Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie

„Să fii în lume, dar totdeauna mai presus de lume. Nu îngusta rostul vieții numai la idealuri pământești! Împlinește-le și pe acelea, dar totdeauna fii mai presus de ele! Din cauza nestatomiciei lor, a conflictelor cu răutatea și infirmitatea lumii, trebuie să-ți asiguri viața în Dumnezeu, Care nu te minte, cum te minte mai sus pomenita lume.”

,,În necazuri bucurați-vă! Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu, tot ce i se întâmplă, spre mai multă lumină i se face, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Grija noastră să fie: de a nu strica ce ne tocmește Dumnezeu.”

• părintele Arsenie Boca

ABSTINENȚA

.:. Porunca: „Creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1,28). Trebuiau să crească spiritual și apoi să se înmulțească. Ori ei ce-au făcut? Neascultând porunca de a mânca din toți pomii – că numai prin nevoința ascultării de o poruncă creștem spiritual – au mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului – s-au cunoscut unul pe altul că-s goi, și, primul rezultat, un criminal (Cain). ( ... )

O analiză de biologie nu strică: glandele endocrine din specific constrâng, oarecum, partenerii, erotizând prin hormoni scoarța cerebrală spre împlinirea legii înmulțirii. Când însă omul nu-și pune nici o frână, nici o răspundere în cale – nici o creștere spirituală – atunci urmează numai o lege a firii sale fizice – la nivelul dobitoacelor. Când însă dă dovadă de capacitatea înfrânării, a răspunderii, a stăpânirii de sine, erotizarea scoarței cerebrale ridică omul de la instinctul orb la iubirea conștientă, de la animal la om. Roadele acestei iubiri – chiar în condițiile pierderii nemuririi – nu mai sunt criminalii. (OHI,p. 284)

.:. Organismul întreg și îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită și hormoni lor genezici – însă numai sub o cenzură de înfrânare. De aceea, până la căsătoria legală, toți tinerii trebuie să fie curați, cu fecioria păzită, și băieți și fete. Minunea e și cu putință și cu trebuință. (CÎ,p. 244)

.:. Prea puțini sunt bărbații care-și stăpânesc instinctul irațional, prin puterile raționale ale sufletului, reglementându-l potrivit cu rostul său originar. Și iarăși, și mai puțini sunt cei ce- i convertesc energia prin înfrânare, săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. (CÎ,p.261)

.:. Fecioria nestricată să o aibă și feciorii [nu numai fetele]. Faceți bine și țineți posturile, osteniți-vă trupurile să nu zburde și nu uitați că este Dumnezeu, Care ajută pe tot omul ce zice: „Doamne, ajută!”. Întăriți-vă cu Sfânta Împărtășanie și nu se poate să nu se poată. (RC, p. 27)

.:. Nu începeți căsătoria cu păcatul, că siliți Taina lui Dumnezeu, și-L veți avea împotrivă. Până la cununia Bisericii, toți sunt datori a avea fecioria nestricată, și fete și băieți. Celui ce crede în Dumnezeu și ține posturile și are un duhovnic, îi este cu putință. Celuilalt, nu i-a fost cu putință întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi trebuie să dovedească întâi îndreptarea de toate patimile și să ajungă la credința lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulțesc răul între oameni, mai osândind și pe alții împreună cu ei. (RC, p. 24)

.:. Până la căsătoria legală, toți tinerii trebuie să fie curați, cu fecioria păzită, și băieți și fete. Minunea e și cu putință și cu trebuință. (CÎ,p.244)

.:. Familia, ca să fie binecuvântată de Dumnezeu, trebuie să pornească de la castitatea soților până la căsătoria religioasă, adică până la Taina Nunții. (TFC)

.:. E oprită vremea posturilor și a sărbătorilor. Întâi e sufletul și Dumnezeu, și pe urmă trupul. Când poartă omul grijă de suflet, iese din pofta trupească, o stinge chiar, ca să poată primi Sfânta Împărtășanie, mâncarea sufletului, și de care trebuie să se apropie tot creștinul măcar de patru ori pe an. Postul e rânduit tocmai spre stingerea poftelor trupului. Câtă vreme omul nu iese din poftă nu se poate apropia de Dumnezeu. Copiii chemați în sărbători și posturi, toți poartă în ei păcatul părintesc. Căci precum părinții lor n-au ținut seamă de ziua Domnului, așa nici copiii nu vor ține seamă de voia lui Dumnezeu și de sfatul părinților. (Re, p. 25)

.:. Abstinența sexuală dă vigoare, dar din când În când, și mai rar, trebuie soții să se împreuneze, în afară de posturi (Sfântul Pavel). (OSG,p. 66)

.:. Examenele se iau mai ușor în stare de castitate ori de înfrânare, de abstinență, pentru că se convertesc mai ușor energiile în inteligență. Energia genezică (energia hormonală a seminței de om) alimentează creierul și mai ales centrul memoriei și-ți poți lua examenele fără frică. Cei ce însă își tâlhăresc această energie să nu se aștepte la bune, ci la rele. Se știe că marii savanți Își convertesc endocrin energia lor aproape total și nu au nevoie de femeie. (MI, p. 93)

ACASÃ

.:. Toți oamenii, fără deosebire, suntem în aceeași vreme și fiii oamenilor și fiii lui Dumnezeu. Adică, după trup suntem făpturi pământești, iar după duh, făpturi cerești, care însă petrecem vremelnic în corturi pământești. De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce și ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea. (CÎ,p. 13)

.:. Știm că de la Dumnezeu suntem și la Dumnezeu ne întoarcem (Ioan 13,3), dar înainte de întoarcere suntem trimiși pentru probă în lumea aceasta. De asemenea știm că lumea aceasta întreagă zace în cel viclean, care-i îngăduit să verifice: libertatea noastră, credința și dragostea noastră. Aici se face dovada ai cui fii ne facem: ne confirmăm obârșia divină, ne facem fiii lui Dumnezeu și Îl chemăm „Tatăl nostru”; sau ne tăgăduim această obârșie, ne înghite lumea aceasta și vicleanul ne face fiii săi, fiii pierzării, și la Dumnezeu nu ne mai întoarcem. Iată situația omului în fața celor două căi. O cale largă, cât fața pământului întreg, și altă cale îngustă, cât o punte de lemn peste o apă foarte mare, pe care mai nimeni nu trece. Pentru această delimitare a venit În lume Dumnezeu însuși, luând asupră-Și și firea omenească, spre a se înțelege cu noi și a ne ajuta întoarcerea – căci aceasta este mântuirea. Înainte de venirea Dumnezeu-Omului pe pământ nu era mântuire. De aceea El ne este și Învățătorul, și ajutorul, și Calea, și Adevărul nostru. ( ... )

Ucenic e numai cineva care vrea să învețe o meserie sau o cale și nu se lasă până nu le învață. Unii se lasă de meserie, părându-li-se grea, și nu mai umblă și după o „viață veșnică”, mulțumindu-se cu cea vremelnică și muritoare. Aceștia numai urmează Domnului Hristos, ci lumii acesteia și momelilor ei. Ei se mulțumesc cu un Iisus Hristos istoric și cu o hârtie de Botez. Mai departe nu riscă nimic, că-i suferință și risc al rațiunii. Nici aceștia nu se mai întorc Acasă, în Împărăția lui Dumnezeu. (OHI, p.342)

.:. Dacă a spus Iisus că „împărăția Mea nu-i din lumea aceasta” (Ioan 18,36), atunci lumea aceasta nu-i cea adevărată. De aceea nu ne simțim noi bine în ea, nu ne mulțumește, nu ne fericește, nu are în sine o explicație suficientă – iar în noi sunt irezistibile cerințele acestea – fiindcă obârșia lumii, explicația și destinul ei e în împărăția lui Iisus. Până la împlinirea vârstelor și rotunjirea ocolului creației o îndurăm ca pe-o lume trecătoare.

De aceea vine Iisus a doua oară, fie la straja a doua, fie la straja a treia a timpului, ca într-o viitoare noapte a timpului, a întunecării cunoștinței de Dumnezeu, să-i lumineze fulgerător explicația și destinul. Și se bucură nespus dacă-I așteptat. Împăratul însuși se va face slujitorul celor ce L-au așteptat cu toată ființa. De altfel acesta e Iisus: împăratul slujitor al destinului omenesc. Iisus a reîntors Sensul existenței iarăși în Țara de obârșie: împărăția Sensului și a explicației depline. Atunci se va odihni sufletul omului de neliniștea sa.

Dar întrucâtva se liniștește sufletul omului și până atunci: știindu-le acestea precis.

Iată o făclie (cunoștința în parte) până vine Lumina. (CV, p. 236)

.:. Pentru veșnicia noastră în împărăția lui Iisus nici prețul vieții și nici un preț nu este prea mare. „Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi puse În cumpănă cu slava viitoare.” Iisus ne aduce învierea – firul transcendenței noastre, pe care ni-l leagă de inimă, fiindcă inima – credința – are rațiuni mai adânci ca rațiunea; și Învierea n-o înțelegea Petru, pentru că este o dragoste mai mare ca viața. Și nu este fir: este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creștinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă. Cine simte firul acestei lumini se mărturisește străin și călător pe pământ. E un rănit de nostalgia Paradisului. (CY, p. 269)

ADEVÃR

.:. E greu să nu vezi soarele, dar mai greu e să nu vezi adevărul. (OHI,p.392) .:. Adevărul este condiția de echilibru a ființei omenești. Minciuna sau amăgirea e terenul care fuge de sub picioare, provoacă dezechilibru, căderea și decăderea, pervertirea spiritului. (OHI,p.346)

.:. Toți oamenii recunosc supremația adevărului, – numai cât că puțini mai știu exact ce mai este adevărul. Una dintre definițiile sale, de mari ravagii, e și echivalența rațiunii cu realul. De aici până la a spune că realitatea e numai ceea ce îmi spune mie mintea că e realitate, și ceea ce îmi spune că nu e, nu există, nu e decât un pas. Afirmația aceasta mai cuprinde în sine un sâmbure stricat: eul. Eul e bun la locul lui, dar nu exaltat la rangul de criteriu al adevărului. (CV,p. 186)

.:. Capacitatea de adevăr și strădania întregii vieți pentru el luminează ochiul și ochiul luminat de Adevăr luminează lucrurile; iar incapacitatea, refuzul Adevărului, le întunecă. Structura interioară se proiectează în afară în câmpul realului, pe care-l vede, după starea subiectivității sale, luminat de sens, sau întunecat și fără semnificație. (cv, p.175)

.:. Cine dobândește smerenia – cură a inimii, acela vede adevărul; și Dumnezeu e adevărul. Smerenia tămăduiește ochii minții, ca să distingă adevărul de înșelăciuni. Și mulți au trebuință de această tămăduire a ochilor. (OHI,p. 393)

.:. „Scriptura nu se tâlcuiește cum îl taie capul pe fiecare”, strigă SfântulApostol Petru. Adevărul nu se înfățișează cum i se nălucește oricărei minți întâmplătoare. Creștinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el. (OSG,p.49)

.:. Cel mai greu păcat, veșnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului. (OSG,p.49)

.:. Adevărul nu e o abstracțiune, ci e o persoană, și anume persoana supremă: Dumnezeu. (OHI,p.343)

ADOPȚIE

.:. Nu creșteți câini; creșteți copii care nu au părinți. (M2,p.45)

.:. O cunoștință bună s-a dus la dânsul și a zis: „Părinte, eu n-am copii și vreau să înfiez un copil” și Părintele îi spune așa: „Să nu înfiezi, că nu știi al cui este; mai bine orientează-te asupra unui copil de mic și urmărește-1 și ajută-l până când acel copil își va avea banii lui”. (MI, p. 82)

.:. Părintele a zis către noi (care eram de față): „Uite, o vezi? A înfiat doi copii. Cinste ei, are mare dar înaintea lui Dumnezeu”. (M4,p.124)

.:. O persoană a avut un singur copil care a murit și nu se mai putea liniști, mângâia. Părintele i-a spus: „Ba da, tu, te poți mângâia, dar să te duci acasă și în capătul satului e copilul cu numele ... care nu are pe nimeni, e murdar și flămând; spală-l și du-l acasă, că acela e acum copilul tău.” (M3,p.119)

ADULTER

.:. Adulterul este traducerea (trădarea) vicleană a unității, divorțul renegare a­i definitivă. Adulterul este un divorț secret, întemeiat pe minciună și trădare. (TFC,p. 16)

.:. Iisus, Care pornește totdeauna de la cele văzute către cele nevăzute, nu-i zice adulterin doar celui care fură soția fratelui său, dar chiar și celui ce o privește pe drum, cu ochii poftei. Nu-i adulterin doar cel ce se dă într-ascuns cu femeia altuia, ci și acela care, după ce a alungat-o pe a sa, se însoară cu alta. (TFC,p.17)

ALEGERI

.:. Voința ia hotărârea întotdeauna după sfatul minții și niciodată înainte: – cel puțin în faptele de conștiință, așa e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinței, adică putința de-a alege ce vrem. Darul libertății voinței ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, și prin el avem a spori până la măsuri dumnezeiești. (cl,p. 177)

.:. Nu poți urma pe Dumnezeu urmându-ți ție. Trebuie să alegi între tine și Dumnezeu. E o alegere care te poate pierde; dar tocmai această pierdere pentru Dumnezeu te câștigă. Alegerea aceasta „dacă vrei” e darul libertății cu care a cinstit Dumnezeu pe om, făcând și de el atârnătoare mântuirea sa. Primul care a adus știrea, i-a făcut conștienți pe oameni de libertatea lor, este creștinismul. Libertatea este un excepțional de mare dar, Însă; pentru cine se iubește numai pe sine,e tot așa de mare primejdie. Iubitorul de sine Își Înclină libertatea spre rarădelegi, la care ajunge rob și din om neom. (CY,p. 337)

.:. Noi avem a ne decide liber despre modul cum avem să trăim: pentru Hristos, sau împotriva lui Hristos. În cazul în care libertatea noastră alege stilul de viață și comportare în lume al lui Iisus, Harul Duhului Sfânt desăvârșește viața noastră și Hristos trăiește în noi până la totala asemănare. În cazul când libertatea noastră ajunge roabă păcatelor, făptura cea nouă tânjește, nu se arată, și omul acela se desăvârșește în rele, rămânând exclusiv om al veacului acestuia, pieritor și rară mântuire. (OHI,p, 330)

.:. Omul ce alege – aceea va avea. (OHl,p,l77)

ANTIHRIST

.:. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea 4lturor Împărățiilor pământului (Matei 4, 8-9). (CÎ, p. 122)

.:. Cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulțumește numai cu necredința sa, ci vrea necredința tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu și să-L azvârle din inima și mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ; și nu râvnește, nebunul, la o mândrie mai mare, decât aceea de-a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-și împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

„Acela” nu se mulțumește numai să înșele pe oameni cu amânarea pocăinței pe mâine, pe poimâine, la bătrânețe, ci luptă nebun cerând 1. moarte lui Dumnezeu; 2. moarte învățăturii Sale; 3. moarte creștinilor, ucenicilor Săi; 4. pustiire Bisericii Sale și oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.

Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întețit asupra creștinilor, de la început până În zilele acelea. (CÎ,p.122)

.:. Orice egoist e, în străfunduri, un antihrist. (CY,p.344)

ANTROPOLOGIE / OMUL

.:. Lipsește o Antropologie pastorală în Teologie. (S-ar fi putut constitui un nucleu al ei și prin centralizarea atâtor și atâtor experiențe ale preoților cu oamenii, dacă mai marii i-ar fi văzut necesitatea și cineva ar fi fost Îndrumat să le vadă într-o sistematizare.

În lipsa unei cunoașteri amănunțite a omului – las că aceasta este o treabă și foarte grea, dacă nu chiar imposibilă, ținând seamă de diversitatea disciplinelor

Pag. 11 – 15