Manual de astrologie vedică. Partea I
Întrebările despre cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm, sunt fundamentele pe care a fost construită întreaga gândire. Pentru a răspunde la aceste întrebări s-au construit sisteme filosofice și culturale, s-au scris biblioteci uriașe de cărți și au curs multe râuri de cerneală. Fără a exagera prea mult, se poate chiar susține că destinul întregii omeniri a fost construit de căutarea acestor răspunsuri. S-au născut culturi, au pierit civilizații, iar omul a rămas chinuit de aceleași căutări. |
39.00 37.05 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Astăzi, viața a devenit mult mai comodă decât acum câteva secole, tehnologia s-a dezvoltat foarte mult, putem ajunge oriunde pe pământ într-un timp foarte scurt, știința face noi și noi descoperiri, totuși parcă ceva lipsește, răspunsul care să lumineze toate întrebările la un loc nu e nicăieri, omul a rămas în continuare închis în labirintul său, speriat de frica întâlnirii cu Centaurul. Dar ce anume caută omul de fapt? Ce vrea să afle de nu a reușit să găsească până acum? Poate nu a căutat unde trebuie. Poate că răspunsul la întrebările sale nu se află în vorbele pline de tâlc ale înțelepților. Și atunci unde să mai caute? Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi stătea scris "Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și zeii". Una dintre poruncile creștine spune să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Ambele fac referire la sine, punctul de plecare, pentru înțelegerea și armonia cu exteriorul este propria persoană. Poate că răspunsurile la toate întrebările noastre sunt în noi și poate că zbucimul căutării lor în altă parte ne-a îndepărtat de noi înșine și de posibilitatea de a găsi pacea și fericirea. Astrologia oferă răspunsuri la multe întrebări despre noi înșine și relația noastră cu ceilalți. Lucrarea de față este astfel structurată încât această știință, astrologia, să poată fi studiată de oricine este interesat să cunoască mai mult. Nu este deloc un domeniu atât de neprietenos cum pare la prima vedere. E suficient să înțelegem câteva lucruri esențiale, pilonii care stau la baza astrologiei, și apoi totul devine foarte simplu. Acest tratat se studiază cu o astrogramă în mână, e de preferat sa fie astrogramă proprie sau a cuiva apropiat pentru a se face mai ușor legătura dintre lumea concretă și indicațiile astrologice, adică de cum deschizi manualul de astrologie devii deja un mic astrolog. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 7 |
Fragment:
Prefață
Copilul râde: Și cum basmele sunt cele care încă mai au o fărâmă de adevăr de care nimeni nu se îndoiește, permiteți-mi să încep prin a vă spune o poveste. A fost odată un împărat care era atât de ocupat cu treburile împărăției sale, încât nu avea timp să-și potolească setea de cunoaștere. Și atunci a hotărât să caute un înțelept care să-i scrie înțelepciunea întregii lumi într-o biblioteca uriașă ca atunci când va îmbătrâni și se va retrage să poată să învețe ceea ce a scris înțeleptul. Și astfel a găsit cel mai mare înțelept din împărăția sa și înțeleptul și-a început munca. A scris, a tot scris, iar împăratul, luându-se cu treburile împărăției sale, a uitat de el și de setea sa de cunoaștere. Au trecut mai bine de douăzeci de ani și o bibliotecă împărătească a fost umplută cu cărți pline de înțelepciune. După ce termină, înțeleptul veni la împărat să-l anunțe că și-a încheiat tocmeala. Împăratul însă tocmai era în plin război cu un dușman, iar când a văzut atâtea cărți s-a speriat și-a zis că niciodată nu va apuca să le citească. Așa că a rugat înțeleptul să-i rezume toată înțelepciunea în câteva volume. Înțeleptul și-a început din nou munca. Și iar a muncit și a tot muncit, și iar au trecut aproape zece ani. Într-un final înțeleptul s-a prezentat din nou în fața împăratului. Acesta însă și de data asta era foarte preocupat de treburile împărăției, căci era foamete. I-a spus înțeleptului așadar că nici acum nu are timp să citească cele zece volume scrise, dar ca să nu-i fie zadarnică munca de atâția ani, l-a rugat să-și mai prelungească șederea puțin și să rezume toată înțelepciunea într-o singură carte, pe care, spera împăratul, că va găsi răgazul s-o citească fiind chiar și pe câmpul de luptă. Înțeleptul a fost de acord și a început din nou să lucreze. Peste câțiva ani a venit iar la împărat, dar de ace stă dată împăratul era bătrân și bolnav, sfârșitul fiindu-i aproape. Își pierduse vederea și nu mai putea să citească. Înțeleptului i s-a făcut milă de împărat și atunci s-a apropiat de el i-a șoptit la ureche un singur cuvânt care conținea în el înțelepciunea întregului Univers. Fața împăratului s-a luminat și astfel și-a dat ultima suflare împăcat cu viața și cu moartea... Întrebările despre cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm, sunt fundamentele pe care a fost construită întreaga gândire. Pentru a răspunde la aceste întrebări s-au construit sisteme filosofice și culturale, s-au scris biblioteci uriașe de cărți și au curs multe râuri de cerneală. Fără a exagera prea mult, se poate chiar susține că destinul întregii omeniri a fost construit de căutarea acestor răspunsuri. S-au născut culturi, au pierit civilizații, iar omul a rămas chinuit de aceleași căutări. Astăzi, viața a devenit mult mai comodă decât acum câteva secole, tehnologia s-a dezvoltat foarte mult, putem ajunge oriunde pe pământ într-un timp foarte scurt, știința face noi și noi descoperiri, totuși parcă ceva lipsește, răspunsul care să lumineze toate întrebările la un loc nu e nicăieri, omul a rămas în continuare închis în labirintul său, speriat de frica întâlnirii cu Centaurul. Dar ce anume caută omul de fapt? Ce vrea să afle de nu a reușit să găsească până acum? Poate nu a căutat unde trebuie. Poate că răspunsul la întrebările sale nu se află în vorbele pline de tâlc ale înțelepților. Și atunci unde să mai caute? Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi stătea scris „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și zeii”. Una dintre poruncile creștine spune să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Ambele fac referire la sine, punctul de plecare, pentru înțelegerea și armonia cu exteriorul este propria persoană. Poate că răspunsurile la toate întrebările noastre sunt în noi și poate că zbuciumul căutării lor în altă parte ne-a îndepărtat de noi înșine și de posibilitatea de a găsi pacea și fericirea. Astrologia oferă răspunsuri la multe întrebări despre noi înșine și relația noastră cu ceilalți. Lucrarea de față este astfel structurată încât această știință, astrologia, să poată fi studiată de oricine este interesat să cunoască mai mult. Nu este deloc un domeniu atât de neprietenos cum pare la prima vedere. E suficient să înțelegem câteva lucruri esențiale, pilonii care stau la baza astrologiei, și apoi totul devine foarte simplu. Acest tratat se studiază cu o astrogramă în mână, e de preferat sa fie astrograma proprie sau a cuiva apropiat pentru a se face mai ușor legătura dintre lumea concretă și indicațiile astrologice, adică de cum deschizi manualul de astrologie devii deja un mic astrolog. Pentru întocmirea hărții astrologice, tehnologia a rezolvat problema și se poate obține prin câteva click-uri de mouse căci altfel implică foarte multe calcule matematice, atenție și multă, multă răbdare. Pentru a construi un horoscop e nevoie de ora, data, luna, anul și locul nașterii. Ora trebuie sa fie cât mai exactă. Majoritatea dintre noi nu prea știm când ne-am născut decât cu aproximație. Dacă nu e o vorba de un interval orar prea mare, care să depășească 2-3 ore, atunci lucrurile nu sunt prea complicate, căci astrologia vedică dispune de instrumentele necesare pentru a recalcula ora de naștere. De aceea atunci când mergeți la astrolog, dacă nu știți cu exactitate ora la care v-ați născut, e posibil sa vi se ceară și alte date ale evenimentelor importante din viață – nașterea fraților mai mici, căsătorie, nașterea copiilor, schimbări importante, călătorii în străinătate etc., pentru a verifica sau re calcula ora de naștere. Toate aceste date sunt necesare pentru a stabili poziția Ascendentului și a planetelor în anumite zodii, constelații și case. Când a fost stabilită exact care este ora nașterii putem sa purcedem la drum, un drum care poate să nu se termine niciodată căci un horoscop e ca o comoară infinită, ce oferă o grămadă de informații, fără însă să fie epuizată de sensuri. Un horoscop e aproape ceva viu, e amprentă energetică a unui om... și cât de complex este un om! Ascendentul este factorul principal care definește un horoscop. Este primul factor la care ne uităm când analizăm o astrogramă, în funcție de Ascendent capătă sens întregul horoscop, el este reperul, e un mic axis mundi în jurul căruia gravitează întregul Univers. Ascendentul reprezintă persoana noastră, filtrul prin care vedem noi lumea. El poate să ocupe una dintre cele douăsprezece zodii, începând cu Berbecul și terminând cu Peștii. Ocupând o zodie, el va prelua caracteristicile acelei zodii. Cum studiem Ascendentul? În primul rând analizăm zodia în care se află, deci vom fi definiți într-o foarte mare măsură de caracteristicile acelei zodii devenite Ascendent. Vom observa însă că multe informații care descriu acea zodie nu ne caracterizează prea mult. Nu-i nimic, trecem la următorul pas care constă în a studia natura planetelor care au legătură cu Ascendentul. Pe scurt, analizăm poziția stăpânului Ascendentului, adică planeta care guvernează zodia unde se află Ascendentul, relația acesteia cu alte planete, aspectele pe care le primește, conjuncțiile, poziția ei în constelații, divizionale etc. Mai înseamnă să analizăm și natura planetelor care se află în Ascendent sau îl aspectează. De asemnenea trebuie să analizăm și planeta Karaka, semnificatoare, care pentru Ascendent este Soarele. Dar despre Soare un pic mai jos căci are un caracter mai special. Deci din Ascendent ne vom face o idee generală despre viața nativului, modul în care vede lumea, starea sănătății lui, longevitate etc. Ar fi de dorit să aruncăm o privire și peste casa a 8-a căci ea semnifică longevitatea. Dacă suntem însă cu astrograma noastră în mână și avem o relație mai dificilă cu moartea, putem sări peste acest pas. Însă dacă suntem pe cale de a deveni un astrolog adevărat, trebuie să ținem cont de acest sfat ca să ne protejăm reputația de profesioniști ai astrologiei. Odată încheiată analiza Ascendentului, etapa imediat următoare este să analizăm poziția Lunii în horoscop. În astrologia vedică Luna este extrem de importantă și uneori poate chiar să depășească importanța Ascendentului. Luna reprezintă mintea, conștientul și subconștientul, psihicul, bagajul mental, emoțiile noastre, e acel spațiu pe care se înregistrează toate evenimentele din viață. Cu timpul aceste Pag. 9 – 13 |