Ce fac mamele (mai ales când par să nu facă nimic)

De când ai devenit mamă, viața ta s-a schimbat radical, dar acest lucru este greu de pus în cuvinte. Cum să le explici, celor care te întreabă, ce faci toată ziua? Cum să le descrii ce sarcini presupune rolul tău de a-l ajuta pe nou-născut să devină o ființă independentă, capabilă să supraviețuiască singură?

Dacă ești mamă și ai simțit vreodată că nimeni nu înțelege ce faci tu toată ziua;

Mulțumiri

Nota autoarei

Introducere

Capitolul 1

Cine înțelege?

Capitolul 2

„Nimic nu te pregătește”

Capitolul 3

„Toată răspunderea”

Capitolul 4

Întreruperile frecvente

Capitolul 5

Forța alinării

Capitolul 6

„Nu reușesc să fac nimic toată ziua”

Capitolul 7

„Moartă de oboseală”

Capitolul 8

Oare ce-și doresc bebelușii?

Capitolul 9

Ce este dragostea maternă?

Capitolul 10

„Am fost uimită să constat că încă am același nume”

Capitolul 11  

„Izbucnirile față de partenerul meu”

Capitolul 12

Mai aproape de mama mea

Epilog

Cercurile de mame

Note

Bibliografie

Index

Capitolul 1

Cine înțelege?

Atunci când spun că scriu o carte pentru mame, îmi atrag niște priviri pline de compasiune. „Dar nu crezi că există deja o mulțime de cărți?”, mă întreabă oamenii. „Nu s-a spus deja tot ce era de spus?”

Nu, nu s-a spus. Femeile ca mine, ai căror copii sunt mari de-acum, știu cât de multe lucruri au rămas nespuse. Mamele trăiesc într-un univers care nu a fost descris cu acuratețe. Cuvintele potrivite nu au fost încă inventate. Folosirea vocabularului obișnuit ne trimite pe aceleași cărări bătătorite. Însă există și alte zone, unde aceste cărări nu ajung. Există teritorii vaste, pe care nimeni nu le-a explorat.

Mamele se plâng de izolarea lor fizică, însă izolarea principală constă cu siguranță în faptul că nu sunt înțelese. Acest tip de izolare apare atunci când unei persoane îi este greu să le comunice celor din jur o experiență importantă pentru ea. „S-a scris foarte puțin despre rolul de mamă”, observa Susan Griffin, scriitoare californiană. „În majoritatea timpului, stăteam singură în casă cu un bebeluș”, își amintea ea. Tot ea scria că, atunci când ieșea cu soțul și cu copilul ei, „nu mă puteam exprima. Mă gândeam că oamenii mă consideră proastă. Mă simțeam șocată, rămâneam fără cuvinte. Însă exista ceva ce voiam să transmit. Ceva profund.”

Rachel Cusk, romancieră britanică, scria, la rândul ei: „Atunci când am devenit mamă, m-am trezit pentru prima oară în viața mea fără limbaj, fără nici o modalitate de a traduce sunetele pe care le produceam în ceva ce ar putea fi înțeles și de ceilalți? Dacă două mame a căror profesie se baza pe cuvinte nu puteau vorbi despre rolul de mamă, cât de dificil trebuie să le fie celorlalte? Iată ce comenta o mamă: Joi am fost la un dineu. Și nu am avut nimic de spus. Eram ruptă de realitate. Nu am putut discuta despre singurele lucruri care contau pentru mine. Și chiar dacă aș fi putut, nimeni nu m-ar fi înțeles. [B, 6 luni]

E ușor să cazi în capcana folosirii limbajului uzual. Iată ce spunea o altă mamă:

Șeful meu m-a sunat și m-a întrebat dacă muncesc. l-am răspuns că nu și acum sunt foarte furioasă pe mine. [B, 9luni]

Această mamă voia să spună că nu muncea la modul la care se referea șeful ei. Însă cu siguranță muncea, căci își îndeplinea îndatoririle de mamă. Era furioasă pe ea însăși pentru că ratase ocazia de a exprima clar și răspicat acest lucru. Mamele se trezesc deseori făcând comentarii autocritice de tipul: „Nu am reușit să fac nimic serios în ultima vreme” sau „Nu fac decât să am grijă de copil zilele astea”. Și poate că îngrijirea copilului nu pare pe moment un lucru mărunt, însă, alteori, mamelor le vine greu să explice asta. E dificil să găsești cuvintele potrivite pentru a exprima ce înseamnă cu adevărat „să ai grijă de copil”.

Spre deosebire de aproape orice alt lucru pe care-l facem, femeile pot deveni mame fără o pregătire în prealabil, fără calificări și fără supraveghere. De îndată ce copilul se naște, mama își dă seama că a devenit una dintre cele mai influente persoane de pe pământ. E adevărat, influența ei poate afecta doar viața uneia sau a două persoane, prin comparație, să zicem, cu o persoană publică sau cu un profesor. Însă este foarte probabil ca influența unei mame să fie profund resimțită și să dureze o viață întreagă. în mod colectiv, mamele asigură continuitatea vieții civilizate de la o generație la alta.

Există numeroase cărți ce dau indicații cu privire la scopurile pe care ar trebui să le atingă o mamă. Există auto biografii scrise de femei care se plâng din pricina dificultăților pe care le întâmpină în încercarea de a fi niște mame bune. Însă nu există multe cărți care să discute despre ceea ce realizează cu adevărat mamele. Dacă ar exista, ar trebui să avem mai multe cuvinte sau sintagme cu ajutorul cărora să descriem realizările mamelor. Prin urmare, multe mame nu-și recunosc propriile succese. O mamă se poate simți epuizată, iar casa ei poate fi un adevărat haos. Cu toate acestea, e posibil ca ea să se descurce de minune în rolul de mamă.

A fi mamă e mai mult decât un rol sau o meserie. Nu este nici măcar o descriere a unui comportament. Mamele nu dețin monopolul asupra comportamentului matern. Majoritatea oamenilor sunt capabili să aibă un comportament matern. Totuși, există o diferență între a fi ca o mamă și a fi mamă.

Cuvântul „mamă” descrie o relație. Deseori, aceasta trebuie înghesuită printre celelalte relații pe care femeia le are deja. De obicei, ea este deja soție sau parteneră de viață, prietenă, colegă, vecină, fiică sau soră și, poate, mamă vitregă, nașă ori mătușă. în general, o femeie dă naștere unui copil înainte să poată începe să folosească termenul „mamă” pentru a se descrie pe ea însăși. Cu toate acestea, de îndată ce naște sau adoptă un copil, relația dintre cei doi este pecetluită pentru totdeauna. Se poate ca fie mama, fie copilul să hotărască să respingă această relație. însă, pentru cei din exterior, aceasta devine doar o parte din povestea relației lor. Din această perspectivă extrinsecă, relația supraviețuiește mai mult decât mama sau copilul. Relația poate continua, prin amintirile celorlalți și statistici, multă vreme după moartea amândurora. E posibil ca o altă persoană, indiferent de sex și de aproape orice vârstă, să fie „ca o mamă” pentru un copil. Însă este puțin probabil ca cei doi să fie legați unul de celălalt o perioadă atât de îndelungată.

Mamele sunt pretutindeni în jurul nostru. Putem trece pe lângă o mamă cu copilul ei pe stradă, remarcându-i sau nu. Cât de mult percepem dintr-o astfel de relație? În cazul în care copilul pare să fie cuminte, oamenii spun uneori despre mamă că este „norocoasă” pentru că are un „copil ușor de crescut” însă nu e ușor să ai un copil. Mamele care spun că au copii ușor de crescut spun aceasta într-un sens relativ. Multe mame sunt epuizate de creșterea copiilor, iar uneori își fac timp pentru un copil printre numeroase alte îndatoriri. Poate că suntem bine intenționați atunci când spunem despre ele că sunt „norocoase”, însă, de fapt, acest lucru poate părea o desconsiderare, la limita jignirii.

Totuși, ca în cazul oricărei relații, nu pot fi observate resorturile din interior. O putem vedea pe mamă în acțiune, însă ceea ce vedem ne dezvăluie adeseori prea puțin.

A trebuit să-mi fac o tomografie, așa că am fost radioactivă timp de patru zile, de vineri până luni. Mi s-a spus pe loc că tomografia era negativă, ceea ce a fost o mare ușurare. Însă nu am avut voie s-o iau în brațe pe F. În acele patru zile și am fost foarte nefericită. îmi stabilisem ceva de făcut, să vopsesc fațada casei, așa că m-am apucat de treabă. Marți, am luat-o din nou în brațe și credeam că voi fi în culmea fericirii, dar n-a fost așa. Pur și simplu m-am simțit... întreagă. Sunt atât de îndrăgostită de F. [F, 2 luni]

Cât de mult ar percepe un străin din această dramă interioară? O femeie care luni vopsește fațada casei, iar marți își ține liniștită copilul în brațe – un străin ar înțelege prea puțin din puternica legătură mamă-copil.

Nu pare să existe nici o expresie care să comprime intensitate a trăirilor unei mame. Dacă s-a întors la serviciu, descoperă adeseori cât de greu îi este să le explice colegilor că se simte în continuare o mamă activă, responsabilă față de copilul ei. Colegii de serviciu pornesc deseori de la premisa că dacă nu vede copilul nu va fi cu gândul la el, însă mama se poate gândi în permanență la copilul ei. Dacă o femeie a ales să rămână acasă cu copilul, este posibil să-și facă griji pentru că nu realizează îndeajuns de multe. Probabil că oamenii îi spun: „Trebuie să fii foarte ocupată acum, că ești mamă”. Însă, odată cu venirea pe lume a copilului, ritmul vieții ei probabil că a încetinit. Mama se poate simți demoralizată și poate să simtă că nu face nimic, exact atunci când ritmul ei mai lent îi permite să țină pasul cu copilul.

Aspectele esențiale ale rolului de mamă sunt imperceptibile și greu de explicat în cuvinte. Sarcinile practice reprezintă doar o parte din aceasta. Ele nu lămuresc profunzime a sentimentelor implicate în creșterea propriului copil. O mamă poate să descopere acest lucru dintr-odată, la sfârșitul unei zile lungi în care nu a făcut altceva decât să aibă grijă de copilul ei. Seara, soțul vine acasă, iar ea poate în sfârșit să schimbe două vorbe cu un alt adult. El, tatăl copilului ei, este singura persoană de la care se poate aștepta să o înțeleagă. Să spunem că el îi adresează o întrebare generoasă, ca de exemplu: „Ce-ai făcut azi?” A fost o zi foarte grea. Acum poate să îi împărtășească și ea cuiva experiențele sale, să spere la puțină compasiune și să-și recapete energia. Încearcă să găsească ceva de spus, însă poate fi frustrant. Cuvintele pe care le folosește pur și simplu nu sunt pe măsura experienței trăite. Dacă este vorba despre o mamă singură, iar prietenele ei fără copii sunt cele care îi adresează întrebarea respectivă, îi poate fi și mai greu să răspundă.

Fusesem la spital cu F în ziua aceea și apoi i-am povestit lui T despre asta în cinci minute. M-am simțit foarte dezamăgită. Îmi luase o zi întreagă să fac asta. [F, 2 luni]

Îi povestesc lui T cum mi-am petrecut ziua – și îmi dau seama că nu am nimic de povestit. B a murdărit trei scutece și s-a oprit din plâns o jumătate de oră. Ce e așa de important în asta? [B, 3 luni]

Soțul meu se întoarce de la serviciu și mă întreabă cum mi-am petrecut ziua, iar eu îi spun că am fost cu F la o cafea, împreună cu prietena mea și cu copilul acesteia. Lui i se pare, se vede limpede pe chipul său, că am avut o zi destul de ușoară. Și nu îi pot explica că nu e așa. Atunci când am ieșit la o cafea, da, știu că mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu prietena mea. Dar nu m-am putut relaxa și concentra asupra conversației – și nici ea. Amândouă aveam grijă de copilași. [F, 3 luni]

T vine acasă, după o zi încărcată. Ce-i pot spune eu despre cum mi-am petrecut ziua? B a învățat să deschidă ușa de la cuptor. Nu pare mare lucru, deși am fost foarte entuziasmată atunci când s-a întâmplat. Dar nu mă puteam aștepta ca T să fie în culmea fericirii. [B, 10 luni]

Atunci când o mamă nu poate explica în ce fel și-a petrecut ziua, este foarte puțin probabil să-și spună: „Poate că lipsesc cuvintele potrivi te”. Cine are energia să mai fie pătrunzător la sfârșitul unei zile solicitante? Nu, o mamă care nu găsește mare lucru de spus bănuiește de obicei că asta se întâmplă pentru că puține lucruri merită spuse. Dacă părea ceva important la momentul respectiv, dacă acum se simte obosită, ea presupune că a exagerat niște evenimente nesemnificative. S-a entuziasmat fără motiv. Se simte obosită, deși nu a făcut mare lucru. Schimbul de impresii la sfârșitul unei zile este o activitate specific umană. Oamenii folosesc stilul narativ pentru a înțelege mai bine evenimentele de peste zi, pentru a da glas problemelor lor și a le rezolva. Atunci când povestea unei mame pare să-și piardă importanța în ochii ei pe măsură ce o spune, este limpede că ea nu se poate folosi de cuvinte pentru a-și înțelege propriile acțiuni – darămite să-l mai ajute și pe partenerul de viață să le înțeleagă.

Realizările mamelor trec adesea neobservate. Dacă nu există cuvinte pentru ele, cum să le identificăm? De exemplu, cum ar putea cineva să explice ce a făcut mama care și-a dus fiica de două luni la spital? Simpla planificare a călătoriei a necesitat cu siguranță multă gândire. O mamă care are un copil de două luni nu planifică o singură călătorie, ci mai multe, în care încearcă să acopere și să rezolve cât mai multe lucruri ce ar putea decurge prost. Și cum împiedici un copil de două luni să plângă în momentele inevitabile în care trebuie să aștepți pe la uși, într-un spital aglomerat? Mama aceasta și-a mutat legătura intimă cu copilul ei într-un loc public, unde deținea prea puțin controlul și unde se aplicau normele sociale. Cum poate cineva să explice complexitatea tuturor acestor lucruri?

Probabil că lipsa cuvintelor explică următoarea afirmație dezolantă pe care am găsit-o într-o carte americană despre maternitate: „Totuși, e plictisitor să fii mămică”. Autorii continuă: „Numeroase femei descoperă că se simt frustrate, neliniștite și stânjenite în acest rol... Ele încep să se îndoiască de sine, ca persoane și ca mame”.’ Normal că te plictisești atunci când faci ceva ce nu înțelegi. Oamenilor le place să înțeleagă ce fac și de ce. O mamă s-ar putea simți „frustrată, neliniștită și stânjenită” dacă nu înțelege prin ce trece.

Să presupunem că noi două am forma o echipă ca să aflăm mai multe despre mămicile aflate la început de drum. Găsim o proaspătă mămică și o întrebăm dacă putem discuta cu ea, ca să aflăm cum se descurcă cu copilul ei. Aranjăm să îi facem o vizită într-o duminică seară, după ce va fi petrecut ceva timp împreună cu copilul. Când ajungem, ea își ține copilul pe umăr și pare preocupată. Să presupunem povestea unei mame pare să-și piardă importanța în ochii ei pe măsură ce o spune, este limpede că ea nu se poate folosi de cuvinte pentru a-și înțelege propriile acțiuni – darămite să-l mai ajute și pe partenerul de viață să le înțeleagă.

Realizările mamelor trec adesea neobservate. Dacă nu există cuvinte pentru ele, cum să le identificăm? De exemplu, cum ar putea cineva să explice ce a făcut mama care și-a dus fiica de două luni la spital? Simpla planificare a călătoriei a necesitat cu siguranță multă gândire. O mamă care are un copil de două luni nu planifică o singură călătorie, ci mai multe, în care încearcă să acopere și să rezolve cât mai multe lucruri ce ar putea decurge prost. Și cum împiedici un copil de două luni să plângă în momentele inevitabile în care trebuie să aștepți pe la uși, într-un spital aglomerat? Mama aceasta și-a mutat legătura intimă cu copilul ei într-un loc public, unde deținea prea puțin controlul și unde se aplicau normele sociale. Cum poate cineva să explice complexitatea tuturor acestor lucruri?

Probabil că lipsa cuvintelor explică următoarea afirmație dezolantă pe care am găsit-o într-o carte americană despre maternitate: „Totuși, e plictisitor să fii mămică”. Autorii continuă: „Numeroase femei descoperă că se simt frustrate, neliniștite și stânjenite în acest rol... Ele încep să se îndoiască de sine, ca persoane și ca mame”.” Normal că te plictisești atunci când faci ceva ce nu înțelegi. Oamenilor le place să înțeleagă ce fac și de ce. O mamă s-ar putea simți „frustrată, neliniștită și stânjenită” dacă nu înțelege prin ce trece.

Să presupunem că noi două am forma o echipă ca să aflăm mai multe despre mămicile aflate la început de drum. Găsim o proaspătă mămică și o întrebăm dacă putem discuta cu ea, ca să aflăm cum se descurcă cu copilul ei. Aranjăm să îi facem o vizită într-o duminică seară, după ce va fi petrecut ceva timp împreună cu copilul. Când ajungem, ea își ține copilul pe umăr și pare preocupată. Să presupunem

Pag. 23 – 29