10 principii esențiale în educația copilului tău
Deși suntem din ce în ce mai ocupați și nu avem niciodată timp să realizăm tot ceea ce ne propunem, cu toții ne dorim să le oferim cât mai multe copiilor noștri și să fim niște părinți perfecți. Dar cum putem ști dacă procedăm corect și dacă ceea ce facem ne ajută cu adevărat să-i creștem pe copii sănătoși, fericiți și echilibrați? |
21.90 17.09 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Cartea
Zece principii esențiale în educația copilului tău răspunde la această
întrebare extrem de importantă și la multe altele.
Cum să folosim cât mai bine timpul pe care-l petrecem alături de copii? Când să-i recompensăm, să-i lăudăm și când să-i pedepsim? Cum să rezolvăm conflictele dintre copii? Cum să le asigurăm un stil de viață sănătos și ordonat? Cum să-i învățăm valoarea banilor și a muncii? Ce sfaturi să le dăm copiilor astfel încât să le folosească pentru toată viața? Care sunt lucrurile mici care vor face diferența în viața lor de adulți? Principiile prezentate în această carte vă vor ajuta să uitați de grijile obișnuite și să le oferiți celor mici o copilărie și o adolescență fericite, dar și perspectiva unei vieți pline de succes. |
Cuprins:
1. Construiți-i o lume cu baze solide 2. Oferiți-i puțină magie 3. Arătați-i cum să deosebească binele de rău 4. Învățați-l să gândească 5. Lăsați-l să vă conducă 6. Uitați de prioritățile programate 7. Priviți lucrurile în ansamblu 8. Învățați-l valoarea banilor 9. Oferiți-i un stil de viață sănătos 10. Învățați-l să-și iubească frații și surorile Concluzii |
Fragment:
CONSTRUIȚI-I O LUME CU BAZE SOLIDE
Aproape că nu există ceva mai important pentru copiii dumneavoastră decât să le oferiți încredere și siguranță. Acestea îi vor ajuta să obțină singuri toate celelalte lucruri de care au nevoie. Încrederea în sine provine de multe ori din încrederea în lumea din jur. Dacă ai convingerea că trăiești într-o lume solidă și stabilă (în sensul bun), este mult mai ușor să fii sigur de locul tău și să adopți atitudine a necesară în această lume. De aceea, avem misiunea să ne asigurăm că universul copiilor noștri are baze solide. În primul rând, trebuie să se simtă bine în pielea lor. Trebuie să le spunem că sunt buni, nu că sunt egoiști. Trebuie să le aducem aminte că viața e făcută și din victorii, dar și din înfrângeri. Trebuie să le arătăm că pot face mai multe decât își imaginează și că noi credem în ei. Stabiliți limite dare Acesta este cel mai important principiu în educație. Pentru copiii dumneavoastră este esențial ca regulile să nu se schimbe și ca ei să știe că se aplică mereu. Cu cât copilul este mai instabil emoțional, cu atât mai mult va forța aceste limite, care trebuie totuși să rămână fixe. Un copil năbădăios sau care trece printr-o perioadă agitată testează deseori limitele pentru a se asigura că ele există încă – singura certitudine pe care se poate baza, singurul element solid într-o lume în continuă transformare. De fapt, cu cât păstrați mai atent limitele bine determinate, cu atât mai ușor va fi să vă stăpâniți copiii. Odată ce ei știu că nu veți ceda niciodată, nu se vor mai strădui să încerce. Nu vor să piardă timpul. Astfel, nu numai că vor fi mai fericiți și mai încrezători, ci vor învăța să accepte și răspunsul „nu”. Nu vor mai cere voie să se culce mai târziu, nu vă vor mai bate la cap să le cumpărați bunătăți când mergeți la cumpărături, nu vă vor mai ruga să le scoateți în curte piscina de plastic exact atunci când nu aveți timp. Nu vor mai întreba nimic odată ce ați spus „nu”. De câte ori nu ați auzit alți părinți plângându-se: „Copilul meu nu face niciodată ce îi spun. Mă tot roagă, până când în cele din urmă cedez, ca să mă lase în pace.” Acești părinți își fac singuri viața grea. De ce tot insistă copilul? Pentru că știe că, dacă insistă îndeajuns, părintele va ceda. Odată ce ați căzut în această capcană, este foarte greu să mai ieșiți din ea. Dar orice este posibil. Va fi mult mai greu decât pentru părinții care nu au cedat niciodată și ai căror copii nu insistă atât de mult. Copiilor dumneavoastră le va lua mult timp să învețe că nu o să cedați niciodată și că ar trebui să renunțe. Vă garantez că părinții care au refuzat mereu cu fermitate chiar au copii înțelegători. Și ei pot să plângă, să se vaite, să bombăne sau să se înfurie – mai puțin totuși decât în alte cazuri –, însă nu vor cere ceva ce li s-a spus că nu pot avea. Dacă v-ați obișnuit să cedați – poate nu mereu, dar chiar și câteva ocazii sunt suficiente –, trebuie să vă amintiți că, dacă rezistați îndeajuns de mult, în cele din urmă veți avea niște copii cuminți. Rezultatele nu se vor vedea imediat, dar le veți obține până la urmă dacă sunteți destul de ferm; iar momentul în care copiii vor renunța pentru totdeauna să mai insiste merită din plin efortul. Folosiți cuvântul „nu” cu înțelepciune Știu câțiva părinți care le spun întâi „nu” copiilor, iar apoi își dau seama că nu au procedat corect și dau înapoi. Chiar zilele trecute am urmărit o mamă făcând asta de mai multe ori. Fiica ei i-a cerut să-i aducă niște tuburi de vopsea de pe masa din bucătărie, când eram eu acolo. Pentru că voia să stea de vorbă cu mine, mama i-a spus: „Nu
pot acum, dar dacă ne lași în pace să vorbim o jumătate de oră, te ajut după
aceea să pictezi.” Fiica a continuat să o bată la cap, iar în cele din urmă
mama a cedat, pentru că era imposibil să mai porți o conversație. Astfel că a
spus: „Ei bine, uite cum facem, pregătește-ți tuburile de vopsea, dar după
aceea chiar trebuie să pleci și să ne lași în pace câteva minute; dacă nu, nu
te mai las să pictezi.” Fetița și-a scos tuburile de vopsea și apoi a început
să o bată la cap pe mamă să o ajute să scoată hârtia, să ia apă pentru pictat,
iar mama i-a spus de mai multe ori: „Foarte bine, dar acum trebuie să ne lași
în pace.” Evident că fetița nu ne-a lăsat în pace, iar atunci când mama era cu Biata mamă își pierduse autoritatea. Spusese întâi „nu” dar apoi s-a simțit vinovată pentru că punea dorința ei de a sta liniștită de vorbă cu mine deasupra dorinței fetiței de a picta. Există numai două soluții pentru această dilemă: · Fiți consecvent cu ceea ce ați spus: nu vă lăsați copilul să picteze mai târziu dacă vă bate în continuare la cap și asumați-vă vina. · Nu spuneți „nu” de la bun început. Este întotdeauna bine să prevezi consecința unei acțiuni înainte de a spune „nu” din prima. Dacă nu vă vine nicio idee pe moment, atunci spuneți-i copilului: „Trebuie să mă gândesc la asta” sau „Lasă-mă o clipă” Sau răspunsul acela îngrozitor: ,,O să vedem...” îl numesc îngrozitor fiindcă în copilărie îl uram, dar acum trebuie să admit că este cea mai bună abordare. E ciudat că am discutat odată despre această expresie cu un prieten care spunea că el o ura fiindcă întotdeauna însemna „nu” Dimpotrivă, pentru părinții mei însemna întotdeauna „da”. Vă voi spune de ce este atât de folositor să te gândești de două ori înainte de a răspunde „nu” din prima (deși orice copil mă va urî pentru asta). Evident, dacă nu ați răspuns „nu” nu sunteți obligat să dați înapoi; și, în plus, veți avea timp să vă gândiți la toate implicațiile și să puneți condiții înainte de a fi de acord. Astfel că, de exemplu, veți ajunge să-i spuneți copilului: „Poți să pictezi, dacă îți iei singură lucrurile de care ai nevoie.” „Poți să te joci în piscină gonflabilă, dar dacă nu ieși din apă când îți spun mâine nu o mai scot afară.” „Dacă nu mă bați la cap pe drumul spre magazin, o să-ți iau ceva dulce la întoarcere” (ar trebui să fie ceva sănătos de mâncare – vezi capitolul 9). Nu mai e nevoie să repet cât de important este să puneți în practică aceste avertismente în cazul în care copilul nu-și respectă partea lui de înțelegere. Stabilind limite dare și impunându-le în mod consecvent, asigurându-vă că refuzul e bine înțeles, copilul dumneavoastră va crește încrezător în sine, știind exact care sunt regulile invizibile ale lumii sale și fiind sigur că acestea nu se schimbă niciodată. Răsplata este mai bună decât pedeapsa Vă doriți ca fiul sau fiica dumneavoastră să se simtă bine în propria piele și să fie încurajat să se poarte frumos. Mai mult decât orice altceva, un copil bine-crescut trăiește într-o lume emoțională mult mai sigură, mai luminoasă și mai stabilă. Când spun bine-crescut nu mă refer la copiii timizi, cuminți și care vorbesc numai când li te adresezi. Nu-i pot suferi pe părinții care își educă așa copiii. Mă refer la copiii care protestează și trebuie certați din când în când, dar numai pentru că nu au gândit toată situația, la cei care sunt bine intenționați și doresc să vă Pag. 11 – 15 |