Adevăr Divin
Ghidul părintelui responsabil: relația mamă-fiu
| Slăbiciunea mamelor, puterea fiilor, conflictele, relația cu nurorile, mamele protectoare, cele posesive, fiul unic la părinți, seducătorii, riturile inițiatice fără tată, complexul lui Oedip, limbajul ce trebuie adoptat în diverse situații și etape ale relației cu băiatul ce se transformă în adolescent și apoi în tânăr adult... |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
| Veronique Moraldi, mamă de fată și băiat, psiholog de renume cu o îndelungată experiență și-a concentrat atenția pe relația specială dintre mame și fiii lor. Multe dintre întrebările pe care și le pune orice mamă la un moment dat își găsesc răspunsurile formulate într-un limbaj extrem de accesibil, presărat cu un umor de calitate, fix în doza necesară pentru o continuare plăcută a lecturii. Slăbiciunea mamelor, puterea fiilor, conflictele, relația cu nurorile, mamele protectoare, cele posesive, fiul unic la părinți, seducătorii, riturile inițiatice fără tată, complexul lui Oedip, limbajul ce trebuie adoptat în diverse situații și etape ale relației cu băiatul ce se transformă în adolescent și apoi în tânăr adult, sensibilitatea masculină, comunicarea, toate aceste subiecte alături de multe altele sunt analizate într-un mod excepțional de Veronique Moraldi. Sub toată luciditatea care poate deveni tăioasă uneori, se simte însă o dragoste infinită pentru cel care a fost și va rămâne „băiatul mamei”. |
Cuprins:
Dedicație Prolog Partea I Între mamă și fiu, radioscopia unei iubiri Capitolul 1 Iubirea mamelor pentru fiii lor O iubire necondiționată Slăbiciunea mamelor Puterea fiilor Proiecțiile pozitive: mândria mamelor Proiecțiile negative: furia mamelor Între mamă și fiu, echilibrul de forțe: nici mamă dominantă, nici mamă dominată Capitolul 2 Iubirea fiilor pentru mamele lor Ce reprezintă o mamă pentru un bărbat Pentru ce le sunt recunoscători fiii mamelor Profilul mamei ideale pentru fiu Privirea pe care fiul i-o acordă mamei Moartea unei mame pentru un fiu Capitolul 3 Puterea mamelor O relație care condiționează raportul cu femeile Mic ghid de vânătoare și pescuit pentru folosul nurorilor Masca norei: ce vor fiii și ce vor bărbații Ieșirea din dilema madonei sau a târfei Între o fată și o mamă trebuie (și) să alegi! Capitolul 4 Soacră, noră: două femei pentru un singur bărbat Soacra pe banca acuzați lor Să nu huiduim soacra! Între soacră și noră, un conflict de devotament Prefăcătoriile și manipulările de tot felul Când fiul nu mai este acolo pentru a face legătura Există nurori devotate soacrelor! Capitolul 5 Mamă-fiu: iubirea interzisă O relație intimă La adolescență Interdicția primordială Incestul indirect sau demonul de amiază (criza vârstei mijlocii) Partea a II-a Galerie de portrete de mame excesive sau insuficiente și fii pe măsură Capitolul 6 Mamă „controlantă”, mamă „supra-protectoare”, mamă posesivă Fiul prizonier Ce apasă pe căpșorul blond Fiu unic, mamă vinovată? În contrapunct: fiii În sânul unei familii numeroase O mamă prea bună nu se părăsește se revine la ea Cazul perversului narcisist: imoralul sau masochistul Capitolul 7 Mama castratoare sau dinții mamei Fugarul și teama de intimitate Mică digresiune: noi, femeile, am fi toate castratoare în putere? „Fără fete la etaj!” „Polifidelitatea” sau teama de abandon Seducătorii: Don Juan, Casanova și mamele lor Capitolul 8 Mereu mama sau responsabilitatea mamelor În homosexualitatea fiilor Vinovăția și neliniștea mamelor Suferința fiilor Adolescența sau identitatea sexuală nesigură: jumătate stafidă, jumătate strugure Ipoteza căutării tatălui pusă la încercare Fără noră când fiul e gay! Dificultatea taților În fața homosexualității fiilor Cel mai bun prieten al femeii... nu amantul ei Capitolul 9 Portretele mamelor slabe și ale mamelor „extreme” Mamele slabe Mamele perverse Infanticid și matricid Câteva portrete de fii .asortati” Partea a III-a Cum poate o femeie să „facă” un bărbat? Cum poate crește un fiu? Capitolul 10 Nevoia unui bărbat pentru fiu, pentru mamă, sau rezolvarea complexului lui Oedip Riturile inițiatice fără tată În pielea unei războinice Familia recompusă: o șansă pentru urmaș să fie singur cu mama Oedip rege sau rolul tatălui separator Capitolul 11 Înțelegerea animăluțului ciudat, ușor și dificil totodată Un băiat e un băiat! Legea tatălui, legea fiului Sensibilitatea băieților Ce limbaj adopți cu un băiat? „Mamă, ai încredere în mine sau nu?” Capitolul 12 Ghidează-ți fiul Fiul meu, un „bebeluș” sau un colos cu picioarele de lut Învățatul școlar: mă implic sau nu? Nevoia de mamă și de „tată-reper” sau cum îl înveți să suporte frustrarea Cum îi transmiți fiului respectul pentru femei fără să-l transformi într-un pămpălău? În bucătărie: așa fiu, așa soț! În memoria mamei Epilog Anexă Bibliografie Prolog |
Fragment:
Am scris această carte pentru că multe mame care au asistat la conferințele despre relația mamă-fiică pe care le-am ținut cu ocazia apariției lucrării mele anterioare, Relația mamă-fiică (ed. rom. House of Guides Publishing Grup, 2013) îmi pun în mod recurent întrebarea următoare: fICare sunt diferențele cu un băiat?” Unele dintre ele, pentru că erau mame de băieți, m-au întrebat chiar dacă nu m-am gândit să scriu o altă carte despre relația mamă-fiu. „Asta se va întâmpla!” răspundeam eu. Am mai ales amintirea unei doamne foarte timide care a avut nevoie de mai multe reprize și pe care a trebuit s-o încurajez din priviri și cu vorbe pentru a se decide în sfârșit să-mi pună temătoare această întrebare al cărui răspuns o făcea să tremure: „Care sunt consecințele unei fuziuni care durează între mamă și fiu asupra vieții acestuia din urmă?” Am citit atâta vinovăție în ochii ei încât i-am răspuns: „Pentru copilul tău, fie că este vorba de un băiat sau de o fată fuziunea, care trebuie făcută doar cu mama, trebuie să înceteze într-o zi pentru ca individul să poată apărea; însă doamnă, un fiu trebuie iubit. Va fi cu atât mai puternic în viață cu cât va fi cunoscut iubirea necondiționată a mamei lui!” De altfel, trebuia să încep să demonstrez necesitatea unei iubiri necondiționate, dar non fuzionale. Și de fapt, după ce am trecut prin ciur și prin dârmon relația mamă-fată, cum să rezist tentației de a explora relația mamă-fiu pentru a identifica similitudinile și diferențele între cele două? Ca o continuare logică, ca și cum, după ce am ridicat un colț al vălului, trebuia să încerc să-I ridic cu totul, să explorez căile cunoscute și necunoscute ale relației mamă-fiu. Încă o dată, proiectul nu era mic, și chiar dacă eram mamă de băiat, o nouă provocare apărea în fața mea în toată înălțimea ei. Mi-au plăcut mereu provocările, chiar dacă îmi place la fel de mult să mă plâng apoi de amploarea sarcinii pe care mi-am asumat-o, sau de „încurcătura” în care m-am vârât singură. Nu există o abundență de lucrări, nici de studii psihologice despre relația mamă-fiu spre deosebire de ce se poate observa pentru relația mamă-fată. în Le livre des meres, Isabelle Gamier și Helene Renard creează portrete de bărbați celebri din toate timpurile „povestind” tipul de mamă pe care-I aveau; ele semnalează în trecere măruntul interes al biografilor pentru femeile care au zămislit aceste personaje cu un destin totuși ieșit din comun. Se pare că există mai multe romane despre acest subiect. Un mare număr de fii scriitori au pus pe hârtie relația pe care au avut-o cu mama lor. Aceste cărți sunt cel mai adesea imnuri ale iubirii, dar se întâmplă să fie și cântece de disperare, și uneori chiar strigăte de ură precum celebrul Vipere au poing a lui Herve Bazin. În prologul cărții mele, Ghidul părintelui responsabil – relația mamă-fiică, spuneam că în calitate de mamă de fată, beneficiam de experiența totală care constă în a fi fata mamei și mama fetei. De data asta, în mod clar, este un adevăr „la mintea cocoșului.” Nu dispun de experiență totală. Nu sunt un bărbat, nu sunt fiul mamei, numai mamă de fiu, dar am o experiență în calitate de parteneră și prietenă a „fiului mamei”, și în calitate de soră. Fiecare iubire este unică. Fiecare relație este diferită, care este în sine un univers, un continent cu geografia; prăpăstiile, povârnișurile, văile întunecate, platourile luminate, râpele, zonele de umbră, riscurile climatice și faliile seismice, pericolele, resursele, alimentele, fructele, foametea, lipsurile sale. Of! Așadar iată: tot la fel precum relația mamă-fiică este un continent, relația mamă-fiu este un altul de explorat. Această explorare a fost pasionată pentru mine pentru că a trebuit să fac un nou demers, chiar dacă există similitudini între cele două tipuri de relație. Acest demers consta în a intra în pielea unui bărbat, a intra în pielea unui fiu. Aveam așadar nevoie ca bărbații să mă ajute, să-mi ofere vocea lor, să-mi împrumute pielea lor, să-mi confirme ori să-mi infirme intuițiile mele. Așa că i-am ascultat pe acești fii, ascultându-le și mamele totodată. Am ascultat mamele și băieții spunându-și, dorind cât mai mult posibil ca astfel, ințelegându-se pe ei, să învețe să se cunoască mai bine, să se înțeleagă mai bine. Bărbații cunoscuți (de mine!), și mai ales mulți alții, care-mi erau necunoscuți, au acceptat să mărturisească, să se încreadă, și am putut să constat, cu ocazia primei lucrări, că fetele resimt adesea vinovăție atunci când li se întâmplă să facă reproșuri mamei, ceea ce le determină să renunțe. În schimb am observat că băieții, în afară de faptul că sunt într-un mod general mai puțin vehemenți ca ele, vorbesc foarte adesea cu franchețe și luciditate și acceptă mult mai bine realitatea; nu par să cadă pradă regretelor la fel de intense și se situează mai puțin în revendicare și reîncriminare. Culegerea mărturiilor foștilor copii în legătură cu mama lor este întotdeauna emoționantă. O experimentasem cu fetele. Bărbații având reputația (falsă?) de a fi pudici, am fost cu atât mai emoționată să-i ascult cum se expun pentru a descrie cea mai importantă relație din viața lor. Da, să asculți un bărbat vorbind despre mama lui este foarte sfâșietor. Indiferent de vârstă, prin intermediul cuvintelor lui, este băiețelul iubitor, infinit de iubitor care se exprimă, și se măsoară astfel intensitate a iubirii băieților pentru mamele lor. În cel mai rău caz putem resimți, în spatele cuvintelor, o iubire decepționată, dar atacurile sunt rare. Blândețea fiilor? În toate răspunsurile fiilor am simțit emoția, în majoritatea am înțeles bucuria, în unele am simțit picurând durerea. Mulți băieți au răspuns cu entuziasm, unii au părut bulversați de întrebări particulare și s-au arătat reticenți în a continua. Alții n-au mers până la capăt în completarea chestionarului pe care li-l dădusem, relația cu mama lor fiind prea dureroasă sau bulversantă emoțional pentru ca aceștia s-o poată evoca liber; asta nu înseamnă că a fost nefericită, din contra. Unul dintre ei m-a avertizat: „Nu știu, ținând cont de circumstanțe, dacă voi reuși să fac asta; mama mea este în vârstă, este așadar aproape de sfârșit...”; și într-adevăr, n-a ajuns la sfârșitul chestionarului. N-am mai vorbit niciodată despre asta, nu i-am mai cerut nimic legat de subiect, respectând această” uitare”. Alții, în schimb, au fost voluntari în a-și mărturisi suferința și sunt pe deplin conștientă de faptul că răspunsurile lor, dincolo de introspecția pe care au solicitat-o, i-au costat probabil scump, le-au cerut curaj, chiar dacă unii au întreprins de altfel o analiză asupra lor și au obținut o oarecare ușurare din asta. Și apoi mai există cei care, cu această ocazie, au operat o conștientizare. Unul dintre ei, Jean-Philippe, 59 de ani, mi-a scris frumos: „Tocmai am terminat chestionarul. Asta a fost mai dificil decât îmi imaginasem, lacrimile m-au podidit în repetate rânduri. Poate gândindu-mă la asta am conștientizat mai bine persoana extraordinară care era mama mea, cu tot ceea ce reprezenta ea pentru mine.” Toți au reflectat, cu această ocazie, la relația cu mama lor, și le mulțumesc pentru această introspecție. Cine a spus că, într-un mod general, bărbații nu sunt înclinați spre introspecție? Ce șablon banal! Nu sunt profesioniști cei care au răspuns întrebărilor mele, ci bărbații din toate domeniile și toate vârstele, bărbații din existența cotidiană, bărbați ca tine și ca mine, dacă pot spune așa... Alte femei decât mamele au mărturisit și în calitate de observatoare exterioare: surori, partenere. Visul meu sau fiul „visat” Dar să abordăm subiectul meu preferat, cel pe care-l cunosc cel mai bine. De când îmi amintesc, mi-am dorit întotdeauna să am un băiat. În mamă de băiat mă imaginam, cel puțin pentru început. Acesta era visul meu. Primul meu născut ar fi un băiat. Pentru a fi mai exactă, nu-mi amintesc să mă fi imaginat în mamă de mai mulți copii de sexe diferite. Fiul meu era deja prezent în mintea mea de adolescentă. Îl vedeam pe acest micuț țopăind pe drumurile de munte ale copilăriei mele pe care mi-am tocit tocurile sandalelor. Mi-l imaginam alergând cu piciorușele lui, brațele lui minuscule ridicate spre cer... Rugămințile mi-au fost ascultate. Primul meu copil a fost un băiat. Chiar dacă n-am avut o altă idee apoi decât să am o fată, aș vrea mai întâi să-l cunosc pe acest micuț „altcineva” și n-am fost dezamăgită ... Visul a devenit realitate. Ea a mers chiar dincolo, la fel ca și alte dăți. Frumusețea, să îndrăznesc s-o spun? – îi aud pe unii spunând: „Și maimuța declară că are cei mai frumoși copii!”; da, dar în cazul meu era adevărat! – mi-a depășit speranțele de la naștere. Această realitate m-a condus la această cugetare că dacă pentru majoritatea mamelor e normal să-ți iubești copilul, cele care, la fel ca mine, au șansa ca pe strada plină cu străini admirativi să se extazieze în fața căruciorului trebuie să-ți fie mai ușor ca altora să-I prețuiești. La școală, mai mult ca sigur el va fi ales să joace rolul prințului în spectacolele de copii. Narcisismul și orgoliul meu de mamă ar fi la zenit. Mi se făceau predicții: „Veți vedea, va trebui să încuiați poarta ca să țineți fetele la distanță de el!” Astăzi, copilul a crescut, este tot frumos, dar în rest, n-a intrat niciodată în planurile mele, în niciunul, și cu atât mai bine! Visul a fost distanțat de realitate, copilul visat a cedat locul celui real. Fiul meu, mândria mea, sau mândria de a aduce un băiat pe lume Ah! Frumusețea băieților pentru mame; să revenim o clipă asupra acestui fapt, să ne lăfăim puțin în tam-tamul auto satisfacției, este cireașa de pe tort! O prietenă, chiar ea mama unui magnific băiat mare îmi spunea, după ce ne-am întâlnit pe stradă pe când eram cu vlăstarul meu: „Băieții noștri ne fac să ne simțim mândre. Avem noroc, sunt frumoși puștii ăștia!” Dar n-am câștigat asta dinainte? În afară de frumusețea intrinsecă a copilului, o femeie va simți o mare mândrie, o mare bucurie chiar, să aducă pe lume o ființă diferită de ea, purtătoare de ce nu are. Putem avansa chiar ideea că există mame de băieți la fel cum există mame de fete. O „fată” de 45 de ani îmi spunea vorbindu-mi de mama ei: „Nu ne îmbrățișează niciodată pe noi, fetele. În schimb, fiul ei e altceva! Are ochi doar pentru el!” Unele mame ți-o vor spune franc: ele preferă băieții. Altele merg până la a declara că dacă ar fi avut o fată, n-ar fi știut cum să facă, ceea ce la prima vedere poate părea paradoxal, căci ar fi avut de-a face cu un individ de același sex cu ele. Poate aceste cuvinte sunt un mod de a-și face o părere și cele care n-au avut fete? O mamă a patru băieți îmi spunea în ce o privește: „ Cred, datorită caracterului meu energic și traseului meu în viață, a fost mai bine că am avut doi băieți. În fața unei fete, suntem în fața unui dublu cu tot ce poate aduce asta, amintiri neplăcute și experiențe negative. Cu un băiat, este o aventură diferită, putem spera la altceva.” Pentru o mamă care păstrează o amintire proastă despre copilăria ei, care a avut o mamă slabă sau abuzivă, să fie în fața dublului este destabilizant. Din contra, va putea spera să-i dea fiului ei o întreagă altă copilărie decât a sa fără să se teamă s-o reproducă pe aceasta. Unele femei care au suflet „de băiat”
și pe care le calificăm drept „băieți ratați”, sau care au fost crescute
printre băieți, se înțeleg mai bine cu bărbații decât cu femeile și, din
propria lor Motivele pe care le au mamele de a prefera să aibă un băiat sunt multiple. Printre altele, se pot teme să nu fie detronate de iubirea tatălui pentru fată, mai ales pot să fi suferit chiar ele în urma rivalității mamă-fiică pe când erau tinere, în sfârșit, se pot teme ca fata lor să nu se îndepărteze într-o zi de la ele așa cum au făcut cu propria lor mamă, pentru a scăpa de fuziunea mamă-fată, de aceste raporturi uneori sufocante. Teama de a aduce o fată pe lume Timp de secole, de milenii chiar ale societății patriarhale, femeile s-au felicitat că au adus pe lume un băiat mai degrabă decât o fată, convinse că acesta suferea mai puțin. Să aibă un băiat era o binecuvântare, o fată un blestem, de unde și respingerea uneori violentă a bebeluș ei de către mama ei la naștere. Nu copilul în sine era cauza, ci ceea ce reprezenta: reflexul propriei supuneri a genitoarei sale. Mamele nu voiau așadar această clonă al cărei unic destin consta în a munci pe brânci și a suferi sarcini multiple nedorite. O femeie de 55 de ani mi-a explicat: „Bunica mea îmi spunea: «O fată este o viață de pierzanie!» Trebuie spus că pe atunci era sclavie de la început până la sfârșit!” Din contra, aducând un băiat pe lume, născând o ființă de sex tare, li se părea că ieșeau din condiția lor. În acest timp, și până foarte recent, era încă adevărat acum vreo 30 de ani, fetele primeau o educație care le inhiba, mai bine spus le aliena, o educație transmisă de mame în sine care le învățau să se supună în vederea viitoarei lor vieți de mamă și soție. Un bărbat de 46 de ani mărturisește acest lucru: „Eram doi băieți în casă. Văzând cât de inhibată era mama și cât de mult ne inhiba în plan sexual, cred că dacă aș fi avut o soră, ar fi intrat la mănăstire. Bine că am fost băieți, am putut s-o luăm la sănătoasa!” Antroplogia arată că există chiar, în paralel cu societățile noastre occidentale, societăți de tradiție „filofobă”. În China, pruncuciderile fetițelor, din motive de planning familial, au existat întotdeauna și continuă să fie perpetua te, în special la țară. În oraș, de când există ecografia, mărirea numărului de avorturi de fetuși feminini este alarmantă. Această practică are în realitate drept consecință scăderea procentaj ului de copii fete, ceea ce lasă să apară probleme în viitor pentru reînnoirea generațiilor. Această preferință pentru băieți își găsește în egală măsură un fundament tradițional în faptul că chinezii au cultul strămoșilor, care nu poate fi îndeplinit decât de bărbați: este privilegiul fiului de a aprinde Pag. 11 – 17 |