Respiră, iubește și taci

Motto: Iubirea este în cel care iubește și nu în cel care este iubit.

(Platon)

Iubirea care tace durează de la începutul și până la sfârșitul timpurilor

Iubirea nu are nevoie să vorbească despre iubire, nu are nevoie de dovezi de iubire, nu are nevoie de asigurări și promisiuni de iubire pentru a fi. Ea este. Ea așteaptă doar să fie dăruită, împărtășită, manifestată în acte și fapte de iubire între oameni. Ea există în inimile noastre, de aceea iubirea doar așteaptă răbdătoare să fie conștientizată de fiecare dintre noi. A fi conștient de iubirea care se află în inima ta, consider că este doar o chestiune de bun simț.

Iubirea este intuiție divină, iar grația divină îi este proprie omului, ca ființă superioară. Omul fiind o parte importantă a creației divine. Eu cred că acest adevăr divin poate fi pus la îndoială doar de către o creatură dezumanizată.

În prezent e nevoie de o nouă conștiință a omenirii, o nouă filozofie de viață, un alt sistem de gândire cu totul, adoptat de fiecare părticică a întregului conștiinței planetare, de către fiecare om, unul câte unul, la nivel individual, prin trezirea conștiințelor, una câte una, pentru a corecta ceea ce se mai poate corecta, dar mai cu seamă, pentru a re crea lumea cu totul. Cu fiecare conștiință care se trezește din somnul ignoranței, rana colectivă, care ne afectează pe toți, se poate vindeca treptat, iar singurul leac care vindecă orice rană este un sentiment la fel de comun ca și conștiința universală și pe care-l putem simți cu toții la fel, cel care ne-a unit dintotdeauna, iar acest sentiment plenar este iubirea.

Iubirea universală este liantul care produce întregul, totalitatea, umanitatea, bunătatea lumii acesteia. Ea este și a fost prezentă în inimile noastre, ale tuturor oamenilor, dintotdeauna, pentru că am primit-o odată cu viața – de­ aceea încă mai există omenirea pe pământ - numai că, treptat, cei mai mulți dintre semenii noștri au uitat că iubirea e viața însăși. Iar aceștia i-au modificat înțelesul și au pornit s-o caute aiurea, în orice altceva decât în propria inimă.

Iubirea din inimile noastre este o iubire divină, este iubirea dăruită de Creatorul nostru tuturor ființelor acestei lumi, iar ea nu are niciodată nimic de vorbit. Ea este.

Iubirea există prin noi și are nevoie doar să se manifeste prin faptele noastre. Prin actele noastre de iubire necondiționată, prin operele și lucrările existențelor noastre creative, cele care ne reprezintă pe fiecare ca individ unic în marea creație universală.

În ultimii zeci de ani, zgomotul asurzitor al urii și dezbinării, bazat pe credințe oarbe, a acoperit faptele oamenilor, iar omenirea a înlocuit iubirea pentru aproapele său cu vorbăria, flecăreala despre iubire. Imaginile otrăvitoare cu care suntem permanent bombardați au suprimat capacitatea omului de a-și imagina frumusețea iubirii divine, cea care nu are nevoie să vorbească despre nimic, decât să fie. Iubirea se exprimă și se manifestă prin actele noastre de dăruire necondiționată, prin faptele noastre tăcute, prin discreția bunului simț al înțelepciunii noastre.

Capacitatea de a simți puritatea iubirii creatoare care poate uni spiritele a miliarde de suflete pe planetă este iubirea care tace, cea care nu are nimic de vorbit, pentru că ea este. Ea este întregul, este creația însăși, iar noi suntem particule ale acestui întreg. Orice particulă care simte iubirea divină este o conștiință trează și tinde să devină un spirit viu, creator.

O conștiință trează își poate asculta și auzi iubirea care tace și respiră viață chiar acum, în acest moment unic, în această clipă magică. Oprește-te din vorbit și gândit pentru o clipă și respiră adânc, focalizat pe respirația iubirii. Repetă acest exercițiu care nu necesită nici cel mai mic efort, pentru că oricum,respiri, chiar și atunci când nu ești conștient că asta faci.

Iată exercițiul de respirație pe care-l practic în fiecare dimineață, imediat ce deschid ochii și ceea ce-mi spun în timp ce respir, conștientă că sunt în viață:

Respir, iubesc și tac. Respir, iubesc și pot să tac, acum, în respirația profundă, simt că vocea mea interioară se poate conecta la inteligența divină, la înțelepciunea întregului Cosmos. Comunic în pace și liniște cu iubirea nesfârșită..... Eu sunt iubire, respir iubire și tac. Nu am nevoie de nimic altceva decât să respir ca să simt că sunt iubire, sunt viață. Eu sunt în viață pentru că respir, iar iubirea pe care o inspir odată cu aerul care-mi umple plămânii este puterea Creatorului care se află în inima mea. Inima este motorul vieții mele, care pulsează în mine iubire și viață. Ca să pot să ascult și să aud iubirea din inima mea nu am nevoie decât să mă opresc din vorbit și gândit și doar să respir. Inspir toată iubirea universului întreg care curge prin mine de când m-am născut și celebrez acest moment magic, unic pentru mine, pentru că m-am trezit din somn, m-am trezit la viață și asta vreau să fac, să respir iubire, în liniște. Doresc, vreau și pot să consider acest moment magic. Pot face asta pentru că vreau, pentru că tocmai asta fac și pentru că totul este atât de real. Aceasta este realitatea mea, este lumea mea intimă, este lumea pe care o pot crea cu sinele meu, unic, dar și cu sinele universal al conștiinței universale. Sunt parte a acestei creații mărețe și sunt responsabilă de toată această putere a iubirii divine, creatoare, ca parte integrată și integratoare a totalității, a întregului.

Respir în continuare iubire și nimeni nu poate să-mi spună că fac altceva decât ceea ce fac. Eu Sunt iubire și nimeni altcineva nu poate să mă contrazică în legătură cu ceea ce cred că sunt în acest moment unic. Sunt iubirea însăși. Acesta este momentul meu, pe care l-am creat de una singură, fiind în conexiune cu tot ceea ce este, dar în care păstrez tăcerea deplină, cea care mă inspiră ca să experimentez iubirea nesfârșită care-mi aduce puterea pierdută înapoi, ca să-mi confirme că trăiesc. Tăcerea mă inspiră în iubire. Tăcerea mă inspiră să fiu iubirea însăși.

Mă bucur că sunt în viață, respir adânc toată iubirea planetei acesteia, pentru că pot Această iubire îmi dă puteri nebănuite, sunt puteri de care doar uitasem și asta mă face să zâmbesc. Acum sunt bucuroasă. Respir, iubesc, tac și continui să zâmbesc. Chipul meu s-a destins, sunt senină, bucuroasă, văd lumina soarelui, a unicului soare care mă luminează chiar acum, deși soarele azi este sau era, parcă, ascuns după niște nori. Nu contează, soarele există așa cum există și iubirea pe care o simt odată cu respirația, iar el luminează tot timpul omenirea și pe mine odată cu totalitatea, cu întregul. Soarele îi luminează pe toți oamenii de pe globul pământesc la fel, el nu discriminează, nu alege, nu clasifică, nu compară ființele care se încălzesc cu lumina și căldura lui. Dumnezeu creatorul este același pentru toți, iar El ne-a dăruit, iată, tuturor capacitatea de a simți iubirea prin respirația tăcută, liniștită pe care o practic de câteva zeci de secunde, minute sau ore ... Dar nu mai contează cât timp a trecut de când fac asta, de când respir în tăcere iubirea lumii acesteia, pentru că timpul nu mai poate fi măsurat cu nici o măsură ... nu mai există timp și parcă nici spațiu, sunt una cu totalitatea, sunt conștiința întreagă și sunt, parcă, suspendată undeva deasupra tuturor îndoielilor și fricilor mele existențiale, care-mi limitau perspectiva până mai ieri ... De aici de unde sunt acum, plină de iubire divină, mă privesc pe mine cea care fusesem, cea care mă temeam să cred că iubirea este chiar aici, acum, în mine, în toată ființa mea care plutește ușoară și liberă de toate fricile, – ups! Iubirea chiar există, iar în iubirea asta nu există frici.

Încă zâmbesc, aproape că-mi vine să râd, chiar râd de mine cu duioșie, cu iubire plină de îngăduință față de biata mea ființă chinuită, până mai ieri, de fricile vieții mele de zi de cu zi. Frici care, iată, acum nu mai există, pentru că s-au topit în toată iubirea aceasta nesfârșită, care se scurge prin toată ființa mea.

M-am înseninat cu totul, ființa mea zâmbește din tot sufletul... Chipul meu cu totul s-a destins, trupul meu cu totul s-a relaxat, iar totul e plăcut fără să fac nimic altceva decât să respir. Respir iubire și tac. Tăcerea iubirii divine mă inspiră în fiecare zi, în fiecare clipă, când îmi amintesc

Pag. 17 – 21