Ieșirea din întuneric

1

Transcendența temporară

Acum douăzeci de ani, o cunoștință de-a mea pe nume Tracy a fost distrusă când partenerul ei, tatăl fiicei ei în vârstă de doi ani, a părăsit-o brusc. Ea a venit acasă într-o zi și a descoperit că el îi luase banii și câteva dintre lucruri; mai târziu a sunat-o și i-a spus că stătea la un prieten și că avea să o sune în zilele următoare ca să stea de vorbă. Dar în ziua următoare a sunat și a spus că e în străinătate și că nu se mai întoarce. A spus că nici Tracy, nici fiica ei nu aveau să îl mai vadă vreodată și că o să le fie mai bine fără el.

Tracy a avut un sentiment uriaș de trădare, precum și sentimentul unei îngrozitoare pierderi și separări. Nu putea să creadă că omul pe care îl iubise putea să fie atât de nemilos și de crud. Iar acum, că era mamă singură, se simțea marginalizată și izolată, bârfa societății „respectabile”. La nivel practic, nu știa cum avea să se descurce. Era studentă, iar partenerul ei îi golise conturile și o lăsase cu o ipotecă de plătit. Din cauza îngrijorării, a dezvoltat o tulburare de alimentație: a început să mănânce în exces, după care îi era rău.

După câteva săptămâni, neliniștea și chinul s-au acumulat într-atât, încât a început să aibă gânduri de suicid. Într-o seară, fiica ei fiind la părinți, a găsit niște somnifere pe care și le-a pus în palmă.

Dorința de a se sinucide era aproape copleșitoare, dar de fiecare dată când făcea o mișcare să ia pastilele, îi apărea în minte imaginea fiicei ei și o oprea. A plâns timp de ore în șir, iar în cele din urmă a adormit.

După vreo două sau trei ore s-a trezit în întuneric și cu sentimentul că totul e altfel. Chinul mental dispăruse, fără niciun motiv aparent. Fusese înlocuit cu un sentiment profund de pace, de bine. După cum spunea Tracy, „simțeam cea mai intensă iubire și pace și am știut că totul e bine. Deși era noapte, camera era plină de lumină și de energie. Lumina asta era strălucitoare și vibra. A fost cel mai frumos sentiment pe care l-am simțit vreodată. Am simțit atâta pace.”

Experiența probabil că a durat numai câteva minute, după care ea a adormit la loc. Dar când s-a trezit de dimineață, sentimentul de groază îi dispăruse din stomac și simțea că e din nou în stare să se descurce. „M-am uitat în jur și m-am gândit la toate lucrurile bune din viața și din viitorul meu. M-am simțim mai pozitivă, mai rezistentă.”

Experiențele de trezire

Există trei tipuri diferite de alchimie spirituală, iar acesta este un exemplu din primul tip: când chinul și experiența traumatică dau naștere unor „experiențe de trezire” temporare. (Celelalte două tipuri, pe care le vom analiza ceva mai târziu, sunt atunci când chinul și experiența traumatică dau naștere unei schimbări treptate, dar permanentă și când dau naștere unei transformări bruște și dramatice.) Din când în când, cei mai mulți dintre noi avem experiențe în care modul normal în care vedem lumea este transformat. Poate să fie în clipa când ne trezim dimineața, când alergăm sau înotăm, după meditație sau yoga, sau după sex, dar dintr-o dată, lumea pare mai reală și mai frumoasă decât era în mod normal. Copacii și câmpiile, chiar și casele și alte clădiri par cumva vii și conectate una cu alta, ca și cum ar fi expresia unei forțe sau a unei energii. Poate că simțiți că și voi faceți parte din această energie, că nu sunteți separați de împrejurimile voastre. Și poate că vă simțiți complet schimbați pe dinăuntru, plini de o seninătate sau de un extaz uriaș și de un sentiment că, într-un fel, ați devenit altcineva – un sine mai profund și mai adevărat.

Astea sunt ceea ce eu numesc „experiențe de trezire”. Uneori ele pot avea loc spontan, dar de obicei sunt induse de diferite situații și activități. După cum am arătat în cartea mea Waking from Sleep (Trezirea din somnul conștiinței) ele pot apărea și ca urmare a unor modificări fiziologice care perturbă homeostazia normală a corpului și a creierului. De aceea, de-a lungul istoriei, oamenii au folosit privarea de somn, postul, auto-flagelarea și drogurile ca „tehnologii spirituale” pentru a transcende limitele conștiinței normale. În plus, experiențele de trezire pot apărea ca o consecință a ceea ce eu numesc o „intensificare și liniștire a energiei vitale”. Acest lucru se poate întâmpla când medităm, când ascultăm muzică, ne plimbăm într-un peisaj de țară sau ne relaxăm, pur și simplu. Suntem scoși din activitățile normale care ne epuizează de energie și departe de stimulii vieții de zi cu zi, iar sporovăiala normală a gândurilor noastre se liniștește. Prin ființa noastră curge o energie nouă care ne intensifică percepțiile și creează o stare de bine. Granițele ego-ului nostru se înmoaie, așa că nu mai suntem separați și incompleți.

Însă, paradoxal, după cum arată experiența lui Tracy, experiențele de trezire sunt induse adesea de stări de disperare sau de chin mental. O mare suferință dă naștere adesea unor experiențe de mare bucurie și de eliberare. În 1969, biologul Alister Hardy a înființat o „Unitate pentru cercetarea experiențelor religioase” la Universitate a Oxford și a început să adune exemple de experiențe religioase sau spirituale din public. Când a început să analizeze experiențele, a descoperit că declanșatorul cel mai comun nu era – după cum s-ar fi așteptat – rugăciunea sau natura, ci „depresia și disperarea”. A descoperit că 18% din experiențe fuseseră declanșate de depresie și disperare, față de 13% declanșate de rugăciune sau de meditație și 12% de frumusețea naturii.

Eu adun exemple de experiențe de trezire de aproape 15 ani și am descoperit un tipar similar cu cel observat de Hardy. Chiar și acum, încă mă mai surprinde cât de des îmi trimit oamenii relatări ale unor experiențe de extaz, de armonie pe care le au în miezul unui chin mental.

Chiar și cele ce par a fi episoade oarecum minore de chin pot să dea naștere unor experiențe de trezire. Aici, de exemplu, o studentă mi-a descris o experiență pe care a avut-o la vârsta de 15 ani, într-o vară, pe când era în vacanță în Wales. Venea de la plajă seara târziu și a avut o ceartă mare cu mama ei, în urma căreia ea s-a simțit supărată și frustrată. Problema pe care se certaseră părea să nu aibă nicio rezolvare. După cum a descris ea:

În loc să mă întorc acasă cu mama și cu sora mea, m-am îndepărtat și am mers de-a lungul plajei, paralel cu drumul pe care erau ele... Dintr-o dată, am simțit cum în mine se așază o mare pace. Se întâmplase ceva minunat. Mă simțeam ca și cum nimic n-ar mai fi putut să mă mai supere vreodată. Lumea era minunată. Mi-am petrecut toată viața căutând din nou sentimentul acela, pentru că știu că e acolo.

La fel, o femeie mi-a povestit cum, pe când avea 17 ani, era supărată după ce se despărțise de prietenul ei. Se simțea copleșită de viață și a plâns ore în șir, implorând să o ajute cineva (deși nu știa cine). Și, la fel ca și Tracy de la începutul acestui capitol, s-a trezit plină de un sentiment de pace și de mulțumire pe care nu îl mai cunoscuse până atunci:

Eram extrem de fericită și simțeam o mare iubire pentru toate lucrurile. Era un sentiment foarte puternic, ceva ce nu am mai simțit cu acea intensitate – nici înainte și nici după aceea. Era un contrast foarte mare față de disperarea pe care o simțisem în noaptea precedentă. Simțeam că sunt plină de iubire și compasiune. Camera mea părea mai strălucitoare, mai clară și îmi amintesc că atingeam lucrurile din cameră și mă simțeam foarte conectată. Eram conștientă că nu voiam să dispară sentimentul. Dar din păcate, nu a durat prea mult.

Suferința intensă și prelungită

La fel ca cele două experiențe de mai sus, pentru unele persoane, experiențele de trezire pot să apară după perioade relativ scurte de chin – după câteva minute sau ore, poate după câteva zile. Pentru altii, însă, o experiență de trezire poate să vină după ani de chin extrem de intens. Și, poate, pentru că suferința care le-a produs este mai intensă, aceste experiențe tind să fie mai intense.

De exemplu, o corespondentă pe nume Emma mi-a povestit cum, la vârsta de 20 de ani, suferea de o depresie gravă, care, în parte, era rezultatul creșterii ei de către o mamă abuzivă din punct de vedere emoțional. Era atât de deprimată, încât avea gânduri de sinucidere și a fost internată timp de câteva săptămâni. La un moment dat, la spital, după ce nu vorbise cu nimeni timp de patru zile, a luat o mărgeluță de pe noptieră și a început să se joace cu ea în mâini, privind-o îndeaproape. Dintr-o dată, a fost ca și cum lumea cunoscută ar fi dispărut și ar fi fost înlocuită de o viziune de frumusețe și perfecțiune: Vedeam realitatea ca fiind pur și simplu această unime perfectă. Dintr-o dată; mă simțeam departe de tot ce era personal. Totul părea întocmai așa cum trebuia. Mărgeluța părea o reflexie a universului. Toate „problemele” și suferința mea păreau dintr-o dată lipsite de sens, ridicole, o simplă neînțelegere a adevăratei mele naturi și a tot ceea ce era în jurul meu. Aveam un sentiment de acceptare și de unime. A fost un moment de iluminare. Euforia și valul inexplicabil de „cunoaștere și înțelegere” (a fost ca și cum aș fi căpătat dintr-o dată acces la un mod cu totul nou de a înțelege ceea ce numim noi „realitate”) care au urmat acestui episod au durat zile în șir.

Deși experiența a trecut, într-un fel, ea nu a părăsit-o niciodată. A făcut-o conștientă de o dimensiune spirituală a cărei existență nu

Pag. 15 – 19