Cele patruzeci de legi ale iubirii (Top 10+)

Prolog

ElIa

Dulce blasfemie

Partea întâi. Pământ

Partea a doua. Apă

Partea a treia. Vânt

Partea a patra. foc

Partea a cincea. Golul

Mulțumiri

Ella

Northampton. 17 mai, 2008

Bătând din aripi păsările cântau afară. la fereastra bucătăriei sale. În ziua aceea înmiresmată de primă­vară. Mai târziu. Ella a revăzut scena în minte de atâtea ori, încât mai degrabă decât un fragment din trecut i se părea un moment neîntrerupt care se desfășura încă undeva în univers.

Stăteau în jurul mesei, luând un prânz târziu în familie. într-o sâmbătă după-amiază. Soțul ei își umplea farfuria cu copane de pui fripte, mâncarea lui preferată. Avi se juca cu furculița și cuțitul folosindu-le în chip de bețe de tobă, în timp ce sora lui geamănă, Orly, încerca să calculeze: câte guri din fiecare fel putea să mănânce fără să-și distrugă dieta de 650 de calorii pe zi. Jeannette, care era studentă în primul an la colegiul Mount Holyoke din apropiere, întindea dusă pe gânduri crema de brânză pe încă o felie de pâine. La masă se afla și mătușa Esther. care trecuse să le aducă una dintre faimoasele ei prăjituri marmorate și apoi rămăsese la prânz. Ella avea o mulțime de treburi de făcut după aceea. dar nu era încă gata să se ridice de la masă. În ultima vreme nu aveau parte de prea multe mese în familie și vedea în asta o ocazie minunată ca toată lumea să reînnoade legăturile.

– Esther, ți-a dat Ella vestea cea bună? întrebă dintr-odată David. Și-a găsit o slujbă grozavă.

Deși avea o diplomă în limba engleză și pasiunea ei era literatura. Ella nu făcuse mare lucru în dome­niu după terminarea facultății, în afară de-a redacta mici articole pentru reviste destinate femeilor de-a frecventa câteva cluburi de lectură și de-a scrie ocazional recenzii de carte pentru câteva ziare locale. Asta era tot. Într-o vreme visase să devină un critic de carte renumit, dar apoi a acceptat faptul că viața o purtase în altă parte, preschimbând-o într-o gospodină sârguincioasă. cu trei copii de crescut și nesfârșite responsabilități domestice.

Nu că s-ar fi plâns. Faptul de-a fi mamă, soție, stăpână de câine și gospodină o ținea destul de ocupată. Nu trebuia să-și mai câștige și pâinea lângă toate astea. Deși nici una din prietenele e feministe de la Smith ColIege nu-i aproba alegerea, era mulțumită să fie o mamă casnică și recunoscătoare că ea și soțul ei și-o puteau permite. Pe deasupra. nu renunțase niciodată la pasiunea pentru cărți și se socotea încă o cititoare împătimită.

Cu câțiva ani în urmă lucrurile începuseră să se schimbe. Copiii creșteau și îi dădeau clar de înțeles că nu mai aveau atâta nevoie de ea ca înainte. Dându-și seama că avea prea mult timp liber și nimeni cu care să și-l petreacă, Ella se gândise cu ar fi să-și ia o slujbă. David o încurajase, însă cum toate că vorbeau mereu despre asta, ea profita rareori de oportunitățile care i se iveau, iar atunci când o făcea, posibilii angajatori căutau întotdeauna cineva mai tânăr sau cu mai multă experiență. De teamă să nu fie respinsă iar și iar, lăsase pur simplu subiectul baltă.

Totuși, în luna mai 2008, obstacolul care o împiedicase să-și găsească o slujbă în toți anii acești dispăruse pe neașteptate. Cu două săptămâni înainte de cea de-a patruzecea aniversare, s-a trezit lucrând pentru o agenție literară cu sediul în Boston. Soț ei îi găsise slujba prin unul dintre clienții lui – sau poate prin una dintre amantele lui.

– O, nu-i mare lucru. se grăbi acum Ella explice. Nu fac decât să citesc. cu jumătate de normă pentru o agenție literară.

Însă David era hotărât să n-o lase să-și disprețuiască slujba cea nouă.

– Haide, spune-le că e vorba de o agenție literară renumită, o îndemnă cu un ghiont. iar când ea refuză să-i facă pe plac. Își aprobă cu însuflețire propriile cuvinte. E un loc faimos. Esther. Ar trebui să-i vezi pe ceilalți asistenți! Fete și băieți abia ieșiți de pe băncile celor mai bune facultăți. Ella e singura care se întoarce la muncă după ce-a fost casnică ani de zile. Ei, nu-i așa că e o figură?

Ella se întreba dacă. în adâncul sufletului. soțul ei nu se simțea vinovat că o ținuse departe de o carieră sau că o înșela – acestea fiind singurele două explicații care îi treceau prin minte pentru faptul că acum deborda de entuziasm.

Zâmbind încă. David își încheie discursul:

– Asta numesc eu chutzpah. Suntem cu toții mândri de ea.

– E o binecuvântare. A fost întotdeauna. zise mătușa Esther pe un ton atât de sentimental, de parcă Ella ar fi plecat de la masă și ar fi dispărut pe vecie.

Toți o priviră drăgăstos. Chiar și Avi se abținu de la orice remarcă cinică, iar lui Orly păru să-i pese pentru prima oară de altceva decât de înfă­țișarea ei. Ella se sili să aprecieze acest moment de bunăvoință, însă se simțea cuprinsă de o oboseală copleșitoare cum nu mai încercase vreodată până atunci. Se rugă în taină să schimbe cineva subiectul.

Jeannette, fiica ei cea mare, trebuie să-i fi auzit rugăciunea, căci se amestecă dintr-odată în discuție:

– Și eu am o veste bună.

Toate capetele se întoarseră către ea, cu fețele luminate de așteptare.

– Eu și Scott ne-am hotărât să ne căsătorim. anunță Jeannette. O, știu ce-o să spuneți! Că nici n-am terminat încă facultatea și toate celelalte. Dar trebuie să înțelegeți că amândoi ne simțim pregătiți pentru următoarea mare mutare.

O tăcere stânjenită se așternuse peste masa di bucătărie, pe măsură ce căldura care îi învălui cu o clipă în urmă se risipea. Orly și Avi schimbară niște riviri inexpresive, iar mătușa Esther îngheță cu mâna încleștată pe paharul cu suc de mere. David puse furculița jos ca și când i-ar fi pierit pofta mâncare și se uită printre pleoape la Jeannette, cu ochii lui căprui, încrețiți de riduri adânci la colțuri. I se făcuse gura pungă, de parcă tocmai înghițise niște oțet.

– Grozav! Mă așteptam să-mi împărtășiți bucuria și în schimb am parte de tratamentul ăsta rece, se plânse Jeannette.

– Tocmai ai spus că te măriți, observă David, ca și cum Jeannette n-ar fi știut ce spusese și avea nevoie să fie informată.

– Tată, știu că ți se pare puțin cam în pripă, dar Scott m-a cerut zilele trecute și am acceptat deja.

– De ce? întrebă Ella.

După felul în care o privi Jeannette, socoti Ella, nu era genul de întrebare la care se așteptase fiica ei. Ar fi preferat să fie întrebată „Când?” sau „Cum?”. Oricare dintre cele două cazuri ar fi însemnat că putea să se apuce să-și cumpere rochia de mireasă. Întrebarea „De ce?” era cu totul altă mâncare de pește și o prinsese complet nepregătită.

– Pentru că îl iubesc, cred, răspunse Jeannette pe un ton ușor condescendent.

– Draga mea, ce voiam să te întreb era: de ce atâta grabă? stărui Ella. Ești însărcinată sau ceva de genul ăsta?

Mătușa Esther se trăgea de păr cu o față posomorâtă, pe care se citea suferința. Scoase o tabletă de Antacid din buzunar și se apucă s-o crănțăne.

– O să fiu unchi, zise Avi chicotind. Ella luă mâna lui Jeannette și i-o strânse ușor.

– Poți să ne spui întotdeauna adevărul. Știi asta. nu-i așa? O să fim alături de tine orice s-ar întâmpla.

– Mamă, vrei să încetezi, te rog, cu asta? o repezi Jeannette retrăgându-și mâna. Nu e vorba de nici o sarcină. Mă faci să mă simt stânjenită.

– Încercam doar să te ajut, răspunse Ella calm, deși calmul era o stare care se dovedea din ce în ce mai greu de atins în ultima vreme.

– Să mă insulți, vrei să spui. Se pare că singu­rul chip în care ne poți vedea pe mine și pe Scott căsătorindu-ne e dacă sunt cu burta la gură! Ți-a trecut vreodată prin cap că aș putea, chiar aș putea, să vreau să mă căsătoresc cu tipul ăsta pentru că-l iubesc? Ieșim deja împreună de opt luni.

Asta stârni batjocura Ellei.

– Mda, de parcă ți-ai putea da seama de firea unui bărbat în opt luni! Tatăl tău și cu mine suntem căsătoriți de aproape douăzeci de ani și nici măcar noi nu putem pretinde că știm totul unul despre celălalt. Opt luni nu înseamnă nimic într-o relație!

– Lui Dumnezeu i-au trebuit doar șase zile ca să creeze întregul univers, zise Avi radiind, însă privirile reci aruncate de toți cei de la masă îl reduseră din nou la tăcere.

Simțind tensiunea crescândă. David, cu privirea ațintită la fiica lui cea mare și fruntea brăzdată de gânduri, interveni:

– Draga mea, să ieșiți împreună e una, iar căsă­toria cu totul alta – asta încearcă mama ta să spună.

– Dar, tată, credeai că o să ieșim împreună la nesfârșit? întrebă Jeannette.

Trăgând adânc aer în piept. Ella zise:

– Ca să fiu absolut sinceră, ne așteptam să găsești pe cineva mai bun. Ești prea tânără ca să te implici într-o relație serioasă.

– Știi ce cred eu, mamă? răspunse Jeannette cu un glas atât de hotărât, încât părea de nerecu­noscut. Cred că îți proiectezi propriile temeri asupra mea. Însă numai fiindcă tu te-ai măritat atât de tânără și ai făcut un copil când erai de vârsta mea nu înseamnă că eu am să fac aceeași greșeală.

Ella se înroși de parcă ar fi fost pălmuită. Dintr-un cotlon al minții ei se ivi dintr-odată amintirea sarcinii

Pag. 13 – 17