APA, un leac miraculos

Având la bază mai mult de douăzeci și doi de ani de cercetări clinice și științifice asupra rolului apei ]n organism, dr. Batmanghelidj arată cum aceasta ne poate ajuta În multe situații medicale. Prin simpla ajustare a cantității de lichide și sare consumate poți să te tratezi și să previi o mulțime de boli, să eviți medicamentele scumpe și să te bucuri de o sănătate puternică.

Descoperă:

CAPITOLUL 1

Unde anume a greșit medicina modernă?

Noul nivel de gândire din medicină

Nașterea unui nou adevăr științific în medicină

Pași pentru modelarea medicinei din zilele noastre

CAPITOLUL 2

Apa – cea bizară și simplă

Suntem totuși dependenți de apă

Neintrerupta mea luptă cu instituția medicală

A aștepta până când ți se face sete înseamnă să mori prematur și în chinuri

CAPITOLUL 3

Bazele noii medicini pentru următoarele milenii

Patruzeci și șase de motive pentru care trupul nostru are nevoie de apă În fiecare zi

Unele dintre proprietățile și funcțiile primare ale apei în organism

CAPITOLUL 4

Regimul apei în cazul unui fetus sau bebeluș

Regimul apei în timpul copilăriei și adolescenței

Managementul apei în cazul adulților

Diminuarea senzației de sete

Ce este deshidratarea cronică?

Identificarea deshidratării

CAPITOLUL 6

Noile percepții recunoscute ale stării de sete

CAPITOLUL 7

Deshidratarea primară și programele de management al resurselor

Astmul și alergiile

Presiunea sanguină și deshidratarea

Diabetul

Constipația și complicațiile ei

Bolile autoimune

CAPITOLUL 8

Strigătele de criză ale trupului după apă

Durerea

Arsurile la stomac și tulburările dispeptice

Hernia hiatală și arsurile la stomac

Durerile abdominale

Durerile de cap și migrenele

Durerea artritică reumatoidă

Durerile lombare

Osteoartritele

CAPITOLUL 9

Deshidratarea și boala

Obezitatea

Deshidratarea și degradarea creierului

Bariera sânge-creier

Neurotransmițătorii și deshidratarea

Serotonina – coordonatorul tuturor neurotransmițătoriior

Histamina – primul neurotransrnlțător din trupul nostru

Apa – energizantul creierului

Deshidratarea – cauza accidentelor vasculare cerebrale

CAPITOLUL 11

Hormonii și deshidratarea

Depresia și sindromul oboselii cronice

Uscăciunea și fierbințeala ochilor

Nivelul ridicat de colesterol în sânge

Boala coronariană

Bufeurile

Guta

Pietrele la rinichi

Pielea și deshidratarea

Osteoporoza

Apariția cancerului

CAPITOLUL 12

Vindecarea cu ajutorul apei - cât de multă apă și cât de des?

Apă sau lichide?

Cafeina în băuturi

Alcoolul în băuturi

Sucurile și laptele în locul apei

CAPITOLUL 13

Mineralele sunt vitale

Sarea – eternul remediu

Sarea – unele dintre miracolele ei ascunse

CAPITOLUL 14

Alte elemente esențiale pentru sănătate și vindecare

Proteinele

Stresul și aminoacizii

Grăsimile esențiale

Fructe, legume și lumină solară

Exercițiile fizice

CONCLUZIE – patru pași simpli pentru o sănătate debordantă

CAPITOLUL 1. Unde anume a greșit medicina modernă?

În opinia mea, marea tragedie din istoria medicală este presupunerea că singurul semn al nevoii de apă a organismului este senzația de uscăciune a gurii. Pe baza acestei presupuneri greșite, medicina modernă a mai făcut încă alte trei confuzii care au costat foarte mult societatea. Haideți să aruncăm o privire la aceste patru presupuneri eronate.

1. Întreaga structură a medicinei moderne este construită pe premisa extrem de șubredă că senzația de gură uscată este singurul semn al deshidratării. Această premisă falsă este răspunzătoare pentru lipsa de înțelegere a diferitelor probleme de sănătate dureroase care se sfârșesc cu moartea în cazul multor milioane de oameni. Ei suferă pentru că nu știu că sunt extrem de însetați. Medicina modernă „bazată pe știință” este structurată pe simpla greșeală a ipotezei bazate pe senzația de gură uscată, care a fost instituită cu mulți ani în urmă. În anul 1764, germanul Albrecht von Haller a fost primul care a susținut că gura uscată este un semn al senzației de sete. În anul 1918, doctorul englez Walter Branford Cannon a susținut ideile lui Haller. Și, deoarece era o persoană influentă, ideile lui au devenit o modă și se reflectă în literatura științifică acceptată până În zilele noastre. Totuși, în anul 1867, francezul Moritz Schiff a susținut că setea era o senzație generală: „Ca senzație, ea nu este mai localizată decât foamea.” Știm acum că Haller și Cannon au greșit – dar întrucât ideile lor s-au înrădăcinat în infrastructura medicinei, aceeași greșeală s-a perpetuat de la o generație de studenți la medicină la alta, și tot așa până în zilele noastre. Această fisură în înțelegerea științifică a regimului apei în organismul uman a modificat cursul medicinei. Schiff a înțeles mult mai bine trupul uman.

În fapt, gura uscată nu este un semn pe care să ne bazăm. Trupul uman folosește o logică diferită: pentru a putea mesteca și înghiți mâncarea, și pentru a înlesni și lubrifia această funcție, se produce o cantitate considerabilă de salivă, chiar dacă restul trupului este în penurie de apă. În orice caz, apa este mult prea importantă pentru trup pentru a semnaliza lipsa ei doar prin senzația de gură uscată. Trupul uman are multe alte semne sofisticate pentru a indica faptul că duce lipsă de apă. Trupul poate suferi de o deshidratare severă fără a prezenta o gură uscată. Deshidratarea produce simptome severe, până la crize ce amenință viața. Medicina modernă a realizat o confuzie a acestor simptome de uscăciune internă, localizată, identificându-le sub forma diferitelor boli. Drept rezultat, se prescrie o medicație toxică pentru a trata „boala” și nicidecum cauza, care este deshidratarea.

Gura uscată este unul dintre ultimii indicatori ai deshidratării trupului. În momentul în care gura uscată devine un indicator al lipsei de apă, multe alte funcții delicate ale trupului au fost deja stopate și pregătite pentru suprimare. Iar procesul de îmbătrânire se instalează chiar în acest mod – prin pierderea funcțiunilor unor enzime. Un trup deshidratat pierde din complexitate și versatilitate. Unul dintre exemple este diabetul juvenil în care, celulele producătoare de insulină din pancreas sunt sacrificate ca rezultat al persistenței deshidratării.

Cea de-a doua greșeală majoră în știința fundamentală a medicinei este ideea că apa este doar o simplă substanță care dizolvă și transportă diferite lucruri. Apa nu este o simplă substanță inertă. Ea are două tipuri de proprietăți primare în organism. Primul tip conține proprietățile de susținere a vieții. Cel de-al doilea tip, mult mai important, este rolul apei în funcțiile de creare a vieții. Medicina modernă recunoaște doar proprietățile apei de susținere a vieții. Și, tocmai de aceea, deshidratarea cronică involuntară este, în ultimă instanță, un proces nerecunoscut ce amenință viața. În mod evident, pentru a ne salva sănătatea și viața, trebuie mai întâi să recunoaștem și să înțelegem acest proces.

3. Cea de-a treia eroare majoră din medicină este premiza că trupul uman poate regla în mod eficient rația sa de apă de-a lungul duratei de viață a acelei persoane. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, noi ne pierdem capacitatea de a percepe senzația de sete și începem să nu mai consumăm lichide în mod adecvat, până când celulele sănătoase din organele vitale se zbârcesc și nu mai pot susține viața. Pentru a preveni atingerea fazelor ireversibile ale procesului de deshidratare, trebuie să recunoaștem debutul deshidratării și manifestările ei.

Cel de-al patrulea cui în coșciugul medicinei moderne este ideea că orice fluid poate înlocui nevoia de apă din organism. În prezent, aceasta este o problemă majoră. Unele dintre băuturile produse și folosite în mod curent nu acționează în trup asemeni apei. Dacă începeți să înțelegeți motivul simplu pentru care unele fabrici prelucrează cafeină, sau chiar cocaină, atunci veți recunoaște problema.

4. Informațiile conținute în această carte se referă la una dintre cele mai mari descoperiri medicale din lume, întrucât expune o tragedie majoră din istoria medicală – premiza eronată că senzația de gură uscată este singurul mod prin care trupul ne semnalează nevoia sa de apă. Pe scurt, noua Înțelegere științifică este aceea că deshidratarea cronică involuntară a trupului uman se poate manifesta în tot atâtea moduri în care noi am inventat boli în medicină. Noi am creat o oportunitate pentru ca industria farmaceutică să prospere și am dat naștere la actualul sistem de sănătate ce „are grijă de bolnav”, cu prețul prețioaselor vieți și resurse umane. Sistemul de îngrijire a bolnavului supraviețuiește și prosperă atunci când oamenii sunt în mod continuu bolnavi. Și este exact ceea ce se petrece acum.

În mod tragic, noile descoperiri despre deshidratare, considerată ca fiind la originea majorității problemelor de sănătate, nu ajung la cunoștința publicului prin intermediul sistemelor de îngrijire a sănătății controlate de comerț din această tară. Dacă ar fi ajuns, aceasta ar fi dus la dispariția rapidă a acestor sisteme. Cu toate acestea, nu există niciun motiv logic pentru care zeci de milioane de oameni din societatea noastră să trebuiască să urmeze un tratament medicamentos, când ei suferă numai și numai de deshidratare.

Afirmațiile făcute În acest capitol introductiv nu sunt menite să prezinte într-o lumină proastă personalul medical din cadrul sistemului de îngrijire a bolnavilor care, plin de dăruire și compasiune, îi ajută zilnic pe cei care sunt din nefericire bolnavi. Ei nu trebuie blamați pentru greșelile fundamentale din cadrul protocoalelor standard de tratament din medicină. Această răspundere revine în totalitate specialiștilor medicali aflați în poziții puternice, cât și instituțiilor sănătății care au puterea de a corecta problema, dar care se Împotrivesc unor asemenea idei.

Medicina oficială, împreună cu susținătorii ei care colectează fonduri nu vor abandona de bună voie medicina farmaceutică. De ce? Ei nu doresc să permită soluțiilor naturale la problemele de sănătate ale societății să fie recunoscute și să ajungă la marele public. Această carte este destinată să strice liniștea acestei tendințe egoiste ce aduce beneficii doar sistemelor de Îngrijire a bolnavilor din societatea noastră avansată, și asta În detrimentul oamenilor.

Este acum extrem de clar că trupul uman are multiple modalități prin care ne semnalează nevoia sa generală sau locală de apă. Aceste manifestări ale uscăciunii În trup au fost înțelese ca indicatori ai uneia dintre boli. Bazându-se pe această necunoaștere, protejată și răsfățată de industria farmaceutică, medicina oficială a etichetat diferitele complicații ale deshidratării ca fiind diverse „boli”. Bazându-se pe această prezumție eronată, încrezătorul public american trebuie să plătească costurile din ce în ce mai crescute ale sistemului de îngrijire a sănătății, cu prețul propriei sănătăți și al banilor câștigați cu greu.

Trebuie să Înțelegem că deshidratarea persistentă aduce o continuă modificare a noii stări chimice din organism. Atunci când o nouă stare chimică produsă de deshidratare devine pe deplin stabilizată, ea generează multe modificări structurale, chiar și în cadrul tiparului genetic al organismului. Tocmai de aceea prevenirea deshidratării joacă un rol atât de crucial. Și tocmai de aceea, pentru mine, astmul la copii este o problemă majoră, așa cum este și otalgia neinfecțioasă la bebeluși. Deshidratarea, atunci când se apropie de punctul în care generează astmul la copii, poate duce în final la deteriorarea materialului genetic, la boli autoimune și chiar la cancer, în anii care urmează.

Înțelegerea deshidratării cronice va croi drum deschis dezvoltării unui sistem de îngrijire medicală infinit mai prietenos cu oamenii. Și, conform estimărilor mele, va fi posibil să avem o națiune indiscutabil mai sănătoasă și mai productivă, cu doar 30% din costurile folosite în prezent pentru asistența medicală. Așa cum puteți vedea, nu promovez un produs care să aducă un profit financiar mai mare. Ceea ce fac este doar să Împărtășesc o viziune medicală unică și experiența personală provenită din mulți ani de cercetare, care să-i ajute pe cei care lucrează în domeniul medical, dar și pe oameni în general, să înțeleagă cauza fundamentală a multor condiții de sănătate precară.

Ne aflăm acum în secolul XXI, și chiar și în acest stadiu de dezvoltare, manifestările noastre exterioare determinate de deshidratarea locală încă nu au fost înțelese în cadrul medicinei. Am căutat mereu drept soluție un medicament pe care să-l aruncăm grijilor pentru sănătate. Nu am reușit să limităm aceste preocupări pentru sănătate; dimpotrivă, am extins această listă constant și am aruncat și mai multe medicamente asupra lor. Am generat un adevărat haos în numele medicinei moderne, al cărui sfârșit nu se poate vedea încă. Avem acum probleme semnificative care necesită soluții urgente. Așa cum a observat și Albert Einstein: „Problemele semnificative pe care le avem nu pot fi rezolvate pe același nivel de gândire pe care le-am creat.” Este evident că avem nevoie de o nouă abordare a științei medicale pentru a rezolva problemele noastre în ceea ce privește sănătatea.

Soluția pentru problemele de sănătate din societatea actuală, care au fost create de oameni și sunt protejate de industria farmaceutică, se pot baza doar pe fiziologie. Înțelegerea fiziologiei moleculare a deshidratării va restructura practica viitoare a științei medicale. Ea va determina o transformare fundamentală a paradigmei în cadrul științei medicale. Indicând modalitățile de creștere a puterii naturale de vindecare a trupului existentă în cadrul disciplinei fiziologiei, abordarea farmaceutică a problemelor de sănătate moderne va fi complet înlocuită. Principala preocupare în medicină va deveni prevenirea bolilor, mai degrabă decât protocoalele de tratament care sunt lungi, costisitoare și invazive.

Noul nivel de gândire din medicină

Ce este o paradigmă și cum anume poate fi ea schimbată în cadrul medicinei clinice? O paradigmă este informația, presupunerea sau înțelegerea infrastructurală de bază pe baza căreia se dezvoltă cunoașterea din cadrul unei discipline de gândire. Spre exemplu, pe baza înțelegerii fundamentale că Pământul este o sferă, toate hărțile și modelele geografi ce reflectă sfericitatea Pământului. Această înțelegere este paradigma fundamentală pentru proiectarea tuturor hărților geografi ce. Transformările dramatice determinate de înțelegerea faptului că Pământul nu este plat, așa cum a fost el perceput inițial, au revoluționat cunoașterea pe care o avem acum referitoare la structura universului. Atunci când o paradigmă conduce o disciplină de gândire către un punct mort (cum a fost în cazul teoriei Pământului plat), pentru aceia care pot să facă un pas în spate și să reconsidere infrastructura cunoașterii, se naște adesea o nouă paradigmă. Tot ceea ce este necesar e asocierea și observația care să dea naștere la noi idei.

Atunci când apare o paradigmă întemeiată și care este fundamentală pentru o disciplină majoră de gândire, ea luminează calea unui nou și vast domeniu de cunoaștere, asemeni unui fulger de lumină ce dezvăluie totul în întunericul nopții. O nouă paradigmă îndepărtează restricțiile și barierele și face ca progresul viitor din cadrul unei discipline de gândire să devină posibil.

O nouă paradigmă se naște cu mult mai multă ușurință atunci când există o anumită nevoie și un anumit scop pentru aflarea unei soluții. O soluție nu devine semnificativă până când o anumită nevoie precisă referitoare la soluția În curs de apariție nu este recunoscută.

Sir Alexander Fleming este laureatul Nobel care a descoperit penicilina. EI a fost un savant originar din Scoția și, prin anii 1950, lucra la Institutul Wright-Fleming din cadrul St. Mary’s Hospital Medical School al Universității din Londra, în aceeași perioadă în care eu eram student la medicină acolo. Mulți studenți la medicină simt un impuls emoțional de a face noi descoperi. Eu nu eram o excepție. Încă din copilărie mă gândeam să studiez medicina și să devin cineva care ar putea să transforme în bine viețile oamenilor bolnavi.

În introducerea la cursul de bacteriologie, studenții erau împărțiți în grupuri mici, atribuindu-li-se și un anumit coordonator. Șansa m-a distribuit În grupul coordonat de Sir Alexander. Era un om rafinat și umil. La sfârșitul pregătirii, am adunat suficient curaj pentru a-i pune o Întrebare, al cărei răspuns m-a influențat profund de atunci încoace.

L-am întrebat: „Sir Alexander, există o cale anume pentru a descoperi lucruri noi în medicină?” EI m-a privit și mi-a cântărit întrebarea naivă. După o pauză, mi-a răspuns într-un dialect scoțian foarte rafinat: „Nevoia și scopul.” EI mi-a explicat atunci că odată cu introducerea crescută a diferitelor proceduri de tratament chirurgicale a apărut o rată nemaiîntâlnită de complicații bacteriene fatale. Găsirea unui agent care să stopeze infecțiile bacteriene din organismul uman a devenit cea mai urgentă nevoie care a stabilit un scop și o rezolvare pentru cei din domeniul cercetării bacteriologice. ”Nevoia” a fost mama descoperirii penicilinei, „iar scopul” a devenit scopul dezvoltării ei pentru aplicațiile la oameni.

Nașterea unui nou adevăr științific în medicină

Istoria ne spune că, foarte des, prin intermediul descoperirilor fundamentale ale tehnicilor aplicate din natură, au devenit posibile anumite salturi progresive importante. Umanitatea, datorită acestor accidente fortuite și sclipiri iluminatoare, a rezolvat multe dintre secretele ce au participat la crearea ei.

Unul dintre aceste așa-zise accidente se pare că s-a petrecut și în 1979. Devenisem prizonier politic al revoluționarilor islarniști și eram ținut În detenție În Închisoarea iraniană de la Evin. În timp

Pag. 15 – 21