Opere complete 18 (Partea I)

PRIMA PRELEGERE

Președintele, dr. H. Crichton-Miller:

Doamnelor și domnilor,

îi urez în numele tuturor bun-venit în mijlocul nostru domnului profesor JUNG și sunt fericit să pot face acest lucru. Domnule pro­fesor JUNG, așteptam cu bucurie de luni de zile iminenta dumnea­voastră vizită. Cu siguranță, mulți dintre noi speră să afle din aceste seminarii noi cunoștințe. Cred că cei mai mulți sperăm să aflăm noi cunoștințe despre noi înșine. Pentru mulți dintre participanți, dum­neavoastră sunteți omul care a ferit psihologia modernă de a se separa în mod periculos de celelalte științe ale spiritului. Admirăm amploarea și cutezanța spiritului dumneavoastră, care v-au permis să uniți psihologia și filosofia, ceea ce era atât de dezavuat de către cealaltă parte. Ne-ați redat sensul valorilor, reprezentarea libertății umane în gândirea psihologică; ne-ați transmis noi judecăți, care, pentru mulți dintre noi, sunt de o inestimabilă valoare și, înainte de toate, pentru dumneavoastră cercetarea sufletului omenesc nu încetează acolo unde științele naturii au ajuns la capăt. Din aceste motive și din multe altele, care pentru fiecare din noi sunt de un tip pur personal, vă mulțumim și așteptăm cu mare emoție aceste întruniri.

C.G. Jung:

Doamnelor și domnilor,

Mai întâi aș vrea să vă amintesc că engleza nu este limba mea maternă. Așadar, trebuie să vă cer scuze pentru imperfecțiunile și greșelile de limbaj.

După cum știți, sunt aici pentru a vă da o scurtă privire de ansamblu asupra anumitor reprezentări psihologice de bază. Dacă în prim-plan sunt propriile mele principii sau punctul meu de vedere, aceasta nu înseamnă că aș ignora importanța valoroaselor contribuții ale altor cercetători în acest domeniu. Nu vreau să mă plasez într-un mod inadecvat în prim-plan, dar pot în mod cert să presupun că dumneavoastră sunteți, la fel ca mine, în cunoștință de cauză în ceea ce privește meritele lui FREUD și ADLER.

Acum despre demersul nostru: mai întâi aș vrea să vă prezint succint programul. Va trebui să ne ocupăm de două domenii prin­cipale; pe de o parte de structura inconștientului și conținuturile acestuia, pe de alta, de metodele pe care le folosesc în cercetarea conținuturilor rezultate din procesul psihic inconștient. Cel de-al doilea domeniu se divide în trei părți: în primul rând, experimentul asocierii, în al doilea, analiza visului și, în al treilea, imaginația activă.

Îmi este, firește, absolut imposibil să vă aduc aici tot ce ar fi de spus despre teme atât de complicate ca, de pildă, problemele filosofice, religioase, etice și sociale, care sunt caracteristice pentru conștiința colectivă a timpului nostru, sau despre procesele din inconștientul colectiv și cercetările necesare pentru clarificarea lor din domeniul mitologiei comparate și al istoriei. Oricât de înde­părtate ar putea părea aceste teme, ele reprezintă totuși cei mai puternici factori pentru producerea, reglementarea și tulburarea constituției interioare individuale, iar pe acestea se sprijină și divergențele din domeniul teoriilor psihologice. Deși sunt medic și, de aceea, m-am ocupat mai ales de psihopatologie, sunt totuși convins că tocmai această ramură a psihologiei are în genere doar de câștigat printr-o cunoaștere lărgită și aprofundată despre viața sufletească normală. Tocmai medicul ar trebui să nu uite niciodată că bolile sunt procese normale tulburate, și nu „entia per se” cu o psihologie specifică numai lor însele. „Similia similibus curantur” este un adevăr important al medicinei antice și, ca un mare adevăr, poate și să degenereze într-o mare absurditate. Așadar, psihologia medicală trebuie să evite să se îmbolnăvească ea însăși. Unilate­ralitatea și îngustare a orizontului nu sunt decât particularități nevrotice prea bine cunoscute.

Orice vă pot spune va rămâne, în orice caz, un regretabil tors nedesăvârșit. Din păcate, eu nu pot să servesc multe teorii noi, deoarece temperamentul meu empiric caută mai mult fapte noi decât speculații noi pe seama acestora, deși, după cum se știe, acestea sunt o plăcută pierdere de timp intelectuală. Pentru mine, fiecare caz nou este aproape o teorie nouă, și poate că acest punct de vedere nici măcar nu este atât de greșit, dacă ne gândim cât de tânără este psihologia modernă, care, după părerea mea, mai este încă în fașă. De aceea, cu siguranță timpul încă nu este copt pentru teorii generale. Uneori chiar mi se pare că psihologia nu ar înțelege proporțiile gigantice ale misiunii ei, nici natura derutant și deprimant de complicată a obiectului ei, psihicul însuși. Aproape că s-ar părea că lucrurile ar intra doar lent în conștiința noastră și noi nu ne-am putea imagina corect ce înseamnă că sufletul, pe de o parte, este obiectul observării și cercetării științifice și, în același timp, este și subiectul lor, adică mijlocul cu ajutorul căruia se efectuează aceste observări. Confruntarea cu acest amenințător cerc vicios m-a dus la o precauție extremă și la o oarecare relativizare a afirmațiilor – procedeu care deseori a fost înțeles complet greșit.

N-aș vrea să-mi încarc expunerile cu obiecții critice, care nu pot avea alt efect decât unul deranjant. Le menționez doar ca un fel de scuză anticipativă pentru complicații aparent inutile. Teoriile mă preocupă mai puțin ca faptele; de aceea, vă rog să conștientizați că, dată fiind durata scurtă a timpului pe care-l am la dispoziție, nu voi putea prezenta întreg materialul doveditor pentru susținerea concluziilor mele. Mă gândesc aici, mai ales, la amplele ramificații ale analizei visului și la metoda comparativă a cercetării proceselor inconștiente. Va trebui să apelez aici în mare măsură la înțelegerea și bunăvoința dumneavoastră, chiar dacă îmi este clar că de mine depinde, în primul rând, să vă prezint lucrurile cât mai simplu posibil.

Mai întâi, psihologia este o știință despre conștiință. Înseamnă că este o știință despre produsele acesteia, ceea ce noi numim viața sufletească inconștientă. Noi nu putem cerceta direct inconștien­tul - tocmai pentru că este inconștient și, de aceea, nu avem acces la el. Ne putem ocupa doar de situațiile conștiente, despre care presupunem că își au rădăcinile în zona pe care o numim incon­știentul, zona „reprezentărilor obscure”, care, conform antropolo­giei filosofului KANT’, constituie jumătate din lume. Indiferent ce afirmăm despre inconștient este afirmat despre conștiință. Psihicul inconștient este întotdeauna de natură total necunoscută, dar se exprimă prin conștiință și în cadrul premiselor conștiinței, iar mai mult nu putem face. Dincolo de toate acestea nu putem merge, și acest lucru ar trebui să nu-l pierdem niciodată din vedere ca ultim criteriu al judecății noastre.

Conștiința este un lucru ciudat. Este un fenomen intermitent. O cincime sau o treime, sau poate chiar jumătate din viața ome­nească se petrece într-o stare inconștient-conștientă. Prima noastră copilărie se desfășoară inconștient. În fiecare noapte ne cufundăm în inconștient și posedăm o conștiință mai mult sau mai puțin clară doar în anumite intervale cuprinse între veghe și somn. Ne putem chiar întreba cât de clară este această conștiință în general. Am putea presupune, de exemplu, că un copil de zece ani este deja conștient, dar ar fi ușor de arătat că aici este vorba despre o con­știință de un fel bizar, și anume o conștiință fără nicio conștiență a Eului. Știu mulți copii care la 11, 12, 14 ani sau chiar mai târziu simt brusc: „Eu sunt”. Ei simt pentru prima oară în viață că trăiesc ei înșiși, că pot privi înapoi într-un trecut care ascunde amintiri despre lucruri, dar nicio amintire despre propria persoană.

Trebuie să admitem că, atunci când spunem „eu”, noi nu avem un criteriu absolut al faptului că trăim pe deplin sau nu experiența acestui „eu”. Ar fi posibil ca experiența noastră a Eului să continue să fie fragmentară și ca mai târziu să se știe mult mai multe despre ce înseamnă Eul pentru om, decât ne este nouă astăzi posibil. Într-adevăr, nu avem deloc idee spre ce rezultate va mai duce acest proces.

Conștiința este ca suprafața sau ca o piele peste un vast domeniu inconștient, a cărui întindere nu o știm. Întrucât nu știm nimic despre inconștient, nu putem nici să jalonăm domeniul său de dominație. Despre ceva ce nu este cunoscut nu se poate face nicio afirmație. Când spunem „inconștientul”, suntem deseori de părere că prin el exprimăm ceva concret, dar în realitate nu exprimăm decât faptul că nu știm ce este inconștientul. Nu avem decât niște puncte de reper indirecte pentru aceea că sub pragul conștiinței există o zonă psihică. Mai avem și câteva argumentări bine funda­mentate științific. Din conținuturile scoase la iveală de inconștient putem trage anumite concluzii privind esența acestuia. Dar în deducțiile noastre nu trebuie să procedăm într-un mod prea antropomorf, deoarece ar fi perfect posibil ca în realitate lucrurile să fie complet altfel decât le vede conștiința noastră.

Dacă privim, de exemplu, realitatea concretă și o comparăm cu 1 ce face conștiința noastră din ea, vom da peste cele mai variate imagini interioare care nu există câtuși de puțin „obiectiv”. Astfel, de exemplu, vedem culori și auzim tonuri acolo unde, în realitate, nu există decât vibrații. Avem nevoie de laboratoare cu aparate foarte complicate, pentru a ne putea face o imagine despre lume independent de simțurile noastre și de psihicul nostru, și presupun că la fel este și cu inconștientul - ar trebui să avem un laborator în care să putem constata cu ajutorul metodelor obiective cum sunt realmente lucrurile în starea inconștientă. De aceea, tot ce voi spune pe parcursul acestor prelegeri despre inconștient trebuie privit pe acest fundal. Întotdeauna este vorba de „ca și când”, iar această limitare n-ar trebui s-o uitați niciodată.

În plus, conștiința este caracterizată printr-o anumită îngustime. Într-un anume moment, ea poate să rețină simultan doar câteva ­puține –conținuturi. Atunci, tot restul este inconștient; de aceea, reprezentarea coeziunii continue a lumii conștiente, perceperea și

Pag. 21 – 25