Totul despre reflexologie
Ghidul suprem al reflexologiei
Cartea de față își propune să îți ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra reflexologiei și o viziune holistică asupra stării de sănătate, care include dieta și schimbarea stilului de viață. |
60.00 RON (Stoc 0)
Stoc epuizat pe 28-Aug-24. In prezent nu stim daca si cand o retiparim.
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Ea descrie o întreagă gamă de tehnici de tratament care te pot ajuta pe tine, prietenii și familia ta, și care sunt potrivite pentru toate vârstele. După o introducere în maniera de operare a reflexologiei și după prezentarea pașilor pregătitori esențiali, Părțile a patra, a cincea și a șasea îți vor oferi numeroase suite de reflexologie a labei piciorului și de tratament al zonelor de putere. Partea a șaptea îți va prezenta astfel de suite pentru zonele de pe mâini. Toate suitele de tratament prezentate sunt ușor de pus în aplicare și sunt exact cele practicate de specialiști. Tratamentele de reflexologie a labei piciorului și suitele de tratament specializat pot fi aplicate zilnic, din două în două zile, săptămânal, sau ori de câte ori dorești. Tratamentul general al labei piciorului prezentat în Partea a patra (vezi paginile 136-167) acoperă toate sistemele și părțile corpului și poate alina majoritatea afecțiunilor. În plus, reduce efectele reacției la stres asupra corpului. În Partea a cincea vom insista asupra afecțiunilor specifice și vom descrie anumite tratamente ale zonelor de putere care te vor ajuta să îți tratezi afecțiunile comune, de la acnee și astm la psoriazis și durerile de gât. Partea a șasea descrie suite de tratament specializat, dar insistă inclusiv asupra stărilor de spirit și asupra emoțiilor, oferind indicații speciale pentru tratamentul aplicat copiilor, femeilor, bărbaților, femeilor însărcinate, oamenilor în vârstă și cuplurilor. Aceste suite te vor ajuta să îți ajustezi tratamentele în funcție de problemele medicale și bolile pe care dorești să le vindeci. Reflexologia mâinilor este ideală pentru tratamentul asupra propriului corp, pentru oamenii vârstnici, pentru tratamentele scurte de câteva minute sau atunci când te afli în mișcare, dar și pentru inducerea unei stări de relaxare profundă. Suita tratamentului general (vezi paginile 374-389) corespunde nevoilor tuturor oamenilor și reprezintă o experiență minunată pe care o poți oferi altora sau de care te poți bucura personal. Lucrul cu propriile mâini îți conferă energie și putere. Reflexologia este o terapie sigură și delicată care activează mecanismele de autovindecare ale corpului și ajută la combaterea stresului. Această carte extrem de cuprinzătoare conține tot ce trebuie să știi despre acest subiect, inclusiv despre hărțile mâinilor și labelor picioarelor, despre tehnicile pe care trebuie să le aplici la nivelul punctelor reflexe, sfaturi despre felul în care trebuie să te pregătești pentru o ședință de reflexologie și suite de mișcări pas cu pas pentru tratarea întregului corp. Cartea conține un director detaliat și instrucțiuni referitoare la maniera în care poți alina sau vindeca simptomele celor mai comune boli, de la problemele digestive la cele ale pielii, plus o gamă de tratamente specializate pentru copii, cupluri și oameni în vârstă. Pe scurt, dacă ai această carte, nu vei mai avea vreodată nevoie de un alt ghid de reflexologie. |
Cuprins:
Partea întâi: Introducere 6 Partea a doua: Cum operează reflexologia 36 Partea a treia: Pregătirea pentru reflexologie 82 Partea a patra: Tratamentul de reflexologie 118 Partea a cincea: Reflexologia pentru afecțiuni comune 168 Partea a șasea: Reflexologia specializată 252 Partea a șaptea: Tratamentul aplicat palmelor 350 Index 390 Mulțumiri 400 |
Fragment:
Partea a patra Tratamentul de reflexologie Lucrul asupra labelor picioarelor
În această parte a cărții vei afla cum trebuie să aplici un tratament eficient de reflexologie. Tratamentul trebuie să reprezinte o experiență cât mai plăcută pentru client (atât cât este posibil) și pentru tine, și nu trebuie neapărat să îl planifici în avans. Tratamentele spontane aplicate prietenilor și membrilor de familie pot avea un succes foarte mare. Perioada de tratament poate varia de la zece minute (atunci când tratezi un copil mic) la o oră (atunci când tratezi un adult). Oferirea unui tratament cu o intenție adecvată te poate calma și echilibra inclusiv pe tine, furnizându-ți mai multă energie vitală. „Intenția adecvată” nu este altceva decât dorința de a vindeca persoana cu care lucrezi. Pentru a atinge această stare de focalizare la nivel mental, sufletesc și emoțional, începe ședința de tratament cu o respirație de energizare interioară (vezi pagina 123) și pune-l pe client să respire la rândul lui profund de câteva ori. Conștientizează energia care trece prin tine, învăluindu-te într-o lumină alb-strălucitoare.
Dispersarea cristalelor Reflexologia este una dintre cele mai inteligente terapii complementare, căci permite descoperirea de indicii referitoare la starea de sănătate a clientului chiar în timp ce lucrezi asupra sa. Aceste indicii apar de regulă sub forma cristalelor din zonele sau punctele reflexe, sau sunt dezvăluite de disconfortul clientului. Indiciile îți spun că există, a existat sau s-ar putea declanșa o problemă în zona corporală corespondentă. La unele indicii te poți aștepta în cazul în care cunoști istoricul medical al clientului, dar în alte cazuri te pot lua prin surprindere, căci dezvăluie probleme de sănătate de care acesta nu ți-a spus nimic. Sarcina ta este să dispersezi cristalele pe care le descoperi în timpul ședinței de tratament, folosindu-te de degetele mari și de celelalte degete. În acest fel, vei stimula procesele de autovindecare ale corpului, care își va restabili treptat starea de sănătate. După o ședință de tratament, îți poți trimite clientul la medic sau la un specialist care îl poate ajuta cu noi recomandări, cum ar fi cele referitoare la dieta alimentară, la postură, prin consiliere, și așa mai departe. Îți reamintesc că reflexologia nu pune diagnostice și nu vindecă. Începe întotdeauna ședința de tratament având încredere în capacitatea ta terapeutică și în talentul tău. Nu uita că orice expertiză începe întotdeauna cu un pas mic și cu încrederea în sine. Intenția de a vindeca persoana cu care lucrezi reprezintă un aspect important al procesului terapeutic.
Relaxarea picioarelor În această secțiune vei afla o gamă de mișcări special concepute pentru a reconforta și pentru a înlătura orice tensiune, nu doar din picioarele clientului, ci din întregul său corp. Ele pot fi aplicate atât la începutul cât și la sfârșitul ședinței de tratament. Unii clienți, cum ar fi oamenii în vârstă, vor aprecia în mod deosebit dacă vei insista mai mult asupra acestor mișcări, întrucât acestea reduc durerile și disconfortul, îmbunătățind circulația sângelui. Aceste tehnici de relaxare pot fi folosite de asemenea de sine stătător asupra copiilor mici, înainte de culcare, pentru a-i ajuta să doarmă mai bine. Nu trebuie să le prelungești foarte mult. Folosește-ți intuiția și încearcă să răspunzi nevoilor curente ale persoanei cu care lucrezi. Începe întotdeauna cu piciorul drept, și continuă apoi cu cel stâng. Atingerea trebuie să fie delicată, iar mișcările trebuie să decurgă unele din celelalte. Pentru o mai mare eficacitate a mișcărilor, îți voi sugera inclusiv perioadele aproximative pentru fiecare dintre ele. Atunci când faci un tratament, începe întotdeauna cu mișcările de relaxare ale labelor picioarelor. Respirația de energizare interioară Plasează-ți degetul mare de la mâna stângă pe zona reflexă a plexului solar de pe talpa dreaptă și degetul mare de la mâna dreaptă pe zona reflexă a plexului solar de pe talpa stângă. Centrează-te pentru o clipă prin închiderea ochilor și imaginează-ți un flux de energie care coboară din creștetul capului către degetele de la mâini și picioare. Spune-i clientului să inspire adânc timp de cinci secunde și execută mici cercuri pe zonele reflexe ale plexului solar. În continuare, spune-iu clientului să își rețină suflul timp de cinci secunde și continuă să lucrezi asupra zonelor reflexe. În final, spune-i clientului să expire timp de cinci secunde și redu presiunea aplicată zonelor reflexe ale plexului solar. Continuă să respiri astfel la unison cu clientul tău, în acest ritm. Atunci când inspiri, exprimă-ți mental intenția de a contribui la vindecarea clientului și de a-l încărca cu energie. Repetă de patru ori această suită de mișcări și de respirații. Atingerea îngerului Plasează-ți ambele palme pe talpa dreaptă și deplasează-le delicat în sus și în jos, pe întreaga lungime a tălpii. Presiunea aplicată de ambele mâini trebuie să fie medie. După ce ai terminat, repetă mișcările pe talpa stângă. Lucrează un minut pentru fiecare talpă. Respirația lui Apollo Plasează-ți ambele pe laba dreaptă a piciorului, cu degetele mari pe talpă și celelalte degete pe partea dorsală. Degetele mari trebuie plasate pe zona reflexă plămânilor, la o distanță de 2,5 cm una de cealaltă. Trage ușor degetele de pe partea dorsală către tine, aplicând o presiune ceva mai mare asupra degetelor mari. Spune-i clientului să își imagineze că aerul pe care îl inspiră se concentrează în zona corporală care are cea mai mare nevoie de energie și o vindecă. Reia această mișcare de cinci ori, apoi treci la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior. Globul lui Atlas Susține piciorul drept cu o mână ținută sub călcâi. Prinde laba piciorului cu cealaltă mână, chiar sub degete, și rotește-o ușor, mai întâi în sensul acelor de ceasornic, iar apoi în sens invers acelor de ceasornic, făcând cercuri mari. Treci apoi la piciorul opus. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior. Tracțiunea lui Poseidon Plasează-ți arătătorul pe aspectul dorsal și degetul mare pe talpa piciorului drept, între degetul mare și al doilea deget. Avansează în sus cât de mult poți, în adâncitura dintre oasele tarsiene. Oprește-te când nu mai poți avansa. Aplică apoi o presiune ușoară și revino către baza degetelor. În continuare, repetă suita de mișcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior. Tornada vindecătoare Susține laba dreaptă a piciorului cu o mână și fă cercuri mici cu mâna opusă la jumătatea părții dorsale a labei piciorului. Fă cercuri din ce în ce mai mari, până când ajungi să acoperi întreaga labă a piciorului. Repetă această tehnică de cinci ori, aplicând o presiune medie, și imaginează-ți că energia vindecătoare se acumulează în mâinile tale și te pregătește pentru tratament. Este posibil să simți cum mâinile ți se încălzesc. În continuare, repetă suita de mișcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior. Rotația degetelor mari de la picioare Susține piciorul drept și folosește-ți degetul mare și arătătorul de la o mână pentru a face cercuri în sensul acelor de ceasornic și în sens invers acelor de ceasornic, începând cu degetul mare de la piciorul clientului. Repetă apoi mișcările – pe rând – asupra următoarelor patru degete. În continuare, repetă suita de mișcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior. Întinderea lui Hermes Susține cu o mână piciorul drept al clientului. Folosește-te de mâna opusă pentru a împinge ușor laba piciorului înapoi, întinzând astfel tendonul lui Ahile. Rămâi în această poziție timp de zece secunde. Repetă apoi suita de mișcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior. Înălțarea păsării phoenix Plasează-ți ambele palme pe părțile laterale ale piciorului drept. Avansează ușor de la vârful labei piciorului către călcâi. Susține călcâiul și readu din nou mâinile către vârful labei piciorului. Repetă această mișcare foarte importantă de cinci ori. În continuare, repetă suita de mișcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Tehnicile de bază În această secțiune vei găsi descrierea a patru tehnici de reflexologie extrem de importante, care te vor ajuta să accesezi zonele reflexe. Cu cât vei practica mai mult aceste tehnici, cu atât mai lin se va desfășura suita de mișcări, fapt extrem de important pentru relaxarea clientului tău. Aplicarea presiunii corecte se învață în timp și oricum variază pe parcursul ședinței de reflexologie. Ca principiu de ordin general, dacă lucrezi cu un client în vârstă sau cu un copil mic, presiunea trebuie să fie ușoară, pentru a evita astfel o criză puternică de vindecare (vezi pagina 92). În schimb, viteza de lucru trebuie să fie întotdeauna aceeași. Susținerea labei piciorului Este foarte important să susții corect laba piciorului clientului, pentru ca acesta să se simtă tot timpul confortabil. Suportul calm și reconfortant al labei piciorului îl ajută pe client să se simtă în siguranță și relaxat, știind că piciorul său este susținut în mod adecvat. Aplică o presiune ușoară spre moderat. Secretul unui suport adecvat este aplicarea reflexologiei cu o mână și susținerea labei piciorului cu mâna opusă. Cu alte cuvinte, trebuie să lucrezi cu o mână și să susții laba piciorului clientului cu cealaltă mână. Mânca care susține laba piciorului trebuie folosită pe partea opusă celei care lucrează (degetelor de la aceasta). În acest fel, te asiguri că persoana cu care lucrezi se simte în permanență confortabil. Dacă îți vei folosi în mod excesiv degetele mari, fără pauză, riști să le luxezi sau să faci sindromul tunelului carpian. Cel mai bun sfat pe care ți-l pot oferi în această direcție este să le ții cât mai aproape de mână cât de mult timp posibil, de-a lungul întregii ședințe de tratament. Dacă mâna sau degetul mare încep să te doară, redu presiunea. Printre cele mai bune ședințe de tratament care mi-au fost oferite vreodată au fost efectuate cu o presiune delicată, insistând însă asupra cauzei simptomelor, care de multe ori este pur și simplu stresul. Tratamentul este mult mai relaxant pentru client dacă îți folosești buricul degetului mare, nu vârful lui. Aplicarea presiunii corecte asupra fiecărui client se învață din experiență. Controlează presiunea aplicată în funcție de situația și de nevoile fiecărui client în parte. Avansarea pas cu pas Imită mersul pe jos în pas de plimbare cu degetul mare sau cu arătătorul unei mâini, avansând pas cu pas. Pe cât posibil, folosește buricul degetului. Avansează cu pași mici pe întreaga lungime a piciorului, întotdeauna către unghiile de la mâinile tale (niciodată invers / cu spatele). Scopul acestor mișcări este să descoperi cristalele acumulate într-o zonă reflexă și să le spargi. Atunci când aplici această tehnică, folosește o presiune medie. Cercurile Ori de câte ori lucrezi asupra unui punct sau a unei zone reflexe, folosește-ți degetul mare sau arătătorul pentru a trasa cercuri. Aceste mișcări nu numai că stimulează punctul respectiv, dar activează și mecanismele de autovindecare ale corpului, care aduc zonele corporale corespondente la o funcționare optimă. Dacă descoperi cristale, folosește aceleași mișcări circulare pentru a le sfărâma și pentru a activa din nou canalele energetice. Aplică o presiune medie și insistă asupra fiecărui punct 6-20 de secunde. Cârligul Aplică această tehnică pentru a accesa punctele reflexe ascunse sub țesuturi și mușchi. Formează un cârlig prin îndoirea degetului mare de la mâna ta și plasează buricul degetului pe un punct reflex. Folosește cârligul pentru a scobi punctul respectiv. Sparge astfel depozitele de acid uric și de calciu acumulate în zona respectivă prin mișcarea degetului tău. Aplică o presiune medie atunci când faci această tehnică. Tehnica vibratorie Această tehnică te ajută să accesezi punctele reflexe aflate pe nivele mai profunde fără a-ți epuiza prea tare degetele mari. Plasează-ți arătătorul pe partea dorsală a labei piciorului și degetul mare pe talpă. Aplică o mișcare vibratorie cu arătătorul punctului reflex asupra căruia lucrezi. Această tehnică este extrem de utilă dacă – dintr-un motiv sau altul – nu îți poți folosi degetele mari. Aplică o presiune medie (la modul general) și insistă asupra fiecărui punct reflex între 6-20 de secunde.
Ghid de referință rapidă În paginile următoare vei găsi o serie de ilustrații pentru referință rapidă cu care este bine să te familiarizezi înainte de a începe tratamentele propriu-zise. O scurtă recapitulare a acestor ilustrații te va ajuta să urmezi tratamentul general al labelor picioarelor (vezi paginile 136-167). În plus, consultă cât mai des ilustrațiile de la paginile 40-49, pentru a-ți reaminti de diferitele zone reflexe. Zonele corpului Este foarte ușor să identifici zonele de la unu la cinci pe fiecare talpă. Prima zonă începe cu degetul mare, iar zona a cincea se termină cu degetul mic. Ca principiu general extrem de util, este bine să știi că prima zonă este cea mai importantă, incluzând sistemul nervos central, glanda pituitară, coloana vertebrală, creierul și organele reproducătoare. Nu întâmplător, vei descoperi că această zonă este de regulă și cea mai sensibilă. Zona 1 – degetul mare Zona 2 – al doilea deget Zona 3 – al treilea deget Zona 4 – al patrulea deget Zona 5 – al cincilea deget Oasele labelor picioarelor Înainte de începerea tratamentului, consultă rapid paginile 54-57 pentru a-ți reaminti care sunt oasele labelor picioarelor, astfel încât dacă o suită de tratament îți sugerează să lucrezi sub un anumit os metatarsian specific, să știi exact la care os se referă aceasta. Aspect plantar (talpa) – Laba piciorului drept Punctul ochiului Zona reflexă a tubului lui Eustachio Urechea externă Urechea internă Creier Cap Hipotalamus Glanda pituitară Sinusuri (degetele) Zona generală pentru ochi și urechi Plămâni Occipital Gât (ceafă) Glandele paratiroide Glanda tiroidă Esofag Plexul solar Pancreas Vezica biliară Flexura hepatică Ficat Diafragmă Punctul herniei hiatale Stomac Colonul transversal Glanda suprarenală Rinichi Colonul ascendent Intestinul subțire Tubul uretral Valva ileo-cecală Apendice Zona reflexă a nervului sciatic Aspect plantar (talpa) – Laba piciorului stâng Punctul ochiului Zona reflexă a tubului lui Eustachio Urechea externă Urechea internă Creier Cap Hipotalamus Glanda pituitară Sinusuri (degetele) Zona generală pentru ochi și urechi Plămâni Occipital Gât (ceafă) Glandele paratiroide Glanda tiroidă Esofag Plexul solar Pancreas Vezica biliară Ficat Diafragmă Punctul herniei hiatale Stomac Colonul transversal Glanda suprarenală Flexura splenică Splină Rinichi Colonul descendent Intestinul subțire Tubul uretral Colonul sigmoid Flexura sigmoidă Zona reflexă a nervului sciatic
Aspect dorsal – laba piciorului stâng Dinți Maxilar Gât Sistemul limfatic superior Umăr Sân Aspect dorsal – laba piciorului drept Dinți Maxilar Gât Sistemul limfatic superior Umăr Sân Direcția de aplicare a presiunii În ilustrațiile legate de tratamentul de reflexologie din această carte, direcția aplicării presiunii este indicată de linia punctată. Presiunea aplicată trebuie să varieze în funcție de persoana tratată. Aplică întotdeauna o presiune mai redusă atunci când tratezi copii, oameni în vârstă sau bolnavi.
Harta aspectului median al labei piciorului Vertebre lombare 1 2 3 4 5 Uter / Prostată Vertebre toracice 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Vertebre cervicale 1 2 3 4 5 Vezica urinară
Harta aspectului lateral al labei piciorului Ovar / Testicul Sacrum Șold Genunchi Umăr Cot Încheietura mâinii
Tratamentul general al labei piciorului Începe și încheie întotdeauna ședința de tratament cu tehnicile de relaxare descrise la paginile 122-127. Aplică suita de mișcări care urmează mai întâi asupra piciorului drept, iar apoi asupra celui stâng, folosind mișcări lente, dar sigure. Dacă ai terminat cu piciorul drept, acoperă-l cu un prosop pentru a-i ține de cald și pentru a-l menține într-o stare confortabilă cât timp lucrezi asupra piciorului stâng. Tratamentul general al labei piciorului este special conceput pentru a crea o stare de relaxare pură, dar și pentru a ușura simptomele afecțiunilor cele mai comune. Folosirea acestei suite de mișcări de 1-3 ori pe săptămână va contribui la întărirea sistemului imunitar, care va lupta mult mai eficient cu infecțiile și cu bolile. Întregul tratament ar trebui să dureze aproximativ 30 de minute. Aplică o presiune ușoară asupra tuturor zonelor reflexe, dar ține întotdeauna cont de eventualele contraindicații. Cristalele și ecologia corpului Nu uita nicio clipă că dacă descoperi cristale, trebuie să lucrezi asupra lor pentru a le dispersa. În cazul în care clientul tău simte o durere, redu presiunea aplicată pentru a evita prelungirea disconfortului și continuă să lucrezi mai ușor asupra zonei respective. Cristalele și durerile clientului indică zone reflexe dezechilibrate, ceea ce înseamnă că în zonele corporale corespondente ar putea exista probleme. Există însă și cazuri în care ele se datorează pur și simplu ecologiei corpului, ceea ce înseamnă că un anumit aspect din mediul clientului – cum ar fi o schimbare a dietei alimentare, a programului de exerciții fizice (în sensul intensificării sau reducerii acestora) sau stresul acumulat în decursul săptămânii – a modificat fiziologia acestuia. Zona reflexă a capului Susține degetul mare de la piciorul clientului cu degetele unei mâini. Folosește-ți degetul mare de la cealaltă mână pentru a avansa pas cu pas dinspre linia gâtului către vârful degetului. Lucrul asupra acestei zone reflexe este ideal atunci când clientul suferă de dureri de cap sau de alte afecțiuni la nivelul capului. Zona reflexă a creierului Susține degetul mare de la piciorul clientului cu degetele unei mâini. Folosește-ți degetul mare de la mâna cu care lucrezi pentru a avansa pas cu pas de-a lungul porțiunii din partea de sus a degetului mare al clientului. Repetă această mișcare de șase ori. În acest fel, clientul va experimenta o senzație de bunăstare și de echilibru. În plus, mișcarea alină durerile de cap și stresul. Lucrul asupra zonei reflexe a creierului este util inclusiv în caz de depresie și pentru adoptarea unei atitudini pozitive în fața dificultăților vieții. Zonele reflexe ale dinților și maxilarului / Punctul reflex al gâtului Susține laba piciorului clientului cu o mână. Pentru zona reflexă a dinților, începe să lucrezi sub unghie și folosește-ți arătătorul pentru a avansa orizontal pas cu pas de-a latul degetului mare. Repetă mișcarea de trei ori. Continuă apoi cu zona reflexă a maxilarului: începe de sub încheietura degetului mare și folosește-ți arătătorul pentru a avansa orizontal pas cu pas de-a latul degetului mare. Repetă mișcarea de trei ori. În continuare, apasă asupra punctului reflex al gâtului și fă cercuri mici în jurul lui, pentru a-l stimula. Uită-te în ochii clientului și dacă sesizezi vreun disconfort cât de mic, redu presiunea aplicată. Stimularea acestui punct reflex este utilă în cazul oricăror afecțiuni ale gâtului. Punctul reflex al occipitalului Susține piciorul drept al clientului și avansează pas cu pas cu degetul mare de-a lungul bazei degetului mare al piciorului clientului. Aplică metoda „cârligului” asupra muchiei dintre degetul mare și cel de-al doilea deget. Vei găsi aici un os care iese în afară. Plasează-ți degetul mare pe el și aplică metoda cârligului timp de zece secunde. Acest punct este sensibil la marea majoritate a oamenilor din cauza stresurilor de zi cu zi care le afectează baza craniului. Punctul reflex al urechii interne Fă doi pași mari în sus, către vârful degetului mare, pornind de la punctul reflex al occipitalului. Plasează-ți degetul mare pe punctul reflex al urechii interne și aplică metoda cârligului asupra lui timp de zece secunde, pentru a stimula această zonă. Zona reflexă a sinusurilor Susține degetele de la piciorul clientului cu o mână. Folosește-ți degetul mare de la mâna opusă pentru a avansa pas cu pas în sus de-a lungul aspectului median al degetelor, iar apoi de-a lungul aspectului lateral, începând cu al doilea deget și terminând cu cel de-al cincilea. Fă pași foarte mici pentru a acoperi astfel o suprafață cât mai mare. Continuă în acest fel până când termini cu toate degetele și reia suita de mișcări încă o dată. Lucrul asupra sinusurilor poate genera rezultate uimitoare în privința desfundării și întăririi acestora. Zona reflexă generală pentru ochi și urechi Avansează pas cu pas cu degetul mare, de la baza celui de-al doilea deget de la piciorul clientului până la baza celui de-al cincilea. Această secțiune acoperă zona reflexă generală pentru ochi și urechi. Execută tehnica avansării pas cu pas de patru ori. În acest fel, vei alina multe probleme care afectează ochii și urechile. Punctul reflex al ochiului Plasează-ți degetul mare între al doilea și al treilea deget de la piciorul clientului. Apasă în jos și aplică metoda cârligului către degetul mare, lucrând acest punct timp de șase secunde. În mod evident, punctul reflex al ochiului de pe laba piciorului drept reprezintă ochiul drept, iar cel de pe laba piciorului stâng reprezintă ochiul stâng. Această mișcare alină toate problemele care afectează ochii. Punctul reflex al tubului lui Eustachio Plasează-ți degetul mare între al treilea și al patrulea deget de la piciorul clientului. Apasă în jos și aplică metoda cârligului către degetul mare, lucrând acest punct timp de șase secunde. Această mișcare alină toate problemele care afectează urechea internă, inclusiv durerile și infecțiile. În plus, ajută urechea internă să se adapteze la diferite altitudini, de pildă, atunci când zbori cu avionul sau atunci când te scufunzi în apă. Punctul reflex al urechii externe Plasează-ți degetul mare între al patrulea și al cincilea deget de la piciorul clientului. Apasă în jos și aplică metoda cârligului către degetul mare, lucrând acest punct timp de șase secunde. Este posibil să identifici astfel afecțiuni precum eczema urechii externe. Punctul reflex al umărului Acest punct reflex este situat pe aspectul dorsal al labei piciorului, între metatarsienele patru și cinci. Cea mai simplă modalitate de a-l găsi constă în a-ți plasa arătătorul și degetul mare la baza degetelor patru și cinci de la piciorul clientului. Fă lent patru pași în jos, urmând muchia labei piciorului. Când ajungi la punctul reflex al umărului, oprește-te și aplică tehnica vibratorie timp de șase secunde. Stimularea acestui punct poate alina multe probleme care afectează umărul, poate elimina tensiunile și poate amplifica mobilitatea în această zonă. Zona reflexă a diafragmei Susține piciorul clientului cu o mână și folosește-ți degetul mare de la mâna opusă pentru a lucra sub capetele metatarsienelor de-a latul tălpii, dinspre aspectul median către cel lateral. Aplică pași mici și repetă această mișcare de patru ori. Lucrul asupra zonei reflexe a diafragmei poate alina atacurile de anxietate, stresul de ordin general și problemele respiratorii. Zona reflexă a glandei tiroide Împinge degetele labei piciorului în spate cu o mână, astfel încât să poți găsi mai ușor eventualele cristale. Lucrează cu degetul mare de la mâna opusă asupra proeminenței tălpii, de la linia diafragmei până la cea a gâtului. Repetă încet această mișcare de șase ori, timp de aproximativ 30 de secunde. Lucrul asupra zonei reflexe a glandei tiroide ajută la reglarea nivelului energetic al corpului și la menținerea greutății corporale adecvate. Punctul reflex al glandei pituitare Acest punct este situat la mijlocul aspectului plantar al degetului mare de la piciorul clientului. Susține acest deget cu o mână și fă o cruce cu degetul mare de la mâna opusă pentru a găsi centrul degetului mare de la piciorul clientului. Plasează-ți degetul mare pe acest punct central și aplică metoda cârligului cu o presiune medie timp de zece secunde. Stimularea acestui punct ajută la echilibrarea hormonală prin reglarea și controlul activităților hormonale și ale multor alte procese fiziologice. Este un punct reflex foarte important pentru problemele și afecțiunile sistemului endocrin masculin și feminin. Punctul reflex al hipotalamusului Deplasează-ți degetul mare cu un pas în sus, către vârful degetului mare de la piciorul clientului, și fă un mic pas lateral. Aplică aici metoda cârligului timp de zece secunde. Împreună cu glanda pituitară, hipotalamusul reglează temperatura corpului și ciclul somn / veghe, și îi ajută pe oameni să facă față efectelor stresului. Punctul reflex al glandei paratiroide Acest punct este situat între degetul mare și al doilea deget de la piciorul clientului. Folosește-ți arătătorul și degetul mare pentru a ciupi porțiunea de piele dintre primul și al doilea deget de la piciorul clientului. Susține presiunea și fă cercuri delicate timp de șase secunde. Acest punct reflex contribuie la controlul nivelului calciului din sânge, și implicit la reglarea activității mușchilor, densității osoase și funcției nervilor, precum și la alinarea tuturor problemelor glandei paratiroide. Zona reflexă a esofagului Susține piciorul clientului cu o mână și plasează-ți degetul mare de la mâna opusă pe linia diafragmei, între zonele 1 și 2. Avansează în sus cu degetul mare, între metatarsiene, de la linia diafragmei către zona reflexă generală pentru ochi și urechi (vezi pagina 140). Repetă acest proces de patru ori. Lucrul în această zonă alină problemele esofagului, reduce respirația urât mirositoare, dificultățile de înghițire și refluxul esofagian (arsurile / aciditatea la stomac). Zona reflexă a plămânilor Susține piciorul clientului cu o mână și avansează cu degetul mare de la mâna opusă dinspre linia diafragmei către zona reflexă generală pentru ochi și urechi (vezi pagina 140). Lucrează între metatarsiene, pentru a stimula corect plămânii. Repetă acest proces de două ori, având grijă să lucrezi între toate metatarsienele. Lucrul în această zonă alină problemele plămânilor și le stimulează acestora funcțiile. Zona reflexă a stomacului Această zonă reflexă este localizată chiar sub proeminența tălpii. Susține piciorul clientului cu o mână și plasează-ți degetul mare de la mâna opusă chiar sub zona reflexă a glandei tiroide (vezi pagina 143). Avansează cu blândețe în sus, către plexul solar, de trei-patru ori. Oamenii care au probleme cu stomacul pot considera această zonă sensibilă, sau este posibil să identifici aici cristale. Lucrul în această zonă alină problemele stomacului, cum ar fi ulcerele, și stimulează producția de sucuri gastrice. Punctul reflex al herniei hiatale Acest punct este localizat de-a lungul liniei diafragmei, între zonele 1 și 2. Flexează piciorul înapoi cu o mână și plasează-ți degetul mare de la mâna opusă pe punctul herniei hiatale. Fă cercuri pe acest punct timp de 12 secunde. Hernia hiatală este o condiție medicală comună, reprezentând pătrunderea unei părți a stomacului printr-o zonă slăbită a diafragmei. Lucrul cu acest punct reflex alină simptomele asociate, inclusiv refluxul acid, arsurile la stomac și durerile. Punctul reflex al pancreasului Acest punct reflex nu apare decât pe piciorul drept. Plasează-ți degetul mare pe cel de-al treilea deget și trasează în jos o linie, până mai jos de linia diafragmei. Împinge-l către încheietură și aplică metoda cârligului în sus timp de șase secunde. Lucrul cu punctul reflex al pancreasului poate alina problemele legate de digestie prin secreția de enzime digestive care descompun grăsimile și prin echilibrarea glicemiei din sânge prin secreția de insulină. Punctul reflex al vezicii biliare Acest punct reflex nu apare decât pe piciorul drept. Plasează-ți degetul mare pe cel de-al patrulea deget și trasează în jos o linie, până mai jos de linia diafragmei. Împinge-l către încheietură și aplică metoda cârligului în sus timp de șase secunde. Vezica biliară produce „detergentul” organismului, respectiv bila, care spală grăsimile pe care le mâncăm. Lucrul cu acest punct reflex poate alina problemele legate de vezica biliară. Zona reflexă ficatului Această zonă reflexă nu apare decât pe piciorul drept. Susține piciorul clientului cu mâna dreaptă și plasează-ți degetul mare de la mâna stângă chiar sub linia diafragmei. Lucrează lent și precis, orizontal de-a latul labei piciorului, de la zona 5 la zona 3. Avansează numai în această direcție. Continuă astfel până când ajungi deasupra călcâiului. Repetă mișcarea de două ori. Lucrul cu zona reflexă a ficatului poate regla nivelele multor substanțe chimice din sânge, inclusiv cel al glicemiei. În plus, contribuie la eliminarea hormonilor uzați și a medicamentelor și toxinelor din sânge. Zona reflexă a splinei Această zonă reflexă nu apare decât pe piciorul stâng. Susține laba piciorului cu mâna stângă și plasează-ți degetul mare de la mâna dreaptă chiar sub linia diafragmei. Lucrează încet și precis, orizontal, de-a latul piciorului, deasupra zonelor 5 și 4, și intră puțin în zona 3. Avansează într-o singură direcție. Repetă mișcarea de patru ori (în linii orizontale), apoi reia încă o dată întregul proces (cele patru linii orizontale). Lucrul asupra acestei zone reflexe ajută organismul să lupte mai bine cu infecțiile și să își distrugă vechile celule ale sângelui. Zona reflexă a nervului sciatic Această zonă traversează orizontal pielea mai roșie a călcâiului. Susține laba piciorului cu o mână și plasează-ți degetul mare de la mâna opusă la jumătatea acestei porțiuni a călcâiului. Aplică tehnica avansării pas cu pas pe talpă de la aspectul median la cel lateral, apoi schimbă mâinile și mergi înapoi. Lucrul asupra acestei zone reflexe ajută nervul sciatic și ambele picioare, până la tălpi. Repetă mișcarea de cinci ori. Punctul reflex al apendicelui Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului drept. Plasează-ți degetul mare de la mâna stângă pe cel de-al patrulea deget de la piciorul clientului și lasă-l să alunece în jos către pielea roșie a călcâiului. Apasă și fă cercuri timp de șase secunde. Dat fiind că apendicele conține foarte mult țesut limfatic, lucrul asupra acestui punct reflex contribuie la dinamizarea sistemului imunitar și la ferirea corpului de infecții locale în această zonă. Punctul reflex al valvei ileo-cecale Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului drept. Plasează-ți degetul mare de la mâna stângă pe punctul reflex al apendicelui (vezi pagina 149) și avansează cu o jumătate din lungimea buricului degetului către cel de-al patrulea deget de la piciorul clientului. Apasă și fă cercuri timp de șase secunde. Această valvă previne revenirea deșeurilor din intestinul gros în cel subțire și asistă buna digestie și echilibrul mucoaselor din corp. Zona reflexă a colonului ascendent Această zonă reflexă nu apare decât pe piciorul drept. Folosește-ți degetul mare de la mâna stângă pentru avansa pas cu pas în sus de-a lungul zonei 4, pornind de la punctul valvei ileo-cecale (vezi stânga), pentru a lucra această primă porțiune a colonului. Continuă în acest fel până când ajungi la punctul flexurii hepatice (vezi ilustrația din dreapta), care este situat la jumătatea lungimii tălpii, în sus. Lucrează de două ori asupra zonei reflexe a colonului ascendent cu mișcări lente, pentru a stimula astfel acțiunea musculară peristaltică a acestuia. Punctul reflex al flexurii hepatice Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului drept. Continuă mișcarea în sus pornind de la punctul colonului ascendent și oprește-te în punctul flexurii hepatice. Aplică aici metoda cârligului timp de șase secunde. Lucrul asupra acestui punct reflex ajută la buna funcționare a colonului, stimulând secundar ficatul. Zona reflexă a colonului transversal Această zonă reflexă traversează orizontal talpa piciorului, de la aspectul lateral la cel median. Pornește din punctul flexurii hepatice și termină chiar sub zona reflexă a stomacului (vezi pagina 146). Repetă încă o dată întreaga mișcare, pentru a ajuta astfel buna funcționare a colonului (funcția de evacuare). Zona reflexă a colonului sigmoid Această zonă reflexă nu apare decât pe laba piciorului stâng. Plasează-ți degetul mare de la mâna stângă pe aspectul median al labei piciorului, chiar deasupra pielii roșii a călcâiului. Avansează pas cu pas pe această porțiune de piele până în zona 4. Colonul sigmoid are funcția specializată de a se contracta viguros pentru a menține presiunea ridicată și pentru a regla mișcarea fecalelor către rect. Lucrul asupra acestei zone reflexe poate ajuta în caz de constipație, hemoroizi și diverticulită. Punctul reflex al flexurii sigmoide Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului stâng. Schimbă degetele mari în zona 4, plasând degetul de la mâna dreaptă pe punctul reflex al flexurii sigmoide. Apasă și aplică metoda cârligului timp de șase secunde. În acest fel, poți ajuta colonul să funcționeze mai eficient. Zona reflexă a colonului descendent Această zonă reflexă nu apare decât pe laba piciorului stâng. Pentru a lucra această porțiune a colonului, avansează pas cu pas în sus cu degetul mare de la mâna dreaptă către zona 4, pornind din punctul reflex al flexurii sigmoide. Continuă în acest fel până când ajungi la jumătatea lungimii tălpii. Lucrează de două ori zona reflexă a colonului descendent, pentru a promova astfel activitatea enzimatică a acestuia, absolut necesară pentru buna funcționare a aparatului gastrointestinal. Punctul reflex al flexurii splenice Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului stâng. Avansează în sus pornind de la zona reflexă a colonului descendent și oprește-te la jumătatea lungimii tălpii, în punctul reflex al flexurii splenice. Aplică aici metoda cârligului timp de șase secunde. Lucrul asupra acestui punct alină sindromul flexurii splenice, care constă în ținerea captivă a gazelor în flexura splenică (o curbură a colonului), fapt care generează balonare și dilatare. Zona reflexă a colonului transversal Această zonă reflexă traversează orizontal talpa, de la aspectul lateral către cel median. Pornește de la punctul reflex al flexurii splenice și termină chiar sub zona reflexă a stomacului (vezi pagina 146). Repetă de două ori această mișcare, pentru a asigura astfel buna funcționare a mișcărilor de evacuare ale colonului. Dacă vei lucra această zonă pe ambele tălpi, vei obține rezultate mai bune. Zona reflexă a intestinului subțire Avansează orizontal pas cu pas de-a latul piciorului cu ambele degete mari. Începe chiar sub zona reflexă a colonului transversal (vezi stânga) și continuă în acest fel până la baza călcâiului. Intestinul subțire este organul în care se derulează cea mai mare parte a digestiei. Majoritatea substanțelor nutritive sunt absorbite aici. De aceea, lucrul asupra acestei zone reflexe stimulează buna absorbție a vitaminelor esențiale. Punctul reflex al uterului / prostatei Lucrează asupra aspectului median al labei piciorului. Plasează-ți degetul arătător la aproximativ jumătatea distanței dintre spatele călcâiului și osul gleznei. Apasă ușor și fă cercuri timp de zece secunde. Lucrul asupra punctelor reflexe ale uterului și prostatei îmbunătățește starea de sănătate a sistemului reproducător. Zona reflexă a sistemului limfatic din regiunea inghinală Această zonă reflexă se găsește de o parte și de alta a osului gleznei. Basculează-ți lent degetul arătător de o parte și de cealaltă a osului gleznei timp de zece secunde. Lucrul asupra acestei zone reflexe stimulează mecanismele de autoapărare ale organismului împotriva infecțiilor și cancerului în partea de jos a trunchiului. Zona poate fi considerată sensibilă în cazul în care clienta se află la menstruație. Punctul reflex al ovarelor / testiculelor Lucrează asupra părții laterale a labei piciorului. Plasează-ți degetul arătător la aproximativ jumătatea distanței dintre spatele călcâiului și osul gleznei. Apasă ușor și fă cercuri timp de zece secunde. Lucrul asupra punctelor reflexe ale ovarelor și testiculelor contribuie la producerea de hormoni feminini, la reglarea ovulației și la producerea unei sperme sănătoase. Zona reflexă a trompelor uterine / vasului deferent Această zonă reflexă este localizată deasupra labei piciorului. Folosește-ți arătătorul și degetul mijlociu pentru a avansa pas cu pas dinspre partea laterală către cea mediană a labei piciorului, conectând osul gleznei (fluierul piciorului) de pe o parte cu cel de pe partea opusă, și înapoi. Continuă în acest fel timp de șase secunde. Lucrul asupra acestei zone reflexe îmbunătățește fertilitatea. Masajul mușchiului gambei Masează cu ambele mâini mușchiul gambei din partea din spate a piciorului și avansează în sus, către genunchi. Continuă delicat această mișcare timp de zece secunde. Masajul stimulează circulația sângelui și limfei către inimă, pentru a fi reoxigenat și pentru a transporta deșeurile. Zona reflexă a rectului / anusului Apasă ușor cu degetul mare și cu arătătorul în spatele tendonului lui Ahile, în jos către călcâi. Lucrul asupra acestei zone reflexe stimulează defecația și reduce durerile asociate cu inflamarea rectului. Continuă astfel timp de zece secunde. Punctul reflex al încheieturii mâinii Avansează pas cu pas cu degetul mare în josul aspectului lateral al labei piciorului, pornind de la al cincilea deget. Lucrul asupra acestui punct reflex alină condițiile medicale ale încheieturii mâinii, cum ar fi sindromul tunelului carpian și luxațiile repetate. Punctul reflex al cotului Fă un pas pornind de la punctul reflex al încheieturii mâinii pentru a ajunge în cel al cotului. Apasă pe acest punct înainte și înapoi, timp de șase secunde. Acest punct reflex alină problemele nervilor din braț, artrita cotului, „cotul de tenisman sau de jucător de golf”, și accelerează vindecarea fracturilor în această zonă. Punctul reflex al genunchiului Fă doi pași cu degetul mare pornind de la punctul reflex al cotului pentru a ajunge la cel al genunchiului. Punctul reprezintă o mică proeminență osoasă în partea laterală a labei piciorului. Apasă și aplică metoda cârligului asupra acestui punct timp de șase secunde. Acest punct reflex contribuie la reducerea durerilor asociate cu întinderile de ligament și cu artrita și întărește încheietura genunchiului în vederea unor performanțe sportive optime. Punctul reflex al șoldului Fă doi „pași” diagonali cu degetul mare pornind din punctul reflex al genunchiului, până când ajungi la fluierul piciorului (osul gleznei). Stimulează această zonă prin aplicarea tehnicii vibratorii timp de șase secunde. În acest fel, poți alina artrita șoldurilor, poți accelera vindecarea unei fracturi sau recuperarea în urma unei operații chirurgicale la acest nivel, și poți ușura durerile în general. Zona reflexă a spatelui inferior / sacrumului Aplică tehnica vibratorie pentru a stimula întreaga zonă dintre punctul reflex al genunchiului (vezi pagina 159) și secțiunea din spate a călcâiului. Lucrează cu mișcări lente și precise timp de zece secunde. Nu avansa prea mult, pentru a nu relua stimularea punctelor reflexe ale ovarelor și testiculelor (vezi pagina 156). Lucrul asupra acestei zone ușurează durerile lombare. Zona reflexă a vezicii urinare Fă cu degetul mare o serie de mișcări care imită spițele unei roți de bicicletă deasupra zonei moi a aspectului median al labei piciorului până când ajungi la zona reflexă a coloanei vertebrale. Întoarce-te întotdeauna în punctul din care ai plecat. Lucrează asupra acestei zone de șase ori. Nu trebuie să fii surprins dacă vei găsi aici cristale în cazul în care clientul suferă de cistită. Continuă să lucrezi până când dispersezi cristalele. Zona reflexă a tubului ureter Flexează puțin piciorul înapoi și execută lent tehnica avansării pas cu pas de-a lungul tendonului pe care îl vei găsi la o treime din lungime în interiorul piciorului. Majoritatea oamenilor nu beau suficientă apă pentru a-și acoperi nevoile corporale, fapt care se manifestă sub forma cristalelor în zona reflexă a tubului ureter. Punctele reflexe ale rinichilor / glandelor suprarenale Glandele suprarenale sunt situate deasupra rinichilor, iar zonele lor reflexe se află deasupra celei a tubului ureter. Dacă ai ajuns în partea de sus a zonei reflexe a tubului ureter, apropie-ți degetele mari și separă-le printr-o mișcare de împingere pentru a găsi punctele reflexe ale rinichiului și glandei suprarenale. Crește și redu alternativ presiunea aplicată. Lucrează în acest fel timp de zece secunde. Aceste puncte reflexe sunt în mod natural foarte sensibile, dar lucrul asupra lor poate reduce durerile corporale și poate ajuta organismul să facă mai ușor față stresului.
Tratamentul coloanei vertebrale Zonele reflexe ale coloanei vertebrale sunt astfel aranjate încât fiecare mișcare a degetelor tale reprezintă o vertebră specifică. De aceea, dacă vei lucra cu atenție, vei putea identifica ușor vertebrele care cauzează probleme. Lucrează sub sau pe os pentru a accesa coloana, și aplică o presiune ușoară. Adeseori, tratamentele ușoare conduc la alinarea durerilor. Poți folosi oricare din mișcările indicate la paginile 164-165, în funcție de nevoile clientului tău. Grupele de vertebre sunt următoarele: · Cele șapte vertebre cervicale susțin capul și gâtul. · Cele 12 vertebre toracice ancorează coastele. · Cele cinci vertebre lombare din partea de jos a coloanei vertebrale sunt foarte puternice și susțin părțile grele ale corpului, asigurând totodată centrul de greutate al corpului în timpul mișcărilor. · Cele cinci vertebre sacrale și cele patru vertebre coccigiene sunt fuzionate. Atunci când aplici reflexologia asupra zonelor reflexe spinale, lucrezi practic pe mai multe nivele: 1. Contribui la alinarea unor probleme precum durerile de cap și leziunile sau afecțiunile spinale. Atunci când lucrezi asupra coloanei vertebrale, anumite zone ți se vor părea sensibile. Acestea sunt vertebrele specifice care pot cauza probleme. Dacă vei lucra cu blândețe asupra lor, în timp vei putea reduce durerile / tensiunile / spasmele musculare, întărind zona. 2. Oferi asistență pentru problemele emoționale, căci sistemul nervos central este alcătuit din creier și din măduva spinării, care este protejată de coloana vertebrală. Lucrând asupra coloanei, contribui la neutralizarea reacției de tip „luptă sau fugi” și activezi sistemul nervos parasimpatic, care promovează o stare de echilibru și de bunăstare. 3. Lucrezi asupra întregului corp prin intermediul rădăcinilor nervoase care conectează măduva spinării cu toate părțile corpului. (7) Vertebre cervicale (C1) (C2) (C3) (C4) (C5) (C6) (C7)
(12) Vertebre toracice (T1) (T2) (T3) (T4) (T5) (T6) (T7) (T8) (T9) (T10) (T11) (T12)
(5) Vertebre lombare (L1) (L2) (L3) (L4) (L5)
(5) Sacrum (4) Coccis Zona reflexă a vertebrelor cervicale Această zonă se întinde de-a lungul aspectului median al degetului mare și între încheieturi (nu trebuie să lucrezi însă asupra încheieturilor, datorită numeroșilor factori care le pot afecta). Susține degetul mare de la piciorul clientului cu o mână. Folosește degetul mare de la mâna opusă pentru a face șapte „pași” mici. Nu uita că fiecare pas reprezintă o vertebră specifică. Avansează pas cu pas către laba piciorului. Repetă mișcarea de cinci ori. Zona reflexă a vertebrelor toracice Fă 12 pași pornind de la baza încheieturii degetului mare pentru a lucra zona reflexă a vertebrelor toracice. Încheie în dreptul osului navicular, care se simte ca un bumb și este situat la jumătatea distanței între zona reflexă a vezicii (vezi pagina 160) și gleznă. Cheia lucrului cu coloana vertebrală este aplicarea unei presiuni ușoare pentru a evita o criză de vindecare (vezi pagina 92), dar și frecvența crescută a tratamentelor – de trei-patru ori pe săptămână. Zona reflexă a spatelui inferior / sacrumului Aplică tehnica vibratorie avansând dinspre punctul reflex al genunchiului către partea din spate a călcâiului. Lucrează cu mișcări lente și precise timp de zece secunde. Nu avansa prea mult, ca să nu te suprapui cu punctele reflexe ale ovarelor și testiculelor (vezi pagina 156). Dacă vei lucra de două ori la rând asupra acestei zone, vei obține rezultate mai bune. Zona reflexă a vertebrelor lombare Fă pași în jurul osului navicular, care reprezintă prima vertebră lombară. Fă cinci pași în sus, până la adâncitura din fața osului gleznei, care reprezintă cea de-a cincea vertebră lombară. Apasă acest punct și fă cercuri mici timp de șase secunde. Repetă de două ori această mișcare. Zona reflexă a coccisului Plasează-ți degetul mare pe zona reflexă a vezicii urinare (vezi pagina 160) și fă doi pași mari de-a lungul aspectului median al călcâiului. Apasă și fă cercuri mici la acest nivel. Zona reflexă a sistemului limfatic superior Aplică tehnica vibratorie asupra aspectului dorsal, lucrând de la baza degetelor de la piciorul clientului către gleznă, între metatarsiene. Aplică o presiune medie cât de departe poți, apoi revino și fă cercuri mici în zona dintre degete. Repetă mișcarea de două ori pentru a întări astfel sistemul imunitar. Zona reflexă a sânilor Această zonă reflexă este localizată la jumătatea lungimii aspectului dorsal al piciorului, în jos. Susține piciorul cu o mână și plasează trei degete de la mâna opusă la jumătatea labei piciorului, în sus, între zonele 4 și 5. Fă cercuri mari, fără a aplica o presiune prea mare, pentru a lucra această zonă. Prin stimularea acestei zone reflexe poți alina problemele sânilor, inclusiv infecțiile, tumorile benigne și sensibilitatea la nivelul sânilor datorată ciclului menstrual.
Încheierea ședinței de tratament Îngrijire ulterioară Acum că ai terminat ședința de tratament, prima întrebare pe care ar trebui să i-o pui clientului este: cum se simte? După ce îți răspunde, acoperă-i picioarele cu un prosop și du-te să te speli pe mâini. La întoarcere, oferă-i clientului un pahar cu apă. Aceasta îl va ajuta să elimine mai ușor toxinele eliberate în fluxul de sânge în timpul ședinței de reflexologie. Rotația degetelor Susține baza degetelor de la piciorul clientului cu degetele de la o mână și rotește-le cu degetele mâinii opuse pentru a le energiza. După ce ai terminat cu piciorul drept, treci la cel stâng. După ce ai terminat și cu acesta, aplică tehnicile de relaxare a picioarelor (vezi paginile 122-127) și încheie ședința de tratament cu o respirație de energizare interioară. Apa (caldă sau rece) băută după un tratament de reflexologie ajută la eliminarea toxinelor din sistem. |