Teoria existenței lui Dumnezeu

După trei decenii de carieră în domeniul cercetării științifice și după o viață întreagă de căutare a adevărului, am ajuns la o perspectivă personală care oferă o explicație satisfăcătoare și plină de speranțe asupra realității - o perspectivă care nu este doar posibilă, rațională și compatibilă cu știința modernă, ci totodată demnă de luat în considerare și capabilă de a rezolva unele din cele mai intransigente probleme morale cu care ne confruntăm. Reprezintă o cale de ieșire din dilemele globale ale umanității și v-o ofer spre apreciere.

Propun în această carte o teorie care nu doar că dă sens vieților noastre, ci este în același timp perfect consistentă cu tot ceea ce am descoperit despre Univers și despre viața pe Pământ, în special cu Big Bang-ul, existența de 4.6 miliarde de ani a Pământului și desigur, cu evoluția.

Singura diferență între teoria pe care o propun și principiile curente din astrofizica modernă este aceea că presupun preexistenta unei conștiințe inteligente și infinite.

Nu poți scăpa de preexistenta a ceva - fie că este un ansamblu de legi fizice generând infinite universuri, fie că este o conștiință inteligentă infinită - este ceva ce știința zilelor noastre nu poate rezolva și - într-adevăr, niciuna din cele două enumerate nu este cu nimic mai rațională decât cealaltă.

Dacă există o explicație pentru originea universului, insistă oamenii de știință, cu siguranță trebuie să rezide în domeniul fizicii. în cartea sa ”O scurtă istorie a timpului”, Stephen Hawking reflectă asupra posibilității de a descoperi o teorie completă în fizică care ar putea, într-un sfârșit, să explice totul. Un aspect al acestei abordări îl găsesc cumva descurajator.

Teoria existenței lui Dumnezeu pe care o prezint în această carte, îmbinată cu ipoteza inerției focarului zero, sugerează o perspectivă destul de diferită. Nu se aseamănă cu cea a lui Hawking, o teorie limitatoare despre Dumnezeu în legătură cu existența universului. Este mai degrabă o înțelegere asupra procesului creației însuși.

Teoria mea, mai pe scurt, propune să privim legile fizicii ca pe o manifestare a ideilor lui Dumnezeu, nu ca pe limitele potențialului creator divin.

Prefață

Introducere

Capitolul 1

Începutul călătoriei

De la arhiepiscopie la astrofizică

Lansarea unei cariere

Secolul descoperirilor

Întoarcerea preotului astronom

Capitolul 2

Rolul întrebărilor fundamentale

Teoria existenței lui Dumnezeu și creația

Teoria existentei lui Dumnezeu

Karma și Regula de Aur

Teoria existentei lui Dumnezeu si reducționismul

Capitolul 3

O explicație asupra creației

Creație prin scădere

Polaritatea

Teoria existenței lui Dumnezeu și conștiința

Capitolul 4

Reducționismul și spiritualitatea în lume

Superstring-urile și supranaturalul

O perspectivă spirituală asupra lumii

Design-ul inteligent nu este necesar

Capitolul 5

o explicație asupra conștiinței

Trei viziuni asupra conștiinței

Conștiința și fiziologia

Creierul ca filtru

Supremația conștiinței

Perspective în opoziție

„Nu poate exista nicio dovadă pentru ceva ce este fals”

Universul întâmplător, inconștient și „exact așa cum trebuie”

Teoria inflației

Capitolul 6

Focarul zero

Forța Casimir

Apropierea de focarul zero

Capitolul 7

Scufundați în vid

Derivând postulatul lui Newton

Inerția

Reacția inerțială

În apărarea teoriei

Un sprijin de la NASA

Capitolul 8

Pe urmele luminii

Lumina creației

Cabbala

Big Bang-ul

Capitolul 9

Dumnezeu și teoria totului

Dumnezeul de dincolo de materie

Dumnezeul manifestar

De vorbă cu Dumnezeu

Ayin

Creația – un proces în afara timpului

Stabilitatea atomică și metronomul universal

Capitolul 10

Un număr infinit de universuri

Un Univers al Conștiinței

Multe lumi și mecanica cuantică

Capitolul 11

Scopul dezvăluit al Universului

Cunoașterea exoterică și ezoterică

Teoria existentei lui Dumnezeu, lumea creștină și umanismul

Ultimele gânduri

Capitolul 1. Începutul călătoriei

Semințele care au dat un sens vieții mele au fost sădite la o vârstă fragedă. M-am născut în Stuttgart, Germania, iar părinții mei, de origine germană, s-au mutat în Statele Unite când aveam trei ani. Au plecat în Indiana pentru că sora mamei și soțul ei se mutaseră acolo după război. Germania de după război, chiar și în anii 50, era un loc destul de întunecat, iar America părea să fie pământul făgăduinței. Mătușa îi trimitea mamei scrisori pline de entuziasm dar cumva exagerate, despre o brutărie care era de vânzare în partea de sud a zonei Indianapolis; era ieftină și s-ar fi putut apuca împreună de afaceri.

Când au ajuns, cu câteva bagaje după ei, câțiva dolari și cu un copil (eu, adică), părinții mei au descoperit că oportunitatea de care le tot vorbea mătușa era doar pe jumătate coaptă. Mă bucur acum. Pentru că altfel era posibil ca eu să fi fost un brutar și aceasta să fi fost o carte de bucate.

Copilăria mea s-a derulat pe fondul educației primite de la o mamă catolică, scrupulos religioasă și de la Surorile Providenței de la școala parohială din Indianapolis, St. Catherine of Sienna, care începeau fiecare zi de școală prin a ne mâna în turmă la slujbă, pretinzând că acesta era cel mai bun lucru ce ni se putea oferi înainte de citire, scriere, aritmetică, și, bineînțeles, înainte de catehism. De fapt, mama și-ar fi dorit ca eu să devin preot, și sunt sigur că a înălțat multe rugăciuni spre împlinirea acestui vis.

Oricum, ar fi fost mult mai interesant să fiu preot decât brutar, dar de mic copil atenția mea s-a îndreptat către știință. Nu-mi amintesc vreun moment când să nu-mi fi dorit să devin un om de știință, în special astronom.

Sunt anumite lucruri pe care le știi pur și simplu, mai ales când ești copil, când lumea ta nu este încă plină de tot felul de ambiguități și îndoieli care cresc apoi neîncetat și te urmăresc toată viața.

P { margin-bottom: 2.12mm; }

Ca un copil al generației Sputnik, îmi plăcea să urmăresc la televizor primele emisiuni despre cosmos. Ani mai târziu, la Museum of Television and Radio, în New York, am dat de un episod din Buzz Corbin și Cadet Happy, care cred că m-a ajutat să-mi lansez cariera spațială. Era incredibil de simplu: un joystick pe care îl mișcai și un buton înainte și înapoi era singurul lucru de care avea nevoie Buzz pentru a zbura prin galaxie în rachetă lui interplanetară. Viața era mult mai ușoară pentru ei decât pentru căpitanul Kirk, comandantul Scotty și motoarele lor cu viteze mai mari decât viteza luminii, o decadă mai târziu.

Când am început școala primară aveam deja o certitudine, urma să devin astronom. În mintea mea prindeau viață imagini cu mine explorând suprafețele altor lumi printr-un telescop uriaș, ca și telescopul de 508 cm de pe muntele Palomar. Chiar dacă ceea ce îmi imaginam depășea cu mult capacitatea unui asemenea telescop, visul meu era real. Trăiam liniștit cu credința că mă aștepta un viitor măreț în astronomie – că erau descoperiri care mă așteptau pe mine să le dezvălui lumii întregi.

Combinând religiozitatea mamei cu fascinația mea pentru spațiu, am dezvoltat credința de nestrămutat că la o vârstă nu prea înaintată voi deveni un preot astronom, ca părintele Giuseppe Piazzi care a descoperit primul asteroid, sau ca părintele Angelo Secchi, care, în anii 1800,
a fost primul om ce a clasificat stelele după spectrul lor.

Am învățat, odată cu trecerea timpului, că aceste două vocații nu sunt deloc incompatibile. Sunt iezuiți care au dezvoltat cariere strălucite în astronomie. În secolele XVIII si XIX, Biserica Catolică a înființat câteva observatoare în Roma, plus Observatorul oficial din Vatican, fondat în 1891 ce se află situat într-o locație modernă pe vârful muntelui Graham din Arizona – adiacent binecunoscutului Observator National Kitt Peak, în parteneriat cu Universitatea din Arizona.

Îmi plăcea ideea de a fi implicat în ceva grandios, ceva ce avea legătură cu Dumnezeu și spațiul. Cât de mare poate fi un vis până la urmă? Visul meu nu avea nicio limită.

P { margin-bottom: 2.12mm; }

Am dezvoltat visul preotului astronom până în liceu, apoi am urmat Școala Latină din Indianapolis ce pregătea băieții pentru seminar. Am primit o educație clasică de invidiat prin bunăvoința Arhiepiscopiei, educație care ar fi costat o avere la o școală pregătitoare de pe Coasta de Est. Alături de engleză, istorie, algebră, biologie și fizică, am primit o porție zdravănă de latină, retorică și muzică gregoriană.

După liceu, am urmat un seminar condus de călugării benedictini de la St. Meinrad Archabbey, printre dealurile din Indiana de sud. Acolo, călugării îmbrăcați în robe negre au imprimat o atmosferă aproape medievală lumii mele, mai ales în zilele întunecate de iarnă, când ne adunăm toți la slujbă în sutane cu gulere romane, cântând imnurile antice din Kyriale, Requiem aeternam, dona eis, Domine. Parcă eram în Evul Mediu.

Am urmat seminarul doar un an. Din momentul în care am ajuns acolo, posibilitățile unui viitor diferit (mai ales unul care nu avea de-a face cu fetele) m-au îndepărtat de viziunea mult prea închistată pe care mănăstirea o avea asupra lumii. Gândeam atunci că orice formă de calcul avea
un avantaj asupra rugăciunii fascinat fiind de tehnologia sfârșitului secolului XX. Am abandonat la optsprezece ani jumătatea visului meu ce prevedea o carieră religioasă.

Dar cealaltă jumătate a visului meu am urmat-o până la capăt, devenind un astronom profesionist. Am avut o carieră plină de succes în Statele Unite și în Europa, unde am făcut muncă de cercetare, am participat la diverse concursuri și am câștigat premii ce îmi permiteau să folosesc telescoapele spațiale NASA, am scris lucrări științifice, am prezidat conferințe internaționale, am lucrat ca editor științific la o revistă celebră de astrofizică, am arbitrat propuneri pentru Național Science Foundation și am fost chiar și profesor pentru o vreme.

P { margin-bottom: 2.12mm; }

DE LA ARHIEPISCOPIE LA ASTROFIZICÃ

Trecerea mea de la arhiepiscopie la astrofizică a avut loc în vara următoare plecării mele de la seminar. Trăiam atunci, din multe puncte de vedere, un timp ce avea să devină memorabil. Robert Kennedy și Martin Luther King Jr. fuseseră asasinați. Situația din Vietnam, tragedia se petrecuse și tensiune a creată în jurul viitoarelor alegeri polarizau națiunea.

Pe lângă toate acestea, mai zburam și pe Lună.

Programul Apollo se afla pe orbită lunară și pe 20 iulie 1969, aselenizarea devenise realitate. Oamenii ajunseseră într-o altă lume. Fusese atins un punct de cotitură în civilizația noastră, ori așa părea să fie.

Presupunând că ai fi putut să îți iei ochii de la haosul de nestăpânit ce cuprindea suprafața planetei noastre, orientarea privirii în direcția spațiului și a altor lumi părea plină de promisiuni. În doisprezece ani trecuserăm de la joystick-ul atotputernic al lui Buzz Corbin la aselenizare. Cu siguranță alți doisprezece ani ar fi fost mai mult decât suficient pentru ca astronauții să ajungă pe Marte. Așa păreau lucrurile pentru mine în momentul plecării din lumea spirituală a seminarului St. Meinrad spre lumea științifică a unui viitor licențiat în astrofizică la Universitatea din Indiana. Pe harta rutieră, St. Meinrad se află la aproape o sută șaizeci de km de Universitatea din Indiana, dar pentru mine însă părea mai degrabă să fie vorba de o sută șaizeci de ani lumină.

În primul meu an la Indiana am învățat cum să folosesc un telescop și am făcut primele mele înregistrări fotografice în campusul Observatorului din Kirkwood. M-am implicat foarte mult în studiul fizicii și a aplicațiilor fizicii în astronomie. Am început să studiez în profunzime natura stelelor, a galaxiilor, a nebuloaselor planetare și a spațiului interstelar. Nu după mult timp, mănăstirile și chemarea preoției deveniseră niște amintiri îndepărtate și irelevante.

Când am absolvit Universitatea din Indiana am început un program în astronomie și astrofizică la Universitatea din Wisconsin, în Madison. Wisconsin era una din cele zece scoli specializate în astronomie, și astrofizică din tară, si tocmai lansase o misiune NASA importantă, Orbiting Astronomical Observatory; Tot acolo am băut și cea mai bună bere.

P { margin-bottom: 2.12mm; }

Wisconsin avea un program intensiv de astronomie care a făcut posibilă obținerea doctoratului meu la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Teza mea de doctorat trata transferul prin radiații, o descriere matematică a felului în care lumina și alte radiații electromagnetice treceau din interiorul unei stele în spațiu. Un astfel de studiu necesita ajutorul unor super computere ca cele de la Los Alamos sau Livermore, unde mult din munca depusă este strâns legată de armele nucleare. Cum aceasta nu mă interesa, m-am îndepărtat de subiect, pe care am început să-l văd mult prea tehnic și complex, implicând prea mult din ceea ce oamenii de știință numesc „number crunching”.

P { margin-bottom: 2.12mm; }

LANSAREA UNEI CARIERE

Atunci când am absolvit, piața de joburi era aproape saturată și șomajul era o amenințare reală. Am fost suficient de norocos să mi se ofere un soi de parteneriat post doctoral în cercetare pentru Jeff Linsky, la binecunoscutul Institute for Laboratory Astrophysics din cadrul Universității din
Colorado, în Boulder, unul din centrele lumii pentru cercetare în astrofizică.

Încă o dată m-am regăsit scufundat într-un altfel de sistem de credințe, dar de data aceasta era sistemul secular al unei academii. Aici, la picioarele Munților Stâncoși, se găsea unul din cele mai faimoase institute de cercetare. Oameni de știință din toată lumea veneau aici să petreacă o vară, un an, iar eu tocmai fusesem primit în acest secular sanctum sanctorum și primisem o șansă să-mi demonstrez valoarea ca și cercetător modern. Nu era acesta oare raiul pe pământ?

Munca lui Linsky presupunea obținerea unor informații de la sateliții NASA, mai ales cele legate de razele X și ultraviolete ale spectrului. Eu, împreună cu alți colegi, analizam și încercam să interpretăm aceste informații. Sarcina noastră era să generăm un șir continuu de lucrări care să cuprindă până și cea mai mică reflecție astrofizică asupra datelor prețioase furnizate de sateliți. Aceasta stabilea reputații, dezvolta cariere și făcea banii să curgă. Linsky mi-a trezit pasiunea pentru un tip de stele cunoscute ca stele reci (după standarde stelare, soarele nostru este o stea rece).

P { margin-bottom: 2.12mm; }

În această perioadă am început să citesc despre budism. Îmi aduc aminte că mă gândeam, probabil pentru că eram un astrofizician cu reminiscențe de seminarist, că era o legătură de făcut, o anumită viziune asupra naturii profunde a universului care trebuia descoperită, și numai cineva ca mine, cu anumite cunoștințe religioase, putea să o facă cunoscută lumii. Dar acest interes al meu avea să rămână pentru o bună bucată de timp uitat într-un sertar, pe măsură ce viața mea personală, cât și cea profesională, deveneau tot mai complexe.

Mi s-a oferit un post la Universitatea din Utrecht, în Olanda, pe care l-am acceptat. Olandezii erau foarte activi în astronomie, ei realizau spectroscopie cu ultraviolete printr-un spectrograf suspendat, purtat de un balon, lansat, oricât de ciudat ar părea, chiar din Palestina, Texas. Oricine cunoaște climatul lor, va înțelege de ce astronomii olandezi preferau să-și petreacă timpul sub cerul texan. Olandezii sunt descurcăreți. După un an petrecut acolo, m-am întors în Statele Unite și m-am alăturat din nou lui

P { margin-bottom: 2.12mm; }

Pag. 9 – 15