De la Sun Tzu la KGB (vol. 2)

Cehoslovacia și războiul rece

De la „Februarie victorios” (1948) la „Maskirovka de la Praga”

Monopolul nuclear american: Noile relații ale SUA cu Stalin și URSS

”Noua Ordine Mondiala”: Arbitrul „Războiului Rece”

Cehoslovacia in contextul creat de discursul lui Harry Truman din 12 martie 1947

De la planul Morgenthau la Planul Marshall: Germania pastorală

Noua ordine mondială: „Monopolismul de stat” contra „Monopolismului privat”

Stalin și sfârșitul iluziei „colaborăriii cordiale” cu SUA

Discursul cu Ernest Bevin din 22 ianuarie 1948 și proiectul Uniunii vest europene / NATO / Stalin ripostează la amenințarea „Containment”-ului și „Monopolului nuclear” al SUA: „Ossobie Korpus” organizează o „Revoluție populara” la Praga, în februarie 1948 /

Arhitectura interioară a loviturii de stat de la Praga

Misiuni speciale: Marturia lui Pavel Sudoplatov

Riposta SUA: Manevra financiară americană din Germania și blocada Berlinului

Serviciul de propagandă militară american și Operațiunea „Little Vitties”: Bomboane din cer

„Maskirovka” din 17 Februarie 1948 de la Praga – Prima replică a lui Stalin la politica de „Containment” și „Monopol nuclear” american a administrației Truman

Agenda nucleară secretă a SUA: 1950-1964

Planurile de acțiune ale URSS de la Stalin la Brejnev

Cehoslovacia: „Călcâiul lui Achile” din flancul central-european al „Pactului de la Varșovia”

Criza NATO 1964-1968

MASKIROVKA” DE LA PRAGA
Strategia influențării occidentului: mișcarea pentru „reforme” din Cehoslovacia

A. STRATEGIA INFLUENȚEI: „MISCAREA PENTRU REFORME”

B. LANSAREA MISCÃRII PENTRU REFORME: CONGRESUL AL IV-LEA AL UNIUNII SCRIITORILOR (IUNIE 1967)

C. MASKIROVKA DE LA PRAGA, ACTUL AL DOILEA: STUDENȚII IES IN STRADA, RECLAMÂND ÎNTRERUPEREA REPETATÃ A CURENTULUI ELECTRIC ȘI A CÃLDURII ÎN CÃMINE

D. TENTATIVA DE LOVITURÃ MILITARÃ A LUI NOVOTNY ȘI ASCENSIUNEA REGIZATÃ LA PUTERE A LUI ALEXANDER DUBCEK

E. CACIALMAUA DE LA PRAGA

F. „RESCRIEREA TRECUTULUI APROBAT” ȘI „REABILITAREA” – TEHNICI ALE MASKIROVKA

G. PROGRAMUL DE ACȚIUNE AL „PRIMÃVERII DE LA PRAGA” SAU PERESTROIKA 1968
Manifestul „Două mii de cuvinte” sau „Glasnosti” 1968

SUMMIT-URILE - SPECTACOLE POLITICE PENTRU OCCIDENT, CARE AMPLIFICAU PERICOLUL „REFORMEI” DE LA PRAGA
Rolul KGB și GRU în „Primăvara de la Praga”: „Maskirovka cu chip uman” / 338 Alexander Stepanovici Dubcek sau „Sașa al nostru”, pentru KGB / 341 Generalul Ludvig Svoboda, președinte al Cehoslovaciei invadate de sovietici, în 1968, era „Erou al Uniunii Sovietice” din 1965 / 357 Zdenek Mlynar, ideologul „Primăverii de la Praga”, a debutat în politică denunțându-și tatăl / 379 Alți „reformatori” ai „Maskirovka de la Praga” / 387

Un om pentru toate anotimpurile: Vaclav Havel
A.. TATÃL, UNCHIUL ȘI BUNICUL PREȘEDINTELUI HAVEL – COLABORATORI DE ELITÃ AI GESTAPOULUI

B. RAPORTUL „STB” DIN IUNIE 1964: ÎNTÂLNIREA SECRETÃ A LUI VACLAV HAVEL CU OFIȚERII „DIRECTORATULUI II” AI „MINISTERULUI DE INTERNE”

C AXA MASKIROVKA: „REFORMIȘTII” PRIMÃVERII DE LA PRAGA – „DISIDENȚII” „CARTEI 77” – AGENȚII „REVOLUȚIEI DE CATIFEA” – MEMBRII GUVERNELOR „DEMOCRATICE” DUPÃ 1990/410

D. AXA „MASKIROVKA” ȘI DIPLOMAȚIA CEHOSLOVACÃ DUPÃ 1990. „LISTA DOLEJSI” / 422

E . NOIEMBRIE, 1999: INTERVIU CU FOSTUL LOCOTENENT STB LUDVIK ZIFCAK, ALIAS „STUDENTUL RUZICKA” / 427

CEHOSLOVACIA ȘI „RÃZBOIUL RECE”

DE LA „FEBRUARIE VICTORIOS” (1948) LA „MASKIROVKA DE LA PRAGA” (1968)

Karel Bartosek scrie în „Prague 1968, la fin des illusions”, din „Historia”, nr. 44 (noiembrie/decembrie 1996, pagina 116) că ci­fra 8 pare să fi jucat un rol special în istoria Cehoslovaciei, și enu­meră:

- Acordul de la Munchen (1938),

- „Lovitura de la Praga” (1948),

- apoi „Primăvara de la Praga” (1968).

Fără a uita să amintească și faptul că ultima fusese inspirată, ca titulatură, de ,,Primăvara popoarelor”, mișcarea iluministă din 1848.

Prima dată „maskirovka” a avut loc în Cehoslovacia la puțin timp după ce Winston Churchill decretase „Războiul Rece” și cele­bra „Cortină de Fier”.

Care s-ar fi întins, chipurile, de la Stettin, în Marea Baltică, până la Triest, în Marea Adriatică.

Discursul lui Churchill fusese rostit la „Westminster College” din Fulton (Missouri, SUA), la 5 martie 1946 și constituia o amenințare directă la adresa lui Iosif Vissarionovici Stalin.

„Războiul Rece” (1946-1991) a constituit un concept care pre­supunea confruntarea în domeniul cursei înarmării – în primul rând a celei nucleare – în domeniul dezinformării strategice și a spionajului între cele două scopuri ideologice.

Proclamarea de către Churchill a „Războiului Rece” punea capăt brutal relației de colaborare cordială dintre aliații din război.

în primul rând, cea dintre Iosif Vissarionovici Stalin și Franklin Delano Roosevelt.

în familia lui Roosevelt, lui Stalin i se spunea, familiar, „uncle Joe”, de la Josef Stalin).

O dovadă a relațiilor cordiale dintre cei doi lideri este și recenta carte ,,My Dear, Mr. Stalin”, corespondența dintre Stalin și Roosevelt.

După moartea lui Franklin D. Roosevelt, Administrația Harry Truman a inițiat primele acte ostile la adresa URSS, adică a fos­tului aliat din război, bazându-se pe „monopolul atomic” deținut la acea oră de SUA.

Era începutul a ceea ce s-a numit ulterior politica de „contain­ment” (de îngrădire) a URSS și a influenței sale, câștigate în urma celui de-al doilea război mondial.

Din acest moment (5 martie 1946), SUA și URSS își vor apli­ca, reciproc, lovituri sub centură.

La 12 martie 1947, președintele Truman solicita Congresului SUA suma de 400 de milioane de dolari drept „ajutor militar” pentru războiul civil din Grecia și Turcia.

Două state cu poziții strategice deosebite: Grecia poziționată în dreptul Canalului de Suez (care face legătura între Europa și sudul Asiei); Turcia stăpânind Bosforul și având deschidere spre Orientul Mijlociu.

În același discurs, Truman a afirmat că a stabilit un plan care va ghida politica externă americană cel puțin 40 de ani.

Este ceea ce s-a numit „doctrina Truman” sau „politica de con­tainment” (de îngrădire) a sferei de influență a URSS.

Politică reluată în forță, treizeci de ani mai târziu, de Admini­strația Ronald Reagan, în anii ‚80, care a pus astfel capăt epocii „coexistenței pașnice” (1955-1980) și a inaugurat Operațiunea „End’s Game” („Joc final”).

Ulterior, s-a trecut de la „îngrădirea” URSS la „încercuirea” URSS/Rusia.

Cu perspectiva Administrației George W. Bush de a aspira chiar la o „secesiune” a Federației Ruse.

La sfârșitul anilor ‚80, Operațiunea „End’s Game” înregis­trează primele succese notabile: căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, dezmembrarea URSS, a „Tratatului de la Varșovia” și a CAER.

Este prima „îngrădire” („containment”), de proporții, a URSS. În anii ‚90 are loc dezmembrarea sângeroasă a Iugoslaviei, un aliat apropiat al URSS/Rusia.

în urma dezmembrării Iugoslaviei, rezultă noi state: Slovenia, Croația, Bosnia, Macedonia și Muntenegru.

Iar Balcanii devin zonă de influență americană.

Urmată apoi de recunoașterea independenței unilaterale a provinciei sârbe Kosovo.

Unde s-a construit și cea mai mare bază militară americană din lume: Baza Bondsteel, care consfințește astfel restrângerea per­manentă a influenței Moscovei.

Tot din 1990, Statele Unite – rămase singura superputere mon­dială – încep penetrarea în fostele republici ex-sovietice ale Asiei Centrale, foarte bogate în resurse energetice.

Rând pe rând, fostele state membre ale Tratatului de la Varșovia sunt „înghițite” de Nato, care încearcă, în 2008, am­plasarea scutului antirachetă nu numai în Cehoslovacia și Polonia, ci și în România, Bulgaria, precum și Georgia.

În 2008, SUA – care și-au prezentat constant interesele și in­tervenționismul geopolotic și geoeconomic drept acțiuni pornite exclusiv din „cauza lipsei de democrație” în țările țintă, precum și combaterii terorismului - a încercat să extindă NATO în Georgia (Caucaz) și Ucraina.

Deși au trecut aproape 20 de ani de la sfârșitul „Războiului Rece”, politica de „containment” și lărgirea NATO spre Est, adică spre Rusia, a continuat în mod neabătut.

Politica de „containment” (îngrădire) a URSS – inițiată de Truman în 1946 – a ajuns, prin „End’s Game”, la faza „încercui­rii” practic a Rusiei și ambiționează să treacă la cea a „secesiunii” Rusiei, a „balcanizării” statului rus Zbigniew Brzezinski, în cartea sa „The Grand Chessbord”, afirmă că SUA și NATO doresc, mai întâi, divizarea Rusiei în trei regiuni:

- Rusia de Vest (partea europeană), care urmează să fie inte­grată în Europa;

- Siberia, care urmează să fie separată de Rusia;

- și republicile ex-sovietice asiatice, cu mari resurse energetice, care vor fi independente și cu care se va trata separat.

În 1946, Stalin nu avea cum să cunoască toate fazele politicii de „containment” a SUA, dar i-a intuit imediat pericolul pentru URSS.

În 1947, cunoscutul politolog, George F. Kennan, a lansat teo­retic „containment”-ul, în așa-numita „telegramă lungă”, din 22 februarie 1946, trimisă secretarului de stat James Byrnes.

Precum și din articolul său, „The Sources of Soviet Conduct” – cunoscut și ca „X Article” – publicat de prestigioasa „Foreign Affaires”.

Politica de „containment” a Administrației Truman se baza pe „monopolul atomic” al SUA.

Ceea ce i-a sugerat președintelui Truman posibilitatea șanta­jării lui Stalin și a readucerii URSS la zona de influență din epoca interbelică.

în tentativa de a-l șantaja pe Stalin, Truman a amânat chiar Conferința de la Potsdam.

La 16 iulie 1945 – cu doar o zi înaintea deschiderii Conferinței de la Potsdam (17 iulie 1945, ora 17.10, Palatul Cecilienhof) ­SUA au testat cu succes bomba nucleară în deșertul Almogordo (New Mexico).

Truman era în culmea fericirii: SUA dețineau acum „monopo­lul nuclear”. Conferința de la Potsdam putea începe.

Întreaga Conferință de la Potsdam a fost o încercare de a anula sferele de influență stabilite la Yalta, sub pretextul „democrației”.

Conferința de la Potsdam s-a încheiat la 1 august 1945.

Cum Stalin nu s-a arătat impresionat de testul nuclear american din deșertul Almogordo, președintele Truman a ordonat două apliații cu bomba atomică contra Japoniei.

Astfel, la 6 august 1945, „US Air Force” („Enola Gay”) lan­sează prima bombă atomică asupra orașului Hiroshima, iar pe 9 august asupra orașului Nagasaki.

Pretextul: Japonia trebuia „descurajată” să continue războiul, iar SUA să evite „enormele pierderi de vieți omenești”.

În realitate, Japonia era gata să se predea și fără genocidul atomic. Singura ei condiție: împăratului Hirohito să i se acorde imunitate.

Ceea ce s-a și întâmplat.

Gar Alperovitz amintește tot acest context în cartea „The Decision to Use the Atomic Bomb”.

Cad Marzani, în „We Can Be Friends: The Origins ofthe Cold War”, afirmă că Hiroshima și Nagasaki au fost un mesaj direct la adresa lui Stalin și a URSS: nu numai că SUA dețineau „mono­polul atomic”, dar erau gata să-I și utilizeze asupra unor așezări umane.

Cu declararea „Războiului Rece” de către Churchill la Fulton și cele două explozii atomice americane de la Hiroshima și Nagasaki, întreaga istorie a lumii se va schimba, în mod dramatic.

Stalin își dă seama că politica de coaliții guvernamentale din Europa de Est și Centrală, stabilită la Yalta, nu mai poate asigura securitatea URSS.

În condițiile declarației de război a lui Churchill și a șantajului atomic exercitat de SUA, prin „monopolul nuclear”, URSS tre­buie să-și constituie un bloc comunist, format din „state-tampon”.

Ca să nu aibă surpriza de a se vedea ,,îngrădită” („containment”), din nou, de un alt „cordon sanitar” antisovietic, așa cum s-a întâmplat în perioada interbelică.

Între cele două războaie mondiale, statele din Europa de Est și Centrală formaseră un așa-numit „cordon sanitar” anticomunist și antisovietic.

Pag. 5 – 9