Remediul suprem

pag. 107-108

V: Rămâne un fel de paradox. Când cineva începe contemplarea spirituală a vieții, trebuie luate unele decizii cu scopul de a minimiza sau a reduce activitățile lumești, astfel încât să dispună de mai mult timp pentru un asemenea demers. Există totodată un anumit sentiment de urgență, probabil cauzat tot de iluzia de a fi această persoană. Însă dacă starea de iluminare impune postura martorului pasiv, cum sunt luate aceste decizii și cum sunt ele executate?

M: Numai acest concept pe care îl aveți despre voi, este ceea ce decide. Indiferent dacă el este un om mare, unul important, sau unul umil, indiferent ce decide sau crede că decide, este vorba doar de un concept. Adică individul ca obiect se gândește că el decide, când, de fapt, un obiect nu poate decide. Dacă nu înțelege, atunci totul este conceptual. Trebuie înțeles că acest complex corp-minte este un simplu obiect, un fenomen, iar un fenomen nu poate acționa. Prin urmare conceptul este foarte ancorat în complexul vostru corp-minte.
Nu veți fi niciodată în stare să înțelegeți natura voastră veritabilă; pentru aceasta, centrul percepției trebuie să se schimbe. Dacă acel centru al percepției este un fenomen, atunci, indiferent încotro ați privi, acea privire provine tot din centrul fenomenului. Dacă acest centru al percepției nu devine el însuși Numen, nu veți avea niciodată vreo idee despre adevărata voastră natură.
Cine a hotărât că eu sunt corpul? Un pur concept. Acest concept se află, bineînțeles, în minte. „Eu sunt corpul” nu este decât un concept. Tot un concept este și că orice acțiune este înfăptuită de acest corp; asta înseamnă că a avut loc o „obiectivare”, ideea că eu sunt acest obiect, corpul. De atunci încolo apare conceptul că ceea ce face corpul este fapta „mea”. Dar îndată ce acest concept este înțeles — adică imediat ce obiectul este cunoscut ca și obiect, falsul ca fals — atunci treci în postura subiectului. Îndată ce ai adoptat acel punct de vedere, obiectul dispare. Atunci tot ce se întâmplă este văzut ca o apariție în mediul respectiv, fără să te simți preocupat de asta; nu faci altceva decât să observi.
A fi corpul și personalitatea individuală înseamnă a fi legat de timp. Intervine o măsură a timpului. Tot același concept care s-a obișnuit să afirme „eu sunt corpul” va spune „eu m-am născut și voi muri”. Cine afirmă „eu voi muri”? Numai conceptul. Odată eliberat de concept, subiectul este în afara timpului. Pentru subiect nu există conceptul de spațiu-timp.
Repet, nu numai că acest concept spune „eu sunt corpul”, dar este totodată conștient că este condiționat de timp; de aceea spune el „eu am să mor”. Însă cel care cunoaște conceptul nu este condiționat de timp; el este complet separat de concept. Corpul moare. Asta ce înseamnă? Nimic altceva decât că gândul „eu sunt”, acel concept, a dispărut. Nimic nu i se întâmplă celui care trăiește această experiență.
Cel care știe că are de-a face cu un concept și că acesta va dispărea, nu este supus experienței nașterii, a fericirii sau a nefericirii, nici experienței morții.

V: Maharaj a spus deja că noi suntem cu toții supuși acestei puteri și că nu putem face nimic împotriva ei; nu e altceva decât un concept în mintea noastră și care nu duce la nimic. Într-un sens, dat fiind că noi venim la el, ivirea iluminării într-un individ ar părea mai degrabă separată de orice activitate voluntară.

M: Întregul scop al căutării spirituale — în realitate nu există căutare, însă folosim acest cuvânt doar pentru comunicare — este de a înțelege conceptul ca și concept, falsul ca fals. Nu este nimic de dobândit.
A spune că eu sunt Dumnezeu, Cristos sau Allah, Mahomed, sau oricare altul, se întemeiază încă pe...

pag. 170-171

V: Este adevărat, dar în această lume, chiar dacă ești pe calea cea bună sau dacă faci bine, tot nu obții niciodată ceea ce meriți.

M: Ceea ce consideri ca fiind potrivit dimineața devine nepotrivit seara. Principiul care cunoaște asta nu este conținut nici măcar în cartea „Eu sunt Acela”. Cartea nu conține acea informație. Ce este acel principiu?

V: Nu există carte care să-l poată conține, niciun cuvânt nu-l poate descrie.

M: Dacă ai înțelege că este dincolo de cuvinte, atunci ai mai avea acest orgoliu sau această trufie a realizării, dacă ar fi așa?

V: Nu ar exista loc pentru așa ceva.

I: Pentru a sublinia mai bine ideea, el nu îl asistă doar pe cel care vine cu întrebarea, ci adoptă argumentarea opusă, făcând într-un fel pe avocatul diavolului.

V: Acesta este marele serviciu pe care ni-l face. Noi trebuie să vedem dacă încă mai avem o imagine pe care vrem să i-o prezentăm. El ne face să simțim asta foarte puternic. Dacă am ascultat cu adevărat și am înțeles ceea ce spunea, atunci nu ar mai exista nicio nesiguranță. În noi nu ar mai e nimic care să poată fi amenințat. Totuși, nu este așa. Dacă acea fericire complet lipsită de ego ar fi cu adevărat a noastră, n-ar mai exista în noi nicio nesiguranță, nicio frică, nicio neliniște. Ceea ce simt că ar trebui să implorăm de la grația lui, este să avem cu noi înșine aceeași nerăbdare pe care el o are uneori cu noi. Dând totodată dovadă de o mare răbdare.

M: Asta va depinde de sentimentul vostru de urgență, de cât sunteți de onești.
Fără suflul vital, Ishwara sau Dumnezeu nu are suflet; iar fără Dumnezeu, suflul vital nu poate exista. Ori de câte ori omul își limitează conștiința la corp și la minte, el este numit jiva. Altminteri, el este absolut independent de acestea două care acționează și reacționează. Conștiința, care se manifestă sub diferite forme, este în întregime una; că e vorba de o insectă, de un porc mistreț sau de un om puternic, nu este nicio diferență.
Fără forța vitală, nimeni nu-l poate venera pe Dumnezeu. De fapt, suflul vital, forța vitală este ceea ce îl venerează pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu, suflul vital nu există, iar fără suflul vital, nu există nicio expresie a lui Dumnezeu. Fără această forță a vieții, ar mai fi de fapt vreo referire la Dumnezeu?
Când această forță vitală caută conștiința în Dumnezeu însuși, atunci apare lumina conștiinței prin care forța vitală acționează și împlinește ceea ce vrea să împlinească. Chiar și dacă luați forța vitală drept însuși Dumnezeu, rezultatul ar fi același, pentru că principiul activ este forța vitală. Conștiința este doar procesul de observare. Când forța vitală nu întâmpină niciun obstacol, voi nu mai sunteți conștienți de ea, pentru că ea se manifestă cu deplină libertate și atunci simțiți o senzație de bine, sunteți fericiți. Dacă există vreun blocaj, atunci deveniți conștienți că ceva împiedică mișcarea forței vieții, simțiți disconfort și sunteți nefericiți.
Oamenilor li se recomandă în general să urmeze o anumită sadhana, din care o parte constă în a merge undeva, a vizita un templu sau altul, sau a urca un munte sau altul. Dar principiul activ este de fapt forța vitală. Când considerați forța vitală ca fiind Dumnezeu însuși, nu poate exista conștiință fără forța vitală. Conștiința și forța vitală sunt deci două componente ale unuia și aceluiași principiu, inextricabil întrețesute. Dar conștiința nu este decât principiul-martor sau aspectul static; aspectul dinamic sau principiul activ, este forța...

pag. 210-211

...este vijnana, starea absolută. Eu sunt în starea de vijnana în ciuda corpului. Lumile vin și se duc. Eu sunt ființa originară și originală!!
Preocupă-te numai de propriul sine. Când însăși nașterea ta este tăgăduită, non-existența, cum de se mai pune problema renașterii? Nu te mai preocupa de lume, preocupă-te de tine, de propria ta naștere. Reîncarnarea și alte concepte asemănătoare sunt pentru ignoranți.
Odată rezolvată problema încarnării Domnului Krishna și a încarnării tale, totul s-a terminat.
Tu ai studiat ani de zile; ai fost activ în domeniul spiritualității, dar cine face toate astea? Nimeni nu te învață asta. Toată spiritualitatea pe care o urmezi este plină numai de concepte, atât. În realitate, cine este acela care studiază toate astea? Asta este ceea ce nu ai înțeles.
În ciuda tuturor strădaniilor voastre, realizarea nu se manifestă din motivul acesta: voi vă identificați iar și iar cu corpul vostru; nu renunțați nicicum la această identificare. Dacă nu puteți să considerați că sunteți altceva, încercați măcar să considerați că sunteți forța vitală. Identificați-vă cu forța vitală și fiți ca ea. În afară de forța vitală, ce altceva contează mai mult în corpul vostru? Nimic; forța vitală este cea mai importantă.
Am să vă mai dau o bună explicație a ceea ce este „mintea”. Toate senzațiile pe care le primiți prin cele cinci simțuri, tot ce vedeți, auziți, gustați, etc. toate acestea se află chiar în forța vitală. Ele sunt, până la urmă, adunate în forța vitală, sub forma cuvintelor: limbajul minții. Ceea ce n-ați auzit niciodată, nu veți putea rosti. Tot ceea ce se întâmplă prin intermediul organelor celor cinci simțuri, tot ceea ce este cunoscut este „fotografiat” și acumulat în forța vieții. Iar limbajul forței vitale este mintea.
Voi percepeți lumea datorită suflului vital. Când percepeți lumea, voi percepeți cele cinci dimensiuni sau, mai degrabă, cele cinci aspecte ale tuturor lucrurilor pe care le-ați perceput și înregistrat prin cele cinci simțuri. Prin urmare, suflul vital constituie cea mai importantă forță motrice care vă este disponibilă. Când o aveți, înseamnă că și voi sunteți. Această atingere a existenței individuale — sau conștiință, sau sentiment de existență — și forța vitală există mereu împreună, ambele (ca zahărul și dulceața sa).
Care este natura acestei forțe vitale și a acelui sentiment al existenței? Ele formează chintesența jocului celor cinci elemente. Făcând parte din el, jocul se împlinește prin „eu sunt”. Așa că nu încercați să îl fragmentați. Acea chintesență „eu sunt” înseamnă totul. Când îmbrățișați corpul, adică ideea că „eu sunt corpul” reduceți totalitatea la un fragment. Aceasta este greșeala majoră. Oricare ar fi experiența voastră, studiați-o, înțelegeți-o, dar întrebați-vă cine „fotografiază” toate aceste experiențe. Este cumva suflul vital? Voi unde sunteți în toate astea?
Pentru toate speciile, inclusiv oamenii, această forță vitală este divină. Ea conține și acel Ishwara sau principiu al conștiinței. Voi ar trebui să aflați cum să vă fixați atenția asupra acestui suflu vital și să meditați asupra Sinelui. Asta rămâne să descoperiți voi.
Suflul vital este condiționat sau încătușat de lanțul numelui. El acceptă numele ca fiind „eu sunt”. Aici e greșeala. Ceea ce s-a eliberat de nume și de formă este Paramatman. Ceea ce este condiționat de corp, de minte, de nume și de formă este numit jiva. Limbajul suflului vital este mintea. Aceasta este forța motrice a tuturor activităților. Aveți vreo întrebare asupra acestui aspect, numai pe tema asta? Este foarte greu de formulat întrebări în faza asta. Dacă puteți să vă stabilizați în suflul vital așa cum sunteți, atunci deveniți manifestarea. Când suflul vital este condiționat de corp, voi numiți asta personalitate. Însă, de fapt, suflul vital este răspândit peste tot; este întreaga manifestare, este universal.
Dacă vă stabilizați în suflul vital ca „eu sunt”, asta vă va duce acolo. Suflul vital nu se rezumă la corp. Toate elementele sunt puse în mișcare și dirijate de suflul vital. Dat...

pag. 25-26

2. Tot ce a izvorât vreodată din cele cinci elemente ESTE pură ignoranță

Maharaj: Cunoașterea „eu sunt” este aceeași la toate creaturile însuflețite, fie că e vorba de o insectă, un vierme, sau de o ființă umană, sau chiar de un avatar, cea mai înaltă formă de ființare. Eu nu consider că această conștiință elementară diferă în vreun fel de la o formă la alta. Însă pentru a se manifesta, conștiința are nevoie de o bază, de o structură anume în care să poată apărea. Această bază poate fi orice, poate avea orice formă, dar manifestarea durează doar atâta timp cât există respectiva formă. Iar până nu apare conștiința, nu poate exista niciun fel de cunoaștere. Pe scurt, cunoașterea depinde de conștiință, iar conștiința are nevoie de o matrice sau o formă fizică.
Trebuie, de asemenea, să ținem seama și de importanța cuvântului. Gândirea izvorăște din suflul vital și se exprimă prin cuvânt. Fără cuvinte, n-ar putea exista comunicare în lume; în realitate, n-ar fi putut exista niciun fel de activitate, niciun fel de „facere” (și, de fapt, nici „a-facere”). Lumea merge mai departe datorită cuvântului și numelui. Oamenii n-ar putea fi identificați fără nume. Deci, cuvântul și numele au mare importanță.
Principiul denumirii fiecărui „lucru” posibil a fost extins atât de mult încât până și Dumnezeu a trebuit să primească un nume. Iar acest nume capătă prin repetare o anumită semnificație. La începutul dezvoltării spirituale personale nu există nicio metodă, nicio sadhana mai importantă sau mai eficace decât repetarea numelui Domnului.
Nu există însă niciun motiv anume pentru apariția acestei conștiințe. Așadar nu există o explicație a modului în care s-a ivit această sămânță, această conștiință sau cunoaștere „eu sunt”. Dar odată apărută, ea nu poate rămâne în nemișcare; cu alte cuvinte, conștiința este echivalentul „mișcării”; iar orice mișcare se întâmplă prin jocul celor trei guna6, care sunt inerente cunoașterii „eu sunt”. Această conștiință „murmură” fără încetare — [Maharaj folosește cuvântul gun-gun din marathi] și se exprimă prin cele trei gunas. Acestea acționează în acord cu forma manifestată, care, la rândul ei, este rezultatul unui anumit tip de hrană. Comportamentul și acțiunea rezultă din combinațiile și permutările celor trei gunas.
Când oamenii vin în vizită pentru prima dată, eu le spun întotdeauna că vin aici cu intenția de a-și etala cunoașterea sau de a încerca să mă atragă într-o polemică. Sunt, deci, conștient de asta, dar sunt și mai conștient de faptul că aceste persoane nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce vorbesc. Eu numesc asta pură ignoranță. De aceea vă spun să nu puneți nicio întrebare, nici măcar să nu începeți să vorbiți între voi până când nu ați ascultat o vreme vorbele mele și nu ați asimilat măcar parțial conținutul lor. După aceea puteți să puneți întrebări.
Cum de știu că sunteți complet ignoranți? Din proprie experiență. Oricărui copil îi va lua un an sau un an și jumătate până să poată pronunța vreun cuvânt. Poate că acel cuvânt nu are niciun sens, dar pentru a face asta, ce a trebuit să se întâmple? Mă folosesc din nou de cuvântul gun-gun, adică ceea ce apare în interior și dorește să iasă afară – gânduri, cuvinte ciudate, sau ce o mai fi. Ș;i reușesc să iasă afară. Dar de unde vin toate astea? Unde este cel care prezintă în...