacuzino, Brâncoveanu devine ,,vftori postelnic” (al doilea postelnic) la 20 de ani (1674) și ,,vftori logofăt”, după doi ani în timpul domniei lui Duca Vodă, mare agă (comandant al trupelor de dărăbani și seimeni și răspunzător de paza capitalei) la numai 25 de ani în timpul domniei unchiului său Șerban Cantacuzino, ajungând apoi ispravnic de scaun, mare postelnic și în 1682 mare spătar (cu funcții militare ca acelea de general, șef al poliției și ministru al apărării naționale din timpurile moderne). În numele voievodului Șerban Cantacuzino, Brâncoveanu este trimis la curtea prințului Mihai Apafi în Transilvania, la împăratul austriac și la țarul Rusiei, ca diplomat al voievodului.

Aceste antecedente biografice au generat unanimitatea alegerii lui ca domn din partea boierilor țării, după cum spune și cronica: ,,Și făcură socoteală că Constantin logofătul Brâncoveanu este de neam de al lui Matei vodă și are și alte bunătăți, blândeți și altele; să-l ridice pre dânsul domn, că și om este în vârsta de va putea chivernisi domnia cum să cade, în vreme ce este țara ocolită de oști și de primejdii...Și aleseră pe Constantin logofătul Brâncoveanu să le fie domn și să ridicară cu toții din curtea domnească și merseră la Mitropolie, unde este obiceiul a să pune domnii și îndată ce au sosit acolo...ziseră cu toții: Logofete, noi cu toții pohtim să ne fii domn! El zise: Dar ce aș vrea eu cu domnia, de vreme ce ca un domn sânt la casa mea, nu-mi trebuiește să fiu! Iar ei ziseră: Ne rugăm, nu lăsa țara să intre alți oameni sau răii sau nebuni să o strice, ci fii! Și-l luară de mâini și-l împingeau de spate...”.

Sfetnicul său, mitropolitul Antim Ivireanul spunea despre noul domn că acesta ,,se roagă lui Dumnezeu cu căldură ca să dea putere dintru înălțimea lăcașului său și prea luminatului nostru domn, pe care Pronia Sa l-a ales și l-a pus peste acest norod, ca să poată chivernisi cu înțelepciune, să țină întreagă turma ce i s-a încredințat, în mulți ani, luminat, cu fericită sănătate și s-o apere de lupii cei văzuți și nevăzuți”.

Aceasta a fost atmosfera, în condițiile în care, la 34 de ani Constantin Brâncoveanu primea domnia, iar puținii boieri de opoziție, care îl vedeau domn pe Iordache Cantacuzino, nevârstnicul fiu al lui Șerban Cantacuzino, sau pe ginerele acestuia, aga Constantin Bălăceanu, nu numai că au cedat, dar s-au refugiat din țară în Transilvania, trăind cu speranța că vor primi de la austrieci sprijin.

Aflat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Moldova și Muntenia, firește că Brașovul și-a dovedit implicațiile sale în destinul istoric al țărilor române și în vremea voievodului Brâncoveanu.

Oricine străbate Brașovul și îi este dat să facă popas de odihnă în străvechea vatră istorică a Șcheilor Brașovului, nu poate să nu fie surprins de particularitatea acestei așezări în care arhitectura brâncovenească este mărturisită de toate vechile case, care nu au cunoscut încă ultragiile chiciului modern.
Mai puțin cunoscute (unele chiar inedite) sunt mărturiile rămase până astăzi pe manuscrisele (catastife, hrisoave, manuscrise, inscripții) din Șcheii Brașovului, pentru că marii istorici (Nicolae Iorga, Ștefan Meteș, Ioan Jinga ș.a.) l-au văzut pe voievodul Constantin Brâncoveanu mai mult în relațiile cu cetatea Brașov și mai puțin cu românii din Șchei. Rezerva față de șcheieni se credea că este datorată unor cuvinte aspre adresate ,,unor șcheai” de la Brașov (Ion Boghici, Stoica Bogdan, Toader Țapu), care n-au plătit berbecii unui locuitor din Racoș (1698) sau au prădat pe popa Savu din Câmpulung (frații Iosif și Palco din Șchei) în anul 1707 sau au luat cai, vaci, oi de la niște locuitori din Rucăr și Dragoslavele la 1691 . Cert este că în prima perioadă a domniei, nemulțumirea marelui voievod era generată și de prezența în Șchei a agăi Constantin Bălăceanu, pretendentul la tronul Țării Românești, alături de care nu se afla doar familia sa, dar și mulți dintre rubedeniile și foștii boieri ai lui Șerban Cantacuzino. După bătălia de la Zărnești (1690) această contrapartidă dispare din Șcheii Brașovului și marele voievod dovedește o reală și afectivă protecție pentru românii din Șchei, care se confruntau cu marile probleme generate de Uniație. Astfel că toate mărturiile pe care le aflăm încă în Șcheii Brașovului vin să infirme pretinsa ,,ostilitate” a voievodului față de șcheieni și biserica lor.

Favorizați de domnii de peste munți, încă din vremea legendarului Negru Vodă, care le-au construit biserica și au emis hrisoave de danie, (dovadă fiind cele peste 80 de hrisoave aflate în Șcheii Brașovului) firește că la vremea voievodului Brâncoveanu nu se puteau întrerupe aceste legături, mai ales că ,,orașul” Șchei (cum le plăcea localnicilor să-și numească așezarea) găzduia boierii din Muntenia la Brașov, care se simțeau ca la ei acasă, iar șcheienii mergeau ,,în țară” tot ca la ei acasă, căci aveau acolo moșii și proprietăți și găseau piață de desfacere pentru mărfurile pe care le transportau de la Brașov. Mărturie stau documentele publicate de Radu Manolescu, Nicolae Iorga, Ion Bogdan, Candid Mușlea, Sterie Stinghe, ca să numim câțiva dintre istoricii care au cercetat documentele referitoare la relațiile românilor din Șchei cu Țara Românească.

Nici afirmația că Brâncoveanu n-a fost niciodată în Șchei nu poate fi acceptată, căci oaspete mărturisit a fost încă din 1674, la numai 20 de ani ai săi, în timpul domniei împăciuitorului domn Gheorghe Duca (1674-1678). Brâncoveanu venea la Brașov cu scopul de a lămuri pe cantacuzini să se întoarcă în țară (Stroe Leordeanu, Gheorghe Băleanu și Hrizea vistierul), refugiați la Brașov și adăpostiți în Șchei de protopopul Văsâi Grid, protopopul Florea Baran, protopopul Radu Tempea și gocimanul Ion Corbea . Între aceștia se afla și mama sa, Stanca, vărul său Pârvu Cantacuzino (fiul lui Drăghici Cantacuzino) și ginerele acestuia Tudorache Balș cu soțiile și fiii lor. În timpul pribegiei aceștia au lăsat bogate daruri consemnate în catastifele bisericii. Anul 1674 coincide cu anul căsătoriei sale cu Marica, fiica lui Neagoe din Popești, nepoata lui Antonie Vodă (1669-1672).

Al doilea popas al voievodului Brâncoveanu în Șchei a fost în primăvara anului 1707, când părăsește Bucureștiul de frica unui firman turcesc adus de Hasan-aga, dar abia ajuns la Brașov află că scopul venirii turcului era cu totul altul . Cu siguranță că voievodul muntean se temea de o eventuală mazilire și probabil că în acest context apelează la autoritățile din Transilvania să-l găzduiască. Ca urmare în 22 ianuarie 1707 Consiliul de război austriac ordona judelui brașovean să-l primească pe Brâncoveanu în cazul în care acesta s-ar retrage în Ardeal.

Încă de la prima venire Constantin Brâncoveanu își mărturisește sentimental de afecțiune față de aceștia, afecțiune care se confirmă mai ales după 1690. Ca dovadă, deja în 1701 cumpără case în Șchei și un han la Bartolomeu și aduce din Muntenia pe Apostol Manu să le administreze, instalând în cele două case de pe actuala stradă Brâncoveanu pe cele două fiice: Ancuța, căsătorită cu boierul moldovean Nicolae Ruset și Bălașa, căsătorită cu negustorul Manolache Lambrino. Tot în acest context, aduce din Șchei în Muntenia pe frații David și Teodor Corbea, împreună cu tatăl lor , preotul Ion Corbea, folosindu-i ca diplomați în relațiile cu Rusia și alte țări.

Implicațiile pe care le-a dovedit marele domn creștin Brâncoveanu în perioada Uniației sunt impresionante, reușind, împreună cu mitropoliții săi, Teoctist și, mai ales, Antin Ivireanu să mențină rezistența românilor din Șchei în fața presiunilor de catolicizare. Nu numai că le trimite cărți și scrisori de încurajare, dar aduce la curtea sa pe reprezentanții bisericii din Șchei pentru a-i sfătui și le trimite pe șcheianul David Corbea, aflat la curtea sa, să-i susțină moral și să raporteze voievodului tot ceea ce se întâmplă pentru a interveni la autoritățile de la Viena sau din Transilvania în favoarea ortodocșilor din Șchei.

Acesta este contextul în care relațiile cu românii din Șcheii Brașovului se dovedesc deosebit de bune și avantajoase, atât pentru voievodul muntean, cât și pentru românii brașoveni. Ne folosim de bogatul material documentar aflat în arhiva istorică din Șcheii Brașovului, dar și de mărturiile oferite în diferite culegeri documentare datorate cronicarilor din Șchei sau bunilor cercetători amintiți.

Nu ne-am oprit strict la voievodul muntean, ci am apelat și la documentele referitoare la familia voievodului (domnițele Ancuța și Bălașa, prezente în Șchei), nepotul său Grigore Brâncoveanu, care în ciuda deosebitei sale valori, activitatea sa se păstrează în con de umbră. Prezența acestui ultim descendent brâncovenesc la Brașov este confirmată nu numai de documente, dar și bogata sa bibliotecă, motiv pentru care în lucrarea noastră i-am dedicat un spațiu cuvenit. Firește că zestrea de carte lăsată Brașovului de Grigore Brâncoveanu completează fericit numărul cărților care proveneau din cunoscutele tipografii protejate de marele voievod, din producția cărora cu multă generozitate oferea românilor din Șchei, care nu uită să mulțumească și să înțeleagă profunda semnificație a acestora, în condițiile în care accesul românilor din Șchei spre cultură era ștrangulat de politică de dominație a altor culte. Nu putem să înțelegem subiectul cărții noastre propuse prin titlu, fără a prezenta pe șcheienii aflați în legătură cu marele voievod și mai ales frații Corbea și slujitorii bisericii din Șcheii Brașovului.

Chiar dacă insistența noastră privește documentația destinată românilor din Șcheii, nu am putut omite nici bunele relații pe care marele voievod le-a avut cu Cetatea Brașovului, în contextul politicii sale de echilibru între cele două imperii: austriac și otoman. Judele brașovean și cetățenii de vază ai orașului favorizau relații directe ale marelui voievod cu autoritatea imperială a Vienei și voievodul muntean se folosea din plin de acestea.

Acum, când prăznuim 300 de ani de la petrecerea spre cele înalte ale sfântului martir Constantin Brâncoveanu, considerăm o datorie de onoare să apelăm la mărturiile istorice pentru a pune în lumina cunoașterii personalitatea marelui voievod în contextul legăturilor cu brașovenii.

Un prim pas l-am făcut în 16 august 2013, când în cadrul complexului muzeal din Șcheii Brașovului, am deschis expoziția permanentă ,,Constantin Brâncoveanu și Brașovul”, menit să prefațeze comemorarea celor trei sute de ani de la martirajul Sfântului Constantin Brâncoveanu și fii. Expoziția cuprinde trei secțiuni distincte. O primă secțiune o formează zestrea de carte brâncovenească și la loc de cinste se află Biblia de la București din 1688, patronată de voievodul Șerban Cantacuzino, dar și de Constantin Brâncoveanu, care o dăruiește românilor din Șchei, actul ctitoricesc fiind consemnat în catastifele bisericii. Alături de aceasta se află valorosul ,,Chiriacodromion” de la Alba Iulia, toate Mineiele de la Buzău și de la Râmnic și celelalte cărți de cult (Ervanghelia bilingvă de la București, Octoihul, Triodul, Penticostarionul ș.a.). Cel de al doilea sector îl formează documentele, la loc de cinste aflându-se cele 7 hrisoave domnești semnate și pecetluite de Constantin Brâncoveanu, documentele emise de mitropoliții țării Teodosie și Antim Ivireanu, dar și Dositei al Ierusalimului, scrisorile semnate de David, Ion și Teodor Corbea și testamentul Domniței Ancuța din 1730. Cel de al treilea sector este înzestrat cu valoroasele cărți dăruite de Grigore Brâncoveanu, în special monumentalele cărți istorice (anale și cronici) de la Veneția din 1729, care de altfel sunt prezentate în lucrarea noastră, în capitolul dedicat acestui prinț cărturar. Întreaga expoziție este încadrată parietal cu lucrările în acuarelă și pânză ale pictorului brașovean Ștefan Mironescu, reproducând imagini, care conțin casele, străzile și ansamblul arhitectornic al Șcheiului în vremea voievodului Constantin Brâncoveanu, distingându-se cu ușurință stilul arhitectonic brâncovenesc pe care îl confirmă și azi cartierul românesc al Brașovului.

Bogatul material documentar aflat la Arhivele Naționale Brașov, Arhiva Muzeului Bisericii Sf. Nicolae, Arhiva Bisericii Negre, dar și investigațiile făcute de cronicarul Radu Tempea II, istoricii Nicolae Iorga, Candid Mușlea, Sterie Stinghe, Nicolae Sulică și puținele document aflate la Bogatul material documentar aflat la Arhivele Naționale Brașov, Arhiva Muzeului Bisericii Sf. Nicolae, Arhiva Bisericii Negre și puținele document aflate la celelalte biserici brașovene, ne-a fost de bun folos pentru alcătuirea lucrării noastre. Multe nefiind publicate (chiar necatalogate) și netraduse în limbă română, ne-au pus în situația de a întâmpina destul de multe neajunsuri. Suntem convinși că noianul de documente nepublicate și nestudiate, oferă în continuare informații, motiv pentru care nu pretindem că prin lucrarea de față am epuizat subiectul, ci dimpotrivă, deschidem doar drumul spre cunoașterea acestora, așezând lucrarea noastră în impresionantul palmares editorial dedicat acestei mari personalități a istoriei noastre.

Vezi mai mult ▷

Stoc

Stoc Limitat

Preț

Preț 23.00 RON

Discount

Discount 0%

Preț final

Preț final 23 RON

I.S.B.N.

I.S.B.N. 978-606-8602-01-1

Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașovenii

Detalii:

Fragment:

Caracteristici:

Tarotul Rider Waite

Opere complete (Neville Goddard)

Secretul (Cartea 1)

Magia (Secretul Cartea 3)

Supa de pui pentru suflet (a 20-a editie aniversara)

Tarotul Lenormand TVA 19%

Poti sa-ti vindeci viata

Oracolul Lucreaza cu lumina ta interioara TVA 19%

Oracolul cristalelor de apă

Oracolul fazelor lunare

Nu sunt produse la această categorie

Rezervă	în librăria
	din Brașov