Cheia marilor mistere. Vol. 2 (Colecția MISTICA esoterism nr. 20)

1. DESPRE TRANSFORMARE – BAGHETA LUI CIRCE ­BAIA MEDEEI – MAGIA ÎNVINSÃ CU PROPRlILE-I ARME ­MARELEARCAN AL IEZUIȚILOR ȘI SECRETUL PUTEM LOR

Biblia povestește că Nabucodonosor, aflat la apogeul puterii și al orgoliului, a fost preschimbat în animal.

A fugit în locuri sălbatice, a început să pască iarbă, și-a lăsat barba, părul și unghiile să-i crească, precum și perii trupului și a rămas în starea aceasta șapte ani.

In Dogme et Rituel de la haute magie am spus ceea ce credem despre misterele lycantropiei sau despre transformarea oame­nilor în vârcolaci.

Toată lumea cunoaște legenda lui Circe și-i înțelege alegoria. Ascendentul fatal al unei persoane asupra alteia este adevă­rata baghetă a lui Circe.

Se știe că toate flzionomiile umane seamănă întru câtva cu cele ale animalelor, purtând deci însemnul unui instinct special.

Or, instinctele sunt echilibrate de instincte contrare și do­minate de instincte mai puternice.

Pentru a stăpâni oile, câinele exploatează frica lor de lup. Dacă ești câine și vrei să te iubească o pisică, nu ai decât un mijloc: să te transformi în pisică.

Dar cum? Prin observație, imitație și imaginație. Credem că se înțelege aici limbajul nostru metaforic și recomandăm această revelație tuturor magnetizatorilor: este cel mai profund dintre toate secretele artei lor.

Iată formula în termeni tehnici:

A polariza propria-i lumină animală în antagonism echilibrat cu un pol contrar.

Sau: A concentra în sine specialitățile absorbante pentru a dirija iradiațiile spre o vatră absorbantă și invers.

Această stăpânire a propriei noastre polarități magnetice se face cu ajutorul formelor animale despre care am vorbit și care vor folosi pentru a fixa imaginația.

Să dăm un exemplu: Vreți să magnetizați o persoană polari­zată ca și dumneavoastră, ceea ce aflați de la primul contact dacă sunteți magnetizator; numai că e un pic mai slabă decât dum­neavoastră; e un șoricel, sunteți un șobolan. Transformați-vă într-o pisică și o veți prinde într-un admirabil basm pe care nu l-a inventat el, dar pe care l-a povestit mai bine decât oricine, Perrault aduce în scenă un motan șiret, care prin vicleniile lui pune un dulău să se trans­forme în șoricel; nici n-a apucat el să se metamorfozeze bine, că a și fost ronțăit. Basmele mătușii l’Oie să f1 fost oare, ca și Măgarul de Aur al lui Apuleius, veritabile legende magice ascun­zând, sub aparențe puerile, formidabile secrete ale științei?

Se știe că magnetizatorii dau apei pure, prin impoziția mâi­nilor, adică prin voința lor exprimată printr-un semn, pro­prietățile și savoarea vinului, ale lichiorurilor și ale tuturor poțiunilor posibile.

Se știe, de asemenea, că îmblânzitorii de animale sălbatice îi subjugă pe lei devenind ei înșiși, mental și magnetic, mai pu­ternici și mai înfricoșători decât leii.

Jules Gerard, intrepidul vânător de lei din Africa, ar fi fost devorat dacă i s-ar fi făcut frică. Dar ca să nu-ți fie frică de un leu trebuie, printr-un efort de imaginație și voință, să devii mai puternic și mai sălbatic decât leul: trebuie să-ți spui: Eu sunt leul, iar animalul din fața mea nu este decât un câine fricos.

Fourier a visat antile; Jules Gerard a realizat himera acestui visător de falanstere.

Dar, ca să nu te temi de lei, ajunge să ai curaj și arme, se va spune: Nu, nu ajunge. Trebuie să-ți cunoști leul pe de rost, ca să zic așa, să calculezi elanul animalului, să-i ghicești vicleniile, să te ferești de laba lui, să f1i, într-un cuvânt, meșter în meseria de leu, cum zicea bunul La Fontaine.

Animalele sunt simbolurile vii ale instinctelor și pasiunilor omului. Dacă-I faci pe un om să se teamă, îl vei transforma într-un iepure; dimpotrivă, dacă îl vei împinge spre ferocitate, vei face din el un tigru.

Bagheta lui Circe este puterea fascinatorie a femeii și preschimbarea tovarășilor lui Ulysse în purcei nu este numai o poveste a acelor vremuri.

Dar nicio metamorfoză nu se operează fără o distrugere.

Pentru a transforma un uliu în porumbel, trebuie mai întâi să-I ucizi, apoi să-I tai în bucăți pentru a distruge până și urma primei sale forme, apoi să-I f1erbi în baia magică a Medeii.

Iată cum procedează hierofanții moderni pentru a săvârși regenerarea umană; cum se procedează, de exemplu, în religia catolică pentru a schimba într-un stoic misionar al turmei lui Iisus un om mai mult sau mai puțin slab și pătimaș.

Aici se află marele secret al acestui ordin venerabil și teribil, încă necunoscut, adesea calomniat și mereu suveran.

Citiți cu atenție cartea intitulată Exercices de Saint Ignace și veți vedea cu ce magică putere acest om de geniu operează vic­toria credinței.

Poruncește discipolilor să vadă, să atingă, să miroasă, să guste lucruri invizibile; vrea ca simțurile lor să fie exaltate în timpul ru­găciunii până la halucinația voluntară. Tu meditezi la taina credin­ței, sfântul Ignatius vrea să-ți construiești mai întâi un loc la care să visezi, pe care să-I vezi, pe care să-I atingi. Dacă este infernul, îți va da să pipăi stânci încinse. Te va face să înOți în adâncuri1e întu­nericului ca într-o smoală; îți va pune pe limbă sulflichid și-ți va umple nările cu oribile duhori: îți va arăta înfricoșătoare chi­nuri și te va face să auzi îngrozitoare și inumane gemete: va porunci voinței tale să creeze toate acestea prin exerciții consecvente. Fiecare o va face în felul său, dar întotdeauna în cel mai capabil fel de a-l impresiona. Nu e amețeala hașișului slujind înșelăciunile de la Vieux le Montagne; e un vis treaz, o halucinație fără nebunie, o viziune rațională și voită, o creație veritabilă a inteligenței și a credinței. De acum încolo, iezuitul va putea spune: am văzut cu ochii noștri, am auzit cu urechile noastre, mâinile noastre au atins și iată c-am venit să vă vestim. Iezuitul astfel format comuniază cu un cerc de voințe asemenea cu voința lui: astfel fiecare preot este puternic cât societatea și societatea mai puternică decât lumea.

II. CUM SE PÃSTREAZÃ ȘI SE REÎNNOIEȘTE TINEREȚEA ­SECRETELE LUI CAGLIOSTRO – POSIBILITATEA ÎNVIERII - EXEMPLUL LUI GUILLAUME POSTEL, ZIS ÎNVIATUL – DESPRE UN TRUDITOR TAUMATURG ETC.

Se știe că o un trai sobru, măsurat laborios și perfect ordonat, prelungește în mod obișnuit viața. Dar, după părerea noastră, o simplă prelungire a bătrâneții e puțin lucru și avem dreptul să cerem științei alte privilegii și alte secrete.

A fi mult timp tânăr sau chiar a redeveni tânăr, iată ce ar părea rațional de dorit și foarte prețios pentru majoritatea oamenilor. E posibil? Vom examina în cele ce urmează.

Faimosul conte de Saint-Germain a murit, nu ne îndoim: dar el n-a fost văzut îmbătrânind. Părea mereu a avea patruzeci de ani, deși în epoca celebrității sale zicea că are optzeci.

Ninon de l’Endos, ajunsă la o vârstă înaintată, era încă o femeie tânără, frumoasă și seducătoare. A murit fără să îmbătrânească.

Desbarrolles, celebrul chiromant, este de foarte multă vreme pentru toată lumea un om de treizeci și cinci de ani. Actul lui de naștere spunea însă altceva dacă ar fi îndrăznit să-i arate: dar nimeni n-ar fi crezut.

Cagliostro a fost văzut având mereu aceeași vârstă; pretindea nu numai că posedă un elixir care dădea bătrânilor pentru o clipă vigoarea tinereții, dar și că obține regenerarea fizică prin mij­loace pe care le-am detaliat și analizat în Istoria magiei.

Cagliostro și contele de Saint-Germain atribuiau păstrarea ti­nereții lor existenței și folosirii medicinii universale, căutată inutil de atâția alchimiști.

Un inițiat din veacul al XV-lea, bunul și învățatul Guillaume Postel, nu susținea că posedă marele arcan al filozofiei hermetice; cu toate astea, după ce fusese văzut bătrân și uscat, el apăru cu un ten trandafiriu, fără niciun rid, cu barba și părul negru, cu un trup agil și viguros. Dușmanii pretindeau că-și că­nește părul și se fardează; zeflemitorilor și falșilor învățați le trebuia o explicație pentru fenomene pe care nu le înțelegeau.

Cel mai important instrument magic de conservare a tine­reții trupului este să împiedici sufletul să îmbătrânească, păs­trându-i cu grijă prospețime a originară a sentimentelor și gândurilor pe care lumea coruptă le numește iluzii și cărora noi le vom spune miraj ele dintâi ale unui adevăr etern.

A crede în fericire pe pământ, a crede în prietenie, a crede în dragoste, a crede într-o maternă Providență care ne socotește

Pag. 11 – 15