Strania energie a gândirii

pag. 20-21

...spectrului materiilor fine invizibile). în existența fără trup organic nu mai intervin „ecranările” proprii impuse de materiile grele ale trupurilor carnale și nici „bruiajele” la frecvențe joase generate continuu de „dorințele trupești”. în viețuirea încarnată, celor mai mulți oameni gândirea le este mereu „viciată” și de multe ori chiar blocată de manifestările „reflexelor biologice”, suscitate de permanentele „dorințe” ale trupului. Or, sub aspectul valorilor de bază, care „realitate” este cea superioară? Cea „invizibilă” a Lumii sufletelor, în care domină autoritar gândirea spirituală la vibrații mai ridicate, sau cea „vizibilă” pentru noi, în care marea majoritate a oamenilor își scad zilnic potentele energetice ale propriilor gândiri prin reflexele și dorințele biologice ale trupului carnal (foame, sete, frig, plăcerile simțurilor, ambiții, frici etc), ale căror frecvențe vibratorii joase le reduc direct energiile specifice?
Schițarea comparativă de mai sus, care pentru unii cititori ar putea părea filosofică, are un fond fizic real: la bază, totul se reduce la schimburi de energii informaționale, frecvențele lor vibratorii fiind esențiale în compararea manifestărilor energetice ale complexei structurări funcționale a ființelor umane întrupate sau deztrupate. înregistrările fotografice selectate în acest volum redau clar unele dintre aspectele acestei diferențieri fizice și totodată „filosofice”: clișeele respective au surprins efectiv modurile în care gândirea spirituală umană poate să pună în evidență existența simultană a celor două realități și compararea „situării lor valorice”. Din păcate, marea majoritate a oamenilor sunt cantonați și acum în „realitatea inferioară” a mediului materiei grele vizibile - deși încă din Antichitate înțelepții o considerau chiar „iluzorie”. Și nu numai atât: gânditorii din vechime ajunseseră să constate că „oamenii își fac singuri propria realitate” prin felul în care își orientează gândirea!

Inițiații afirmă: realitatea vizibilă e „iluzorie”!

încă din Antichitate, întrebarea „Cât de reală este Realitatea?” i-a frământat de-a lungul veacurilor pe înțelepții diferitelor popoare, mulți dintre aceștia având un orizont mult mai larg al cunoașterii - fie prin obținerea pe parcursul vieții a capacității de clarvedere în invizibil, fie prin colaborarea cu clarvăzători deosebiți.
Probabil că, pe această temă, cea mai extinsă preocupare - în timp, dar și în spațiul geografic - o regăsim continuată până în zilele noastre în subcontinentul indo-tibetan, în acele locuri unde s-au putut păstra de-a lungul mileniilor atât arhive ale vechilor înțelepciuni, cât și tradiții deosebite în respectarea lor. Astfel, în textele unor Upanișade antice a fost regăsită menționarea repetată a convingerii asupra relativității percepțiilor oamenilor privind „realitatea” care ne este redată de simțurile trupului carnal. Deși în scrierile vechi cuvântul maya a avut un sens cosmic, treptat a fost folosit tot mai mult cu sensul de .iluzie”, „iluzoriu”, în special în cadrul preceptelor despre „realitate”. Comentând acest aspect în contextul temei respective, profesorul Mircea Eliade - eruditul istoric al ideilor filosofico-religioase regăsite la vechi civilizații ale lumii - a redat o sinteză sugestivă a considerațiilor gânditorilor hinduși antici care apreciau cu totală convingere că „realitatea vizibilă” nu este cu adevărat „reală”:

în Satapatha Brahmana se afirmă: „omul se naște într-o lume confecționată de el însuși”.
...Totuși în unele Upanișade se găsește un număr suficient de indicații privind marile linii ale gândirii Vedelor... Vechea concepție a creației cosmice cedează în fața rolului jucat de maya în experiența fiecărui individ, în special în acela de orbire... maya este asimilată cu neștiința (avidya) și e comparată cu visul. „Realitățile” multiforme ale lumii exterioare sunt tot atât de iluzorii ca și conținutul viselor [s.n.].

La mii de kilometri depărtare, un înțelept inițiat din Egiptul antic a lăsat posterității o serie de texte sapiențiale, dintre care unele conțin aceeași cunoaștere și convingere privind caracterul „iluzoriu” al realității percepute de oameni. In continuare sunt redate câteva citate din Cărțile lui Hermes Trismegistul (cel de trei ori înțelept), care a transpus în scris o serie de cunoașteri fundamentale ce i-au fost oferite într-un mod impresionant de Poimandres - o Ființă Spirituală superioară, apărută din invizibil și dispărută apoi tot în nevăzut. Este interesant de redat în primul rând modul impresionant de transmitere a profundelor cunoașteri - din care am citat în continuare unele afirmații esențiale:...

pag. 93-94

...creatorii prototipului superior Mani Kadmon : au fost blocate anumite facultăți de manifestare complexă ale ființelor spirituale umane de pe Pământ. Dar spiritul de esență divină nu putea fi lipsit de capacitățile divine specifice, chiar dacă acestea nu erau la nivelul potentelor Ființelor Spirituale superioare. „Impăienjenirea” a constat de fapt în implementarea unor blocaje biologice la nivelul creierului uman în preluarea în conștientul fiecărui om și respectiv în manifestarea anumitor energii la vibrațiile cu frecvențe mai ridicate ale gândirii spiritului și ale celor trei corpuri ale sufletului; urmarea a fost limitarea posibilităților de folosire și de dezvoltare a diferitelor capacități latente specifice ființelor spirituale. Din păcate. în acest mod „experimental” s-a frânat însuși progresul spiritual al miliardelor de spirite aduse să evolueze în mediul acestei planete: în decursul milioanelor de ani, la cea mai mare parte a omenirii s-au dezvoltat mult doar corpurile invizibile eteric și astral, și acum dominând încă „polarizarea astrală” a gândirii și a manifestărilor majorității ființelor umane.
Au existat însă mereu și grupuri mai mici sau mai mari de oameni care, sub impulsul propriei conștiințe și al anumitor revelații și instruiri oferite de Ființe Spirituale Superioare venite temporar pe Pământ în acest scop, au făcut eforturi să obțină deblocări ale propriilor capacități rămase latente. Aplicând învățăturile acelor Ființe Superioare, care în diferite perioade istorice îi stimulau pe oameni să se desprindă de plăcerile și satisfacțiile inferioare ale propriului trup carnal, asemenea grupuri (crescute mereu numeric) reușeau treptat ca prin propriile gândiri și manifestări „să-și înalțe sufletele” spre regăsirea comuniunii cu Gândirea și Iubirea Tatălui Unic aflat „în ceruri”. în fapt, pe această cale a „schimbării gândirii”, oamenii care o urmau cu deplină conștiință își impuneau ridicarea nivelului vibrațiilor sufletului (ale triadei superioare a corpurilor invizibile), forțând propriile creiere să funcționeze la frecvențe vibratorii sporite. Astfel, de-a lungul timpului au existat mereu și s-au Înmulțit asemenea ființe umane, care, la nivel individual sau colectiv. își deblocau treptat în fiecare viață câte una sau chiar două-trei capacități latente ale spiritului, dezvoltându-și calități superioare față de cei mulți rămași la gândiri materialiste inferioare : tot mai multă cunoaștere, talente diferite, înțelepciune, variate manifestări extrasenzoriale ale mediumnității și ale clarviziunii și chiar puteri de a face așa-zise „minuni”.
Acest proces „psihobiologic”” cu un profund fond spiritual s-a manifestat încă din timpuri străvechi prin cazuri izolate, care au impresionat însă mulțimile, consacrând istoric asemenea personaje - separat de șamanii unor triburi, care erau începători pe această cale. Poate că un exemplu simbolic mai bine cunoscut în Orientul Apropiat și mai târziu în zonele creștine a fost antediluvianul patriarh Enoh - un descendent din a șaptea generație de după Adam: având vibrațiile mai înalte ale unui mod superior de a gândi - care i-au deblocat capacități mediumnice deosebite, a fost selectat de anumiți „îngeri” veniți pe Pământ ca să îndeplinească misiuni importante3 pentru oamenii din vremea sa, dar și ulterior.
Desigur, problema istorică a acelor modificări funcționale impuse primului „prototip uman” - cu introducerea anumitor blocaje - și a posibilității de a elimina aceste limitări prin însuși modul de a gândi al diferiților oameni „mai înțelepți” este mult mai complexă; și complexitatea respectivă este mult amplificată de un alt fapt tulburător: se descoperă tot mai multe „dovezi materiale” care demonstrează existența neștiută de „cei mulți” (chiar ascunsă de unii specialiști care o cunosc) a mai multor civilizații care și-ar fi derulat „ciclurile experimentale” în urmă cu zeci de milioane de ani sau chiar cu sute de milioane de ani.
Dar ceea ce este relevant și un fapt ce a devenit tot mai important: procesul „psihofiziologic” al deblocării diferitelor capacități existente latent în structura energetic-invizibilă a ființelor umane din „actuala omenire” a continuat mereu - sporadic, dar neîntrerupt - până în zilele noastre; or, printr-o timidă evoluție a omenirii și sub aspect spiritual, s-au înmulțit totuși oamenii care și-au deblocat - conștient sau nu - diferite capacități „ascunse” ; dintre acestea, manifestările mediumnice au devenit și ele - în special în ultimele două secole - un factor care contribuie discret la dezvoltarea anumitor domenii științifice și chiar la stimularea evoluției spirituale a unui număr tot mai mare de oameni.
Un element de noutate stimulativ a fost propus la mijlocul secolului al XIX-lea de profesorul francez D.L.H. Rivail, mult mai cunoscut ca remarcabil inițiat european prin pseudonimul Allan Kardec. Sub acest nume a publicat cărți care, de atunci, aveau să schimbe gândirea multor milioane de oameni. Ca o restrânsă exemplificare, redau un...

pag. 136-137

...în mod ciudat și unele aspecte esențiale ale începuturilor universului: de exemplu, popularea cuantică a haosului primordial cu microentități care „gândeau”, dar erau inactive sau prima manifestare a „Germenului Unic” autoformat - care, gândind, „a dorit” să creeze și, apoi, gândind mereu, a conceput legile divine și uriașa creație cosmică a universului „nostru” - și poate chiar a altor universuri.
Din aceste consemnări, datate cu milenii în urmă, ale unor stranii cunoașteri și ale unor fenomene ciudate considerate adesea „minuni”, asociate cu experimente prin instalații tehnice extraordinare, precum și cu descifrări teoretice tot mai avansate, se conturează tot mai clar un fapt fundamental atemporal: Energia Gândirii a fost în sine acea „forță primordială unică”, din care s-au desprins celelalte forțe fundamentale - constatate ca bază a edificării universului astronomic. Aceasta ar fi o supoziție teoretică imaginativă? Nicidecum! Serii de cercetări experimentale efectuate în a doua jumătate a secolului XX de către oameni ai științei moderne „nonconformiști” s-au asociat în a demonstra realismul acestei concluzii tulburătoare. De fapt, „ipoteza respectivă” rezultă din verificarea repetată a diferitelor fenomene fizice întru totul specifice și concludente: „energia gândirii” poate nu numai să influențeze, ci și să controleze în mod autoritar, instantaneu, reducând parțial sau total ori amplificând fiecare din cele patru forțe fundamentale. Toate aceste forțe care stau la baza edificării universului cunoscut de noi, pământenii, domină întreaga sa dinamică spațială; și totuși, la nivel terestru se supun cu incredibilă ușurință energiilor-gând emanate de „nucleul nostru spiritual” când acestea sunt concentrate și modulate ca frecvențe vibratorii prin corpul voinței - corpul atmic. Pentru edificarea cititorului, prezint în acest sens și o selecție - parțial ilustrată - a unei suite cazuistice demonstrative rezultate din diferite manifestări naturale, dar în special din experimente tehnico-științifice moderne - specifice fiecărui tip de forță fundamentală în parte.
Cu un secol înainte ca „forța gravitației” să fie definită teoretic fizic și matematic, anumite consemnări asociate cu miniaturi pictate - redactate în cursul secolului al XVII-lea și reluate în secolele următoare - au descris un fapt prodigios care a impresionat nu numai călugării unei mănăstiri franciscane din Italia și clericii de rang superior, ci și locuitorii din zona locașului de cult: cu toții au fost uimiți de modul în care călugărul Iosif din Copertino se ridica pur și simplu în aer când își concentra gândirea în rugăciune și cădea într-un fel de extaz religios. Dar mai mult decât atât: episcopi locali și însuși papa Urban al VIII-lea au asistat la fel de uimiți chiar și la deplasarea prin aer a călugărului în exteriorul bisericii, depășind la acea vreme orice cunoaștere și înțelegere omenească!
Dar de fapt, în zonele creștinate ale lumii, un asemenea fenomen de levitație, de mers chiar pe apa mării agitate „bântuită de valuri” stârnite de un „vânt puternic”, a fost consemnat ca o „minune” într-un text succint, rămânând neexplicat de-a lungul a aproape două mii de ani. în capitolul 14 al Evangheliei apostolului Matei, unde se descrie venirea „pe apă” a Mântuitorului Iisus către luntrea apostolilor, s-au specificat la fel de succint și două aspecte suplimentare, foarte importante pentru înțelegerea fenomenului: într-o primă fază, apostolul Petru, având credința fermă (concentrarea propriei gândiri-voință) că prin ajutorul învățătorului „va putea merge” și el pe deasupra valurilor, a coborât din luntre și a făcut primii pași prin aer; dar, survenind subit teama ascunsă că nu va reuși, „s-a temut” și, astfel, brusc, frecvența vibratorie a energiei-gând-voință i-a scăzut, implicit reducându-i-se și capacitatea de anulare a gravitației terestre ; astfel, trupul său a început să intre în apă. A urmat însă o altă fază importantă a fenomenului fizic: Mântuitorul „și-a întins îndată mâna, l-a apucat” și, odată cu mustrarea pierderii concentrării, a „credinței”, l-a ridicat din apă. Deci Iisus „l-a apucat” pe apostolul Petru și i-a transmis prin mână din energia gândirii Sale, mult mai potentă și la o vibrație mult superioară, reactivându-i brusc vibrația aurei la frecvența mai ridicată necesară unei ușoare levitații; astfel, Petru s-a ridicat din apă și a putut reveni la luntre împreună cu prodigiosul său salvator, în doar câteva versete, evanghelistul a redat totuși extrem de semnificativ o descriere foarte clară a modului în care concentrarea energiei gândirii - specifică „credinței” - poate domina „cu ușurință” forța de atracție a gravitației terestre:

25. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.
26. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă și de frică au strigat.
27. Dar El le-a vorbit îndată : îndrăzniți. Eu sunt; nu vă temeți!

pag. 192-193

în mod bine gândit încă din acele faze primordiale, fiecare „fragment” emanat de Tatăl Unic a fost protejat cu un înveliș dintr-o materie aproape la fel de fină. care ulterior s-a extins și la fiecare diviziune în parte. Deci Monadele ar fi atât fragmente din substanța-energie divină - ele având în sine potentele conștiinței și ale gândirii (pe care. de fapt, noi încă nu suntem capabili să le înțelegem ca fenomene fizice în complexitatea potentelor lor absolute) -, cât și o altă materie - cu un rol funcțional în raport cu mediul exterior. Dar din ceea ce înțelepții hinduși au aflat din vechime și au consemnat în Imnul creației privind „prima manifestare” a Conștiinței Germenului Unic - care, gândind, a „dorit să creeze” - se poate observa și un alt fapt fundamental: Monadele gândesc și, în profunzimea conștiinței lor, au și ele permanent „dorința creației”! Or, după cum o explică teosofii vechi și actuali, această dorință se manifestă dominant prin trei aspecte specifice : prin Voința spirituală, prin înțelepciune-Iubire și prin Acțiune-Creativitate pentru realizarea Planului Tatălui Atotputernic.
în vechile cunoașteri orientale a fost specificat însă în mod repetat un fapt deosebit, transmis de Ființe Spirituale superioare venite din spațiu : emanarea unor mulțimi imense de „Scântei divine” (Monadele) a avut loc în cadrul unei „prime creații”, pe când nu existau încă universurile materiilor grele. Din această cauză, mulțimile Monadelor au rămas în așteptare de-a lungul anumitor etape cosmice prealabile, până la faza în care aveau să se integreze în fluxul scopului existenței lor - gândit de la începuturi de Tatăl Unic.
în timpul acestor etape, valurile de energii tot mai mari emanate de Creator au umplut cosmosul cu vibrațiile creației și au devenit treptat radiații cu frecvențe vibratorii tot mai reduse - până la transformarea lor în particulele subelementare și apoi în particulele elementare ale materiilor grele. Dar corpurile Monadelor aveau vibrații specifice la frecvențe foarte ridicate și nu puteau să se antreneze în giganticele .torente ale energiilor Creației - ale căror vibrații erau în continuă scădere. De aceea, perioadele de așteptare ale Monadelor s-au desfășurat în zone ale spațiului în care dominau frecvențele foarte înalte, în vechea înțelepciune hindusă - care a menținut termenii vechi din limba sanscrită (dispărută de mult) -, „planul de așteptare” a Monadelor a fost consacrat prin termenul „anupadaka”, însemnând „fără îmbrăcăminte” (fără alte corpuri exterioare).
Autorul A.E. Powell a preluat de la sursele inițiatice orientale și un alt fapt important: fazele în care Monadele au putut să-și înceapă manifestările au survenit abia în al treilea val al Creației, în cursul căruia se declanșase formarea galaxiilor, a sistemelor solare, a aștrilor. La nivelul planului anupadaka, Monadele erau prin natura lor „atotștiutoare” și „atotputernice”; dar nu cunoșteau nimic din ceea ce se crease în cosmos între timp, în baza Planului Divin. Pentru zonele spațiului în care apăruseră feluritele materii - nori atomici, nori moleculari, nori de praf cosmic, galaxii și obiecte cerești - erau „neștiutoare” și incapabile de a fi „active”.
Mulțimile de Monade nu ar fi fost însă identice unele față de altele. Fiecare aspect din cadrul treimii specifice propriei substanțe divine - Voința, Înțelepciunea-Iubire, Acțiunea-Creativitate - nu avea exact aceleași potente la fiecare „Scânteie divină” în parte. Inițiatul englez a aflat și chiar a prezentat un tabel simbolic al modului diferit în care erau combinate potentele aspectelor respective; astfel, chiar din timpurile primordiale, Monadele s-au diferențiat în cadrul a șapte tipuri principale, energiile acestora având tendințe variate de manifestare. Fiind de fapt „tipuri” diferite de energii specifice emanate, în literatura științelor spirituale a fost consacrat acest fapt prin clasificarea Monadelor atribuind fiecărei categorii o anumită „rază” dominantă; astfel, mulțimile de Monade se diferențiază în cadrul a „șapte raze” distincte. De-a lungul veacurilor, diferiți inițiați au cercetat prin clarvedere manifestările semenilor cărora le identificau „raza personală” și au ajuns să consemneze analitic detalii legate de „caracterul” și tendințele dominante specifice „fiecărei raze”. întrucât fiecare Monadă deține toate potentele acestor „șapte raze”, însă cu tendințe de manifestare în proporții diferite, clarvăzătorii inițiați au ajuns treptat să dezvolte acest domeniu al științelor spirituale determinând și manifestări ale energiilor individuale specifice unor „raze secundare” și mai apoi specifice unor „raze terțiare”. în ultimele două decenii ale secolului XX s-a ajuns și mai departe, inițiatul englez Benjamin Creme redând în fiecare din cele trei volume din Misiunea lui Maitreya o prezentare mai extinsă a razelor mai multor sute de...