Violența în școală

Trei sferturi dintre elevii români se tem de comportamentul agresiv al colegilor, în vreme ce România se află printre primele locuri în clasamentul internațional al violenței școlare, potrivit studiilor OMS realizate în 37 de țări.

Cartea de față oferă părinților îngrijorați soluții practice pentru a-și ajuta copiii să nu se lase terorizați de colegii de școală. Veți afla cum să-i ajutați pe cei mici să stopeze din fașă orice tentativă de intimidare, dar și cum să colaborați eficient cu școala, autoritățile sau părinții altor elevi. Cu ajutorul unor minidialoguri, al jocurilor de rol și al unor sfaturi intuitive, copiii vor învăța cum să citească limbajul nonverbal al bătăușilor, cum să-și păstreze cumpătul și să fie asertivi, dar și când e cazul, să apeleze la persoanele cu autoritate. Pe de altă parte, părinții sunt încurajați să asculte cu atenție și fără o atitudine moralizatoare ce au de spus copiii, tocmai pentru a preîntâmpina din vreme posibilele traume sau depresii ale elevilor excluși, intimidați, persecutați sau batjocoriți pe internet.

Mulțumiri

Introducere: Notă pentru părinți

Introducere: Notă pentru profesori

1 Învățați-;vă copilul să anticipeze intențiile colegilor agresivi

2 Încurajați-;vă copilul să se folosească de bunul lui simț pentru a dejuca planurile bătăușilor

3 Învățați-;vă copilul să nu dea importanță jignirilor legate de aspectul său

4 Învățați-;vă copilul cum să-i trateze pe colegii care îl ignoră, îl exclud, îl insultă sau îl intimidează

5 Ajutați-;vă copilul să nu se lase terorizat nici acasă, nici pe internet

6 În ce mod să te adresezi cuiva care încearcă să te terorizeze

7 Cum să vă descurcați în cadrul sistemului

8 Reacționați când copilul dumneavoastră este bulversat

9 Fiți umărul pe care să se poată sprijini copilul la nevoie

10 Ajutați-;vă copilul să fie un învingător

Bibliografie

Capitolul 1. Învățați-vă copilul să anticipeze intențiile colegilor agresivi

ATENȚIE: POȚI FI ATACAT ÎN ORICE LOC ȘI ÎN ORICE MOMENT

În calitate de profesor, am fost martor la tot felul de forme de intimidare: porecle, înțepături, ignorare, e-mailuri injurioase – și multe altele. Am văzut elevi care încercau să-i intimideze pe colegii lor în clasă, la cantină, în sala de sport, la toaletă, în curte, în autobuzul școlii, în cartier și chiar pe Facebook. Unii copii mi-au mărturisit că uneori se întâmplă să fie necăjiți chiar de frații, surorile sau verii lor, care le spun cuvinte urâte sau chiar îi bat acasă.

Într-una din școlile din centrul orașului, acei copii care aveau note bune evitau să mănânce la cantina școlii de frică să nu fie agresați de colegii lor, așa că preferau să se ducă într-o clasă goală și să mănânce acolo. Alții preferau să meargă să ia prânzul în compania profesorilor. Făceau acest lucru pe ascuns, temându-se că vor fi reperați de colegul care îi viza, că vor fi acuzați că sunt favoriții profesorului sau că vor fi bătuți.

Majoritatea victimelor acestor tactici de intimidare se sfiesc să ceară ajutor pentru că se tem că acei colegi care îi vizează vor reacționa și îi vor supune la cazne și mai cumplite. Copiii terorizați cred că nu au altă variantă decât aceea de a trăi într-o continuă teroare și de a se întreba când vor fi din nou atacați. Ei nu vor să meargă la școală cu autobuzul școlii de frică să nu fie bătuți; preferă să nu se ducă la baie pentru că știu că bătăușii îi așteaptă acolo și evită să iasă în pauză pentru a nu fi prinși de bătăuși în curte.

Mulți copii terorizați născocesc tot felul de pretexte pentru a nu se duce la școală: că îi doare burta, că profesorul îi antipatizează, că școala este plictisitoare. Câțiva ajung chiar să dezvolte o fobie și chiar să facă atacuri de panică atunci când trebuie să se ducă la școală. Din acest motiv, unii elevi ajung să chiulească și să fie sancționați.

Deseori, părinții nu au idee despre ce se petrece până când nu sunt chemați la școală, unde află despre absențele copilului lor. Chiar și atunci, unii copii nu vor să mărturisească motivul adevărat pentru care nu vor să meargă la școală.

Copiii care se confruntă cu astfel de situații aleg de multe ori una dintre următoarele variante: răspund la provocări și sar la bătaie, ceea ce de multe ori le provoacă și mai multe neajunsuri, sau se izolează de familie și prieteni, încep să mănânce singuri și să se încuie la ei în cameră ore întregi, unde nu fac decât să se uite la televizor, să se joace pe calculator sau să navigheze pe internet în căutare de prieteni virtuali. Din păcate, chiar și acolo pot da peste persoane care doresc să îi terorizeze.

Ce puteți dumneavoastră face pentru a vă proteja copiii de astfel de persoane fără a-i face însă dependenți de dumneavoastră pentru a-și rezolva problemele? Puteți să îi înarmați cu diverse tehnici care să-i ajute să se dezbare de colegii agresivi și, în același timp, îi puteți învăța cum să se bazeze pe puterile și creativitatea lor pentru a descoperi modalități prin care să contracareze atacurile cu care se confruntă. Odată ce i-ați pornit pe drumul cel bun, copiii dumneavoastră vor ști singuri ce au de făcut. Dumneavoastră nu va trebui decât să-i susțineți în eventualitatea în care au nevoie de ajutorul dumneavoastră.

ÎNCEPEȚI PROFILAXIA DEVREME

Dacă începeți devreme, încă dinainte de școală, să le explicați copiilor dumneavoastră că există o posibilitate de a se confrunta cu bătăușii, îi veți pregăti și ajuta să nu se lase surprinși de un
eventual atac.

Începeți acest program de educare împotriva bătăușilor chiar înainte ca odraslele dumneavoastră să se confrunte cu astfel de situații, astfel încât ele să poată recunoaște un bătăuș și să știe ce să facă pentru a-l împiedica să le terorizeze. Dacă ați avut grijă să luați măsuri de preîntâmpinare a acestor situații, copiii dumneavoastră vor avea la dispoziție un arsenal mai variat de modalități prin care să pună la punct colegii agresivi.

În acest fel, copiii dumneavoastră vor fi pregătiți și vor ști cum să reacționeze pentru că veți fi discutat cu ei în prealabil diversele tehnici, veți fi interpretat pe roluri și veți fi vorbit despre avantajele diverselor tactici de contracarare.

Chiar și copiii foarte mici pot fi expuși la atitudini de intimidare, lucru pe care aceștia îl pot identifica cu ușurință. Iată un exemplu în acest sens:

Stacey, o fetiță care merge la grădiniță, stătea lângă prietenele ei pe un covoraș, pentru a asculta o poveste. S-a așezat și Maria lângă ea.

Stacey s-a uitat la Maria și i-a șoptit ceva unei prietene.

Apoi Stacey a indicat un alt loc, lângă educatoare, și i-a spus Mariei:

— Mută-te acolo. Aici n-avem loc. Nu poți sta lângă noi.

— De ce? a întrebat Maria.

Stacey a strâmbat din nas:

— Ai haine urâte și nu înțeleg ce spui când vorbești.

De ce se purta Stacey așa? Deși Stacey și prietenele ei nu voiau să se joace cu Maria în pauze, până acum nu îndrăzniseră să îi spună Mariei așa ceva.

Maria s-a întrebat dacă să o spună educatoarei sau să încerce să vorbească totuși cu ea mai întâi. Maria știa că trebuie să facă ceva, dar ce anume?

Dacă Maria și mama ei ar fi discutat diversele forme pe care le poate îmbrăca o atitudine de intimidare, ca de pildă excluderea din grup (în limbajul copiilor: nu îi dai voie cuiva să stea lângă tine și să participe la activități), poate că ar fi știut cum să procedeze imediat.

În acest caz, dat fiind că intimidarea de-abia a început și n-a apucat să ia amploare, mama Mariei are încă timp să discute cu Maria și să o îndemne să încerce să-și rezolve problema singură pentru început. Maria ar putea încerca să îi spună lui Stacey că e urât modul în care aceasta i s-a adresat.

Pe de altă parte, dacă Stacey râde de ea sau o ignoră, Maria trebuie să se ducă să vorbească între patru ochi cu educatoarea, sau mama ei trebuie să se ducă să discute personal cu educatoarea, mai ales că Maria este foarte mică.

Dacă educatoarea intervine și situația se înrăutățește, este cazul să se vorbească cu mama lui Stacey și aceasta să fie chemată la o întrevedere cu consilierul școlar, pentru a discuta comportamentul fiicei ei.

Copiii trebuie să știe din timp când este cazul să încerce să își rezolve problema personal sau când să apeleze la un adult (părinte/consilier/director) pentru a primi ajutor; cu alte cuvinte, atunci când încercările de intimidare devin constante sau grave.

Copiii trebuie să știe și că se pot baza pe un adult pentru remedierea situației într-un mod care să nu-i lase ulterior expuși atacurilor colegului care îi agresează. Explicați-le de mai multe ori copiilor dumneavoastră că pot veni la dumneavoastră cu absolut orice problemă și că le veți oferi ajutor într-un mod în care să se simtă protejați și în siguranță.

ÎMPÃRTÃȘIȚI-VÃ EXPERIENȚA CU COPILUL DUMNEAVOASTRÃ

Pe măsură ce copilul dumneavoastră învață cum să recunoască și să știe care sunt atitudinile potrivite pentru diversele forme de intimidare cu care s-ar putea confrunta, dumneavoastră, precum și surorile și frații copilului, bunicii lui si chiar și restul familiei trebuie să discutați între voi despre situații asemănătoare cu care v-ați confruntat în trecut și despre dificultățile pe care le-ați întâmpinat în rezolvarea acestora.

Cu toate acestea, înainte de a începe să vă povestiți propriile experiențe, încercați să ascultați ce probleme și griji își exprimă copilul dumneavoastră, fără a încerca să-l judecați. Dați-i de înțeles că ascultați cu atenție ce vă spune prin comentariile pe care le faceți după ce a isprăvit de povestit. De pildă, puteți spune: „Probabil că nu ți-a fost ușor”. Apoi, puteți să-i povestiți și dumneavoastră experiențele prin care ați trecut și, astfel, să îl ajutați să descopere o soluție așa cum ați făcut și dumneavoastră pe vremuri.

în clipa în care copilul înțelege că nu este singurul care a trecut prin astfel de experiențe, va reuși să pună în perspectivă situația în care se găsește și să realizeze că și cele mai grele încercări au o rezolvare.

Dumneavoastră, părintele, sunteți cel mai serios aliat al copilului în înlăturarea oricărei amenințări și oricărei intimi dări care îi sunt adresate. Dar trebuie să deține ți uneltele potrivite, astfel încât să puteți să fiți suporterul copilului, să îl puteți ajuta să rezolve problema atunci când este agresat de vrem coleg și să vorbiți cu personalul școlii și chiar cu autoritățile, dacă este cazul.

Mai presus de orice, învățați-vă copiii să se folosească de bunul lor simț pentru a preveni încercările de intimidare și pentru a preîntâmpina agresiunea. Cum puteți să-i ajutați mai bine în acest sens? Unii părinți consideră că bunul simț este o calitate cu care te naști și care nu poate fi dobândită. Prin urmare, bunul simț este înnăscut, la fel ca darul de a cânta la un instrument sau de a putea plonja fără frică în apă.

Pe de altă parte, există destui oameni care cred că bunul simț poate fi învățat prin exemple și prin practică. Capitolul 2 vă va arăta cum să-I ajutați pe cel mic să-și folosească bunul simț, o unealtă esențială în lupta cu brutele care-l persecută.

IDEILE PRINCIPALE ALE COPILULUI

· Înarmați-vă copilul cu tehnici de îndepărtare a agresiunii. Învățați-l să fie independent și creativ când se confruntă cu persoane care vor să-l intimideze.

· Fiți întotdeauna dispus să ascultați păsurile copilului dumneavoastră, mai ales în condițiile în care acesta are nevoie de ajutor.

· Discutați cum trebuie abordată problema bătăușilor înainte de începutul școlii.

· Implicați în acest proces de profilaxie toată familia (părinții, frații și surorile, bunicii etc.)

· Ascultați mai întâi. Abia apoi vorbiți despre propriile experiențe în situații asemănătoare: ce s-a întâmplat, ce ați făcut, cu ce dificultăți v-ați confruntat și rezultatul la care s-a ajuns.

CAPITOLUL 2 . Încurajați-vă copilul să se folosească de bunul lui simt pentru a dejuca planurile bătăușilor

DAȚI-VÃ CA EXEMPLU PE DUMNEAVOASTRÃ

Încurajați-vă copilul să se folosească de bunul simț pentru a dejuca planurile bătăușilor și pentru a înțelege exact care este mecanismul după care operează aceștia. Dați-le drept model propriul dumneavoastră comportament, modul în care și dumneavoastră apelați la bun simț în situațiile de zi cu zi.

Dacă încercați să fiți un model pentru copilul dumneavoastră în viața de zi cu zi, veți reuși să-I învățați să se folosească la rândul lui de bun simț în propria lui viață.

Imaginați-vă, de pildă, că vă uitați la televizor pe un canal de cumpărături și vă gândiți că hainele cărora li se face acolo reclamă v-ar putea da o nouă alură. Vă doriți rochia aceea roșie cu volane, dar aveți cu adevărat nevoie de ea? Veți ceda tentației de a vă comanda aceeași rochie în diverse nuanțe?

Sau, să ne gândim la următoarea imagine: vedeți o nouă jucărie electronică pentru mașina dumneavoastră, care v-ar putea ajuta să conversați la telefon fără să îl mai țineți la ureche. Ea nu

Pag. 17 – 23