Dicționar critic de psihanaliză
Dicționarul critic al psihanalizei este o lucrare de referință, care oferă definiții clare ale termenilor tehnici utilizați în psihanaliză și ale acelor cuvinte pe care aceasta le-a împrumutat din limbajul cotidian, dar cărora le atribuie un sens nou, propriu. |

Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Articolele, cu referințe încrucișate complete, subliniază aspectele teoretice, filosofice și semantice ridicate de anumite concepte psihanalitice și controversele care le înconjoară, precum și felul în care acestea sunt folosite de diferite școli, dar și modul în care sunt interconectate concepte în aparență separate. Prin spiritul său, prezentul dicționar devine o lectură indispensabilă tuturor celor interesați de psihanaliză și de ramificațiile sale. |
Cuprins:
Mulțumiri Nota autorului Introducere Dicționar critic al psihanalizei Bibliografie Index român Index englez |
Fragment:
Introducere
Cum psihanaliza continuă să rămână un subiect destul de controversat, este probabil necesar să afirmăm explicit că această carte nu este un dicționar al criticilor aduse psihanalizei, ci un dicționar critic al psihanalizei. Scopul său nu este acela de a-i înarma pe cei care, din indiferent ce motiv, doresc să distrugă psihanaliza, ci de a-i ajuta pe aceia care au nevoie sau doresc să se informeze asupra acestui subiect, să întreprindă o acțiune inteligentă și critică. Pentru aceasta, articolele din dicționar nu cuprind numai definițiile formale de dicționar ale termenilor tehnici folosiți în literatura psihanalitică, ci oferă și explicații despre originea lor, despre legătura lor cu alți termeni și concepte folosite în literatura psihanalitică și despre controversele care există între analiști cu privire la acestea. S-au folosit cu generozitate referințele încrucișate, în speranța că le vor permite cititorilor să descopere poziția ocupată de termenul căutat de ei în cadrul general de referință al teoriei psihanalitice. Autorul fiind un psihanalist practician format la școala freudiană, iar acest dicționar căpătând contur pornind de la un caiet de notițe în care el își înregistrase uimirea și îndoielile cu privire la anumite aspecte ale teoriei freudiene, termenul „psihanaliză” se referă pe tot parcursul cărții, cu excepția cazurilor în care se precizează altceva, la psihanaliza freudiană. Nu este vorba despre o perspectivă îngustă a autorului, ci despre respectarea modului, în general curent, de utilizare conferit de profesioniștii implicați în domeniu. Pentru ei, termenul” psihanaliză” se referă în mod specific la teoriile psihologice și la formele de tratament ale căror rădăcini sunt de găsit în gândire a freudiană și care le sunt predate studenților ce doresc să se formeze în oricare dintre institutele afiliate Asociației Psihanalitice Internaționale. Alte școli de gândire, precum cea jungiană, cea adleriană și cea existențială, toate considerate psihanalitice în sens popular, au propriile lor denumiri și descrieri distincte, al căror scop este de a se asigura că membrii lor nu sunt luați drept freudieni. Analiștii jungieni se autointitulează „psihologi analitici”, iar teoria lor o numesc „psihologie analitică”. Adlerienii fac „psihologie individuală”, în timp ce existențialiștii vorbesc de „psihanaliză existențială”. Aceste deosebiri reprezintă o sursă de mare confuzie pentru publicul larg, care tinde să fie mai sensibil la asemănările dintre diversele școli psihoterapeutice decât la diferențele dintre ele și sperăm că articolele relevante din acest dicționar vor contribui la clarificarea lucrurilor. Din motive oarecum similare, am inclus articole ce explică funcțiile diferite ale psihiatrilor, psihoterapeuților, psihanaliștilor și psihologilor. Aceste cuvinte îi provoacă o confuzie semnificativă omului de rând, care adesea le folosește în mod eronat, spre iritarea specialiștilor din domeniu cărora, la fel ca majorității profesioniștilor, nu le place să fie numiți cu alte apelative. Pe de altă parte, în ciuda faptului că acest dicționar cuprinde descrieri mai detaliate ale conceptelor freudiene decât ale celor aparținând altor școli, este departe de a fi exclusiv freudian. Are o mai mare întindere decât, de exemplu, Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche și Pontalis (care este o introducere în teoria psihanalitică sub formă de dicționar), întrucât include: 1. Definiții ale termenilor psihiatrici, mai ales aceia utilizați pentru a descrie simptome și a pune diagnostice. Acestea au fost incluse din două motive. In primul rând, mulți psihanaliști sunt medici. Tulburările pe care le tratează și despre care scriu sunt considerate „boli” atât de societate în general, cât și de profesioniștii din domeniul medicinei, fiind astfel supuse acelorași proceduri de descriere în limbaj tehnic și de etichetare diagnostică respectate în cazul bolilor fizice. Prin urmare, majoritate a literaturii psihanalitice folosește un vocabular tehnic, medical și psihiatric cu care autorii săi și cititorii cărora le-a fost inițial adresată sunt familiarizați. În al doilea rând, mulți dintre acești termeni psihiatrici au intrat în ultimii ani în limbajul general, pierzându-și însă semnificațiile lor originare exacte. Astfel, cititorii familiarizați cu semnificațiile jurnalistice și literare ale unor cuvinte precum „maniacal”, „depresiv”, „schizofrenic”, „compulsiv”, „ambivalent” pot deveni dezorientați atunci când le întâlnesc în literatura psihanalitică, când sunt aproape întotdeauna folosite pentru a desemna fenomene clinice specifice. Sau chiar mai rău, ei își pot imagina că înțeleg ceea ce de fapt nu înțeleg. Același lucru este valabil, desigur, pentru termenii psihanalitici specifici care au intrat în limbajul general. De exemplu „narcisism”, un termen inventat de Havelock Ellis pentru a descrie o formă de perversiune sexuală, a fost împrumutat de Freud pentru a descrie o varietate de fenomene referitoare la relația individului cu sine însuși și de atunci a intrat în limbajul comun ca termen peiorativ, pe care Concise Oxford Dictionary îl definește astfel: „subst. (psihanal.) Tendință la autovenerare; a fi absorbit în propria perfecțiune”. Oricine va citi literatura psihanalitică de specialitate cu această definiție în minte se va afla curând în dificultate, întrucât va întâlni referiri la răni narcisice, traume, identificări, epuizare, material care în mod evident are prea puțină legătură cu autovenerarea, și va descoperi că se face deosebirea între narcisism primar și narcisism secundar sau între narcisismul sănătos și narcisismul ca apărare, care sunt complet independente de judecățile morale. 2. Definiții ale unei serii de termeni medicali specifici, pe care, din motivul de mai sus, psihanaliștii îi folosesc fără a-i explica. 3. Definiții ale termenilor jungieni. Întrucât autorul suferă de defectul constituțional, destul de des întâlnit, de a fi incapabil să înțeleagă scrierile lui Jung, mai cinstit pentru cititor și pentru Jung a fost ca aceștia să fie preluați din What Jung Really Said (Ce a spus de fapt Jung), scrisă E.A. Bennet, decât să le scornească el însuși. Bennet a fost prieten apropiat cu Jung, iar cartea sa explică ideile lui Jung clar și simplu – atât de clar și de simplu, încât cititorul ajunge să se întrebe de ce a fost Jung considerat vreodată mistic și obscur. 4. Definiții și descrieri ale conceptelor existențialiste fundamentale. Acestea au fost incluse dintr-o serie de motive. Mai întâi, scrierile lui Sartre, R.D. Laing și Rollo May au stârnit un interes considerabil și dezbateri atât în rândul publicului larg, cât și printre psihoterapeuți. În al doilea rând, multe dintre criticile și îndoielile generate de validitatea unui număr de premise freudiene fundamentale, care s-au auzit recent din interiorul comunității freudiene, sunt în mod esențial de natură existențialistă. Mă refer aici mai ales la îndoielile exprimate de Szasz, Home, Lomas, de mine însumi și de alții, referitoare la validitatea premiselor determinist-cauzale ale teoriei freudiene, adică la posibilitatea efectivă de a susține existența unor cauze ale comportamentului uman, așa cum există cauze. ale fenomenelor fizice, sau la posibilitatea efectivă de a explica personalitatea umană ca rezultat al evenimentelor trăite în-copilărie, În al treilea rând, criticile existențialiste ale psihanalizei freudiene sunt, în general, bine fondate și emise de persoane care înțeleg natura relațiilor psihoterapeutice și iau în serios fenomenele și suferința subiective. În consecință, acestea reprezintă o provocare mai serioasă decât criticile aduse de Eysenck și de terapeuții comportamentaliști, provenite dintr-o poziție teoretică - aceea oferită de teoria învățării – care urmărește îndepărtarea psihicului din psihologie și încearcă să înțeleagă natura umană dezumanizând-o. 5. Definiții ale unei serii de concepte biologice, necesare pentru o înțelegere a vederilor lui Freud despre pulsiune și evoluție. 6. Definiții ale unei serii de concepte antropologice, necesare pentru o înțelegere a digresiunilor speculative ale lui Freud în acest domeniu. 7. Am introdus, de asemenea, un articol despre psihanalistul neortodox Jacques Lacan. După ce am prezentat pe scurt domeniul de referință și obiectivele acestui dicționar, găsesc acum necesar să descriu câteva dintre Pag. 11 – 15 |