Aparitia acestei carti nu ar fi fost posibila fara ravna distinsului preot
Gheorghe Tilea, un remarcabil traducator din operele fundamentale ale
patristicii rasaritene, cea mai importanta parte a activitatii sale fiind
inchinata operei Sfantului Grigore de Nazianz.
Activitatea
Sfantului Grigore de Nazianz este plasata in contextul disputelor doctrinare din
primele secole d. Hr. Prietenia dintre Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigorie de
Nazianz a contribuit la sporirea tezaurului patristic.
Tinta
urmarita de autorul celor ”Cinci cuvantari despre Dumnezeu” este stabilirea
doctrinei despre Sfanta Treime. In tumultuoasele secole al III-lea si al IV-lea
d.Hr. aparusera mai multe curente de gandire care incercau sa ofere explicatii
marilor teme de reflectie ale Bisericii primare. Principalele erezii din epoca
erau arianismul, eunomianismul si pnevmatomahismul;acestea isi intemeiau
opiniile pe supletea alunecoasa a logicii filozofice. Sustinatorii lui Arie si
Eunomie negau caracterul divin al lui Hristos si considerau ca esenta
crestinismului consta doar in cunoasterea teoretica a lucrarilor dumnezeiesti
prin intermediul filozofiei. Scriind cele cinci cuvantari teologice, Sf.
Grigorie de Nazianz ataca opiniile acestora de pe o pozitie consecvent ortodoxa,
aducand o contributie hotaratoare la fundamentarea doctrinei despre Sfanta
Treime.
Prima
cuvantare reprezinta de fapt o prefata la celelalte patru. Aici li se arata
eunomienilor greseala de a trata lucrurile divine cu masura ratiunii limitate.
Sf. Grigore pune accentul pe evidentierea virtutilor cat si pe aspectul practic
al acestora.
Cuvantarea
a doua despre Dumnezeu are ca subiect Dumnezeirea; in cadrul acesteia se remarca
doua elemente definitorii: imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu prin efortul
eminamente rational (recurgerea la argumentul cosmologic-teleologic) si
consideratia asupra naturilor spirituale necunoscute de om.
Cuvantarea
a treia despre Dumnezeu argumenteaza doctrina dumnezeirii Fiului respingand
falsele obiectii enuntate de eunomieni ca puncte tari ale doctrinei lor: Fiul
este cea mai prestanta creatura, Dumnezeu prin nastere continua este factorul
nasterii neterminate, Tatal este un nume de fiinta sau de
energie.
Cuvantarea
a patra despre Dumnezeu continua expunerea ideilor de dinainte si dezbate cele
zece obiectii scripturistice infatisate de eunomieni, urmata de evocarea
denumirilor generale ale Dumnezeirii.
Ultima
cuvantare teologica constituie apologia Dumnezeirii Sfantului Duh si combate
erezia pnevmatomahilor, care afirmau ca Sfantul Duh era o inovatie a
ortodocsilor fara intemeiere scripturala. | 
Adevăr Divin
