Adevăr Divin
Isis dezvăluită. Partea I – Știința. Volumul I
O cheie a misterelor științei și teologiei antice și medievale
| Când, cu mulți ani în urmă, am călătorit pentru prima dată în Orient, explorând profunzimile sanctuarelor sale părăsite, două întrebări ne reveneau obsesiv în conștiință, întristându-ne: Unde, cine, ce este Dumnezeu? Cine a văzut vreodată Spiritul Nemuritor al omului ca să fie sigur de nemurirea sa? |
63.00 56.70 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Chiar pe vremea când ne găseam în culmea frământărilor legate de răspunsul la aceste două întrebări dificile, am intrat în legătură cu anumiți oameni înzestrați cu puteri atât de misterioase și cu o cunoaștere atât de profundă încât, pe drept cuvânt, își merită numele de înțelepți ai Orientului. Am fost foarte receptivi la învățăturile lor. Ei ne-au arătat că prin combinarea științei cu religia, existența lui Dumnezeu și nemurirea Spiritului omului pot fi demonstrate asemenea unei probleme euclidiene. Pentru prima data am primit asigurarea că filozofia orientală nu profesează altă credință în afară de încrederea absolută și neclintită în omnipotența Sinelui Nemuritor al omului. Am fost învățați că această omnipotență provine din înrudirea dintre Spiritul omului și Spiritul Universal – Dumnezeu!” |
Cuprins:
| Prefață În fața vălului Presupunerile dogmatice ale teologiei și ale științei moderne Filozofia platonică este singura care furnizează un teren neutru Privire generală asupra sistemelor filozofice antice Glosar de termeni utilizați în această carte Capitolul I. Aspecte vechi cu nume noi Cabala orientală Tradiții străvechi confirmate de cercetările științei moderne Progresul ciclic al omenirii Știința criptică străveche Valoarea de neprețuit a Vedelor Mutilarea textelor ebraice sacre prin traducere Magia privită dintotdeauna ca știință divină Realizările adepților magiei și ipotezele detractorilor ei contemporani Aspirația omului către nemurire Capitolul II. Forțe și fenomene Servilismul societății Prejudecățile și bigotismul oamenilor de știință Fenomenele psihice îi urmăresc pe oamenii de știință Artele pierdute Voința umană, cea mai importantă forță Generalizări superficiale ale savanților francezi Fenomenele mediumnice și cui pot fi ele atribuite Legătura aparițiilor animale cu faptele rele Capitolul III. Conducătorii orbi ai celor orbi Teoria domnului Huxley privind evoluția pornind de la calul Orohippus Sistemul lui Comte și adepții săi Materialiștii londonezi Robe de împrumut Emanația universului obiectiv din eu-l subiectiv Capitolul IV. Teorii cu privire la fenomenele mediumnice Teoria lui de Gasparin Teoria lui Thury Teoria lui des Mousseaux, de Mirville Teoria lui Babinet Teoria lui Houdin Teoria doamnei Royer și a lui Jobart de Lamballe Teoriile gemene ale „proceselor cerebrale inconștiente” si „ventrilocismului inconștient” Teoria lui Crookes Teoria lui Faraday Teoria lui Chevreuil Comisia Mendeleev din 1876 Orbirea sufletului Capitolul V. Eterul sau „lumina astrală” O forță primară, dar corelații multiple Tyndall trece milimetric pe lângă o mare descoperire Imposibilitatea miracolelor Natura substanței primordiale Interpretarea unor mituri străvechi Experimentele fachirilor Perspectiva asupra evoluției în alegoriile hinduse Capitolul VI. Fenomene psiho-fizice Moștenirea datorată lui Paracelsus Originile și viitorul mesmerismului, precum și părerea contemporanilor „Psihometria” Timp, spațiu, eternitate Transferul energiei din universul vizibil în cel invizibil Experimentele lui Crookes și teoria lui Cox Capitolul VII. Elemente, elementali și aspecte elementare Atracția și respingerea sunt universale în toate regnurile naturii Fenomenele psihice depind de împrejurimile fizice Observații în Siam Muzica în afecțiunile nervoase Sufletul lumii și potențialitățile sale Vindecarea prin atingere și vindecători „Diakka” și daimonii răi ai lui Porfir Lampa nestinsă Necunoașterea de către moderni a forței vitale Vechimea teoriei corelării forțelor Universalitatea credinței în magie |
Fragment:
În fața Vălului „Ioana: Să fluture stindardele noastre pe
ziduri!” „Viața mea a fost închinată studiului
omului, destinului și fericirii sale.” Ni se spune că au trecut nouăsprezece secole de când noaptea ateismului și a păgânismului a fost pentru prima dată risipită de lumina divină a creștinismului; și două secole și jumătate de când felinarul luminos al Științei Modeme a început să strălucească asupra întunericului și ignoranței timpurilor. Ni se cere să credem că în aceste epoci s-a realizat adevăratul progres moral și intelectual al rasei umane. Se consideră că filozofii antici se descurcau destul de bine pe vremea lor, dar erau analfabeți în comparație cu oamenii de știință moderni. PRESUPUNERILE DOGMATICE ALE TEOLOGIEI ȘI ALE ȘTIINȚEI MODERNE Poate că etica păgânismului satisfăcea aspirațiile oamenilor necultivați ai Antichității, dar adevăratul drum către perfecțiunea morală și calea către salvare nu au fost cu adevărat dezvăluite înaintea apariției luminoasei „stele din Betleem”. În vechime, brutalitatea reprezenta regula, iar virtutea și spiritualitate a, excepția. Acum, și cel mai obtuz om poate să citească Voia lui Dumnezeu în cuvintele Lui revelate; oamenii sunt încurajați să fie buni și devin Constant din ce în ce mai buni. Aceasta este presupunerea; care sunt însă faptele? Pe de o parte, avem un cler nespiritual, dogmatic, prea adesea corupt; o mulțime de secte și trei mari religii beligerante; discordie în loc de bună înțelegere, dogme fără dovezi, predicatori iubitori de senzualitate și enoriași interesați de avere și plăceri; ipocrizie și bigotism produse de exigențele tiranice ale respectabilității; toate acestea sunt regula, iar sinceritate a și adevărata pietate, cazuri excepționale. Pe de altă parte, ipotezele științifice sunt clădite pe nisip; nu există nicio problemă care să întrunească un acord deplin; conflicte pline de ranchiună și gelozie; o alunecare generală înspre materialism. O luptă pe viață și pe moarte între știință și teologie pentru infailibilitate – „războiul timpurilor”. La Roma, auto-intitulatul sediu al creștinismului, presupusul succesor al lui Petru subminează ordinea socială cu invizibila dar omniprezenta sa rețea de agenți bigoți, pe care îi incită să revoluționeze Europa în beneficiul supremației sale, atât vremelnice, cât și spirituale. Îl vedem pe cel care se numește pe sine” vicarul lui Hristos” fraternizând cu musulmanii anti-creștini împotriva altei națiuni creștine, invocând public binecuvântarea lui Dumnezeu pentru aceia care s-au opus secole la rând, cu foc și sabie, caracterului dumnezeiesc al lui Hristos! La Berlin – unul din importantele centre științifice –, profesori ai științelor modeme exacte se distanțează de iluminismul perioadei ce i-a urmat lui Galilei, stingând lumina aprinsă de marele florentin; pe scurt, aceștia caută să demonstreze că sistemul heliocentric și chiar rotația Pământului nu sunt decât visele unor cercetători induși în eroare, că Newton este doar un vizionar și că toți astronomii trecuți și prezenți nu sunt decât specialiști în calcule, care se ocupă de chestiuni neverificabile. Între acești doi titani aflați în conflict – Știința și Teologia – se află un public uimit, ce își pierde cu rapiditate credința în nemurirea personală a omului precum și în orice fel de divinitate, coborând vertiginos către nivelul existenței animale. Așa arată tabloul prezentului, iluminat de strălucitorul soare al amiezii acestei epoci științifice creștine. Ar fi dreaptă oare condamnarea la o lapidare critică a unui autor umil și modest pentru că respinge în întregime autoritatea ambilor combatanți? Și oare nu ar trebui să considerăm drept aforism al acestui secol declarația lui Horace Greeley: „Nu accept fără rezerve opinia nimănui, fie el mort sau viu”? Orice-ar fi, aceasta va fi și deviza noastră, și vrem ca acest principiu să fie ghidul nostru constant de-a lungul întregii acestei lucrări. Între numeroasele producții fenomenale ale secolului nostru, ciudata credință a așa-zișilor spiritiști a apărut din mijlocul ruinelor religiilor considerate revelate și ale filozofiilor materialiste; totuși, această credință este singura care oferă un posibil ultim refugiu de compromis care să le împace pe cele două între ele. Nu este surprinzător că această fantomă neașteptată a timpurilor precreștine nu a fost deloc bine primită în secolul nostru pozitiv și serios. Vremurile s-au schimbat considerabil; nu cu mult timp în urmă, un bine-cunoscut predicator din Brooklyn spunea de la înălțimea amvonului său că, dacă Iisus ar fi revenit și S-ar fi comportat pe străzile New York-ului așa cum a făcut-o la Ierusalim, ar fi ajuns foarte repede la închisoare”, Atunci, la ce primire s-ar fi putut aștepta spiritismul”? La prima vedere, ciudatul străin nu pare nici atrăgător, nici promițător. Inform și prost-crescut, asemenea unui copil îngrijit de șapte doici, el a ieșit din adolescență șchiop și mutilat. Are o mulțime de inamici, iar prieteni și protectori, doar o mână. Și ce dacă? A fost vreodată adevărul acceptat a priori? Din cauza susținătorilor fervenți ai spiritismului, care, în fanatismul lor, i-au exagerat calitățile, rămânând orbi la imperfecțiunile sale, nu trebuie să ne găsim motive pentru a ne îndoi de realitatea sa. Un model care nu există este imposibil de contrafăcut. Fanatismul spiritiștilor este el însuși dovada autenticității fenomenelor semnalate de ei și a faptului că ele sunt posibile. Ne furnizează fapte de studiat și nu afirmații care trebuie acceptate fără dovezi. Este greu de crezut ca milioane de bărbați și femei inteligenți să fie supuși unei halucinații colective. Și astfel, în timp ce clerul își urmează propria interpretare a Bibliei, iar știința, propriul Codex al forțelor naturii, adevărata știință și adevărata religie păstrează tăcerea, așteptând cu gravitate progresele viitoare. FILOZOFIA PLATONICÃ ESTE SINGURA CARE FURNIZEAZÃ UN TEREN NEUTRU Întreaga chestiune a fenomenelor spiritiste se bazează pe înțelegerea exactă a filozofiilor antice. În perplexitate a noastră, unde să ne întoarcem privirea dacă nu spre înțelepții din vechime, de vreme ce, sub pretextul superstiției, cei moderni refuză să ne ofere explicații? Să-i întrebăm așadar pe aceștia ce știu despre știința și religia autentică: nu în privința detaliilor, ci din perspectiva unei înțelegeri mai ample a acestor adevăruri gemene – atât de puternice în unitate a lor, atât de slabe când sunt separate. În plus, ar putea fi în avantajul nostru să comparăm această lăudată știință modernă cu „ignoranța” antică, și această teologie modernă îmbunătățită cu „Doctrinele Secrete” ale religiei antice universale. Poate vom descoperi astfel un teren neutru, de unde le vom putea accesa și profita de pe urma ambelor. Doar filozofia platonică, cel mai bun rezumat al sistemelor abstracte ale Indiei antice, poate să ne furnizeze acest teren neutru. Chiar dacă au trecut mai mult de douăzeci și două de secole și un sfert de la moartea lui Platon, marile minți ale lumii sunt în continuare preocupate de scrierile lui. El a fost, în cel mai deplin sens al cuvântului, interpretul lumii. Cel mai mare filozof al erei precreștine a redat cu pietate, în operele sale, spiritualismul filozofilor vedici, care au trăit cu mii de ani înaintea lui, precum și expresia sa metafizică. Vyasa, Djeminy, Kapila, Vrihaspati, Sumati și mulți alții și-au transmis de-a lungul secolelor amprenta de neșters asupra lui Platon și a școlii sale. Astfel, avem dovada că aceeași înțelepciune i-a fost revelată și lui Platon, și filozofilor hinduși antici. Rezistând astfel la scurgerea timpului, cum ar putea fi această înțelepciune altfel decât divină și eternă? Platon susține a că dreptatea subzistă în sufletul celui ce o deține și că ea este pentru acesta cel mai mare bine. „Oamenii, proporțional cu inteligența lor, au admis pretențiile sale transcendente.” Totuși, comentatorii săi, aproape în unanimitate, ezită să abordeze pasajele care arată că metafizica sa este fundamentată pe o bază solidă și nu pe concepții idealiste. Însă Platon nu putea accepta o filozofie lipsită de aspirație spirituală; pentru el, cele două se confundau. Pentru anticul înțelept grec exista un singur scop: CUNOAȘTEREA VERITABILÃ. Platon îi considera filozofi autentici sau căutători ai adevărului doar pe aceia care dețineau cunoașterea a ceea ce există cu adevărat, în opoziție cu cei care se mulțumeau cu simpla aparență; cunoașterea a ceea ce există în eternitate în opoziție cu ceea ce este trecător, a ceea ce există permanent, față de ceea ce, pe rând, crește și se diminuează, se dezvoltă și este distrus. „Dincolo de toate existențele finite și cauzele secundare, dincolo de toate legile, de toate ideile și de toate principiile, există o INTELIGENȚÃ sau un SPIRIT [nous], Primul Principiu al oricărui principiu, Ideea Supremă pe care se bazează toate celelalte idei, Monarhul și Legislatorul Universului, Pag. 13 – 17 |