| LA IZVORUL TÃMÃDUIRII
Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e
să ne dăruim Lui pe noi înșine,
pe viață.
Eram copil de vreo zece ani când am mers prima oară la
Mănăstirea Brâncoveanu, la Sâmbăta. Când am ajuns, biserica era închisă. Se făceau
încă unele reparații. L-am întâlnit atunci pe diaconul Zian Boca – viitorul
ieromonah Arsenie – și pe diaconul Nicolae Mladin – viitorul Mitropolit al
Ardealului –, care ne-au spus:
— Să veniți la anul, când vom face slujbe și-o să vă stăm
la dispoziție cu toate rugăciunile pe care le vreți. Să veniți!
De atunci, atât eu cât si părinții mei am mers de multe
ori la mănăstire.
Părintele Arsenie era înalt, brunet, cu ochii albaștri.
Avea o privire pătrunzătoare. Era îmbrăcat într-o reverendă albă.
Pe cap purta un fes. Statura sa și întreaga sa ființă
impuneau respect. Îți dădea impresia că este un cuvios venit din lumea
Sfinților, din lumea celor care slujesc neîncetat pe Dumnezeu; asa încât
vederea lui te cucerea si te atrăgea.
Într-adevăr, în primăvara anului 1940, s-a deschis biserica
mănăstirii pentru slujbă. Pe 3 mai 1940, în Săptămâna Luminată, de praznicul Izvorului
Tămăduirii, diaconul Zian Boca a fost tuns în monahism la Mănăstirea
Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, primind numele de Arsenie. Am fost acolo când a fost călugărit. Nu-l vedeam din cauza mulțimii oamenilor, eram mai
mic atunci, aveam 11 ani, dar îmi amintesc cuvintele:
„Fratele nostru, Arsenie monahul, se încalță cu sandalele
spre vestirea Evangheliei păcii; în numele Tatălui și al Fiului fi al Sfântului
Duh. Să zicem pentru dânsul: Doamne miluiește”?
Si mai târziu, în cadrul aceleiași rânduieli a tunderii
în monahism:
„Fratele nostru, Arsenie monahul, primește sabia Duhului,
care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea cea de tot ceasul către
Mântuitorul Hristos. Că este dator în toată vremea a avea în minte, în inimă,
în cuget fi în gura lui numele Domnului Iisus si a zice: Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Să zicem pentru dânsul
„Doamne miluiește”.
Au fost de față foarte mulți oameni, pentru că era un obicei
vechi în Țara Oltului ca de Izvorul Tămăduirii să meargă lumea la mănăstire,
chiar dacă din 1785 și până în 1940 n-au mai fost călugări acolo. Se adunau
preoții din sate, făceau Sfântul Maslu,
Sfânta Liturghie și luau parte cu toții la slujbă. Biserica era în ruină, dar
ei se strângeau în jurul fântânii din spatele bisericii. Acolo, afară, se
țineau slujbele.
Înalt-Preasfințitul Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului,
voia să facă la Sâmbăta o mănăstire duhovnicească, cu o viată spirituală înaltă
și ținea ca toți monahii să fie bine pregătiți. În trecut, așezământul călugăresc
ctitorit de Domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost un bastion de apărare a Ortodoxiei pentru românii din Țara Făgărașului, pe care Imperiul Habsburgic
voia să-i treacă la catolicism.
La 1785, Viena l-a trimis pe Generalul Preiss cu armată,
chiliile au fost dărâmate, călugării alungați, iar bisericii i-au distrus
cupola cu tunul. A stat în ruină 140 de ani.
După Marea Unire din 1918, în România Mare, când românii
ardeleni au fost în sfârșit liberi, după o mie de ani de prigoane si suferințe,
biserica de la Sâmbăta a fost renovată la inițiativa Înalt- Preasfințitului
Nicolae Bălan al Ardealului, în perioada 1926-1938. A fost construită clopotnița
și au fost făcute la Viena clopotele care răsună atât de frumos. Cele cinci
clopote au fiecare câte o inscripție, aleasă de Mitropolitul Nicolae Bălan:
1. Vai mie de nu voi binevesti.
2. Fericite slugile pe care, venind,
Domnul le va afla priveghind
3. Mântuiește, Doamne,
poporul Tău fi binecuvântează moștenirea Ta.
4. Lăudați-L, că e mare Dumnezeu, c-a păzit cu mână
tare pe români, poporul Său.
5. Luminează-te, luminează-te, noule
Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit.
Primul călugăr de la Mănăstirea Brâncoveanu a fost
Părintele Arsenie Boea. Apoi i s-au alăturat ieromonahul Serafim Popescu,
diaconii Nicolae Mladin, Ion Tomescu, Vasile Sortan, care ulterior a ajuns
medic la Cluj, și preotul Mihail Purdescu. Acesta a fost preot de mir, a rămas
văduv și s-a călugărit la Sâmbăta – un ieromonah care a fost mereu la
dispoziția credincioșilor. Toți aveau studii superioare, erau smeriți, evlavioși
și bine pregătiți din toate punctele de vedere. Mitropolitul voia să reînvieze
monahismul din Transilvania și avea nevoie de preoți misionari.
IEȘIREA LA PROPOVÃDUIRE
Când te-a găsit Dumnezeu de vreo treabă pentru Împărăția
Sa, între oameni, ai isprăvit cu toate obligațiile lumii.
Părintele Arsenie a fost tuns în monahism în mai 1940,
dar din smerenie a primit să fie hirotonit preot abia peste doi ani, în aprilie
1942, tot la praznicul Izvorului Tămăduirii.
*
Un an m-am ocupat cu gospodăria. Eram primul și singurul
călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, județul Făgăraș. De pictură
nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că
am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu
durerile lor si evlavie la mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie
unul:
Pag. 19 – 25 | 
Adevăr Divin
