Opere complete 8

Cel de-al VIII-lea volum al Operelor Complete conține precumpănitor lucrări care prezintă cunoștințele fundamentale și ipotezele de lucru esențiale ale lui C.G. Jung. În cele 18 studii sunt prezentate, argumentate și clarificate principalele elemente ale teoriei formulate de Jung și care o diferențiază de psihanaliza freudiană – aspecte ce țin de teoria libidoului, structura și dinamica psihicului, relația dintre conștient și inconștient, individuație, psihologia visului. De asemenea, este descrisă pentru prima dată și utilizarea terapeutică a unei tehnici specifice psihologiei analitice – imaginația activă. Dintre studiile cuprinse în volum, „Sincronicitatea ca principiu al corelațiilor acauzale“ prezintă un interes deosebit deoarece abordează situații determinate arhetipal, care nu pot fi înțelese pe baza principiului cauzalității. E vorba mai degrabă despre coincidențe semnificative care adaugă o nouă dimensiune înțelegerii științifice.

Problema sincronicității m-;a preocupat îndelung, și anume în mod serios de pe la mijlocul anilor douăzeci când, cercetând fenomenele inconștientului colectiv, am dat repetat peste corelații pe care nu le mai puteam interpreta ca pe o îngrămădire sau formare întâmplătoare de grupuri. Era vorba anume de „coincidențe“ corelate semnificativ în așa fel, încât întâlnirea lor „întâmplătoare“ reprezenta o improbabilitate care trebuia exprimată de o mărime imensă. Amintesc de exemplu un caz pe care l-;am observat: o tânără pacientă avusese într-;un moment decisiv al tratamentului un vis, în care primea în dar un scarabeu de aur. În timp ce-;mi povestea visul, stăteam cu spatele la fereastra închisă. Deodată am auzit un zgomot în spatele meu ca și cum ceva bătea ușor în geam. M-;am întors și am văzut o insectă zburătoare care se lovea de geam. Am deschis fereastra și am prins insecta din zbor.

• C.G. Jung

Metoda „imaginației active“ este mijlocul auxiliar cel mai important pentru producerea acelor conținuturi ale inconștientului care se situează sub pragul conștiinței și care, odată intensificate, ar irupe mai degrabă spontan în conștiință. Metoda prezintă de aceea riscuri și n-;ar trebui folosită, pe cât posibil, fără control medical. Un risc mai mic ar fi să nu ducă la niciun rezultat, și anume ca procedeul ei să treacă în așa-;numita „asociere liberă“ a lui Freud, prin care pacientul nimerește în circuitul steril al complexelor sale, din care oricum nu se poate elibera. Un alt risc, în sine inofensiv, constă în aceea că se produc, ce-;i drept, conținuturi autentice, dar care nu-;l interesează pe pacient decât exclusiv estetic, ceea ce face ca el să rămână împotmolit în fantasmagoria lor; astfel nu se obține, evident, nimic. Sensul și valoarea acestor fantasme se dezvăluie abia odată cu integrarea lor în întreaga personalitate, anume în momentul în care individul se confruntă consecvent, dar și moral, cu ele.

• C.G. Jung

Prefața editorului german

I. Despre energetica sufletului

I. Generalități despre punctul de vedere energetic în psihologie

A. Introducere

B. Posibilitatea determinării cantitative în psihologie
a. Sistemul de valori subiectiv
b. Evaluarea cantitativ obiectivă

II. Aplicarea punctului de vedere energetic

A. Noțiunea psihologică de energie

B. Conservarea energiei

C. Entropia

D. Energetism și dinamism

III. Noțiunile fundamentale ale teoriei libidoului

A. Progresie și regresie

B. Extraversie și introversie

C. Deplasarea libidoului

D. Crearea simbolului

IV. Noțiunea primitivă de libido

II. Funcția transcendentă

Prefață

III. Generalități privind teoria complexelor

IV. Importanța constituției și a eredității in psihologie

V. Determinante psihologice ale comportamentului uman

A. Fenomenologie generală
B. Fenomenologie specială

VI. Instinct și inconștient

VII. Structura sufletului

VIII. Reflecții teoretice despre esența psihicului

A. Inconștientul în perspectivă istorică

B. Importanța inconștientului pentru psihologie

C. Disociabilitatea psihicului

D. Pulsiune și voință

E. Conștiință și inconștient

F. Inconștientul ca o conștiință multiplă

G. Pattern of behaviour și arhetip

H. Reflecții generale și perspective

Cuvânt de încheiere

IX. Puncte de vedere generale despre psihologia

X Despre esența viselor

XI. Bazele psihologice ale credinței în spirite

XII. Spirit și viață

XIII. Problema fundamentală a psihologiei actuale

XIV. Psihologie analitică și concepție despre lume

XV. Realitate și suprarealitate

XVI. Răscrucea vieții

XVII. Suflet și moarte

XVIII. Sincronicitatea ca principiu al corelațiilor acauzale

Prefață

A. Expoziție

B. Un experiment astrologic

C. Precursorii ideii de sincronicitate

D. Rezumat

Despre sincronicitate

I. GENERALITÃȚI DESPRE PUNCTUL DE VEDERE ENERGETIC îN PSIHOLOGIE

A. INTRODUCERE

Noțiunea de libido pe care am propus-o! s-a lovit de multe neînțelegeri, ba a fost chiar strict respinsă. N-ar fi, prin urmare, inutil să mă refer aici încă o dată la bazele acestei noțiuni.

Este un fapt general cunoscut că fenomenele psihice pot fi considerate din două puncte de vedere, anume din punctul de vedere mecanicist și din acela energetic? Concepția mecanicistă e pur cauzală și interpretează faptele ca efect al unei cauze, și anume în sensul că substanțele imuabile își schimbă relațiile reciproce după legi stabile.

Concepția energetică, în schimb, este esențialmente finală și interpretează faptele ca efect al unei cauze, în sensul că la baza transformării fenomenelor stă o energie care se menține constantă tocmai în ele și în cele din urmă duce entropic la o stare de echilibru general.

Curgerea energetică are o anumită direcție (țel), urmând invariabil declivitatea potențialului. Energia nu este o concepție privind o substanță mobilă în spațiu, ci o noțiune abstrasă din relațiile de mișcare. Bazele ei nu sunt substanțele însele, ci relațiile lor, iar baza noțiunii mecanice este substanța care se mișcă în spațiu.

Ambele puncte de vedere sunt indispensabile pentru înțelegerea faptelor fizice și se bucură de aceea de recunoaștere generală, căci prin coexistența punctului de vedere mecanicist și a celui energetic s-a format treptat o a treia concepție care e atât mecanicistă, cât și energetică, deși, pur logic văzând lucrurile, ridicarea de la cauză la efect, efectul cauzei de natură progresivă, nu poate fi concomitent și alegere regresivă a unui mijloc de a ajunge la SCOP. E cu neputință să gândim că una și aceeași corelație de fapte este concomitent cauzală și finală, deoarece una dintre determinări o exclude pe cealaltă. Sunt două puncte de vedere diferite, dintre care unul este răsturnarea celuilalt, căci principiul finalității este răsturnarea principiului cauzalității. Finalitatea nu este doar logic posibilă, ci este și un principiu explicativ indispensabil, fiindcă nicio explicare a naturii nu poate fi doar mecanicistă. Da, dacă experienței noastre i-ar fi date doar substanțe mobile, atunci n-ar exista decât explicații cauzale. Dar experienței noastre îi sunt date și relațiile de mișcare care impun punctul de vedere energetic. Dacă n-ar fi așa, nu ar fi fost niciodată nevoie să se inventeze noțiunea de energie.

Predominarea unuia sau altuia dintre punctele de vedere ține mai puțin de comportamentul obiectiv al lucrurilor, cât mai degrabă de atitudinea psihologică a cercetătorului și gânditorului. Empatia duce la punctul de vedere mecanicist, abstracția la cel energetic. Ambele direcții înclină să facă eroarea de gândire de a-și ipostazia principiile prin așa-numitele lucruri obiective ale experienței și de a presupune că reprezentarea subiectivă este identică cu comportamentul lucrurilor, că de pildă cauzalitatea, așa cum o găsim în noi, se află și obiectiv în comportamentul lucrurilor. O astfel de eroare e foarte curentă și duce de aceea la conflicte neîncetate cu principiul contrar, căci, după cum am spus, e cu neputință să gândim că determinarea e concomitent cauzală și finală. Această contradicție insuportabilă ia naștere doar prin proiectarea inadmisibilă și absurdă în obiect a simplului punct de vedere. Punctele de vedere nu se opun decât atunci când sunt menținute în sfera psihologicului și proiectate doar ipotetic în comportamentul obiectiv al lucrurilor. Principiul cauzalității suportă rară contradicție răsturnarea lui logică, faptele însă nu; de aceea, finalitatea și cauzalitatea trebuie să se excludă în obiect. După cunoscuta manieră a micșorării, se obișnuiește, ce-i drept, să se facă un compromis insuficient din punct de vedere teoretic, prin aceea că un mic fragment este considerat cauzal, un altul final”, ceea ce duce la apariția a tot felul de produse hibride care, însă, nu se poate nega, oferă o imagine relativ fidelă a realității? Trebuie să avem tot timpul în vedere că, fie și în ciuda celei mai depline concordanțe dintre fapte și concepția noastră, principiile explicative sunt pur și simplu doar puncte de vedere, adică fenomene ale atitudinii psihologice și condiții apriorice ale gândirii.

B. POSIBILITATEA DETERMINÃRII CANTITATIVE ÎN PSIHOLOGIE

Din cele spuse mai sus ar trebui să reiasă fără doar și poate că orice fapt provoacă atât un punct de vedere mecanicist cauzal, cât și unul energetic final. Doar oportunitatea, adică posibilitatea de a obține un rezultat, este cea care decide dacă un punct de vedere sau altul are prioritate. Dacă, spre pildă, se pune problema laturii calitative a faptelor, atunci punctul de vedere energetic este defavorizat, căci el nu are de-a face cu substanțele, ci doar cu relațiile lor cantitative de mișcare.

S-a discutat deja mult dacă și faptul psihic poate fi sau nu supus unui punct de vedere energetic. A priori nu e niciun motiv ca acest lucru să nu fie posibil, căci nu există motive pentru care faptul psihic să fie exclus dintre lucrurile obiective ale experienței, fiindcă și psihicul poate fi un obiect al experienței. După cum arată exemplul lui WUNDT, putem să ne îndoim cu bună-credință că punctul de vedere energetic chiar este aplicabilla fenomene psihice, și, dacă da, în ce măsură psihicul poate fi considerat un sistem relativ închis în ce privește primul punct trebuie să mă alătur pe deplin lui VON GROT, unul dintre primii care au promovat energetica psihică, afirmând: „Noțiunea de energie psihică este în știință tot atât de întemeiată ca și aceea de energie fizică, iar energia psihică are aceleași măsuri cantitative și forme diferite ca și cea psihică?”

În ce privește al doilea punct, mă deosebesc de cei care au analizat această problemă fiindcă nu mă ocup aproape deloc de integrarea proceselor energetice ale psihicului în sistemul fizic. Nu o fac deoarece avem în această direcție presupuneri cel mult vagi, iar nicidecum puncte de sprijin reale. Deși sunt sigur că energia psihică este cumva intim legată de procesul fizic, avem nevoie de cu totul altfel de experiențe și cercetări pentru a vorbi cu oarecare competență de o astfel de corelație. în ceea ce privește latura filosofică a problemei, mă situez în întregime pe terenul concepțiilor dezvoltate de VON BUSSE în această ordine de idei!” Trebuie să mă alătur și lui KULPE, când spune: „Ar fi deci totuna dacă o cantitate de energie spirituală s-ar intercala sau nu în derularea proceselor materiale: legea conservării energiei, în sensul de până acum, n-ar fi încălcată.”

Relația psihofizică este, după părerea mea, o problemă în sine care cândva va fi poate soluționată. Deocamdată însă psihologia nu trebuie să zăbovească la această dificultate, ci să considere psihicul ca un sistem relativ închis. în același timp trebuie să rupă cu punctul de vedere „psihofizic”, pentru mine de nesusținut, căci modul de considerare al acestuia este încă o moștenire a vechiului materialism științific. După cum cred LASSWITZ, VON GROT și alții, fenomenele conștiinței n-ar avea legături funcționale între ele, căci n-ar fi decât (!) „fenomene, manifestări, mărci ale anumitor raporturi funcționale mai adânci.” Relațiile cauzale dintre faptele psihice, așa cum se poate observa oricând, contrazic opinia epifenomenologică, ce seamănă fatal cu concepția materialistă, după care psihicul este secretat de creier, precum bila de ficat. O psihologie care consideră psihicul drept epifenomen ar face mai bine să se numească fiziologie cerebrală, mulțumindu-se cu rezultatele sărăcăcioase pe care le oferă o astfel de psihofiziologie. Psihicul merită să fie gândit ca un fenomen în sine; căci, deși legat de funcția creierului, nu există niciun motiv să-l considerăm un simplu epifenomen, tot atât de puțin pe cât nici viața nu poate fi considerată un epifenomen al chimiei carbon ului.

Experiența nemijlocită a relațiilor cantitative, pe de-o parte, și obscuritate a adâncă a unei corelații psihofizice încă total neînțelese, pe de altă parte, legitimează o considerare cel puțin provizorie a psihicului ca sistem energetic relativ închis. Mă aflu astfel într-o opoziție directă cu energetica psihologică a lui VON GROT. După părerea mea, el se mișcă pe un teren total nesigur, motiv pentru care și expunerile lui ulterioare dețin puțină forță argumentativă. Oricum, vreau să-i prezint în rezumat cititorului formulările lui VON GROT, care sunt ideile unui pionier în acest domeniu dificil:

1. Energiile psihice sunt tot atâtea cantități și mărimi ca și cele fizice.

2. Ele sunt reciproc transformabile, ca forme diferite de lucrare și potențialitate psihică.

3. Ele pot fi tot așa transformate în energii fizice și invers (prin medierea proceselor fiziologice).

Abia dacă mai trebuie să adaug că a treia propoziție trebuie să fie prevăzută cu un semn de întrebare încărcat de semnificație: în ultimă instanță, doar oportunitatea este cea care decide nu dacă punctul de vedere energetic este în sine posibil, ci dacă promite rezultate în practică.

Posibilitatea determinării cantitative exacte a energiei fizice a demonstrat posibilitatea punctului de vedere energetic de a obține rezultate în cazul evenimentului fizic. Ar fi însă cu putință și ca evenimentul fizic să fie considerat din punct de vedere energetic, chiar dacă nu ar exista o evaluare cantitativă exactă, ci doar posibilitatea evaluării cantităților. Dar dacă și o simplă evaluare ar fi absolut imposibilă, atunci ar trebui să se renunțe la un punct de vedere energetic, căci, dacă nu există măcar posibilitatea unei evaluări a cantităților, punctul de vedere energetic este complet inutil.

a. Sistemul de valori subiectiv

Posibilitatea de aplicare a punctului de vedere energetic în psihologie se bazează exclusiv pe întrebarea dacă sunt posibile evaluări cantitative ale energiei psihice. La această întrebare trebuie să răspundem neapărat afirmativ, căci psihicul nostru dispune chiar de un sistem de evaluare excepțional de fin elaborat, anume sistemul de valori psihologice. Valorile sunt evaluări energetice cantitative. În acest sens e de observat că noi nu dispuneam doar de un sistem obiectiv de valori, ci și de un sistem obiectiv de măsurare, anume de valorile colective morale și estetice. Acest sistem de măsurare nu este nemijlocit aplicabilă scopurile noastre, căci el este o scară de valori general stabilită, care ia în considerare doar indirect condițiile psihologice subiective, respectiv individuale.

Ceea ce interesează în primul rând pentru scopurile noastre este sistemul de valori subiectiv, adică evaluările subiective ale fiecărui individ. Noi putem într-adevăr să estimăm până la un anumit grad valorile subiective ale con ținuturilor noastre psihologice, deși uneori ne vine deosebit de greu să le măsurăm obiectiv corect, adică în comparație cu valorile general stabilite. Pentru scopurile noastre, această comparație este, însă, cum am spus, inutilă. Putem să comparăm între ele evaluările noastre subiective și să le determinăm forța relativă. Măsura este în orice caz relativă față de valorile altor conținuturi și de aceea nu este absolută și obiectivă, dar suficientă pentru scopurile noastre atunci când intensități valorice in egale pot fi recunoscute în mod sigur în interiorul acelorași calități și când valori egale în condiții egale se pot echilibra în mod dovedibil.

Dificultatea începe abia când e vorba de compararea de intensități valorice ale unor calități diferite, de pildă în cazul comparării valorii unei idei științifice cu valoarea unei impresii afective. Aici evaluarea subiectivă devine nesigură și de aceea nefiabilă. Tot așa, evaluarea subiectivă se limitează la conținut urile conștiinței; ținând seamă de valoarea influențelor inconștiente, ea este de aceea inutilizabilă în cazul evaluărilor care ar trebui să depășească limitele conștiinței.

Pag. 15 – 21