Numerele și puterea lor ocultă

pag. 18-19

Dacă vom rezolva geometric construcția, vom observa că, dacă pătratului AC=l2 i se adaugă gnomoni, vom avea o figură de tip echer, reprezentată mai întâi prin 2bc + c2, apoi prin 2bd + d2; vom obține astfel mereu figuri de dimensiune mai mare, dar de aceeași speță, în timp ce, din contra, dacă Unității îi adăugăm succesiv fiecare dintre numerele pare, și toate împreună, aj ungem să generăm numere și figuri heteromece, toate diferite între ele.]

Un număr format prin înmulțirea unui număr impar cu un număr par era numit de ei hermafrodit sau „arrenothelus”.
In legătură cu aceste observații despre paritate și imparitate, numere definite și nedefinite, trebuie să remarcăm că vechii filosofi erau puternic pătrunși de concepția uniunii ideilor numerice cu Natura - în accepțiunea ei comună, precum și cu naturile, esențele sau substraturile lucrurilor.
Pentru ei, natura binelui era definită, cea a răului era nedefinită; și cu cât era mai nedefinită natura răului, cu atât mai rău era. Numai Bunătatea poate defini sau limita nedefinitul. In sufletul omenesc există un anumit vestigiu de bunătate divină; aceasta limitează și moderează caracterul nedefinit și inegalitatea dorințelor sale.
Se poate demonstra că întreaga inegalitate apare din egalitate, obținându-se astfel, ca să spunem așa, puterea unei mame și a unei rădăcini, care face să țâșnească toate tipurile de inegalitate cu o fertilitate exuberantă; iar dacă spațiul și timpul permit, se poate arăta și că orice inegalitate poate fi redusă la egalitate.
Iamblichos, în tratatul lui despre aritmetica lui Nicomahos, aruncă altă lumină asupra numerelor; el spune că unele sunt asemenea prietenilor, acestea fiind numere amiabile, ca 284 si 220.
Pitagora, fiind întrebat ce este un prieten, a spus erepoq ejm, adică „alt eu”. Este demonstrat că așa stau lucrurile în cazul numerelor; părțile fiecăruia generează celelalte numere, potrivit naturii prieteniei.
Ozanam, un matematician francez din secolul al XVIII-lea, oferă în „Recreeri matematice” exemple de astfel de numere. El observă că 220 este egal cu suma părților alicote ale lui 284; astfel, 1+2+4+71+142=220; iar 284 este egal cu suma părților alicote ale lui 220; astfel, 1+2+4+5+10+11+20+22+44+55+110=284.
Altă pereche de astfel de numere este reprezentată de 17296 și 18416.
Speculații foarte bizare cu privire la relația dintre numere, căsătorie și caracterul progeniturii rezultate din ea se găsesc risipite în scrierile filosofilor. In Republica, Platon, are un pasaj cu privire la un număr geometric, care, fiind generat în chip divin, va fi fericit sau nefericit.
De asemenea, Nicomahos vorbește despre același număr, pe care îl numește număr nupțial; și, pornind de la el, ajunge să spună că din doi părinți buni nu poate apărea decât o progenitură bună; din doi părinți răi numai una rea; iar dintr-un părinte bun și unul rău poate apărea numai o progenitură rea; de aceea avertizează republica împotriva căsătoriei încheiate într-un mod confuz sau dezordonat, din care, apărând o progenitură rea, va rezulta discordia.
Simplicius, în comentariul făcut Cărții a II-a a lui Aristotel, „Despre cer”, observă că Pitagora și discipolii săi afirmă că au auzit muzica sferelor, un sunet armonios produs de mișcarea planetelor și că, pornind de la sunet, au calculat cu ajutorul...

pag. 65-66

Pentada. 5

Cunoștințele despre doctrina pitagoreică a numărului cinci le avem din extrasele nicomaheene.
Cinci este un număr eminamente sferic si circular, fiindcă la orice înmulțire se restaurează pe sine și se găsește la sfârșitul numărului respectiv. Semnifică schimbarea calității, fiindcă schimbă ceea ce are trei dimensiuni în ceva asemănător unei sfere mișcându-se circular și producând lumină. De aceea, lu¬mina este pusă în legătură cu numărul 5.
El este, de asemenea, „lipsa luptei”, deoarece unește prin prietenie cele două forme de număr, par și impar, 2 și 3. Este și dreptatea, scoțând lucrurile la lumină.
Este și „Invincibilul” dintr-o rațiune geometrică, care poate fi găsită în lucrarea lui Alexandru Aphrodisiensis, Comentarii la Cartea I a Metafizicii lui Aristotel.
De asemenea, e „cea mai mică extremitate a vitalității”, fiindcă există trei puteri în viață: cea vegetativă, cea fizică și cea rațională. Și așa cum cea rațională este ordonată conform hebdomadei iar cea fizică potrivit hexadei, puterea vegetativă se află sub controlul pentadei.
Vorbind despre Hesiod, Proclos oferă două motive pentru asemănarea pentadei cu dreptatea: „fiindcă pedepsește răul și înlătură inegalitatea în posesiune, egalizând în același timp ce este puțin, în scopul beneficiului”.
Este numită și Nemesis, pentru că ordonează într-un mod adecvat toate lucrurile celeste, divine și naturale. Sau Venus, deoarece triada masculină 3 și femininul 2 sau dual, impar și par sunt unite în ea. Venus era considerată uneori hermafrodită si în acest caz era înfățișată cu barbă si cu sâni. Ori Gamelia, care e pusă în legătură cu căsătoria. Și Androgynia, fiind impară și masculină, conținând totuși și o parte feminină pară.
Era considerată „semizeiță”, întrucât reprezintă o jumătate din decadă, care este o divinitate; și „Didymus”, deoarece împarte decada în două părți egale. O numeau Pallas și Nemuritoare, fiindcă Pallas este stăpână peste Eter sau al cincilea element, care este indestructibil și imperceptibil pentru simțurile pe care le avem acum. Si Cardiatis sau Cordialis, deoarece, asemenea unei inimi, este în mijlocul corpului numerelor, astfel:

1 4 7
2 5 8
3 6 9

Anticii aveau o maximă: „Nu trece pe deasupra talgerului balanței” - adică, „să nu fii cauză a vătămării”. Astfel, când o greutate trage talgerul în jos, se formează un unghi obtuz între partea lăsată în jos și limba verticală și un unghi ascuțit în partea cealaltă. De aceea este cu mult mai rău să se săvârșească răul decât să se suporte, iar autorii răului se cufundă în tărâmurile infernale, iar cei cărora li s-a făcut rău se ridică la zei. întrucât nedreptatea ține de inegalitate, egalizarea, atunci când e realizată prin adăugare și scădere, este necesară.
In tratatul despre generarea sufletului, Plutarh, afirmă că, potrivit lui Platon, pentada este numită „trophos”, fiind egală cu sunetul, deoarece primul dintre intervalele unui ton care...

pag. 131-132

Treisprezece. 13

Treisprezece a fost numărul sacru al mexicanilor și al popoarelor din peninsula Yucatan: iar douăsprezece a fost numărul sacru al multor triburi ale indienilor nord-americani, ca si al atâtor popoare din antichitate. Acest fapt prezintă o conexiune astrologică, deoarece Stelele și Soarele erau zei pentru ei. Metoda de calcul folosită de preoții mexicani erau săptămânile de 13 zile1. Anul lor era alcătuit din 28 de săptămâni de câte 13 zile plus o zi, întocmai cum al nostru e alcătuit din 52 de săptămâni de câte 7 zile plus o zi. Treisprezece ani formau o perioadă specială, o săptămână de ani, cele 13 zile în plus formând altă săptămână. De patru ori 13, sau 52, ani era ciclul lor. în Yucatan, existau treisprezece „zei șarpe”.
Treisprezece este numărul cuvântului ebraic AHBH, Ahebah, iubire, și al Achad, AchD, unitate. Autori din vechime afirmă că 13 este un număr folosit pentru a obține armonie între oamenii căsătoriți. Știința ebraică veche nu considera numărul 13 nenorocos. Această idee s-a născut mai târziu pornind de la soarta lui Iuda după Cina cea de Taină a lui Iisus și, deși secole de-a rândul nu a fost luată în seamă, atunci când s-a conturat, a devenit predominantă la toți creștinii.
Cele 13 cărți din fiecare suită a unui pachet de cărți sunt aplicate uneori celor 13 luni lunare în scopuri divinatorii.
Multe pietre gnostice sunt înscrise cu numele lui Dumnezeu format din 13 litere, ABLANA Th ANALBA.
Rabbi Eliazar, din pricina unei secete grave, a stabilit un post de 13 zile, la sfârșitul căruia ploaia cădea imediat.
Templul folosea 13 coarne pentru colectare; iar în el se aflau 13 table. Se făceau 13 plecăciuni de devoțiune cu prilejul slujbei complete.
Când un băiat evreu ajungea la vârsta de 13 ani, începea să țină tot postul. Fetele începeau la 12 ani.
Cuvântul „legământ” este scris de treisprezece ori în capitolul despre circumcizie.
Bava Metzia dă 13 motive pentru care trebuie să se ia un mic dejun zdravăn.
În liturgia ebraică se găsesc cele treisprezece reguli logice pentru interpretarea legii.