Umbra din noi
Forța vitală subversivă
Verena Kast ne oferă acces la această cealaltă jumătate, mai incomodă, a noastră. |
29.00 26.10 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
În personalitatea umană, ca și în natură, lumina și întunericul se află într-un raport de interdependență, formează un întreg. Așezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie văzute și lăsăm în umbră alte aspecte. Această metaforă a luminii și umbrei se regăsește în două concepte definite de către C.G. Jung: persona și umbra. În timp ce persona reglementează relația cu lumea exterioară, prin umbră sunt definite acele trăsături ale personalității care nu sunt arătate lumii, pe care alți oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. De aceea, atunci când ne ocupăm de umbră este esențial să ajungem să o acceptăm, să înțelegem că lumina și întunericul își au ambele locul în viața omului. Verena Kast ne oferă acces la această cealaltă jumătate, mai incomodă, a noastră. |
Cuprins:
Umbra — un concept definit de C.G. Jung Persona și umbra Persona și funcția ei Persona și socializarea ei Existența idealizată și umbra Umbra Umbra celorlalți este interesantă Umbra proprie este deranjantă Apărarea în fața umbrei Dublul Surori și frați de umbră Despre relația cu umbra cotidiană Surprinși asupra unui comportament de umbră Atribuirea umbrei „Persona impersonală”, „umbra impersonală” Umbra — ceea ce ne este străin Străinul — ceea ce ne fascinează Străinul este straniul Umbra sunt străinii Ne suntem chiar atât de străini? Umbra colectivă Răul Umbra colectivă și problema unei noi etici Umbra colectivă O nouă etică? Modele de acceptare a umbrei Acceptarea umbrei în mituri Acceptarea umbrei în basme Acceptarea unei umbre complementare prin dezvoltare Lupta cu umbra: Ghilgameș și Enkidu Lupta cu umbra — prietenia conflictuală Acceptarea umbrei Umbra complementară — latura necunoscută Acceptarea umbrei analoge prin luptă Ce îngreunează acceptarea umbrei Mai bine mort decât cu reputația pătată Conglomeratul umbrei Umbra în relație Când îl lăsăm pe celălalt să ne „digere” umbra Delegarea umbrei Umbra „comună” este mai însemnată decât umbra „solitară” Umbra idealurilor relaționale Umbra în familie Forța explozivă a umbrei Femeile acoperite de umbră Cuvânt de încheiere Mulțumiri Bibliografie |
Fragment:
UMBRA – UN CONCEPT DEFINIT DE C.G. JUNG Oriunde cade lumină apare și umbră, oriunde vedem umbră distingem și o sursă de lumină: lumina și întunericul se află într-un raport de interdependență, formează împreună un întreg. Această lege a naturii este valabilă și pentru personalitatea omului: așezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie văzute – și astfel se așterne umbra asupra altor aspecte ale noastre. Ori încercăm de la bun început să reținem în penumbră – sau chiar în întuneric – anumite aspecte. Această metaforă a luminii și umbrei se regăsește în două concepte interdependente definite de către C.G. Jung: persona și umbra. Prin umbra unui om înțelegem acele trăsături ale personalității sale care nu sunt arătate lumii, pe care alți oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. Dacă se întâmplă totuși acest lucru, persoana respectivă își pierde, cel puțin temporar, buna reputație, o situație în care majoritatea oamenilor simt rușine și teamă. Umbra personală a unui om poate fi o singură trăsătură a personalității sale, legată de un anumit comportament, pe care acesta nu o poate accepta, cum ar fi invidia sau zgârcenia. Umbra poate însă la fel de bine însuma toate acele trăsături și comportamente de care suntem conștienți într-un anumit moment, pe care nu le putem accepta ca făcând parte din noi și ca atare le refulăm. Există însă întotdeauna si o umbră care ne rămâne nevăzută. Noțiunea de umbră este un concept psihologic de mare relevanță, un concept despre care Jung a vorbit întâia oară în 1912” în legătură cu motivul „fratelui de umbră” din romanul Elixirele diavolului al lui E.T.A. Hoffmann. Ulterior Jung a revenit asupra acestui subiect, abordându-l în special în scrierile lui din anii 1939, 1945 și 1946. Erich Neumann a publicat în anul 1948 o lucrare cu titlul Tiefenpsychologie und neue Ethik (Psihologia abisală și noua etică), în care tratează subiectul umbrei și propune o modalitate de integrare a acesteia. Subiectul umbrei a fost „găsit”, după spusele lui Jung, de către Sigmund Freud. Jung considera metoda freudiană a „elucidării” o „elaborare minuțioasă a laturii de umbră a omului”. Aceasta nu lasă loc de iluzii cu privire la natura omului și este cel mai bun antidot pentru o perspectivă prea idealistă asupra personalității umane. Jung mai adaugă însă, iar acest lucru este tipic pentru modul lui de gândire, că omul nu trebuie explicat exclusiv din perspectiva umbrei sale. „în definitiv, nu umbra este esențialul, ci corpul care produce umbra.” Psihologia lui Jung nu se concentrează doar asupra patologiei umane, omul este privit și din perspectiva punctelor sale tari. Avem așadar de-a face cu o psihoterapie care vizează din capul locului resursele omului. Literatura este de multă vreme interesată de subiectul umbrei, „fratele de umbră” din Elixirele diavolului de E.T.A. Hoffmann fiind doar un exemplu. Umbra este un subiect general uman de larg interes. Din perspectiva psihologiei abisale interesează în special contextul în care apare umbra, alcătuirea ei și modul ideal de a o aborda. Acestea sunt chestiuni fundamentale, având în vedere că avem de-a face cu aspectele întunecate ale omului, care se pot dovedi distructive în sfera relațiilor interumane. Dacă luăm în considerare metafora luminii și umbrei, devine evident că nu este deloc simplu să manevrăm umbra, că nu se poate face pur și simplu lumină acolo unde este umbră, fiindcă fiecare nouă sursă de lumină produce o nouă umbră. Atunci când ne ocupăm de umbră este esențial să ajungem să acceptăm umbra, să înțelegem că lumina și întunericul își au ambele locul în viața omului; important este, de asemenea, să dezvoltăm o sensibilitate față de umbră, pentru a putea învăța cum să tratăm în mod responsabil aspectele mai întunecate ale personalității noastre. În acest sens nu avem de-a face cu o pierdere a valorilor, ci cu o re evaluare a acestora. PERSONA ȘI UMBRA Metafora luminii și umbrei se regăsește, cum aminteam mai sus, în cele două concepte definite de către C.G. Jung: persona și umbra. Termenul persona își are originea în teatrul Greciei antice. Un actor își așeza pe chip o mască – o persona – a ființei mitice pe care o întruchipa și astfel ajungea să se identifice cu aceasta. Noi însă, atunci când ne așezăm pe chip „măștile noastre sufletești”’, nu ne identificăm de regulă cu o ființă mitică, ci cu o imagine pe care o avem despre modul cel mai favorabil în care ne putem prezenta într-o situație dată. Această imagine a noastră, pe care o înfățișăm lumii, poate concorda cu identitatea noastră, la fel de bine ne poate însă face să ne simțim inautentici, să avem senzația că jucăm un rol care nu ni se potrivește, că ne-am deghizat. Persona corespunde pe de-o parte idealului Eului nostru, pe de altă parte, se referă la felul în care ne imaginăm noi că doresc să ne vadă ceilalți oameni. Pentru a fi cât mai prezentabili, refulăm acele aspecte care nu se potrivesc cu imaginea „frumoasă” pe care o avem despre noi, iar acestea ajung să ne alcătuiască umbra. Umbra se referă așadar la acele aspecte pe care nu le putem accepta la noi, pe care nu ni le putem asuma. Dar, ele continuă să facă parte din personalitatea noastră și, ca tot ceea ce refulăm, ies tot mereu la iveală împotriva voinței noastre. O întrebare care ține de persona, de atitudinea față de aceasta și de expresia ei, este de pildă cea referitoare la îmbrăcămintea care „se” poartă cu o anumită ocazie, la modul cum trebuie să te aranjezi. a altă întrebare vizează controlul de sine: în ce măsură „se” controlează de exemplu emoțiile într-un anumit mediu, care sentimente „se” afișează? Care aspecte ale personalității „se” dau în vileag? Vestimentația, coafura, machiajul, vălurile, fațadele, măștile, dar spre exemplu și automobilele etc., sunt reprezentări simbolice ale personei. Modul în care ne învăluim dezvăluie în egală măsură unele aspecte ale noastre, le arată lumii. Iar deseori nu arătăm doar ceea ce intenționăm să arătăm, ci și ceea ce dorim de fapt să ascundem, cu alte cuvinte umbra noastră. Persona este prin urmare ceea ce arătăm lumii din personalitatea noastră într-o anumită situație relațională, ceea ce reprezentăm, modul în care ne exprimăm personalitatea într-o anumită situație socială. Putem privi noțiunea de „persona” dintr-o perspectivă statică, așa cum se obișnuia mai demult, și înțelege prin aceasta identificarea cu un rol social, dar putem să o definim, așa cum se obișnuiește astăzi, și dintr-o perspectivă dinamică. Jung vorbește uneori despre persona, atunci când o persoană se identifică în întregime cu rolul pe care îl joacă în lume: Pag. 9 – 13 |