Știința expresiei figurii
Este o greșeală de a voi să recunoaștem fondul unei chestiuni numai după nume. Denumirea „Știința expresiei figurii” a fost luată numai ca un indiciu special al noii metode de cercetare. Aceasta se întâmplă în general la denumirile compuse, și dacă aș fi ales un nume latinesc sau grecesc, n-ar fi fost izbitor pentru nimeni.
Știința expresiei figurii ia în considerațiune pe omul întreg. Deoarece figura poate fi observată mai cu ușurință, și pe aceasta se oglindesc nu numai toate mișcările sufletești dar și aproape toate mișcările interne corp orale, de aceea ea va observa figura înainte de toate. De aici și denumirea.
După cum am accentuat deja, nu există nici o boală care să atingă numai părți izolate din corp (cu excepția rănilor); la orice îmbolnăvire suferă tot corpul.
Întregul corp își schimbă forma precum și culoarea, totuși această schimbare se prezintă destul de deslușit numai în părți izolate, spre a putea fi bine observată. De asemenea, se schimbă și ținuta corpului, aceasta este însă izbitoare numai atunci când schimbările formelor devin însemnate. Un corp încărcat lucrează chiar altfel decât unul sănătos, așa că se poate recunoaște starea sănătății și după activitatea sa. Toate aceste momente sunt luate în seamă de către știința expresiei figurii, ea observă așadar forma ca și ținuta corpului, culoarea ca și mișcarea lui. Pentru a cunoaște însă toate schimbările trebuie să observăm mai întâi pe omul sănătos.
Omul sănătos
Nu este o temă ușoară de a descrie pe omul sănătos, deoarece oamenii deplin sănătoși de-abia se mai întâlnesc astăzi. La animalele care trăiesc în libertate, sănătatea este regula și boala este excepția, de aceea forma lor normală e ușor de recunoscut; la omul civilizat însă, este dimpotrivă. De-abia încetul cu încetul mi-a reușit să schițez înfățișarea unui corp omenesc normal. M-am orientat adică, mai întâi, judecând după activitatea corpului asupra stării sale de sănătate, căci un om sănătos trebuie să îndeplinească și îndeplinește în realitate toate funcțiunile sale fără osteneală, fără dureri și fără mijloace artificiale de stimulare. E vorba în prima linie de funcțiile care servesc pentru întreținerea vieții, ca alimentația și eliminarea sedimentelor. Omul sănătos trebuie să capete foame regulată, care poate fi astâmpărată spre deplină mulțumire, prin luarea de bucate potrivite cu natura. Simțământul îndestulării se ivește la timp, înainte de a se anunța vreo altă senzație neplăcută și asimilarea funcționează așa de liniștit de la sine încât nu produce nici un fel de senzație. Orice incomoditate după masă, pofta de mâncăruri picante și de băuturi sunt contra naturii și formează deci un semn de boală, în caz de sete, trebuie să fie cerință numai pentru apă.
Urina, produsul ce se elimină prin rinichi, nu trebuie să cauzeze durere când părăsește corpul, nici să aibă o căldură izbitoare. Ea trebuie să aibă culoarea galbenă precum chihlimbarul, nu trebuie însă niciodată să fie incoloră, sângeroasă, neagră, cenușie sau flocoasă; de asemenea, să nu lase depozit păstos sau nisipos. Mirosul acesteia nu trebuie să fie nici dulce, nici acrișor.
Excrementele la omul sănătos sunt în formă de cârnați și solide, dar nu tari; ele trebuie să părăsească corpul fără a-l murdări, înfățișarea lor trebuie să fie de regulă cafenie, niciodată însă verde, cenușie sau albă. De asemenea, ele nu trebuie să fie lichide sau sângeroase sau, poate, amestecate cu viermi. Diareea este totdeauna un semn de boală, de asemenea și excrementele în formă de bulgăr, tare, de culoare neagră.
Pielea omului sănătos nu trebuie să răspândească vapori neplăcuți, de exemplu, ca aceia ai animalelor carnivore. Cel mai neplăcut miros pentru om este acela al carnivorelor. Pielea trebuie să fie puțin umedă, dar nu udă, ea trebuie să se simtă caldă peste tot și să prezinte o suprafață frumoasă, netedă și elastică. Părțile păroase trebuiesc să fie ornate cu păr mult și frumos; cheliile sunt semn de îmbolnăvirea corpului.
Plămânul lucrează, în corp sănătos, fără nici un efort. Aerul trebuie inspirat prin nas, santinela naturală a plămânilor. Deschiderea gurii, la umblat sau la dormit, este semn de boală.
La orice funcție, corpul sănătos indică la timp, prin senzația oboselii, când este îndestulat. Senzația oboselii nu produce dureri, din contră este chiar plăcut, el ne predispune la odihnă și în urmă la somn. Somnul omului sănătos este dulce, liniștit și neîntrerupt. La deșteptare, lasă veselie deplină, vioiciune, mulțumire, dar nicidecum oboseală și indispoziție.
Omul sănătos, când este atins de vreo durere sufletească, învinge ușor. Natura nu i-a dat zadarnic lacrimile, ele servesc într-adevăr spre a potoli durerile.
Toate aceste semne pot fi observate cu puțin efort prin simțuri și mai adesea cu ochii, aparate ingenioase nu sunt nicidecum trebuincioase pentru aceasta.
Toate aceste observații au fost făcute asupra persoanelor viețuitoare și pot fi zilnic repetate. Asupra corpurilor moarte încetează orice observație folositoare.
Acela la care toate indicațiile precedente formează dovada unei sănătăți depline, trebuie să prezinte și forme corp orale exacte, corpul său trebuie să fie liber de materii străine.
Mi-a reușit arareori până acuma, ca să găsesc un om pe deplin sănătos, dar aproape sănătos am văzut deja adesea, asupra acestora am studiat, așadar, înfățișarea normală.
Este caracteristic cum înfățișarea unui om sănătos corespunde în general cu concepțiile noastre asupra frumuseții. Anticii sculptori greci au creat într-adevăr figuri frumoase, și sculptorii actuali le iau încă pe acestea ca model, iar nu pe așa numiții burtoși, bine nutriți, care de altfel sunt priviți, în prezent, foarte adesea, ca model de oameni.
Există semne foarte precise după care se poate recunoaște o statură normală, acestea sunt indicate la figurile următoare: 1, 3, 4, 6 și 14.
Înfățișarea normală
1. Forma, înfățișarea normală arată o simetrie frumoasă a întregului corp, o comparație, între figura 1 și 2, ne va instrui de la întâia privire, căci prima reprezintă un om frumos, cea de-a doua însă, reprezintă pe unul care nu e frumos deloc.
Corpul umflat din figura 2 e așezat pe picioare prea scurte, deoarece trunchiul a devenit prea lung; din aceeași pricină și gâtul dispare aproape cu totul.
Pag. 21 – 24 |
Adevăr Divin
