CONSTRUIȚI-I O LUME CU BAZE SOLIDE
Aproape
că nu există ceva mai important pentru copiii dumneavoastră decât să le oferiți
încredere și siguranță. Acestea îi vor ajuta să obțină singuri toate celelalte lucruri de
care au nevoie.
Încrederea
în sine provine de multe ori din încrederea în lumea din jur. Dacă ai
convingerea că trăiești într-o lume solidă și stabilă (în sensul bun), este
mult mai ușor să fii sigur de locul tău și să adopți atitudine a necesară în această
lume. De aceea, avem misiunea să ne asigurăm că universul copiilor noștri are
baze solide.
În primul
rând, trebuie să se simtă bine în pielea lor. Trebuie să le spunem că sunt
buni, nu că sunt egoiști. Trebuie să le aducem aminte că viața e făcută și din
victorii, dar și din înfrângeri. Trebuie să le arătăm că pot face mai multe
decât își imaginează și că noi credem în ei.
Stabiliți limite dare
Acesta
este cel mai important principiu în educație. Pentru copiii dumneavoastră este
esențial ca regulile să nu se schimbe și ca ei să știe că se aplică mereu. Cu
cât copilul este mai instabil emoțional, cu atât mai mult va forța aceste
limite, care trebuie totuși să rămână fixe.
Un copil năbădăios sau care trece printr-o perioadă agitată testează deseori
limitele pentru a se asigura că ele există încă – singura certitudine pe care
se poate baza, singurul element solid într-o lume în continuă transformare.
De
fapt, cu cât păstrați mai atent limitele bine determinate, cu atât mai ușor va
fi să vă stăpâniți copiii.
Odată
ce ei știu că nu veți ceda niciodată, nu se vor mai strădui să încerce.
Nu vor să piardă timpul. Astfel, nu numai că vor fi mai fericiți și mai încrezători,
ci vor învăța să accepte și răspunsul „nu”.
Nu
vor mai cere voie să se culce mai târziu, nu vă vor mai bate la cap să le
cumpărați bunătăți când mergeți la cumpărături, nu vă vor mai ruga să le
scoateți în curte piscina de plastic exact atunci când nu aveți timp. Nu vor mai
întreba nimic odată ce ați spus „nu”.
De
câte ori nu ați auzit alți părinți plângându-se: „Copilul meu nu face niciodată
ce îi spun. Mă tot roagă, până când în cele din urmă cedez, ca să mă lase în
pace.” Acești părinți își fac singuri viața grea. De ce tot insistă copilul? Pentru
că știe că, dacă insistă îndeajuns, părintele va ceda. Odată ce ați căzut în
această capcană, este foarte greu să mai ieșiți din ea. Dar orice este posibil.
Va fi mult mai greu decât pentru părinții care nu au cedat niciodată și ai
căror copii nu insistă atât de mult. Copiilor dumneavoastră le va lua mult timp
să învețe că nu o să cedați niciodată și că ar trebui să renunțe.
Vă
garantez că părinții care au refuzat mereu cu fermitate chiar au copii
înțelegători. Și ei pot să plângă, să se vaite, să bombăne sau să se înfurie –
mai puțin totuși decât în alte cazuri –, însă nu vor cere ceva ce li s-a spus că
nu pot avea.
Dacă
v-ați obișnuit să cedați – poate nu mereu, dar chiar și câteva ocazii sunt
suficiente –, trebuie să vă amintiți că, dacă rezistați îndeajuns de mult, în
cele din urmă veți avea niște copii cuminți. Rezultatele nu se vor vedea
imediat, dar le veți obține până la urmă dacă sunteți destul de ferm; iar
momentul în care copiii vor renunța pentru totdeauna să mai insiste merită din
plin efortul.
Folosiți cuvântul „nu” cu înțelepciune
Știu
câțiva părinți care le spun întâi „nu” copiilor, iar apoi își dau seama că nu
au procedat corect și dau înapoi. Chiar zilele trecute am urmărit o mamă făcând
asta de mai multe ori. Fiica ei i-a cerut să-i aducă niște tuburi de vopsea de
pe masa din bucătărie, când eram eu acolo. Pentru că voia să stea de vorbă cu
mine, mama i-a spus:
„Nu
pot acum, dar dacă ne lași în pace să vorbim o jumătate de oră, te ajut după
aceea să pictezi.” Fiica a continuat să o bată la cap, iar în cele din urmă
mama a cedat, pentru că era imposibil să mai porți o conversație. Astfel că a
spus: „Ei bine, uite cum facem, pregătește-ți tuburile de vopsea, dar după
aceea chiar trebuie să pleci și să ne lași în pace câteva minute; dacă nu, nu
te mai las să pictezi.” Fetița și-a scos tuburile de vopsea și apoi a început
să o bată la cap pe mamă să o ajute să scoată hârtia, să ia apă pentru pictat,
iar mama i-a spus de mai multe ori: „Foarte bine, dar acum trebuie să ne lași
în pace.” Evident că fetița nu ne-a lăsat în pace, iar atunci când mama era cu
spatele la ea mi-a făcut semnul victoriei cu un zâmbet de mulțumire pe figură.
Biata
mamă își pierduse autoritatea. Spusese întâi „nu” dar apoi s-a simțit vinovată
pentru că punea dorința ei de a sta liniștită de vorbă cu mine deasupra
dorinței fetiței de a picta. Există numai două soluții pentru această dilemă:
·
Fiți consecvent cu ceea ce ați spus:
nu vă lăsați copilul să picteze mai târziu dacă vă bate în continuare la cap și
asumați-vă vina.
·
Nu spuneți „nu” de la bun început.
Este
întotdeauna bine să prevezi consecința unei acțiuni înainte de a spune „nu” din
prima. Dacă nu vă vine nicio idee pe moment, atunci spuneți-i copilului: „Trebuie
să mă gândesc la asta” sau „Lasă-mă o clipă” Sau răspunsul acela îngrozitor:
,,O să vedem...” îl numesc îngrozitor fiindcă în copilărie îl uram, dar acum
trebuie să admit că este cea mai bună abordare. E ciudat că am discutat odată despre această expresie cu un prieten care spunea că el o ura fiindcă
întotdeauna însemna „nu” Dimpotrivă, pentru părinții mei însemna întotdeauna „da”.
Vă
voi spune de ce este atât de folositor să te gândești de două ori înainte de a
răspunde „nu” din prima (deși orice copil mă va urî pentru asta). Evident, dacă
nu ați răspuns „nu” nu sunteți obligat să dați înapoi; și, în plus, veți avea
timp să vă gândiți la toate implicațiile și să puneți condiții înainte de a fi
de acord. Astfel că, de exemplu, veți ajunge să-i spuneți copilului:
„Poți să pictezi, dacă îți iei singură lucrurile de care ai
nevoie.”
„Poți să te joci în piscină gonflabilă,
dar dacă nu ieși din apă când îți spun mâine nu o mai scot afară.”
„Dacă nu mă bați la cap pe drumul spre
magazin, o să-ți iau ceva dulce la întoarcere” (ar trebui să fie ceva sănătos de
mâncare – vezi capitolul 9).
Nu
mai e nevoie să repet cât de important este să puneți în practică aceste avertismente
în cazul în care copilul nu-și respectă partea lui de înțelegere.
Stabilind
limite dare și impunându-le în mod consecvent, asigurându-vă că refuzul e bine
înțeles, copilul dumneavoastră va crește încrezător în sine, știind exact care
sunt regulile invizibile ale lumii sale și fiind sigur că acestea nu se schimbă
niciodată.
Răsplata este mai bună decât pedeapsa
Vă
doriți ca fiul sau fiica dumneavoastră să se simtă bine în propria piele și să
fie încurajat să se poarte frumos. Mai mult decât orice altceva, un copil bine-crescut
trăiește într-o lume emoțională mult mai sigură, mai luminoasă și mai stabilă. Când
spun bine-crescut nu mă refer la copiii timizi, cuminți și care vorbesc numai
când li te adresezi. Nu-i pot suferi pe părinții care își educă așa copiii. Mă
refer la copiii care protestează și trebuie certați din când în când, dar numai
pentru că nu au gândit toată situația, la cei care sunt bine intenționați și doresc
să vă
Pag. 11 – 15 | 
Adevăr Divin
