Gânduri fără gânditor

O operă inovatoare... Această carte va intra în rândul textelor clasice ale literaturii referitoare la meditație.

• Jon Kabat-Zinn, autor al cărții Wherever You Go, There You Are

O expunere extrem de lucidă și avizată a fuziunii dintre psihoterapie și meditație. O psihologie oriental occidentală care vorbește cu adevărat din interiorul ambelor lumi.

• Jack Kornfield, autorul cărții A Path with Heart

Mark Epstein ne-a oferit o strălucită expunere a modului în care o veche știință a minții, bazată pe o bogată tradiție meditativă, poate completa terapia și poate conduce la noi dimensiuni ale înțelepciunii și plenitudinii.

• Joan Borysenko, autorul cărții
Minding the Body, Mending the Mind

CUVÂNT-ÎNAINTE DE DALAI LAMA
PREFAȚÃ
MULȚUMIRI
INTRODUCERE: CÂND BATEM LA UȘA LUI BUDDHA

PARTEA I
PSIHOLOGIA MINȚU DIN PERSPECTIVA ÎNVÃȚÃTURILOR LUI BUDDHA
O TENTATIVÃ ÎNCEPUTÃ CU STÂNGUL
CAPITOLUL 1: ROATA VIEȚII: UN MODEL BUDDHIST AL MINȚII NEVROTICE
CAPITOLUL 2: UMILINȚA: PRIMUL ADEVÃR NOBIL AL LUI BUDDHA
CAPITOLUL 3: SETEA: AL DOILEA ADEVÃR NOBIL AL LUI BUDDHA
CAPITOLUL 4: ELIBERAREA: AL TREILEA ADEVÃR NOBIL AL LUI BUDDHA
CAPITOLUL 5: NIMIC, NICÃIERI: AL PATRULEA ADEVÃR NOBIL AL LUI BUDDHA

PARTEA A II-A
MEDITAȚIA
PLUTA
CAPITOLUL 6: ATENȚIA PURÃ
CAPITOLUL 7: PSIHODINAMICA MEDITAȚI EI

PARTEA A III-A
TERAPIA
REMEMORAREA, REPETAREA ȘI APROFUNDAREA LUCRULUI
CAPITOLUL 8: REMEMORAREA
CAPITOLUL 9: REPETAREA
CAPITOLUL 10: APROFUNDAREA LUCRULUI

NOTE
INDEX

INTRODUCERE

Bătând la poarta lui Buddha

Întrebarea pe care mi-o pun cel mai des se referă la felul în care buddhismul m-a influențat pe mine în calitate de terapeut, modul în care am reușit să îl integrez în lucrul meu cu materialul terapeutic. Este o întrebare formidabilă deoarece eu nu mi-am propus să devin un „psihoterapeut buddhist” Am urmat studiul despre cele două sisteme, estic și vestic, în mod simultan. I-am cunoscut pe cei dintâi învățători care m-au inițiat în tehnica meditației aproximativ în același timp când mi se expunea teoria freudiană, am călătorit în India și Asia de Sud-Est cam în aceeași perioadă în care urmam studiile mele medicale și am petrecut săptămâni întregi într-un refugiu liniștit înainte să stau față în față cu pacientul la prima mea ședință de terapie. Nu am fost învățat cum să le integrez pe cele două: nu aveam nicio opțiune reală la îndemână. În conformitate cu natura extrem de personală atât a meditației, cât și a psihoterapiei, propriile mele tentative de integrare au fost, mai presus de orice altceva, unele private.

Această perspectivă este cu totul diferită față de modul în care marele psiholog William James își imagina că aveau să decurgă lucrurile. James era impresionat de rafinamentul psihologic al buddhismului și previziunea lui era că acesta urma să aibă o influență majoră asupra psihologiei occidentale. O poveste care circulă despre el pregătește scena pentru cartea de față. în timp ce susține a o conferință la Harvard la începutul anilor 1900, James s-a oprit brusc în momentul în care a recunoscut în public un călugăr buddhist venit din Sri Lanka. „Vino în locul meu’: se spune că s-ar fi adresat acestuia. „Ești mai bine pregătit să vorbești despre psihologie decât mine. Aceasta este psihologia pe care toată lumea o va studia peste douăzeci și cinci de ani“. James a fost unul dintre cei dintâi care au apreciat dimensiunea psihologică a gândirii buddhiste, cu toate că nu a fost atât de desăvârșit în arta profeției față de cum era în cea a psihologiei. Cu câțiva ani înainte de această întâmplare, la Viena, Freud publicase Interpretarea viselor și psihologia lui Freud, nu a lui Buddha a fost cea care a avut un impact cu mult mai mare în Occident în deceniile ce au urmat.

Pe vremea când James își susținea conferința, influența filosofiei orientale abia începea să fie resimțită în rândul psihologilor occidentali. În cercurile frecventate de psihanaliști era absolut firesc interesul manifestat pentru gândire a filosofică orientală. Mulți dintre cei dintâi colegi ai lui Freud și discipolii lui (inclusiv Ernest Jones, Otto Rank, Sandor Ferenczi, Franz Alexander, Lou Andreas-Salome și Carl Jung) erau familiarizați cu ideile despre misticismul răsăritean și încercau să îl abordeze dintr-o perspectivă psihanalitică. Romain Rolland, prietenul lui Freud, poet și autor francez, a fost un discipol fervent al învățătorilor hin duși Ramakrishna și Vivekananda și a purtat o corespondență animată cu Freud pe tema experiențelor sale meditative, după cum sunt descrise pe larg în lucrarea lui Freud Civilization and Its Discontents. Fascinat de relatările prietenului său, deși într-o oarecare măsură sceptic în privința lor, Freud facea eforturi să pună în aplicare modul lui de înțelegere psihanalitică la experiențele lui Rolland. În 1930, Freud scria:

Acum voi încerca, ajutat de îndrumarea ta, să pătrund în jungla indiană de care m-a ținut departe până acum un amestec straniu de iubire elenistică pentru regula proporțiilor, sobrietate evreiască și o timiditate filistină. Ar fi trebuit pe drept cuvânt să mă fi lansat mai devreme în acest demers, întrucât plantele ce au răsărit din acest sol fertil nu ar fi trebuit să îmi fie străine; am săpat cât mai adânc în căutarea rădăcinilor lor. însă nu este simplu să treci dincolo de limitele propriei tale naturi.

Ca unul care împărtășește alături de Freud aceleași trei trăsături amintite mai sus – „iubirea pentru regula proporțiilor, sobrietatea evreiască și o timiditate filistină” – sunt în măsură să confirm faptul că niciuna dintre ele nu este menită să facă incomprehensibilă abordarea buddhistă. Freud însuși a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a pătrunde în jungla indiană, în ciuda îndoielilor sale. Profund influențat de ideile lui Rolland, Freud descria „sentimentul oceanic’” ca pe o experiență mistică prototipică: un sentiment de con topire în aceeași identitate in finită și nemărginită cu universul, care caută „restaurarea unui narcisism nelimitat” și „resurecția neputinței infantile’” Această ecuație a experienței meditative cu o întoarcere la sânul sau în pântecele protector matern a rămas practic nepusă sub semnul îndoielii în comunitatea psihanalitică de când Freud a făcut acest comentariu. Deși acest enunț reușește să identifice un sâmbure de adevăr, nu ia totuși în considerare practicile exploratorii sau analitice cele mai specifice pentru buddhism și cele mai apropiate de abordarea psihodinamică, în timp ce James părea să deschidă porțile psihologiei pregătind-o pentru contribuțiile potențiale din partea abordării buddhiste, Freud practic le închidea. Această situație era generată nu de lipsa de dorință din partea lui Freud de a aplica investigația psihanalitică la întreaga gamă de stări meditative, ci de faptul că nu avea nici cea mai elementară noțiune despre ce putea să însemne meditația buddhistă.

James a înțeles ceva ce următoarele generații de comentatori, influențați într-o măsură mai mare din perspectiva psihanalitică, nu au reușit să o facă: dimensiune a psihologică esențială a experienței spirituale buddhiste. Departe de a fi o retragere mistică din aspectele complexe ale unei experiențe mentale și emoționale, abordarea buddhistă necesită ca întregul psihic să se supună atenției conștiente meditative. Aici este locul în care devine cea mai evidentă suprapunerea cu ceea ce a ajuns să se numească psihoterapie. Meditația nu înseamnă o respingere a lumii; slăbirea ritmului alert al vieții noastre de zi cu zi pe care ea îl cere este în favoarea unei examinări mai atente a felului în care funcționează mintea noastră zi de zi. Această examinare este, prin definiție, una psihologică. Obiectivul ei este să se îndoiască de adevărata natură a sinelui și să pună capăt producerii unei suferințe mentale autocreate. Este un deziderat pe care diferite școli de psihoterapie și l-au propus în mod independent, deseori rară să beneficieze de metodologia atotcuprinzătoare a psihologilor buddhiști ai minții umane. Atât timp cât buddhismul putea fi perceput ca o preocupare filosofică mistică sau axată pe o altă lume, ca o îndeletnicire spirituală exotică incomprehensibilă pentru mintea occidentală, ca un demers spiritual cu o vagă relevanță pentru atașamentele noastre nevrotice complicate, el putea fi ținut departe de tendința generală actuală din psihologie, iar insight-urile sale puteau fi depozitate pe rafturile etichetate ca fiind ezoterice ale „filosofiei orientale” Și totuși, buddhismul are ceva esențial din care psihoterapeuții contemporani pot avea de învățat: acesta a perfecționat cu multă vreme în urmă o tehnică de confruntare și dezrădăcinare a narcisismului uman, un scop pe care psihoterapia occidentală a început doar de curând să îl ia în considerare.

Încet dar constant, în special începând cu ultimii ani ai deceniului 1960 și anii 1970, gândirea orientală s-a strecurat în conștiința psihologică a Occidentului. Alimentată de ruptura lui Jung de psihanaliza lui Freud, de îmbrățișarea buddhismului Zen de către poeții Beat din anii 1950 și de legătura din contracultură a tendinței psihedelice cu misticismul oriental din anii 1960, dimensiune a psihologică a gândirii orientale și-a croit drum, purtând pecetea de „altemativă”, încă de la prima infiltrare a ei în Occident. Influența gândirii orientale poate fi remarcată în opera psihologului Abraham Maslow și în evoluția ramurii umaniste a psihologiei modeme. Iar câțiva pionieri ai științei psihanalitice (în mod special, Erich Fromm și Karen Homey) au fost atrași de gândirea filosofică buddhistă în ultima parte a carierei lor. Cu toate acestea, lumea gândirii orientale și cea a psihanalizei occidentale dominante au rămas extrem de izolate una față de cealaltă în decursul anilor. În timp ce conceptele lui Freud au ajuns să fie predominante, luând complet în stăpânire limbajul psihologiei și în timp ce psihanaliza a continuat să evolueze ca un forum pentru explorarea naturii experienței psihologice, practic niciunul dintre factorii moderni de popularizare a buddhismului în Occident – fie ei traducători, autori sau învățători – nu au stăpânit

Pag. 23 – 27