Cale spre bucurie

Calea către fericire ar fi: aceasta: credincios lui Dumnezeu, slujitor lui Dumnezeu, cunoscător de Dumnezeu, iubitor de Dumnezeu și fericit. Sunt cinci trepte. Patru duc la a cincea: credința în Dumnezeu, slujirea lui Dumnezeu, cunoștința de Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, care duc la cea de-a cincea treaptă – fericirea. Este greu să ajungi să fii fericit? Nu-i greu. Dacă știi calea și mergi pe ea, ajungi acolo unde dorești să ajungi.

2005 – Popasuri duhovnicești

Cuvinte despre Maica Domnului

Despre Botezul Mântuitorului și despre ispitirea din pustie

Minuni ale Domnului Hristos prezentate în Evanghelii

Cuvinte care se găsesc doar în Evanghelia de la Luca

Dialog cu studenții

Cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca și poezii ale Maicii Teodosia – Zorica Lațcu

2006 – Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință

Cercetarea credinței

Cercetarea rugăciunii noastre

Despre legătura de credință dintre oameni și Hristos

Cercetarea cunoașterii Scripturilor

Dialog cu studenții

Treptele care duc la fericire

Cercetarea vrednici ei de a ne împărtăși

Să binecuvântăm pururea pe Domnul

Predică la sărbătoarea Sfântului Pantelimon

Despre țara de tămâie și cer

Despre luarea crucii și urmarea lui Hristos

2007 – Înlănțuiri de gând

Zâmbetul lui Dumnezeu

Ce știm și ce credem despre Dumnezeu

Ortodoxia copilăriei mele

Comori de gând

Ce este mănăstirea

Rugăciunea Tatăl nostru

Citirea Noului Testament cu folos

Cuvinte despre Maica Domnului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Cinstiți părinți împreună slujitori și iubiți credincioși împreună rugători, suntem din nou împreună la o tabără de rugăciune și de muncă, suntem la o nouă ediție a taberelor care cred că au început în 1995 - ceea ce înseamnă că suntem la a unsprezecea ediție a acestor tabere.

În legătură cu genericul acestei tabere, vreau să știți că am constatat de multă vreme că cei mai mulți dintre credincioșii noștri sunt superficiali în ceea ce privește credința în Dumnezeu. Cei mai mulți dintre credincioșii noștri sunt încadrați mai mult într-un sistem decât în niște realități. Mulți credincioși fac rugăciuni, dar nu trec dincolo de rugăciuni, ci rămân doar cu con știința că și-au făcut o datorie: s-au rugat. În realitate, nu toate rugăciunile sunt rugăciuni. Nu tot ceea ce facem noi cu titlul de rugăciune este o angajare în rugăciune. Și atunci m-am gândit că, pentru această tabără de acum, să ne oprim asupra unor evenimente, asupra unor oameni pe care ni-i prezintă Sfânta Evanghelie și să aprofundăm cumva cele scrise în Evanghelie în folosul nostru, ca să devenim și noi mai adânci în trăirea noastră duhovnicească.

Deci, genericul acestei tabere este Popasuri duhovnicești. Este vorba de popasuri de gând, popasuri de simțire – în legătură cu evenimentele pe care noi de fapt le și sărbătorim și ar trebui într-un fel să le avem în vedere – și vom poposi cu gândul și la unele persoane din cei de odinioară, oameni plăcuți lui Dumnezeu, ca să ne fie cumva mai apropiați, ca să ne fie cumva mai familiari.

Pentru întâlnirea de acum aș vrea să luăm în considerație – nu numai eu, cel care vă vorbesc, ci și voi, cei care mă ascultați – cuvinte cuprinse în Sfânta Evanghelie de la Luca, în capitolul întâi și în capitolul al doilea, și cuvinte din Sfânta Evanghelie de la Matei, cuprinse la sfârșitul capitolului întâi și în capitolul al doilea.

Va fi vorba mai întâi despre Drepții Zaharia și Elisabeta, despre vestirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, despre vestirea nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hrisos – Bunavestire, despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, despre nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Întâmpinarea Domnului și despre Domnul Hristos la 12 ani în templu. Acestea sunt cuprinse în Sfânta Evanghelie de la Luca.

Sfântul Evanghelist Luca, în Evanghelia sa, ne-a dat un fel de istorie a începuturilor creștinismului, mai întâi ocupându-se de zorile mântuirii punând în atenția celui către care i-a fost cuvântul istorisirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, care începe cu vestirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Citind din Sfânta Evanghelie de la Luca, aflăm mai întâi că erau doi oameni bine credincioși, Zaharia și Elisabeta, oameni care trăiau după legea lui Dumnezeu și care îndeplineau toate îndatoririle către Dumnezeu. Zaharia era preot, și el cu soția lui doreau să aibă copii. Pe vremea aceea, faptul de a nu avea copii era considerat ca un fapt care-i defavoriza pe cei care nu erau părinți. Ei doreau să aibă copii. Zaharia era preot și când era la templu i s-a arătat odată un înger – arhanghelul Gavriil – care i-a spus că i s-a împlinit rugăciunea și că va avea un fiu. Spunea Arhanghelul Gavriil că Dreptul Zaharia va avea bucurie și veselie din nașterea Sfântului Ioan Botezătorul:

„Bucurie și veselie vei avea și de nașterea lui se vor bucura mulți” (Luca 1, 14).

Nu doar părinții lui vor avea parte de bucurie, ci și mulți oameni, între care și noi. Dreptul Zaharia n-a fost ca Avraam care, când a auzit că la bătrânețile sale va avea un copil, a crezut, ci a stat la îndoială și chiar a zis către înger:

„După ce voi cunoaște aceasta, că eu sunt om în vârstă și femeia mea este înaintată și ea în vârstă?”(Luca 1, 18).

Atunci îngerul i-a spus:

„Eu sunt îngerul Gavriil care stau întotdeauna înaintea lui Dumnezeu și am venit să-ți vestesc ție acestea, și pentru că n-ai crezut, vei rămâne mut până se vor întâmpla acestea” (Luca 1, 19-20).

Ar putea să se ivească în sufletul nostru întrebarea: De ce a fost pedepsit Dreptul Zaharia cu muțenia? Nu știm. Putem însă să credem – și poate că nu greșim crezând – că Dreptul Zaharia a fost pedepsit cu muțenia ca să nu-și poată răspândi îndoiala. Este foarte important să fii răspândi tor de lucruri bune, să fii răspânditor de credință, și niciodată nu trebuie să fii răspânditor de îndoială cum ar fi fost Dreptul Zaharia. Lucrul acesta este important și pentru noi, cei de astăzi, că și noi avem posibilitatea să înmulțim îndoiala și avem și posibilitatea să înmulțim siguranța. Siguranța pe care ne-o dă credința. Dreptul Zaharia s-a întors la casa sa și îndată soția sa a rămas însărcinată cu Sfântul Ioan Botezătorul, cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului.

În continuare, Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre Bunavestire. Este singurul loc din Sfânta Evanghelie în care ni se istorisește Bunavestire, pe care noi o sărbătorim în 25 martie, cu nouă luni înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos. Același Arhanghel Gavriil s-a dus la Sfânta Fecioară Maria care era în Nazaret și a zis:

„Bucură-te cea plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Luca, 1,28).

Preasfânta Fecioară Maria era nedumerită de această întâmpinare a arhanghelului și se mira întru sine de aceste cuvinte. Și atunci, îngerul i-a spus mai departe:

„Nu te teme Marie, că ai aflat har înaintea Domnului, ești aleasă să fii mama Mântuitorului” (Luca 1,30-31).

Era ceva cu totul neașteptat de Preasfânta Fecioară Maria și atunci l-a întrebat pe sfântul arhanghel:

„ Cum se poate să se întâmple una ca aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” (Luca 1,34).

Deci cum să fiu mamă dacă nu s-au întâmplat cu mine cele care premerg situației de mamă? Și atunci, Arhanghelul Gavriil i-a spus:

„Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35).

Gândindu-ne la aceste cuvinte ale arhanghelului înțelegem că Preasfânta Fecioară Maria – care a acceptat situația de mamă prin lucrarea Duhului Sfânt – a devenit pe veșnicie locaș al Preasfintei Treimi în înțelesul că îngerul a zis: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine – e vorba de Duhul Sfânt – și puterea Celui Prea înalt te va umbri – e vorba de Dumnezeu Tatăl – de aceea și Sfântul care Se va naște din tine – deci Domnul nostru Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu se va chema.” Și pentru că Preasfânta Fecioară Maria a fost locaș al Sfintei Treimi de când a zis către îngerul înaintevestitor „Iată, roaba Domnului fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1,38), din clipa aceea ea a devenit locaș al Preasfintei Treimi pentru veșnicie. Deci ea n-a fost locaș al Preasfintei Treimi numai în perioada sarcinii sau pentru vremea când L-a purtat în brațe pe Mântuitorul Hristos, ci pe veșnicie. De ce? Pentru că ceea ce s-a întâmplat atunci rămâne pe veșnicie, în înțelesul că Maica Domnului nu L-a avut pe Domnul Hristos numai în pântecele ei, ci L-a avut și în inima ei, și de inima Maicii Domnului niciodată nu S-a despărțit Domnul Hristos. Și unde este Domnul Hristos acolo este și Tatăl și Duhul, deci Maica Domnului este pe veșnicie locaș al Preasfintei Treimi.

Aceasta având-o în vedere, Sfânta noastră Biserică are o alcătuire la Sfântul Maslu în care credincioșii vorbesc cu Maica Domnul și zic așa: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce ești mult lăudată, te rog curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă locaș înfrumusețat al Treimii celei Dumnezeiești, ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul Tău.”

De unde a pornit? De la conștiința că suntem niște robi netrebnici ai Maicii Domnului. Ce vrem? Vrem să ne mântuim. Cum putem să ne mântuim? Putem să ne mântuim și prin mijlocirile Maicii Preacurate, care poate să ne facă pe noi locaș al Preasfintei Treimi – așa cum a fost ea însăși și este în continuare locaș al Preasfintei Treimi – curățind mintea noastră de tot felul de păcate și făcând-o locaș înfrumusețat al Preasfintei Treimi. De ce? Zicem noi: „Ca să laud și să preamăresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată”. Deci noi nu înțelegem mărețiile Maicii Domnului și nu le putem cuprinde decât cu ajutorul de rugăciune al Maicii Domnului, numai cu intervenția ei, pentru a înțelege noi cele mai presus de minte și de cuvânt. Dealtfel și zicem noi către Maica Domnului:

„Pe tine, Maica Domnului, cea mai presus de minte si de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioșii cu un gând te mărim.”

Deci o mărim pe Maica Domnului fiind conștienți că orice am spune cu cuvântul, orice am gândi cu gândul, noi, de fapt, nu putem ajunge niciodată mărețiile Maicii Domnului. De altfel noi și spunem, cu prilejul altor slujbe: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiasca mărirea Ta.” Constatăm că Maica Domnului are o mărire a ei: „spăimântatu-s-au” este în sensul că s-au uimit toate.

„S-au uimit toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece – pe cine? – pe Dumnezeu Cel peste toate și ai născut Fiu pe

Pag. 9 – 13