Agresivitatea pasivă

1. Agresivitate pasivă și mânie latentă

Ben s-a plâns că fusese trecut cu vederea la promovări. Șeful lui i-a spus: „Nu mi se pare că ai fi capabil să faci față responsabilității.” Dar Ben a continuat să se plângă și, în cele din urmă, șeful i-a dat totuși un mic proiect de care să se ocupe, ca o șansă pentru a-și demonstra capacitățile.

Proiect care, Ben nedându-și seama că este pus la încercare, a tot stat nedeschis pe biroul lui, adunând praful. Când șeful i-a reproșat că nu l-a predat la timp, Ben a replicat: „Nu mi-ai spus când trebuia să fie gata. Plus că, pe lângă asta, mai aveam de terminat și celelalte sarcini de serviciu.” Lui Ben îi părea bine, în forul lui interior, că se răzbunase pe șef, făcându-l să apară nepregătit la o ședință. Dar bănuiți cine n-a obținut nici acum o promovare? Păi, firește, cine altul decât Ben, care a pus-o pe seama incompetentei șefului lui, în loc să-și vadă propria vină. Nefăcând nimic, Ben a creat o problemă, s-a considerat o victimă și s-a răzbunat pe șeful lui. Toate aceste stări negative: refuz, resentimente și răzbunare au avut ca punct de pornire pasivitatea – faptul că persoana în cauză n-a făcut nimic.

Așa se întâmplă cu multe persoane pasiv-agresive. În mod normal, nimeni n-ar crede despre Ben că este ranchiunos sau negativist – cel puțin nu în aparență. Atitudinea lui de tergiversare putea să aibă o serie întreagă de cauze. Pe tot parcursul acestei cărți, vă vom arăta cum să faceți deosebirea între oamenii care își disimulează furia și cei care comit fără să vrea greșeli copilărești.

Mânia, întotdeauna declanșată de vreo altă stare emoțională intensă, există în noi toți. Fiecare avem putința s-o descifrăm, s-o controlăm și să trecem peste ea. Mereu mai multe studii de specialitate, reflectând decenii întregi de cercetare, ajung la aceeași concluzie: cei care sunt fericiți trăiesc mai mult, bucurându-se de o existență rodnică și plină de satisfacții; cei care nu sunt fericiți trăiesc prost, într-o stare ca vai de lume. Dacă supărarea ține la nesfârșit, poate fi ucigătoare.

Dacă dumneavoastră sau cineva dintre cunoscuții dumneavoastră nutriți un sentiment de mânie, dar nu ca o stare temporară, ci ca o trăsătură permanentă (sau chiar semi-permanentă), fiți siguri că veți vedea nu numai nori negri la orizont, ci și furtuni – ciocniri cu alți oameni, mai mult decât obișnuitele dezagremente de la serviciu, iar când vine vorba de relații amoroase, puteți să vă luați adio de la trandafiri sau, mă rog, eventual cu excepția spinilor. Foarte probabil, relațiile intime se vor împotmoli în ambivalență și veșnice dispute. Mânia poate să grăbească declinul sănătății mentale a unui om și indubitabil că-i compromite starea de sănătate a corpului, așa cum vom arăta mai pe îndelete în capitolul următor.

Credeți că ne înșelăm? Citiți mai departe această carte! În paginile ce urmează, vom descâlci ițele deosebirilor dintre mânia exprimată pe față și cea care rămâne ascunsă. Vom defini, vom explica și vom povesti de-a fir-a păr ce înseamnă agresivitatea pasivă, descriindu-i extenuanta dominație asupra oamenilor în cadrul relațiilor de prietenie, al căsniciilor și al altor contexte de familie; la locul de muncă și la școală; și chiar în spatele ușilor închise ale cabinetelor de psihoterapie. Așa cum vedem noi lucrurile, mânia latentă cuprinde mult mai mult decât comportamentul pasiv-agresiv, dar cu acest din urmă termen publicul este de departe mai familiarizat, drept pentru care îi acordăm rolul principal pe scena cărții de față. Printre afecțiunile cauzate de aceasta se află egotismul, starea cronică de depresie, trăsăturile negative sau tulburările grave de personalitate, precum și altele, care se dovedesc tot atât de supărătoare, deviind bunul mers al relațiilor umane, succesul în carieră și starea generală de mulțumire. Noi vă vom ajuta să vedeți în mintea celui care nu se poate debarasa de un asemenea comportament problematic și vă vom arăta cum face un om frustrat ca să-și verse ostilitatea de acest tip asupra dumneavoastră, adeseori fără ca măcar să vă dați seama.

Mânia agresivă și mânia latentă

Uneori e în regulă să te înfurii, dar nu e niciodată în regulă să te porți urât. Același lucru se poate spune despre toate felurile de mânie. Supărarea agresivă este intensă, vizibilă și imediată. Furia agresivă se manifestă sub forma verbală a unei amenințări sau a unui țipăt, dar și sub forma fizică a unei lovituri, atunci când spargi sau distrugi ceva în jur. Mai există însă un tip de mânie, care se furișează pe nesimțire – fără s-o recunoască la timp nici cei care-o folosesc împotriva altora, nici cei care îi cad victimă. Poate fi subtilă și voalată, și nu chiar atât de ușor de remarcat ca mânia agresivă. Mânia latentă, fiindcă rămâne tăinuită și camuflată, poate dura ceva timp până să-și facă efectul cu adevărat distrugător.

Cu alte cuvinte, consecințele imediate ale mâniei înăbușite pot rămâne adeseori neobservate. Așa se întâmplă îndeosebi în cazul agresivității pasive, când mânia se exprimă în taină, iar la exterior apare ca o atitudine docilă. Adeseori, agresivitatea pasivă se manifestă prin aceea că subiectul nu face un lucru necesar sau care ar putea fi de folos altcuiva. Poate lua diverse forme: persoana respectivă uită să vină să vă ia la ora convenită, nu bagă bani în parcometru ca să vă treziți cu o amendă, vă pierde cheile și vă lasă pe dinafară exact când vă grăbiți mai tare, întârzie până în ultima clipă cu materialul de predat, astfel încât nu mai aveți ce face și trebuie să-l prezentați fără să-l fi citit dinainte. Mânia nemărturisită vă poate face să vă asumați o povară financiară care o va irita pe soția dumneavoastră sau să-i expediați cu întârziere alocația pentru copil, să păstrați tăcerea atunci când cineva așteaptă un răspuns din partea dumneavoastră sau să nu faceți plinul cu benzină al mașinii pe care o folosiți amândoi. Poate să ia și o formă ambiguă, în care gestul dumneavoastră pare să fie pe jumătate corect și pe jumătate greșit, cum ar fi, de exemplu, atunci când arhivați un raport în alt dosar decât în cel potrivit, ceea ce echivalează practic cu a-l face pierdut.

Dictonul pe care l-am pomenit mai devreme – cum că este uneori normal să te înfurii, dar niciodată nu trebuie să te porți nedemn – face de fapt subiectul cărții noastre The Angry Child („Copilul mânios”). Ca psiholog, eu l-am folosit adeseori ca memento, cu copii și cu adulți deopotrivă. Indiferent unde ne-am afla – într-o campanie electorală, în sala de ședințe a unei firme, în fața calculatorului de la birou, la masă cu familia sau în cantina școlii - mânia și modul în care o exprimăm este un barometru edificator a ceea ce se petrece în viețile noastre.

Definiția mâniei latente

Mânia nu este Întotdeauna acel demon pe care ni-l imaginăm cei mai mulți dintre noi. În The Angry Child, noi am venit cu propria noastră definiție, tocmai pentru a înlătura conotația negativă a subiectului: „Furia sau mânia este o reacție puternică, declanșată de o altă emoție negativă, având ca rezultat un atac de intensitate variabilă care nu întotdeauna este justificat.

Mânia la tentă are și ea câteva dintre aceste componente, dar, înainte de a trece mai departe, vrem să vă împărtășim încă o nouă definiție, pentru a vă ajuta să asimilați cu adevărat acest concept, și să vă oferim câteva exemple concrete, cu situații și personaje caracteristice, pentru a vă face o imagine despre ce vorbim. Iată ce se poate spune despre mânia latentă:

· Este o comportare evitantă, incongruentă și contraproductivă

· Se manifestă prin acțiuni sau lipsă de acțiune cu o finalitate subtilă și manipulatoare

· Este conștient plănuită, intenționat pusă în aplicare sau viclean vindicativă; sau, dimpotrivă, poate fi inconștientă

· Face parte dintr-un tipar disfuncțional de comportament în relațiile cu ceilalți

Pag. 21 – 25