Adevăr Divin
Sisteme de psihoterapie și consiliere psihologică
| Lucrarea prezentată are drept scop o trecere în revistă a principalelor sisteme de psihoterapie și consiliere psihologica utilizate la ora actuală în țările cu tradiție în acest domeniu, precum și în țara noastră. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
| Definita ca
tratament psihologic, psihoterapia si-a dovedit de-a lungultimpului
eficienta în tratamentul unor afectiuni nevrotice si psihosomatice datorate
stresului, unde se pot obtine rezultate foarte bune si în absenta tratamentului
medicamentos. Chiar si în cazul unor boli psihice severe cum sunt psihozele, psihoterapia poate, alaturi de chimioterapie, sa contribuie la o mai buna si mai durabila remisiunea acestor bolnavi. Astazi se manifesta tot mai mult tendinta ca unele tehnici psihoterapeutice sa fie utilizate si pentru autoperfectionarea oamenilor fara afectiuni psihice sau somatice, care doresc sa obtina performante ridicate în diverse domenii de activitate si sa se bucure de o stare de sanatate cât mai buna. În tarile occidentale dezvoltate, psihoterapia si-a câstigat un loc important printre alte metode de tratament, ea fiind practicata de catre psihologi si medici care s-au specializat într-un anumit domeniu al psihoterapiei. La noi în tara în cazul psihologilor atestarea profesionala este data de Colegiul Psihologilor din România, pe baza recomandarilor asociatiilor profesionale de consiliere si psihoterapie. Medicii primesc atestari de la Federatia Româna de Psihoterapie. Lucrarea se adreseaza studentilor Facultatii de Psihologie, si altor studenti sau masteranzi în psihologie sau psihoterapie precum si medicilor si psihologilor interesati de domeniu si dornici de a-si autoperfectiona cunostiintele. În prima parte a lucrarii sunt abordate probleme genera le ale domeniului psihoterapiei si sunt clasificate principalele sisteme psihoterapeutice. Sunt prezentate în detaliu principiile teoretice si tehnicile psihoterapiilor de orientare analitica, experientiala si cele ale psihoterapiilor comportamentale. O atentie deosebita este acordata psihoterapiei cognitiv-comportamentale si psihoterapiei rational-emotive, orientari moderne în domeniul psihoterapiilor de scurta durata. Sunt abordate si probleme legate de psihoterapia centrata pe client sau pe persoana, psihoterapia strategica, psihoterapia prin joc dramatic, analiza tranzactionala, psihoterapia de grup si psihoterapia feminista. Lucrarea prezinta interes si pentru publicul larg interesat sa-si rezolve problemele de sanatate fizica si mentala, sa reduca efectele stresului, sa-si optimizeze comportamentul si sa atinga un nivel superior al randamentului profesional si al calitatii vietii. |
Cuprins:
| Cuvânt inainte CAPITOLUL I. PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI CAPITOLUL II ABORDAREA COMPORTAMENTALA ÎN PSIHOTERAPIE CAPITOLUL III ABORDAREA COGNITIV - COMPORTAMENTALA ÎN PSIHOTERAPIE SI CONSILIEREA PSIHOLOGICA CAPITOLU L IV PSIHOTERAPIA RATIONAL EMOTIVA, VARIANTA A TERAPIEI COGNITIV - COMPORTAMENTALE CAPITOLUL V PSIHOTERAPII DE ORIENTARE DINAMICA: PSIHANALIZA ȘI PSIHOTERAPIILE DINAMICE POST - FREUDIENE CAPITOLUL VI ORIENTAREA EXPERENTIALA ÎN CONSILIERE SI PSIHOTERAPIE CAPITOLUL VII PSIHOTERAPIA PRIN INTERVENTIE PARADOXALA CAPITOLUL VIII PSIHOTERAPIA STRATEGICA CAPITOLUL IX PSIHOTERAPIA DE FAMILIE CAPITOLUL X PSIHOTERAPIA PRIN JOC DRAMATIC CAPITOLUL XI PSIHOTERAPIILE DE GRUP CAPITOLUL XII ALTE SISTEME DE PSIHOTERAPIE |
Fragment:
CAPITOLUL I. PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI Mulți oameni au trăit, măcar o dată în viața lor, o situație dramatică pe care au depășit-o, fiind ajutați de sfatul unor rude sau al unui prieten, sau au făcut o schimbare radicală de viață după o anumită experiență care le-a modificat optica, i-a făcut să vadă altfel lucrurile. Psihoterapia, așa cum este ea aplicată de specialiști, se deosebește însă de demersurile empirice, ea presupunând o aplicare sistematică și conștientă a unor mijloace psihologice de influențare a comportamentului uman. Psihoterapia se bazează pe supoziția conform căreia, chiar în cadrul unei patologii de tip somație, modul în care individul va percepe și evalua starea sa, precum și strategiile adaptative pe care le folosește, joacă un anumit rol în evoluția tulburării și aceste strategii vor trebui modificate în cazul în care dorim ca afecțiunea să evolueze favorabil. La baza oricărei psihoterapii se află convingerea conform căreia persoanele cu probleme psihologice au capacitatea de a se modifica învățând noi strategii de a percepe și evalua realitatea și de a se comporta. Majoritatea psihoterapeuților sunt de părere că scopul psihoterapiei este să transforme această convingere în realitate. Deci, în general, obiectivul oricărei psihoterapii constă în a înțelege comportamentul pacientului și a modifica acest comportament astfel încât dificultățile existențiale ale acestuia să fie înlăturate sau măcar diminuate. În acest scop, psihoterapeutul încearcă să realizeze o evaluare a personalității pacientului, căutând să pună în evidență problemele principale și particularitățile psihice ale acestuia. Demersul psihoterapeutic va avea apoi ca sarcină să elibereze pacientul de anxietate, depresie sau alte trăiri afective care împiedică adaptarea optimală a acestuia la mediu, trăiri care îi perturbă comportamentul și au efecte negative asupra celor din jur, afectând cele mai importante acțiuni ale vieții individului: activitatea profesională, relațiile interpersonale, viața sexuală, imaginea de sine și autoaprecierea etc. Psihoterapia este definită ca o acțiune psihologică sistematică, planificată și intențională, având la bază un sistem teoretic conceptual bine pus la punct, și trebuie exercitată de către un psihoterapeut calificat (psiholog sau medic) asupra pacientului. Ea utilizează metode și acțiuni specifice și nu se poate confunda cu simpla acțiune caldă și simpatetică pe care o exercită la nivel empiric o rudă, un preot sau un prieten foarte apropiat (Watson, 1963). Psihoterapia poate fi privită și ca o relație interpersonală dintre pacient și psihoterapeut, relație menită să investigheze și să înțeleagă natura tulburărilor psihice ale pacientului în scopul de a corecta aceste tulburări și a-l elibera pe pacient de suferință. Suferința psihică se poate manifesta sub forma unor atitudini, sentimente, tipuri de comportament sau simptome care creează tulburări pacientului și de care acesta dorește să se elibereze. Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalității pacientului, modificări care îl vor ajuta pe acesta să realizeze o adaptare mai eficientă, mai puțin dezagreabilă și mai stabilă la mediu. Deși psihoterapia vizează în primul rând simptomele, dificultățile, tulburările și dezadaptările pacientului, ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic de vindecare, ci trebuie să vizeze, pe cât posibil, o restructurare de profunzime a personalității, precum și o mai eficientă reglare și autoreglare a stărilor psihice ale acestuia, să fie preventivă și autoformativă, să urmărească evoluția omului, actualizarea disponibilități lor sale latente, și a potențialului său maxim al, atât pe plan fizic, cât și spiritual. Psihoterapia se aplică la o gamă largă de tulburări psihice, începând cu crizele existențiale, tulburările din sfera personalității, nevrozele, afecțiuni le psihosomatice, bolile organice cronice și terminând cu susținerea psihoterapeutică a unor pacienți psihotici aflați în faza de remisiune, unde vine în completarea tratamentului psihiatrie. Există un număr de persoane normale (au succes profesional, familie bine organizată și afectuoasă, și-au îndeplinit multe din obiectivele existenței lor) care vin la psihoterapie pentru că au impresia că.nu au trăit la nivelul expectațiilor lor și nu și-au realizat potențialul psihic până la nivel maximal. Aceștia, poate și pentru că problemele lor nu sunt atât de grave, pot obține un mare câștig de pe urma psihoterapiei care îi ajută să își regleze mai bine procesele și funcțiile psihice, să-și dezvolte creativitatea și să evolueze pe plan spiritual. Care ar fi categoriile de pacienți care nu beneficiază de avantajele psihoterapiei? Este vorba, în primul rând, de deficienții mintal care sunt incapabili să înțeleagă sensul interpretărilor realizate de psihoterapeut și să ajungă la descoperirea cauzelor și soluțiilor propriilor lor probleme. De asemenea, persoanele care nu reușesc să realizeze un contact uman, și deci nici relația psihoterapeutică, nu se pot bucura de avantajele psihoterapiei. În această categorie intră unii psihopați și unii pacienți psihotici, mai ales schizofrenii. Un bun psihoterapeut trebuie să fie atent să nu se fixeze în mod rigid asupra unui diagnostic (care poate fi pus uneori cu superficialitate) ci să abordeze pacientul ca pe o entitate unică, de sine stătătoare, fără a uita că nu există boli, ci bolnavi. Astfel, trebuie explorată lumea interioară a pacientului, slăbiciunile și punctele tari ale acestuia, simptomele ca și posibilitățile sale de vindecare, relațiile simpla acțiune caldă și simpatetică pe care o exercită la nivel empiric o rudă, un preot sau un prieten foarte apropiat (Watson, 1963). Psihoterapia poate fi privită și ca o relație interpersonală dintre pacient și psihoterapeut, relație menită să investigheze și să înțeleagă natura tulburărilor psihice ale pacientului în scopul de a corecta aceste tulburări și a-l elibera pe pacient de suferință. Suferința psihică se poate manifesta sub forma unor atitudini, sentimente, tipuri de comportament sau simptome care creează tulburări pacientului și de care acesta dorește să se elibereze. Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalității pacientului, modificări care îl vor ajuta pe acesta să realizeze o adaptare mai eficientă, mai puțin dezagreabilă și mai stabilă la mediu. Deși psihoterapia vizează în primul rând simptomele, dificultățile, tulburările și dezadaptările pacientului, ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic de vindecare, ci trebuie să vizeze, pe cât posibil, o restructurare de profunzime a personalității, precum și o mai eficientă reglare și autoreglare a stărilor psihice ale acestuia, să fie preventivă și auto formați vă, să urmărească evoluția omului, actualizarea disponibilităților sale latente, și a potențialului său maxim al, atât pe plan fizic, cât și spiritual. Psihoterapia se aplică la o gamă largă de tulburări psihice, începând cu crizele existențiale, tulburările din sfera personalității, nevrozele, afecțiunile psihosomatice, bolile organice cronice și terminând cu susținerea psihoterapeutică a unor pacienți psihotici aflați în faza de remisiune, unde vine în completarea tratamentului psihiatrie. Există un număr de persoane normale (au succes profesional, familie bine organizată și afectuoasă, și-au îndeplinit multe din obiectivele existenței lor) care vin la psihoterapie pentru că au impresia că nu au trăit la nivelul expectațiilor lor și nu și-au realizat potențialul psihic până la nivel maximal. Aceștia, poate și pentru că problemele lor nu sunt atât de grave, pot obține un mare câștig de pe urma psihoterapiei care îi ajută să își regleze mai bine procesele și funcțiile psihice, să-și dezvolte creativitatea și să evolueze pe plan spiritual. Care ar fi categoriile de pacienți care nu beneficiază de avantajele psihoterapiei? Este vorba, în primul rând, de deficienții mintal care sunt incapabili să înțeleagă sensul interpretărilor realizate de psihoterapeut și să ajungă la descoperirea cauzelor și soluțiilor propriilor lor probleme. De asemenea, persoanele care nu reușesc să realizeze un contact uman, și deci nici relația psihoterapeutică, nu se pot bucura de avantajele psihoterapiei. În această categorie intră unii psihopați și unii pacienți psihotici, mai ales schizofrenii. Un bun psihoterapeut trebuie să fie atent să nu se fixeze în mod rigid asupra unui diagnostic (care poate fi pus uneori cu superficialitate) ci să abordeze pacientul ca pe o entitate unică, de sine stătătoare,fără a uita că nu există boli, ci bolnavi. Astfel, trebuie explorată lumea interioară a pacientului, slăbiciunile și punctele tari ale acestuia, simptomele ca și posibilitățile sale de vindecare, relațiile acestuia cu sine și cu ceilalți, adaptabilitatea, precum și receptivitatea sa pentru o metodă psihoterapeutică sau alta. Este important
de știut faptul că nu există un model standard de normalitate și că modalități le
de adaptare a omului la mediu sunt foarte variate. Soluția psihoterapeutică eficientă
pentru un pacient poate să nu fie eficientă pentru altul. Psihoterapeutul trebuie
să aibă în vedere, atunci când începe psihoterapia, pacientul și realitatea situațională
a acestuia, să caute să-i deblocheze propriile disponibilități, să-l ajute să trăiască
fericit în colectivitate, să se accepte pe sine, să fie eficient din Strupp și Hadley (1977) arată că succesul psihoterapiei poate fi evaluat după trei criterii principale; · trăirea subiectivă a pacientului (dispariția simptomelor; se simte mai bine, e mai mulțumit, mai fericit, mai împăcat cu sine); · recunoașterea socială (progresele realizate de pacient in profesie, familie, la învățătură etc.); · materializarea expectațiilor psihoterapeutului in ceea ce privește modificările realizate in sfera personalității și in comportamentul subiectului. Mulți pacienți se pot simți ameliorați, cel puțin temporar, atunci când au reușit să scape de simptomele neplăcute care îi deranjează și care i-au determinat să se adreseze unui serviciu de psihoterapie. Succesul așteptat de către psihoterapeut este ceva mai greu de atins și de evaluat mai ales în cazul psihoterapiilor de orientare analitică, unde simpla dispariție a simptomelor nu este considerată suficientă, ea nefiind sinonimă cu restructurarea de profunzime a personalității nevrotice. Deși pacientul afirmă că se simte bine pentru că a scăpat de simptomele sale (ca de pildă, insomnii, anxietate, dispoziție depresivă), terapeutul psihanalist poate considera că starea pozitivă a pacientului e pasageră fiind, de pildă, rezultatul unui transfer pozitiv (relație emoțională pozitivă cu terapeutul) al pacientului asupra terapeutului și de a cărui stabilitate terapeutul se îndoiește. În același timp terapeutul psihanalist poate considera ameliorarea simptomului doar ca o parte neînsemnată a modificării dorite. Specialiștii în psihoterapii scurte sunt ceva mai puțin pretențioși, ei mulțumindu-se, de cele mai multe ori, să rezolve doar problema de care se plânge pacientul, așa cum se întâmplă și în cazul tratamentului medicamentos. Ca demers științific psihoterapia trebuie să aibă la bază niște ipoteze clar formulate și un sistem de reguli bine stabilite, ce derivă din concepția teoretică a școlii psihoterapeutice respective asupra personalității umane și a tulburărilor psihopatologice din sfera acesteia. Psihoterapeutul
trebuie să cunoască legile funcționării subsistemelor personalității, să își formuleze
clar obiectivele și treptele necesare atingerii acestora, cât și metodele de
acțiune adecvate fiecărui pacient în parte. pag. 9 – 11 |