Nu știu care vor fi fost motivele ce au îndemnat pe alții să prindă în rânduri
scrise clipe din viața lor. Îmi închipui numai că, pe unii, credința că au
trecut prin împrejurări de viață vrednice a fi cât mai de obște cunoscute, spre
a fi folositoare și altora, alții, poate din dorințe pornite din aprecieri
personale, numai spre a semăna celor dintâi.
Eu unul, dacă printre cei
dintâi nu mă pot număra, apoi, printre ceștilalți n-aș dori să fiu socotit
niciodată.
Dacă, totuși, am așternut în scris amintirile de față, o fac
îndemnat, mai întâi, de dorința de a le reciti în clipe de răgaz, pentru a le
mai retrăi măcar cu ajutorul închipuirii, apoi, spre a feri pe cei care ar dori
să-mi cunoască vreodată viața de ierarh al Bisericii noastre – cum am dorit și
eu să cunosc pe a înaintașilor mei din felurite veacuri –, să o afle după date
arătate de mine însumi și lesne de verificat, iar nu după deduceri greșite, cum
s-a întâmplat adesea pentru alții.
Știut este tuturor cât de mult ne
place să ne răscolim trecutul, reflectând asupra clipelor plăcute, ca și a
suferințelor din viață, dar memoria adesea scapă multe din ele șiatunci poate fi
ajutată de însemnări scrise. Iar de vreme ce,din voia lui Dumnezeu, am avut și
rosturi felurite în slujba Bisericii Sale, voi căuta să dau câteva jalonări
celor ce ar dorisă-mi cunoască truda pusă în acele servicii, având libertateasă
tragă încheierile ce vor crede de cuviință, dreapta și deplina judecată
rămânând, desigur, tot numai Bunului Dumnezeu.
• Mitropolit Visarion Puiu
Prezenta lucrare fructifică cercetările întreprinse asupra vieții și activității
Mitropolitului Visarion Puiu. Prima parte reprezintă textul autobiografic al
Mitropolitului Visarion Puiu, predat, spre păstrare Arhivelor Naționale ale
României în primăvara anului 1944. În lucrare este reprodus textul integral. În
partea a doua intitulată „Addenda” se prezintă perioada de exil într-o primă
parte, iar în a doua, dreptul la recunoaștere care încearcă să etaleze
preocupările pentru redescoperirea personalității Mitropolitului Visarion Puiu,
după 1989, prin lucrări, studii, articole, publicații, în cadrul unor
manifestări culturale și științifice.
Autorul a așternut însemnările din această carte îndemnat de dorința de a le
reciti, măcar în clipele de răgaz, pentru a le mai retrăi măcar cu ajutorul
închipuirii, apoi, spre ai ajuta pe cei care doresc să-i cunoască viața de
ierarh – cum a dorit și el să cunoască viața înaintașilor din felurite veacuri –
să o afle după date oferite de el însuși, lesne de verificat, iar nu după
deduceri greșite, cum s-a întâmplat adesea pentru alții.
Pentru că este știut că tuturor ne place să răscolim trecutul, reflectând
asupra clipelor plăcute, ca și a suferințelor din viață, dar memoria scapă
adesea multe din ele, facem însemnări scrise. Prin acestea li se oferă
cititorilor acestei lucrări câteva jalonări care îi ajută să cunoască unele
elemente din universala personalitate a autorului.
Mitropolitul Visarion Puiu a părăsit țara cu puțin înainte de invadarea
României de către armatele sovietice. Plecat inițial în misiune oficială, a fost
determinat de evoluția evenimentelor militare și mai ales politice să ia calea
pribegiei. Nu a încetat însă niciodată să spere în schimbarea regimului politic
în România și reîntoarcerea în patrie.
În privința acțiunilor întreprinse de acesta în exil, distingem două
coordonate principale: organizarea bisericească a exilului românesc și
demersurile pentru eliberarea României, a altor țări și popoare de sub ocupația
și influența sovietică.
Pentru eliberarea României și a altor țări și popoare de sub ocupația și
influența sovietică a căutat să sensibilizeze organizațiile internaționale și
mari personalități ale vremii. Eliminarea focarelor de conflict și instaurarea
unui climat de armonie în viața internațională a fost o altă direcție pe care a
acționat, adresându-se reprezentanților diferitelor Biserici creștine și
necreștine.
Găsindu-se departe de țară, printre străini de neamul și de datinile noastre
strămoșești, îi îndeamnă pe toți pribegii „să se strângă în jurul celei mai
curate instituții, adică a Bisericii noastre, sprijinind-o, spre a ne putea fi
de folos, încredințați fiind că haosul moral, cultural și îndeosebi cel politic
din lumea de azi, în care se frământă popoarele zilelor noastre, nu va dispărea
fără ajutorul luminilor înțelepte ale Creștinismului, religia Păcii și
armoniilor sociale, fără care omenirea cade lesne în sălbăticie și războaie.
Pentru că a rămas în Austria, în 1944, fără voia lui, a fost acuzat că a
rămas să facă politică hitleristă, iar apoi pentru că a trecut în Italia, i se
spunea că la Moscova e socotit agent papal. Roma, pentru că a fost prins în
Rusia îl suspectează ca rusofil, iar pentru că a fost și în Elveția, unii au
spus că ar fi protestant. În aceste condiții, Mitropolitul Visarion Puiu se
confrunta cu o situație tragi-comică.
În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial
până în anul 1990 despre Mitropolitul Visarion Puiu s-a vorbit și s-a scris
foarte puțin. După ce, la 25 septembrie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a anulat caterisirea promulgată la 28 februarie 1950,
reabilitându-l, au început să apară, în presă, articole despre acest mare
ierarh. Alte acțiuni menite a contribui la cunoașterea și popularizarea
vrednicului ierarh au fost: publicarea în presă și în cadrul unor manifestări
cultural-științifice a unor studii și comunicări; continuarea cercetărilor în
arhive și biblioteci, din țară și străinătate precum și publicarea rezultatelor
acestor cercetări; înființarea Casei memoriale Visarion Puiu, etc.
|
Adevăr Divin
