Fascinanta construcție a Eu-lui

Trăim într-o societate anxioasă și stresantă, suntem mereu preocupați de treburi și angajamente, de rezolvarea a mii de probleme, de a fi tot mai buni în ceea ce facem. O astfel de rutină sfârșește prin a ne obliga să ne lăsăm deoparte propriul Eu, iar această teribilă lipsă de atenție ne face să ne cauzăm singuri răul cel mai dizolvant.

Dr. Augusto Cury, bazându-se pe experiența sa de peste trei decenii ca psihiatru și psihoterapeut, trage un semnal de alarmă în privința derapajelor prin care trecem cu toții în epoca frenetică de acum. El ne prezintă mecanismele misterioase ale memoriei, ca să ne descoperim sursele stresului, tristeții și depresiei și să ne recăpătăm controlul asupra sinelui. Află din cartea Fascinanta construcție a Eului cum ne construim gândurile, cum ne influențează emoțiile raționalitatea și cum să ajungem la echilibru și fericire.

Introducere

Ai avea curajul să te urci într‐un avion și să faci o călătorie lungă știind că pilotul nu are experiență, că are puține ore de zbor? Ai fi relaxat dacă ai ști că el nu cunoaște instrumentele de navigare? Ai dormi dacă el n‐ar avea priceperea de a evita rutele cu turbulențe, cu aglomerări de nori și cu descărcări electrice?

Am adresat aceste întrebări simple într‐o conferință intitulată „Educația secolului XX“, pe care am susținut‐o în fața a vreo 300 de rectori, prorectori și decani de facultăți din Brazilia, reprezentând un univers de peste 100000 de studenți. Evident că toți au răspuns că nu s‐ar simți deloc confortabil. Mulți nici măcar n‐ar îndrăzni să pună piciorul într‐o astfel de aeronavă. I‐am descumpănit, însă, când le‐am spus că ne îmbarcăm zilnic în cea mai complexă dintre aeronave, comandată de un pilot adeseori nepregătit, prost echipat și prost educat și, prin urmare, susceptibil să provoace nenumărate accidente. Această aeronavă e mintea umană, iar pilotul este însuși Eul.

Dacă te-ai urca într‐un avion de ultimă generație, ai rămâne uimit în fața mulţimii de instrumente necesare navigării. Dar la ce bun atâtea instrumente dacă pilotul nu știe să le folosească? La ce‐i servește Eului să aibă atâtea mijloace de dirijare a psihismului sau a intelectului uman dacă, în timpul procesului de formare a personalității, nu dobândește cunoștințele de bază referitoare la aceste instrumente și nici nu‐și dezvoltă niște capacități minime de a opera cu ele?

Nimeni nu este atât de important în teatrul social ca profesorii – deși societatea aceasta lipsită de fermitate nu le acordă statutul pe care îl merită. Sistemul în care sunt integrați este teribil de stresant. Educația modernă nu formează, la modul colectiv, ființe umane care să fie conștiente de faptul că au un Eu, că acest Eu se construiește prin intermediul unor mecanisme extrem de sofisticate, că aceste mecanisme ar trebui să dezvolte funcții vitale deosebit de nobile și că, fără dezvoltarea acestor funcții, va fi complet nepregătit pentru a pilota aparatul mental. Și, pentru că este nepregătit, va fi condus prin furtunile sociale și prin crizele psihice ca o barcă în derivă, fără cârmă.

Un Eu prost format are mari șanse să rămână imatur, chiar dacă va deveni un gigant într-ale științei, lipsit de strălucire, chiar dacă este aplaudat de societate. Va trăi din firimituri de bucurie, chiar dacă are bani să cumpere tot ce vrea. Va fi închistat, chiar dacă are un mare potențial creator.

Ce face Eul tău cu turbulențele emoționale? Le lasă să treacă, le ocolește sau le înfruntă? Dacă am fi piloți de avion, cea mai bună atitudine ar fi, poate, să fugim de formațiunile dense de nori, dar, ca piloți mentali, aceasta ar fi atitudinea cea mai nefericită, cu toate că este decizia care se ia cel mai adesea – din cel puțin trei motive:

• Este imposibil ca Eul să fugă de sine.