Am fost noi înșine martori odată, în India, la o manifestare de putere
psihica, într-o înfruntare dintre un sfânt gossein și un vrăjitor, care
are o anumită legătură cu subiectul nostru.
Tocmai discutasem despre puterea relativă a pitri-șilor fachirului
(spirite preadamice) și despre aliații invizibili ai jonglerului. Am
convenit să facem o încercare comparativă și autoarea acestor rânduri a
fost aleasă drept arbitru.
Ne faceam siesta într-un cort, aproape de un mic lac, în India de Nord.
Pe suprafața apei cristaline pluteau nenumărate flori acvatice cu frunze
mari și lucioase.
Fiecare dintre participanți a luat o astfel de frunză. Fachirul,
apăsând-o pe a lui pe piept și încrucișând mâinile deasupra ei, a intrat
pentru un moment în transă.
El a plasat apoi frunza pe apă, cu partea superioară întoarsă către în jos.
Jonglerul se lăuda că îl domină pe „stăpânul apelor”, spiritul care
locuiește în ele, și că îl face să-1 asculte. El a pretins că-1 va
constrânge pe acesta să îi împiedice pe pitri-și să manifeste fie și cel
mai mic fenomen în elementul său (apa), pe frunza aleasă de fachir.
El și-a luat deci frunza lui și, după ce a realizat deasupra ei un fel
de incantație barbară, a pus-o la rândul său pe apă. Frunza a început
imediat să se agite în mod violent, în timp ce cealaltă frunză era
perfect imobilă. După câteva secunde, cele două frunze au fost scoase
din apă.
Pe cea a fachirului am văzut, spre marea indignare a jonglerului, un fel
de desen simetric, format din linii de un alb ca laptele, ca și cum
sucurile plantei fuseseră transformate în fluid coroziv.
Atunci când s-a uscat, am examinat mai atent acele linii și am
recunoscut o serie de caractere sanscrite perfect conturate, care formau
o frază ce conținea un precept de înaltă morală. Ne grăbim să precizăm
că fachirul nu știa nici să scrie, nici să citească.
Pe frunza jonglerului, în loc de scriere, am găsit o figură hidoasă,
demoniacă. Fiecare frunză purta prin urmare marca, reflexia alegorică, a
caracterului stăpânului său și indica calitatea spiritelor care îl
înconjurau.
Dar trebuie, spre regretul nostru, să părăsim din nou India, cerul său
de azur și trecutul său misterios, pe devoții săi religioși și pe
vrăjitorii magici, pentru a reveni în atmosfera mucegăită a Academiei
Franceze. |
Adevăr Divin
