CAPITOLUL
UNU
ÎNȚELEGEREA TÃRÂMULUI SPIRITUAL
Anticii
greci vorbeau cu spirite și zei prin oracole. Ritualul de la începutul acestui
capitol este un astfel de exemplu. Acesta era înscris pe mormântul persoanei afectate
având alături o imagine magică. Grecii făceau apel la spirite ajutătoare precum
daemonii (a nu se confunda cu „demoni” sau „drăcușori”). Societățile șamanice din Egipt, Africa, Bali și din alte părți ale lumii au
avut propriile lor tehnici de stabilire a comunicării între oameni și spiritele
naturii. În societatea Shaker de la începutul anilor 1800, fetele se clătinau, dansau,
se învârteau și vorbeau neinteligibil. Ele susțineau că sunt în contact cu
îngeri și cu spirite. În timpurile Victoriene, comunicarea cu tărâmul nevăzut
s-a petrecut prin intermediul mediumilor spirituali. Astăzi, cei care fac channeling susțin,
printre altele, comunicarea cu îngeri, extratereștri, elfi, delfini, cu Sinele
Suprem și cu Mintea Universală.
Credința
că spiritele îi ajută pe cei din fizic a fost acceptată în fiecare religie
majoră a lumii. Fie că include îngeri, sfinți, contact ancestral, spirite ale
naturii sau chiar demoni, experiențele mistice care implică tărâmul spiritual sunt universale.
Datorită
denaturărilor moderne realizate de industria divertismentului (filme, TV, cărți,
etc.), concepțiile eronate abundă în ceea ce privește această altă dimensiune a vieții.
Mulți cred că contactul cu dimensiunile mai subtile ale vieții necesită
complicate procese magice și mistice. Mulți presupun că orice contact cu
spirite este rău, că este contrar legilor naturii și se poate produce doar cu o
mare pregătire și cu un pericol chiar mai mare. Aceasta este, desigur,
materialul ficțiunii.
A
învăța să lucrezi cu ghizii spirituali în diverse moduri este o aventură
magnifică. Ne deschidem unor culori și minuni deosebite. Putem elimina fricile
de bază legate de moarte și de naștere conectându-ne cu cei care au venit și au
plecat înaintea noastră. Putem experimenta atingerea celor iubiți care se află
dincolo de lumea fizică și putem învăța să transformăm doliul în sărbătoare.
Învățăm
prin intermediul contactului cu spirite că niciodată nu putem fi singuri cu adevărat, întrucât există dimensiuni
ale vieții care ne sunt deschise oricând dorim. Realizăm în mod tangibil
interacțiunea divinului în viața noastră prin astfel de spirite intermediare,
mutând religia în afara tărâmului credinței oarbe și plasând-o în acela al experienței.
Ne trezim imaginația creativă și intuiția, umplându-ne viețile cu noi minuni și
binecuvântări. Câștigăm iubire, sprijin și o energie mai mare pentru toate sarcinile
noastre lumești. Învățăm că niciodată nu mergem singuri.
Printr-un
contact spiritual adecvat, noi suntem:
·
Sprijiniți încă o dată de către cei
iubiți din trecutul nostru
·
Încurajați de sprijinul protecției
angelice
·
Încântați de bucuriile și minunile
Regatului Zânelor
·
Învăluiți în mister de învățăturile
maeștrilor antici care vin să trăiască pentru noi
·
Uimiți de puterea spiritului lumii
animalelor și de leacul pe care aceste creaturi îl aduc în viața noastră
·
Înveseliți de diversitatea vieții
·
Uluiți de nemărginirea cunoașterii
care ni se deschide
·
Inspirați de spiritele muze ale
creativității
·
Ghidați în toate activitățile noastre
Prin
toate acestea, noi suntem liberi să fim cine suntem – în orice fel suntem.
Unii
dintre voi pot avea încă dubii în a lucra cu spiritele. În general, oamenii au
o tendință către îngâmfare când vine vorba de a se îndrepta către alții pentru
ajutor. Mulți preferă să creadă că oamenii sunt cea mai înaltă și singura formă
de viață inteligentă. Într-un univers la fel de vast ca al nostru, o astfel de atitudine este arogantă. Așa precum există multe
forțe în univers pe care încă nu le înțelegem, așa există, de asemenea,
dimensiuni și ființe pe care nu le înțelegem – sau chiar nu le recunoaștem.
Atunci
când nu înțelegem, adeseori evităm să explorăm sau să abordăm posibilitățile.
Dacă se dă informația corectă și dacă este tratată cu deschidere, observăm că lumea fizică
nu este altceva decât o mică parte din toate lumile care există.
De
obicei, cei care se opun cu vehemență contactului cu orice ființă din afara
fizicului, se tem totodată de contactul cu alți oameni din afara rasei lor, a sexului,
a religiei, etc. Așa cum putem să impunem anumite limite și să alegem relațiile
noastre fizice, tot așa putem să selectăm relațiile noastre spirituale.
Da,
există energii negative și ignorante pe tărâmul spiritelor. Există de asemenea
energii negative și ignorante pe tărâmul fizic. Aceasta nu ar trebui să ne
împiedice să stabilim relații care ne pot fi de folos. Nu ne ascundem în casele
noastre pentru că am auzit că există oameni răi în lume. Decidem pe cine să
primim în viața noastră, fizică și spirituală. Noi o controlăm.
Acest
control începe cu o folosire adecvată a discernământului. Încă de la început,
noi ar trebui să apelăm la rațiune pentru fiecare comunicare. În cazurile contactului cu cei din
fizic care au murit, ține minte că a muri nu face o persoană în mod instant mai
înțeleaptă și mai spirituală. Dacă o persoană a fost ignorantă în viață, există
o mare probabilitate ca ea să fie ignorantă și după moarte.
Ori
de câte ori intrăm într-un nou domeniu de studiu și de explorare,
discernământul este necesar. Atunci când avem de-a face cu un tărâm cu granițe
străine și cu
Pag.
13 – 17 |