Egiptul secret

Prin mijloace hipnotice, ce includeau folosirea unor fumiganți puternici, precum și a unor pase magnetice mesmerice de-a lungul corpului, și asociate cu folosirea unei baghete magice, neofitul era cufundat într-o stare de transă asemănătoare cu moartea, înlăturîndu-i-se orice semn vital. Deși corpul rămînea inert, sufletul continua să fie legat de el printr-un fir magnetic vizibil inițiatorului clarvăzător, astfel încît funcțiile vitale erau menținute în ciuda completei suspendări a existenței însuflețite. întreaga semnificație și scopul acestei inițieri vizau să-i insufle neofitului că ”nu există moarte!”. Aceasta i se insufla în cel mai clar și mai practic mod posibil, adică experimentînd pe propria-i persoană procesul efectiv al morții, făcîndu-l să intre, în mod misterios, într-o altă sferă a existenței. Transa în care se afla era atît de profundă, încît era așezat într-un sarcofag acoperit cu picturi și inscripții, al cărui capac era închis și sigilat. Era efectiv ucis din toate punctele de vedere!

După trecerea timpului stabilit pentru transă se deschidea sarcofagul, iar neofitul era trezit prin mijloacele adecvate. Astfel, bucățile risipite în mod simbolic ale trupului lui Osiris erau puse din nou la un loc, iar el revenea la viață. Această înviere fictivă a lui Osiris nu era altceva decît învierea reală a celui inițiat în Misterele lui Osiris!

Capela în care mă aflam fusese cîndva scena mai multor asemenea „omucideri“ și „învieri“. Cîndva avusese un divan și tot materialul necesar pentru inițiere. După ce neofitul trecea de starea de transă și era pregătit să fie trezit, era transportat într-un loc în care primele raze ale răsăritului de soare cădeau drept pe fața lui încă adormită.

Se știe că, în cele mai vechi temple, mulți dintre preoții egipteni de rang superior și toți Marii Preoți erau cunoscători ai misterelor hipnotismului și mesmerismului, putînd face ca subiecții experiențelor lor să cadă într-o stare cataleptică atît de profundă, încît rigor mort părea reală. Marii Preoți puteau face chiar mai mult decît reușesc hipnotizatorii moderni, deoarece știau cum să mențină treaz spiritid neofitului în timp ce corpul său era în transă și să-l facă să treadll printr-o serie de experiențe supranaturale de care nu-și mai amintea odată revenit la starea de conștientă obișnuită. în acest mod, putea» să-i insufle capacitatea de înțelegere a naturii sufletului omenesc și, prin separarea temporară a propriului suflet de corp, să-l facă sa perceapă existența unei alte lumi, a așa-numitei lumi a spiritului, simbolizată în picturile de pe sarcofag. De aceea gravau egiptenii pe capacele sarcofagelor, pictau pe coșciugele mumiilor sau desenau în textele din cărțile lor sacre un ciudat omuleț-pasăre luîndu-și zborul sau așezîndu-se pe mumie. Era o pasăre cu cap de om, avînd brațe omenești, deseori reprezentată întinzîndu-se pînă la nările mumiei, ținînd într-o mînă semnul hieroglific al unei pînze de corabie umflate, suflul, iar în cealaltă o cruce cu mîner, simbol al vieții. Fie că le găsim aici, scrise pe suluri de pergament sau gravate pe pietre din granit, simbolismul acestor hieroglife ciudate se referă întotdeauna la aceeași doctrină a existenței unei lumi spirituale. Cînd Cartea morților vorbește despre defuncți, ea se referă de fapt la morții-vii intrați într-o transă profundă ca moartea, cu corpul imobil și țeapăn, iar sufletul plecat într-o altă lume. Este vorba de Inițiere. într-un mod misterios, cealaltă lume se întrepătrunde cu a noastră, iar aceste spirite pot fi foarte aproape de noi, muritorii. în natură nimic nu se pierde, chiar oamenii de știință ne spun lucrul acesta, iar cînd un om dispare din această lume, lăsînd în urmă un corp inert și insensibil, este foarte posibil să reapară în eter, invizibil pentru noi, dar vizibil pentru ființele eterate.

Deși acest proces al inițierii prezenta toate caracteristicile aparente ale hipnotismului specializat, el depășea cu mult metodele de inducere a transei ale experimentatorilor noștri de astăzi, care ajung în subconștientul omului, dar nu îi pot determina pe subiecții lor să conștientizeze planurile și mai profunde ale existenței.

În credința populară, Osiris fusese martirizat și a murit, după care s-a ridicat din mormînt. Astfel, pentru popor, numele său a devenit sinonim cu supraviețuirea după moarte, iar victoria lui asupra morții i-a făcut pe oameni să spere că vor realiza același lucru după propria moarte.

Nemurirea sufletului și viața dincolo de mormînt erau convingeri obișnuite; de asemenea că, trecînd la această nouă viață, zeii judecau sufletul, cîntărindu-i faptele bune și pe cele rele din trecut. Cei răi primeau o pedeapsă pe măsură, iar cei buni mergeau pe tărîmul preafericiților, alăturîndu-i-se lui Osiris. Aceste noțiuni erau potrivite pentru masele de oameni, oferind spiritelor țăranilor truditori atît cît puteau înțelege. De obicei se evitau explicațiile filozofice profunde...

pag. 178 – 179