Cincizeci de umbre ale lui Grey

Cele 50 de vicii ale Domnului Grey, primul volum al trilogiei, a beneficiat de articole pe prima pagina în celebrele publicații New York Times și Wall Street Journal și un prim tiraj de 750.000 de exemplare. Această prima tipărire s-a dovedit în câteva zile insuficientă, astfel că editorul american s-a văzut "obligat" să retipărească romanul. După doar șase săptămâni de la lansare cartea s-a vândut doar în SUA în 10.000.000 de copii, după cum a anunțat New York Times. Apărută și în Marea Britanie, cartea urmează să fie tradusă în peste 30 de țări.

Drepturile de ecranizare ale romanului au fost câștigate de Universal Pictures.

Citește cartea despre care vorbește toată lumea!


Romantic, amuzant și încărcat de erotism, acest roman te cucerește, te captivează și te domină. Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găsește foarte atractiv și de-a dreptul intimidant. Retrasă și interiorizată, Ana este șocată să constate că, pentru prima dată în viață, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească și mai tare. Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de șarmul și succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunși și ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalți.

Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Și dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă?

E L James trăiește la Londra, este căsătorită și are doi băieți adolescenți. A lucrat ca producătoare tv și a visat întreaga viață să scrie cărți pentru publicul larg.

A început să scrie și să-și posteze textele pe un site al fanilor seriei AMURG. Un editor independent a publicat cartea în versiune e-book și în mai puțin de un an s-au vândut 250 000 de exemplare.

Mai multe case de producție, printre care Warner Bros, Sony, Paramount și Universal Pictures au înaintat ofertele pentru achiziționarea drepturilor de ecranizare a trilogiei scrisă de E L James. Pe 26 martie anul acesta, drepturile au fost obținute de Universal Pictures, pentru suma de 5 milioane de dolari. E L James a solicitat să păstreze un anumit control asupra ecranizării celor trei volume scrise de ea. Actori, precum Ian Somerhalder (The Vampire Diaries; Lost) și Alexander Skarsgård (True Blood; Battleship; Straw Dogs; Melancholia) și-au exprimat interesul de a juca rolul lui Christian Grey.

Frustrată, mă încrunt la imaginea mea din oglindă. Fir-ar el de păr – nu vrea să se așeze, și fir-ar ea de Katherine Kavanagh pentru că s-a îmbolnăvit și mă supune la un asemenea chin. În loc să învăț

pentru examenele finale, programate săptămâna viitoare, uite ce fac, mă chinui să-mi conving părul să stea cum trebuie. Nu trebuie să dorm cu părul ud. Nu trebuie să dorm cu părul ud. Spunând această mantra de mai multe ori, încerc, din nou, să-mi îmblânzesc părul cu peria. Îmi dau ochii peste cap exasperată și mă zgâiesc la fata palidă, cu păr șaten și ochi albaștri prea mari pentru fața asta, care se uită și ea la mine, și mă dau bătută. Singura mea opțiune este să-mi prind părul îndărătnic într-o coadă de cal și să sper că arăt cât de cât prezentabilă.

Kate e colega mea de cameră și tocmai astăzi, dintre toate zilele, a ales să se lase doborâtă de gripă. Prin urmare, nu poate să meargă la interviul pe care își propusese să i-l ia, pentru ziarul studenților, nu știu cărui mega mogul din industrie de care n-am auzit niciodată. Așa că m-am oferit voluntară. Am de tocit pentru examenele finale și un eseu de terminat, iar în după-amiaza asta trebuia să mă duc și la muncă, dar nu – astăzi trebuie să merg cu mașina 265 de kilometri până în centrul orașului Seattle ca să mă întâlnesc cu acest enigmatic CEO al Grey Enterprises Holdings, Inc. Ca întreprinzător excepțional și principal binefăcător al universității noastre, timpul lui este extraordinar de prețios – mult mai prețios decât al meu – dar, cu toate astea, a acceptat să-i dea un interviu lui Kate. După spusele ei, o adevărată lovitură. Afurisitele ei de activități extracurriculare!

Kate stă cuibărită pe canapeaua din sufragerie.

— Ana, iartă-mă. Mi-a luat nouă luni ca să obțin interviul ăsta. Ca să-l reprogramez, mi-ar mai lua alte șase luni și, până atunci, amândouă vom fi absolvit deja. Ca redactor, nu pot să ratez chestia asta. Te rog, mă imploră Kate cu vocea răgușită de la gâtul inflamat.

Cum naiba reușește? Chiar și bolnavă, e proaspătă și atrăgătoare, cu părul blond roșcat la locul lui și ochi verzi luminoși, deși acum sunt înlăcrimați și au pleoapele înroșite. Ignor accesul meu nepoftit de compasiune.

— Bineînțeles c-o să merg, Kate. Tu trebuie să te duci în pat. Ce să-ți dau, NyQuil sau Tylenol?

— NyQuil, te rog. Uite aici întrebările și reportofonul. Nu trebuie decât să apeși butonul de înregistrare. Fă notițe, o să transcriu eu totul.

— Nu știu nimic despre el, murmur, încercând și nereușind să-mi înfrânez accesul de panică.

— Lasă că or să te călăuzească întrebările. Du-te. Ai mult de mers. Nu vreau să întârzii.

— Bine, mă duc. Treci înapoi în pat. Ți-am făcut niște supă, s-o încălzești mai târziu.

Mă uit la ea cu drag. Doar pentru tine, Kate, aș face treaba asta.

— Așa am să fac. Succes. Și mulțumesc, Ana! Ca de obicei, mi-ai salvat viața.

Îmi iau rucsacul și îi zâmbesc, după care ies pe ușă, îndreptându-mă spre mașină. Nu-mi vine să cred că m-am lăsat convinsă să fac asta. Dar, de fapt, Kate ar putea să convingă pe oricine să facă orice. Va fi un jurnalist excelent. E concisă, puternică, persuasivă, bătăioasă, frumoasă – și e prietena mea cea mai dragă.

Drumurile nu sunt aglomerate când plec din Vancouver, statul Washington, către Interstate 5. E devreme și nu trebuie să ajung în Seattle decât la două după-amiaza. Din fericire, Kate mi-a împrumutat Mercedesul ei CLK. Nu sunt sigură că Wanda, vechea mea broscuță Vw, ar fi reușit să parcurgă distanța în timp util. Oh, să conduci un merțan e distractiv și kilometrii se scurg cu repeziciune când apăs pedala până la podea.

Destinația mea e sediul central al firmei internaționale conduse de domnul Grey. Este o clădire administrativă uriașă, cu douăzeci de etaje, o fantezie arhitecturală utilitaristă, cu Grey House scris discret cu litere de oțel peste ușile de sticlă de la intrare. E două fără un sfert când ajung, foarte ușurată că n-am întârziat în timp ce intru în foaierul imens – și sincer, intimidant – din sticlă, oțel și gresie albă.

Din spatele biroului solid din gresie, o blondă tânără, foarte atrăgătoare, bine pusă la punct, îmi zâmbește plăcut. Poartă cea mai elegantă combinație de taior negru și cămașă albă pe care am văzut-o vreodată. Arată impecabil.

— Am o întâlnire programată cu domnul Grey. Anastasia Steele, din partea lui Katherine Kavanagh.

— Vă rog să mă scuzați o clipă, domnișoară Steele.

Își arcuiește sprânceana în timp ce eu stau jenată în fața ei. Încep să-mi doresc să fi împrumutat unul dintre sacourile de ocazie ale lui Kate decât să fi îmbrăcat jacheta mea bleumarin. Am făcut un efort și mi-am pus unica mea fustă, cizmele înalte până la genunchi și un pulover albastru. Pentru mine, asta înseamnă ținută elegantă. Îmi duc o șuviță rebelă de păr după ureche și mă prefac că nu mă simt intimidată de ea.

— Domnișoara Kavanagh este așteptată. Vă rog să semnați aici, domnișoară Steele. Trebuie să luați ultimul lift din dreapta și să apăsați pe butonul pentru etajul douăzeci.

Îmi zâmbește cu amabilitate, amuzată fără doar și poate, în timp ce semnez.

Îmi întinde un ecuson de trecere pe care stă imprimat foarte ferm „vizitator”. Nu pot să-mi înăbuș un zâmbet superior. Este mai mult decât evident că nu sunt decât în vizită aici. Nu mă potrivesc câtuși de puțin cu locul ăsta. Oftez în sinea mea. Îi mulțumesc și merg spre șirul de ascensoare, trecând pe lângă cei doi paznici, care sunt mult mai elegant îmbrăcați ca mine, cu costumele lor bine croite de culoare neagră.

Ascensorul mă poartă cu o viteză ucigașă la etajul al douăzecilea. Ușile se deschid și intru într-un alt foaier spațios – tot numai sticlă, oțel și gresie albă. Ajung în fața unui alt birou din gresie și a unei alte blonde – și ea îmbrăcată impecabil în negru și alb – care se ridică în întâmpinarea mea.

— Domnișoară Steele, vreți, vă rog, să așteptați aici? spune ea și arată spre o zonă de așteptare mobilată cu fotolii din piele albă.

În spatele fotoliilor, o sală de ședințe spațioasă, cu pereți din sticlă, cu o masă din lemn negru la fel de spațioasă și cel puțin douăzeci de scaune asortate în jurul ei. Dincolo de asta, e o fereastră înaltă de la tavan la podea cu vedere la zgârie-norii din Seattle, fereastră prin care se vede tot orașul până la Puget Sound. E o priveliște uluitoare și, pe moment, sunt paralizată de ea. Uau.

Mă așez, îmi scot foile cu întrebările din rucsac și trec prin ele, înjurând-o în gând pe Kate că nu mi-a dat și o scurtă biografie. Nu știu nimic despre omul pe care urmează să-l intervievez. Ar putea avea la fel de bine nouăzeci sau treizeci de ani. Incertitudinea este iritantă, iar nervozitatea mă cuprinde din nou, motiv pentru care încep să mă foiesc. Nu mi-au convenit niciodată interviurile personale – am preferat anonimatul unei discuții în grup, în care pot să stau neobservată în spatele încăperii. Să fiu cinstită, îmi prefer propria companie, citind un roman britanic clasic, cuibărită-ntr-un fotoliu în biblioteca din campus. Nu să tresar agitată într-un edificiu colosal din sticlă și piatră.

Mă cert cu asprime. Revine-ți, Steele. Judecând după clădire, care e prea sterilă și modernă, presupun că Grey are vreo patruzeci de ani: în formă, bronzat și blond, ca să se asorteze cu restul personalului.

Altă blondă elegantă, îmbrăcată impecabil, apare din spatele unei uși mari, din dreapta. Care-i treaba cu toate blondele astea imaculate? E ca la Stepford aici. Trăgând adânc aer în piept, mă ridic.

— Domnișoară Steele? întreabă ultima blondă.

— Da, bâigui eu răgușită, dregându-mi glasul. Da.

Ei, așa da, parcă sună mai încrezător.

— Domnul Grey vă va primi dintr-o clipă în alta. Îmi dați jacheta?

— Oh, vă rog.

Mă cam chinui să dau jos de pe mine jacheta.

— Vi s-a oferit o băutură răcoritoare?

— Ãă... nu.

O, Doamne, cumva Blonda numărul unu a dat de bucluc? Blonda numărul doi se uită încruntată la tânăra de la birou.

— Ce ați dori, un ceai, o cafea, apă? întreabă ea, îndreptându-și din nou atenția spre mine.

— Un pahar cu apă, mulțumesc, murmur eu.

— Olivia, te rog să-i aduci domnișoarei Steele un pahar cu apă.

Are un ton sever. Olivia se ridică iute și se grăbește spre o ușă aflată în cealaltă parte a foaierului.

— Scuzele mele, domnișoară Steele, Olivia este noua noastră stagiară. Vă rog să luați loc. Domnul Grey va mai fi ocupat încă cinci minute.

Olivia se întoarce cu un pahar cu apă și gheață.

— Poftim, domnișoară Steele.

— Mulțumesc.

Pag. 7 – 11