Cincizeci de umbre întunecate

Intimidată de gusturile speciale și secretele întunecate ale tânărului și frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta și își începe cariera la o editură din Seattle.

Însă dorul de Christian o urmărește neîncetat, iar atunci când acesta îi propune un nou „contract", Anastasia nu poate rezista. Ei reîncep relația, iar Anastasia află mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator și măcinat de frământări. În timp ce Christian se luptă cu demonii săi interiori, Anastasia este nevoită să se confrunte cu furia și invidia unei femei care a făcut parte din trecutul lui Grey și trebuie să ia cea mai importantă decizie din viața sa.

Am reușit să supraviețuiesc celei de-a treia zi fără Christian și primei zi de serviciu. A fost o variație bine-venită. Ziua a trecut foarte repede – multe fețe noi, tot felul de sarcini și domnul Jack Hyde.

Cu ochii lui albaștri și sticloși, domnul Iack Hyde se apleacă deasupra biroului meu și îmi zâmbește.

— Te-ai descurcat excelent, Ana. Cred că o să facem o echipă grozavă.

Nu știu cum, dar reușesc să-mi ridic colțurile gurii într-un surogat de zâmbet.

— Aș vrea să plec, dacă nu mai ai treabă cu mine, spun eu cu glas scăzut.

— Sigur, e cinci jumate. Ne vedem mâine.

— La revedere, Jack,

— La revedere, Ana.

Îmi iau geanta și haina și pornesc spre ușă. Odată ajunsă afară, inspir cu nesaț aerul serii din Seattle. Dar nu reușesc să umplu golul din piept, un gol care e acolo de sâmbătă dimineață – o amintire dureroasă a despărțirii pe care am suferit-o. Pornesc spre stația de autobuz cu capul în jos, privindu-mi picioarele și gândindu-mă la lucrurile care îmi lipsesc: scumpa mea Wanda, vechiul meu Volkswagen Beetle, sau Audi-ul.

Dar îndepărtez imediat acest regret. Nu. Nu te gândi la el.

Desigur, îmi pot permite o mașină – o mașină nouă și frumoasă. Presupun că a fost extrem de generos, ceea ce îmi lasă un gust amar în gură, dar îndepărtez și acest gând, încercând să-mi păstrez mintea amorțită și goală. Nu mă pot gândi la el. Nu vreau să izbucnesc iarăși în plâns – nu pe stradă.

Apartamentul e gol. Îmi e dor de Kate și mi-o imaginez stând pe o plajă din Barbados, cu un cocteil rece în mână. Deschid televizorul cu ecran plat, pentru ca zgomotul să umple vidul și să-mi ofere iluzia că am companie, dar nici nu ascult, nici nu mă uit la ecran. Iau loc și privesc în gol spre peretele de cărămidă. Sunt amorțită. Nu simt decât durerea. Oare cât timp va trebui s-o îndur?

Soneria mă smulge din suferință, iar inima îmi stă în loc preț de o clipă. Cine ar putea fi? Apăs pe butonul interfonului.

— Un colet pentru domnișoara Steele, îmi răspunde o voce plictisită, și mă copleșește un sentiment de dezamăgire.

Cobor scările fără niciun chef și dau peste un tânăr care mestecă gumă zgomotos. Stă sprijinit de toc și ține în mâini o cutie mare de carton. Semnez de primire și urc în apartament. Cutia este uriașă, dar surprinzător de ușoară. În ea sunt douăzeci și patru de trandafiri albi, cu tulpină lungă, și un bilet.

Felicitări pentru prima ta zi de lucru.

Sper că totul a mers bine.

Și mulțumesc pentru macheta de planor.

Stă la loc de cinste, pe biroul meu.

Christian

Rămân cu privirea ațintită la biletul scris la calculator, iar golul din piept se mărește. Coletul mi l-a trimis secretara lui, fără îndoială. Christian probabil că n-are nicio legătură cu el. E prea dureros să mă gândesc la asta. Mă uit la trandafiri – sunt frumoși, așa că nu-mi vine să-i arunc la gunoi. Mă duc în bucătărie să caut o vază.

Și, astfel, îmi creez o rutină: trezit, serviciu, plâns, somn. Mă rog, încerc să dorm. Nu pot scăpa de el nici măcar în vis. Ochii lui scăpărători, privirea lui pierdută, părul lui neted și lucios – toate mă urmăresc. Și muzica... atât de multă muzică... Acum, nu mai suport niciun fel de muzică. Fac tot ce-mi stă în putință s-o evit. Chiar și acordurile din reclame îmi dau fiori.

N-am stat de vorbă cu nimeni, nici măcar cu mama sau cu Ray.

În perioada asta nu mă simt în stare să port conversații de complezență. Nu am chef de așa ceva. Sunt ca un stat insular. Un ținut pârjolit, distrus de război, unde nimic nu crește, iar cerul e mohorât. Da, exact așa sunt acum. Interacționez formal cu colegii de muncă, dar asta e tot. Dacă aș sta de vorbă cu mama, știu că s-ar mai frânge ceva în mine – dar nu cred că mai e ceva de frânt.

Îmi e greu să mănânc. Miercuri la prânz reușesc să beau un iaurt, și e primul lucru pe care l-am mâncat de vineri. Supraviețuiesc mulțumită toleranței de curând descoperite la cafeaua cu lapte și la cola zero. Cafeina mă menține pe linia de plutire, dar îmi și creează o stare de anxietate.

Jack îmi tot dă târcoale și mă enervează cu întrebări despre viața mea personală. Ce o fi vrând? Sunt politicoasă cu el, dar vreau să-l țin la distanță.

Mă așez și încep să-i sortez corespondența – mă încântă aceste sarcini mărunte, pentru că mă distrag de la gândurile mele. Căsuța de e-mail mă anunță că am primit un mesaj și verific imediat, să văd de la cine e.

La naiba! Un e-mail de la Christian. Of, nu... nu aici... nu la serviciu.

De la: Christian Grey
Subiect: Mâine
Data: 8 iunie 2011, 14:05
Către: Anastasia Steele

Dragă Anastasia,

Scuză-mă că te deranjez la serviciu. Sper că totul merge bine. Ai primit florile de la mine?

Știu că prietenul tău își vernisează expoziția mâine. Sunt sigur că nu ai avut timp să-ți cumperi o mașină și e drum lung până acolo. Mi-ar face mare plăcere să te duc eu – dacă vrei.

Dă-mi de știre.

Christian Grey

CE O, Grey Enterprise Holdings Inc.

Mă podidește plânsul. Mă ridic imediat de pe scaun și dau fuga la baie, să mă ascund într-o cabină. Expoziția lui Jose. Am uitat complet de ea și i-am promis că mă duc. La naiba, Christian are dreptate: cum o să ajung acolo?

Duc mâna la frunte. De ce nu m-o fi sunat Jose? De fapt, de ce nu m-a sunat nimeni? Am fost atât de absentă în ultima vreme, încât nici măcar n-am observat că telefonul n-a sunat deloc.

Fir-ar să fie! Ce tâmpită sunt! Și acum am apelurile redirecționate spre BlackBerry. Doamne, toate apelurile pentru mine au ajuns la Christian – dacă nu cumva o fi aruncat BlackBerry-ul. Și de unde a făcut rost de adresa mea de e-mail?

Îmi știe până și numărul de la pantofi, așa că sigur nu i-a fost greu să facă rost de adresa mea.

Oare aș putea să-l revăd? Aș fi în stare? Și oare vreau să-l revăd? Închid ochii și dau capul pe spate, săgetată de dor și durere. Bineînțeles că vreau.

Sau poate... poate ar fi mai bine să-i spun că m-am răzgândit...

Nu, nu, nu. Nu pot să stau în preajma unui om căruia îi face plăcere să-mi provoace suferință, un om care nu mă poate iubi.

Îmi năvălesc în minte amintiri chinuitoare: mângâierile, sărutările, cada, blândețea și umorul lui, privirea lui întunecată, meditativă și sexy. Îmi e dor de el. Au trecut cinci zile – cinci zile de agonie – care mi s-au părut o eternitate.

Mă cuprind strâns cu brațele, să nu-mi pierd cumpătul. Mi-e dor de el. Îmi e tare dor de el... Îl iubesc. E simplu.

Noaptea adorm plângând, dorindu-rni să nu-l fi părăsit, dorindu-rni ca el să fi fost altfel, ca noi să fi fost împreună. Oare cât o să dureze acest sentiment copleșitor? Mă simt ca și când aș fi în purgatoriu.

Anastasia Steele, de ce nu lucrezi? Trebuie să fiu puternică, dar vreau să merg la expoziția lui Jose și, în adâncul sufletului, masochista din mine vrea să-l vadă pe Christian. Inspir adânc, apoi mă întorc la birou.

De la: Anastasia Steele
Subiect: Mâine
Data: 8 iunie 2011, 14:25
Către: Christian Grey

Bună, Christian

Mulțumesc pentru flori – sunt foarte frumoase.
Da, ar fi bine dacă ai putea să mă duci tu.

Mersi.

Anastasia Steele

Asistenta lui Jack Hyde, Consilier editorial, SIP

Mă uit în telefon și îmi dau seama că opțiunea de redirecționare încă e activată. Jack e într-o ședință, așa că îl sun repede pe Jose.

— Bună, Jose. Sunt eu, Ana.

— Bună, străino, îmi răspunde el, cu un glas atât de cald și binevoitor, încât mai am un pic și iarăși izbucnesc în plâns.

— Nu pot vorbi mult. La ce oră trebuie să fiu mâine la vernisaj?

— Ah, deci vii, mi te-ai răzgândit? mă întreabă el încântat.

— Da, sigur, îi răspund cu primul meu zâmbet autentic din ultimele cinci zile, imaginându-mi zâmbetul lui larg.

— La șapte jumate.

— Ne vedem acolo. La revedere, Jose,

— Pa, Ana.

De la: Christian Grey
Subiect: Mâine
Data: 8 iunie 2011, 14:27
Către: Anastasia Steele

Dragă Anastasia,

La ce oră să vin să te iau?

Christian Grey

CEO, Grey Enterprise Holdings Inc.

De la: Anastasia Steele
Subiect: Mâine
Data: 8 iunie 2011, 14:32
Către: Christian Grey

Vernisajul începe la 19:30. La ce oră crezi că ar fi cel mai bine să vii?

Anastasia Steele

Asistenta lui Jack Hyde, Consilier editorial, SIP

Pag. 12 – 17