Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

Descoperite după moarte în chilia sa, însemnările cuprinse în volumul de față constituie unul dintre cele mai fascinante documente spirituale ale epocii noastre. Lectură tulburătoare, ele revelează omului modern fantastica aventură interioară a sfințeniei. Dramatismul iubirii divine, riscurile rugăciunii, ispitele mândriei – tot atâtea jaloane ale unui itinerar spiritual fascinant și terifiant. Răstignită, inima sfântului atinge în același timp raiul și iadul. Ascetul învață înălțarea la cer prin pogorârea la iad. Nu orice iad, ci iadul smereniei și iubirii lui Hristos, singurul în stare să copleșească iadul deznădejdii – experiența cotidiană a epocii noastre.

Cuviosul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii și iadul smereniei și iubirii lui Hristos (DlAC. IOAN I. ICÃ JR)

1. Tânjirea după Dumnezeu

2. Cuvânt despre rugăciune

3. Despre smerenie

4. Despre pace

5. Despre har

6. Despre voia lui Dumnezeu și libertate

7. Despre pocăință

8. Despre cunoașterea lui Dumnezeu

9. Despre iubire

10. Suntem copii ai lui Dumnezeu și asemenea Domnului

11. Despre Maica Domnului

12. Despre sfinți

13. Despre păstori și despre duhovnici

      Despre duhovnici

14.Despre monahi

      Despre economul mănăstirii

15. Despre ascultare

16. Despre războiul duhovnicesc

     Marea știință

17. Despre gânduri și înșelare

18. Plângerea lui Adam

19. Relatări ale unor experiențe trăite și ale unor întâlniri, și convorbiri cu alți nevoitori  

     Părintele Ioan din Kronștadt

     Părintele Stratonik

     Un monah tânăr

     Vulturul și cocoșul

     Convorbiri cu niște copii

20. Gânduri, sfaturi și observații ascetice

     Gânduri de pe urmă

*

însemnări pe marginea unui catalog de plante de grădină și flori

Scrisori către Nadejda Soboleva

„Iar aceea că S-a suit ce altceva înseamnă decât că S-a pogorât în cele mai de jos ale pământului?” (Ef 4,9).

Cuvios și preafolositor lucru pentru plinătatea Bisericii este a venera și cinsti cu evlavie și după plecarea lor din această viață pe cei ce s-au distins în viața lor dusă în trup prin izbânzi deosebite ale virtuții, slăvindu-i prin prăznuiri anuale și imnuri de laudă; aceasta pentru că, pe de-o parte, lauda adusă celor ce au viețuit în virtute trece la însuși Dumnezeu de la Care vine oamenilor toată virtutea, cum arată teologhisind undeva Grigorie cel numit cu supranumele Teologiei; iar, pe de altă parte, pentru că lauda celor bune aprinde zelul și îmboldește pe cei ușuratici și zăbavnici la realizarea virtuții, iar pe cei iubitori de osteneală îi face și mai viteji în ostenelile lor.

Așadar, dat fiind că În asemenea izbânzi excepționale ale virtuții se distinge și monahul Siluan, de obârșie din Rusia, dar care a viețuit peste o jumătate de veac în Sfânta Mănăstire patriarhală și stavropighială a Sfântului și Slăvitului Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon de pe Sfântul Munte al Athosului, înfătișându-se pe sine prin cuvioșia și sfințenia vieții lui model de viețuire după Hristos, iar printre feluritele sale scrieri ortodoxe și de suflet folositoare dascăl apostolic și profetic al Bisercii și plinătății celor ce poartă numele lui Hristos, ajungând la înalte măsuri duhovnicești și făcându-se vas al Sfântului Duh, nevoindu-se ca puțini alții in iubirea agapică și cinstit fiind pentru toate acestea de Dumnezeu cu darurile vindecării celor bolnavi și suferinzi și ale unei uimitoare clarviziuni – smerenia noastră dimpreună cu Preasfințiții și preacinstiții Mitropoliți din jurul nostru, iubiții noștri frați și împreună-liturghisitori, privind la viețuirea lui bine-plăcută lui Dumnezeu, la faptele și izbânzile lui în virtute și purtând de grijă de folosul obștesc al credincioșilor, am hotărât În Duhul Sfânt, în acord cu dumnezeiești! Părinți dinaintea noastră și urmând obiceiului comun al Bisericii, să i se acorde cinstea cuvenită bărbaților sfinți și dumnezeiești.

De aceea și decretăm în mod sinodal și stabilim și poruncim în Sfântul Duh ca de acum Înainte și pe mai departe în tot veacul, starețul Siluan Aghioritul să fie numărat împreună cu bărbații cuvioși și sfinți ai Bisericii, fiind cinstit cu prăznuiri sfinte și ceremonii religioase anuale și slăvit cu imnuri de laudă În ziua de 24 septembrie, în care a plecat fericit la Domnul.

Spre dovedire și întărire a acestui fapt s-a întocmit și prezentul nostru act patriarhal și sinodal așternut și subsemnat în acest sfânt Codice al Sfintei și Marii noastre Biserici a lui Hristos și trimis identic și neschimbat și sfintei Comunități a Sfântului Munte spre a fi depus în arhivele lor.

În anul mântuirii 1987, 26 noiembrie, al 11-lea al indicției.

Dimitrios al Constantinopolului
din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al
Constantinopolului și Patriarh Ecumenic
și membrii Sfântului Sinod
al Patriarhiei Ecumenice

Prin acest act solemn Patriarhia Ecumenică – sub a cărei jurisdicție spirituală și canonică se află comunitatea Sfântului Munte al Athosului – proclama deci în mod oficial întregii Ortodoxii autenticitatea sfințeniei vieții și scrierilor unui mare „bătrân” („gheron” în grecește, „stareț” în rusește) sau părinte și povățuitor duhovnicesc experimentat: schimonahul athonit Siluan Ivanovici Antonov (1866-1938). La acea dată acesta era deja recunoscut drept una dintre cele mai remarcabile figuri, dacă nu poate cea mai însemnată și reprezentativă, ale spiritualității ortodoxe în secolul nostru.

Astfel, aniversarea a cincizeci de ani de la adormirea în Domnul a „starețului” Siluan a devenit și cea dintâi prăznuire bisericească solemnă a sa ca Sfânt Cuvios al Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Pentru că sfinții proclamați ca atare de o Biserică Ortodoxă locală intră automat în venerarea și patrimoniul de spiritualitate comun tuturor Bisericilor Ortodoxe surori a căror comuniune alcătuiește Biserica Ortodoxă ecumenică („a toată lumea”). Cuviosul Siluan se alătura astfel celor peste trei sute de sfinți cuvioși pe care i-a dat de-a lungul secolelor Sfântul Munte. Însă, fapt mai puțin obișnuit dar elocvent, canonizarea sa a fost salutată și receptată ca un eveniment ecumenic și de numeroși reprezentanți ai altor confesiuni creștine, Cuviosul Siluan devenind astăzi un adevărat „sfânt fără frontiere” (Enzo Bianchi).

Cine era însă Cuviosul Siluan, în care actul de canonizare din 1987 recunoaște nici mai mult, nici mai puțin decât un „dascăl apostolic și profetic al Bisericii”? Încă de la mijlocul anilor 50, nimeni altul decât cel mai de seamă ortodox sârb din veacul nostru, părintele arhimandrit Iustin Popovici (1894-1979), nu se sfia să-l compare pe Cuviosul Siluan cu Sfântul Simeon Noul Teolog, iar celebrul în Occident monah cistercian („trappist”) american Thomas Merton (1915-1968) scria în 1958 că „a fost poate cel mai autentic monah al secolului XX”!

Faima postumă mondială de care se bucură viața duhovnicească cu adevărat extraordinară a fericitului Siluan Athonitul, ca și însemnările sale pe drept cuvânt remarcabile în simplitatea, profunzime a și incandescența experienței spirituale pe care o atestă se datorează în principal vrednicului ucenic și fiu duhovnicesc al cuviosului din ultimii săi ani de viață pământească și neobosit propagator al duhului și învățăturii sale în Occident: părintele arhimandrit Sofronie Saharov. Mai exact, uimitoarei sale cărți despre Starețul Siluan. Viață – Învățătură – Scrieri scrisă în 1948 și publicată în originalul rus în 1952 la Paris. Tradusă în cincisprezece limbi moderne de circulație (1958 în engleză; 1959 în germană; 1973 în franceză; 1978 în italiană, suedeză și chiar în arabă, coreeană și japoneză), această carte a fermecat și impresionat profund pe mulți. Cum arată foarte recenta mărturie a unui deținut german condamnat la închisoare pe viață pentru omucidere și a cărui viață s-a schimbat radical din clipa descoperirii între zidurile temniței a scrierilor Cuviosului Siluan... Ea s-a bucurat și se bucură pe drept cuvânt de o extraordinară audiență și căutare atât în Rusia, cât și în Occident, unde a stârnit și alimentat un veritabil entuziasm duhovnicesc conducând și convertind pe mulți la Ortodoxie. Ea este totodată singura sursă documentară din care cunoaștem detaliile vieții și învățăturii Cuviosului Siluan (și, de aceea, pe ea o urmărim și noi în prezentarea de față). Cartea arhimandritului Sofronie reușește să scoată la iveală într-un mod luminos, la adevăratele ei dimensiuni teologi ce, profunzimea unică a experienței spirituale a Cuviosului Siluan, pe care modestia exemplară și smerenia desăvârșită a schimonahului rus, viața sa exterioară de o perfectă „banalitate” monahală au ascuns-o chiar și pentru părinții și frații propriei sale chinovii athonite. Pentru că în arhivele de la Russikon despre Cuviosul Siluan există doar următoarea însemnare:
„Părintele Siluan, schimonah. Numele civil: Semion Ivanovici Antonov, țăran din gubernia Tambov, districtul Lebedinsk, satul Șovsk. Născut în 1866. Sosit la Sfântul Munte în 1892. A îndeplinit următoarele ascultări: la moară, la Kalamareia, la Vechiul Russikon și la economat. Decedat la 11/24 septembrie 1938.”

Datorită cărții arhimandritului Sofronie dispunem însă și de alte date privitoare la viața Cuviosului Siluan, culese din discuțiile avute cu acesta în ultimii ani de viață ai Sfântului.

Aflăm astfel că viitorul „staret” se născuse într-o familie simplă, săracă, evlavioasă și numeroasă de țărani ruși, alcătuită, pe lângă părinți, din cinci băieți și două fete. Deși lipsit de învățătură, tatăl lui Semion era un om plin