Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz

Astfel, toți cei interesați de studiul istoriei ți al misterelor acestei societăți secrete trebuie să urmeze unul dintre cele mai importante îndemnuri valabile în mediul protestant în care a apărut Frăția: acela al întoarcerii la izvoare, al studierii directe a surselor scrise pe care le avem la dispoziție.

Fama fraternitatis a apărut în 1614, în orașul german Kassel. Documentul vorbește despre o „reformă generală și universală a lumii întregi″ și despre „ilustrul ordin al Rozacrucii″. Această societate „a imaginat un limbaj cifrat și magic, precum și un dicționar, pentru a clasifica înțelepciunea lumii.″

În 1615, acelasi editor din Kassel publica Confessio fraternitatis. Documentul are puternice accente milenariste și antipapale, specifice mediului protestant. Scopul publicării acestui nou document este lămurirea unor pasaje mai obscure din Fama fraternitatis, astfel încât oamenii de știință să poată înțelege deplina semnificație a textului.

Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz a fost tiparită în 1616, la Strasbourg. Este un text alegoric, o povestire la persoana întâi a experienței inițiatice a lui Christian Rosencreutz (nume simbolic, ce poate fi tradus drept „creștinul trandafirului și al crucii″). Acțiunea se petrece în 1459 când, pe parcursul a șapte zile, Christian participa la nunta alchimică a regelui și a reginei, care se încheie cu moartea și învierea cuplului regal. Și în acest document, ca și în Confessio fraternitatis, alchimia este considerată un proces de regenerare spirituală și un izvor de renaștere interioară, și nu o modalitate de a transforma diferite metale în aur.

Apelul făcut de autorii documentelor rozacruciene către savanții Europei timpului și-a găsit ecoul imediat, nu numai în cercurile intelectuale, dar și în cele religioase și politice din Europa vremii, aflată în preajma izbucnirii Războiului de 30 de ani. Într-adevar, într-o perioadă de numai 6 ani, între 1614 și 1620, aveau să fie publicate nu mai puțin de 400 de cărți în care erau discutate cele trei documente.

Frăția Rozacrucii: patru secole de mister
Bibliografie

   Fama Fraternitatis

Ecoul Frăției sau al Confreriei prealăudabilului Ordin al Rozacrucii. Anul 1614. Șefilor de stat, guvernelor și savanților din Europa

   Confessio Fraternitatis

Confesiunea remarcabilei frății a prea onorabilei Rozacruci. Anul 1615. Adresată oamenilor de știință din Europa

Nunta Chimică a lui Christian Rosencreutz

Anul 1459

FRÃȚIA ROZACRUCII

Patru secole de mister

Cele trei texte fundamentale reproduse în cartea de față (Fama Fratemitatis, Confessio Fraternitatis și Nunta chimică a lui Cbristian Rasencreutz reprezintă singurele mărturii directe despre Frăția Rozacrucii. În afară de aceste trei documente – care au stârnit polemici ce datează de patru. secole – nu există nici o altă mărturie directă, după cum nu există nici un personaj istoric din perioada apariției textelor care să fi afirmat despre sine, în mod deschis, public și lipsit de orice îndoială, că ar fi membru al Frăției Rozacrucii.

Astfel, toți cei interesați de studiul istoriei și al misterelor acestei societăți secrete trebuie să urmeze unul dintre cele mai importante îndemnuri valabile în mediul protestant în care a apărut Frăția: acela al întoarcerii la izvoare, al studierii directe a surselor scrise pe care le avem la dispoziție.

Iată așadar, pe scurt, istoria apariției celor trei texte rozacruciene publicate în cartea de față:

1. Fama Fraternitatis. Legenda întemeietorului

În 1614 apărea, în orașul german Kassel, Fama fraternitasis Roseae Crucis oder Die Bruderschaft des Ordens der Rosenkreuzer, cunoscută de obicei sub numele de Fama Fraternitatis Rosae Crucis sau, și mai simplu, drept Fama Fraternitatis. Titlul complet al documentului vorbea despre o „reformă generală și universală a lumii întregi” și despre „ilustrul ordin al Rozacrucii”. Reforma generală amintită în titlul documentului putea fi interpretată și ca o povestire satirică, cu numeroase referiri la proiectele de reformă, abundente în acea vreme.

Numele membrilor acestei misterioase societăți nu erau desemnate decât prin inițiale, cele ale întemeietorului fiind C. R. C., amintit pentru prima dată în text drept „prea iluminatul Frate C. R, german, conducător și întemeietor al frăției noastre”.

În text, este povestită in amănunt istoria lui C. R și evenimentele în urma cărora acesta a ajuns să întemeieze ordinul. Astfel, născut într-o familie nobilă germană, el ar fi rămas orfan de la o vârstă fragedă, după care a fost crescut într-o mănăstire, unde a învățat greaca și latina. La vârsta de șaisprezece ani a plecat într-o călătorie în Orient, alături de „un frate eclesiastic”. A vizitat, succesiv, orașele Damasc, Ierusalim, Damcar din Arabia – unde a petrecut trei ani – apoi Egiptul, Libia și orașul Fez din Maroc, în acest ultim loc petrecând doi ani.

Punctul de cotitură al aventurii sale îl constituie cei trei ani petrecuți în orașul arăbesc Damcar, unde aflase de existența unui „grup de mistici și de înțelepți”. Poveștile despre cunoașterea deținută de acești mistici îl impresionează în asemenea măsură, încât renunță la ideea de a mai vizita Ierusalimul și merge direct la Damcar, unde – surpriză! – „a fost primit cu brațele deschise, așa cum s-ar fi cuvenit pentru unul care fusese așteptat vreme îndelungată”.

La Damcar, C. R învață limba arabă și traduce în latină o misterioasă „carte M”, pe care avea să o aducă în Europa. A studiat, de asemenea, fizica și matematica, după care a mers în Egipt, unde a studiat biologia, botanica și, foarte probabil, medicina. Știința lui este desăvârșită la Fez, unde învață inclusiv arta comunicării cu ființele elementale – o artă care ține mai mult de magie, decât de o cunoaștere care ar putea fi predată în universitățile timpului. De altfel, autorii documentului sunt conștienți de rezervele pe care cititorul epocii le-ar fi putut avea față de un maestru inițiat în lumea arabă, astfel că textul adaugă, referitor la înțelepții din Fez: „În legătură cu acești locuitori ai orașului Fez, el a recunoscut adesea că magia acestora nu era pe de-a-ntregul pură și că știința lor secretă era influențată de religia lor. A știut totuși să se folosească în mod admirabil de ea și a găsit astfel o bază încă și mai bună pentru credința sa, pentru că aceasta era acum în concordanță cu armonia întregii lumi, manifestată în chip minunat în toate epocile.”

După ce și-a desăvârșit astfel cunoașterea în lumea arabă, C. R. a plecat, plin de speranțe, în Europa, unde spera să fie bine primit de savanții epocii. Nu a avut parte de primirea triumfală așteptată, ci numai de decepții, deoarece savanții nu doreau să își recunoască propria ignoranță. Există o singură excepție, printre personalitățile epocii –Paracelsus, despre care se afirmă: „Mai târziu, prin vocația sa, Teophrastus (Paracelsus) a citit cartea M. și a căpătat de acolo cunoștințele care l-au făcut celebru în Europa, pentru vindecările sale.”

Fără să fie descurajat de lipsa de interes aproape generală a savanților din Europa, C. R. C. a revenit în Germania, unde și-a continuat cercetările, a construit diferite instrumente științifice, Iară să caute însă să obțină stima oamenilor. Și-a dat totuși seama că, pentru a încerca din nou o reformă generală, are nevoie și de sprijinul unor prieteni.

Apariția Frăției Raza-Cruce

După cinci de izolare în casa pe care și-o construise singur în țara natală, C. R. C. și-a găsit colaboratori printre foștii prieteni din mănăstirea în care își petrecuse copilăria și adolescența. Trei astfel de prieteni i-au jurat că nu vor dezvălui secretele transmise de el și au început să scrie, pentru posteritate, învățăturile sale. Acesta este momentul în care a apărut Frăția Rozacrucii – documentul o afirmă în mod deschis:

,,Astfel a fost întemeiată, de către patru persoane, Frăția Rozacrucii; aceasta a imaginat un limbaj cifrat și magic, precum și un dicționar, pentru a clasifica această înțelepciune spre slava lui Dumnezeu.”

Cei patru membri fondatori ai Frăției – Rosencreutz și ceilalți trei frați – au tradus începutul cărții M. și au început să aplice cunoștințele de medicină deținute, vindecând numeroși oameni. Au construit apoi o nouă locuință, un sediu al societății, numit Casa Sfântului Duh, și au primit alți patru membri în asociație, numărul rozacrucienilor ajungând astfel la opt.

După ce au așternut în scris cunoașterea deținută, în cadrul unei lucrări „în care se afla reunit tot ceea ce un om ar putea să cunoască sau să dorească, precum și instrucțiunile și secretele Ordinului” (lucrare care, de altfel, nu a ajuns niciodată la îndemâna publicului larg), s-au decis să plece în diferite țări, pentru a dezvălui această înțelepciune celor merituoși și pentru a corecta posibilele greșeli. Înainte de plecare, au jurat să respecte 6 reguli, precum cea de a se dedica doar profesiei de vindecare a bolnavilor, de a-și însuși portul și obiceiurile țării în care aveau să locuiască și de a se întâlni anual, de Ziua Crucii, la Templul Sfântului Duh. Două reguli priveau în mod direct ordinul. Astfel, fiecare frate trebuia să își aleagă, din timp, un succesor capabil să îl înlocuiască după ce va muri. De asemenea, au căzut de acord ca Frăția lor să rămână secretă timp de o sută de ani.

Aceste reguli au fost respectate cu sfințenie, inclusiv după moartea primilor frați și înlocuirea lor cu succesorii desemnați din timp. Autorii Fama Fraternitatis mărturisesc că ei fac parte din a treia generație, deci sunt succesorii succesorilor celor opt membri fondatori:

„Chiar dacă noi, cei mai tineri, nu am știut nimic până atunci despre data morții preaiubitului nostru părinte R. C. și nu am cunoscut decât numele fondatorilor și ale tuturor celor tare le-au urmat, până la noi, am știut totuși cum să păstrăm în amintire o taină pe care A., succesorul lui D., ultimul reprezentant al celei de-a doua generații, care a trăit alături de mulți dintre noi, ne-a încredințat-o nouă, reprezentanții celei de-a treia generații, în discuții tainice purtate despre acești o sută de ani”.

Acești reprezentanți ai celei de-a patra generații au descoperit mormântul întemeietorului Frăției, așa cum anunțase acesta că se va întâmpla, încă dinainte de a părăsi această lume.

Spre finalul documentului, frații rozacrucieni își afirmă apartenența la confesiunea protestantă: „profesăm în mod public cunoașterea lui Iisus Hristos în termenii clari și categoriei în care a fost proclamată în ultima vreme în Germania și este menținută și proclamată și astăzi, în mai multe regiuni bine-cunoscute, împotriva tuturor entuziaștilor, a ereticilor și a falșilor profeți”.

De asemenea, ei reamintesc că propria filozofie este în acord cu cea primită de Adam direct de la divinitate, după izgonirea din paradis, precum și cu cea cunoscută de Platon, Aristotel și Pitagora și confirmată de Enoh, de Avraam, Moise și Solomon.

Ultima frază a documentului este o reafirmare clară a intenției Frăției Rozacrucii de a-și păstra caracterul secret: „Se cuvine ca locuința noastră, chiar dacă ar putea fi contem plată de aproape de o sută de mii de oameni, să rămână neatinsă, necunoscută, ascunsă cu grijă, pentru veșnicie, de ochii lumii nelegiuite”.

2. Confessio Fraternitatis. Apelul către savanții Europei

În 1615, același editor din Kassel publica a doua ediție a Fama Fraternitatis, însoțită de această dată și de un al doilea text, în limbile latină și germană, text cunoscut sub numele de Conftssio Fraternitatis, prescurtarea titlului său; Conftssio Fraternitatis Rosae Crucis. Ad eruditos Europae (Conftsiunea Fraternității Rozacrucii. Savanților Europei).

Inspirată, din punct de vedere formal, din Confesiunea de la Augsburg, prima confesiune de credință și unul dintre principalele documente ale confesiunii luterane, ea are puternice accente milenariste și antipapale, specifice mediului protestant.

Scopul publicării acestui nou document este limpede afirmat: lămurirea unor pasaje mai obscure din primul document, astfel încât oamenii de știință să poată înțelege deplina semnificație a acestuia:

,,Am socotit că este bine și potrivit ca, din respect față de oamenii de știință, să ne completăm expunerea, formulând în termeni mai preciși acele pasaje mai obscure și mai greu de înțeles din Fama noastră și acoperind lacunele care au avut anumite justificări. Astfel, sperăm să câștigăm respectul oamenilor de știință și să avem cât mai mulți aderenți printre ei, care să fie de acord cu proiectele noastre”.

În cuprinsul documentului, este făcut elogiul Bibliei și al vieții evanghelice, iar membrii societății se apără de acuzațiile de erezie. La fel ca în Fama Fratemitatis, apar și amănunte despre fondator, Christian, care s-ar fi născut în 1378 și ar fi trăit 106 ani. Sunt anunțate, de asemenea, sfârșitul islamismului și al catolicismului, dar și instaurarea unei a patra monarhii.

Ca și Fama Fraternitatis, și Confessio se încheie cu reafirmarea caracterului secret al Rozacrucii, care va fi păstrat până la eventuala apariție a unei porunci divine precise, care să recomande o schimbare de atitudine. Altfel însă, singura cale de acces la cunoașterea deținută de Frăție o reprezintă aderarea la ea: „Să se întrebe dacă nu este posibil ca panaceul să existe deja și să cugete dacă nu cumva el va rămâne pentru totdeauna inaccesibil și inabordabil pentru cei pe care pedeapsa divină i-a reținut aici, aducându-le nenumărate suferințe. Și în același fel vom proceda și de acum înainte, căci, chiar dacă suntem în măsură să îi oferim întregii lumii bogăție și cunoaștere și să o ferim de nenumărate nenorociri, niciodată nu vom face nimic pentru a ne arăta și pentru a deveni cunoscuți de cineva fără o poruncă divină precisă. Această idee este atât de departe de noi încât putem spune că nimeni nu va putea să fie părtaș și să se bucure de binefacerile noastre rară voia sau împotriva voinței lui Dumnezeu, chiar dacă și-ar dedica întreaga viață cercetării și investigației, în loc să vină și să obțină fericirea mult dorită de la Frăția Roza-Crucii”.

În ceea ce privește alchimia, ea este indicată, în ConJessio Fraternitatis,drept o știință care poate să transmute metalele dar, mai ales, să ajute la eliberarea omenirii – această concepție despre alchimie va fi reluată pe larg în Nunta chimică.

3. Nunta chimică a lui Cbristian Rosencreutz

Al treilea text fundamental al mișcării rozacruciene a apărut în 1616, la Strasbourg, în limba germană și rară să poarte numele autorului. Spre deosebire de primele două lucrări apărute sub egida Frăției, acest text nu a fost tradus în latină, iar traducerea engleză a văzut lumina tiparului abia spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în timp ce o traducere franceză avea să fie realizată mult mai târziu, la începutul secolul al XX-lea.

Nunta chimică este un text alegoric, o povestire la persoana întâi a experienței inițiatice a unui anumit Christian Rosencreutz, nume simbolic, ce poate fi tradus drept „creștinul trandafirului și al crucii”. Acțiunea se pe-trece în 1459 când, pe parcursul a șapte zile, Christian participă la nunta alchimică a regelui și a reginei, care se încheie cu moartea și învierea cuplului regal. Și în acest document, ca și în Confessio Fraternitatis, alchimia este considerată un proces de regenerare spirituală și un izvor de renaștere interioară, și nu o modalitate de a transforma diferite metale în aur.

Ilustrativ în acest sens este un fragment din ziua a șasea a aventurii alegorice a lui Christian Rosencreutz, în care adevărații alchimiști, care participaseră la săvârșirea unor aspecte importante din Marea Operă, îi privesc cu amuzament, de la un nivel superior, pe așa-numiții „suflători”, cei care suflau în cuptoare, încercând să realizeze o transmutare în acord cu înțelegerea grosolană pe care o aveau, referitor la Artă: ,,Atunci am avut răgazul să îi privim pe însoțitorii noștri prin câteva crăpături făcute în acest scop; păreau foarte preocupați în jurul unui cuptor și fiecare sufla în foc printr-un tub. Stăteau strânși în jurul flăcării, suflând de-și dădeau duhul, foarte convinși că erau într-o situație mai bună decât a noastră; și continuau să sufle atunci când bătrânul nostru ne-a chemat din nou la muncă, astfel încât nu pot să spun ce au făcut mai departe”.

Prefațatorul primei ediții franceze a Nunții chimice, apărute în 1928, recunoaște faptul că, la o primă lectură, superficială, Nunta chimică oferă o impresie ludică, părând a fi o simplă bătaie de joc la adresa numeroșilor alchimiști care existau în epoca respectivă. Totuși, el avertizează că un cititor
mai atent poate merge dincolo de această primă impresie, ajungând să descopere sensuri mai profunde.

Autorul apelează la o analogie, pentru a ilustra modul în care trebuie citită Nunta. El vorbește despre imaginile suprapuse, imprimate în verde și roșu, existente odinioară în cutiile de jucării. Privită normal, imaginea părea total incoerentă, dar dădea naștere la două scene total diferite atunci când i se suprapunea o foaie transparentă colorată în roșu, respectiv în verde. Acest sistem, al ecranelor colorate ar permite distingerea, în cadrul Nunții, nu numai a două, ci chiar a trei opere diferite:

Pag. 5 – 11