Sunt cuprins de lumină, o lumină orbitoare care te umple din cap până în picioare și ajunge până în adâncimile sufletului. Încerc să deschid ochii și parcă încep și prind câteva siluete și forme. Sunt în vârful unui mare munte de piatră. Cel puțin asta se vede până acum. La marginea sanctuarului o văd pe ea. Dar oare cine o fi? Se întoarce către mine și cu un mic surâs îmi dă senzația că vrea să-mi vorbească și îmi face semn să avansez către ea. Era îmbrăcată într-o mantie violet aprins brodată cu un auriu strălucitor precum părul ei lung ce curgea până în dreptul coapselor. Pielea ei albă și corpul său perfect dădeau senzația că este din poveștile cu zâne și Ilene Cosânzene. Într-o secundă apar în dreptul ei și mă întorc cu fața spre ea. Privirile se întâlnesc și inima începuse să fie de necontrolat. Mă cuprinde o emoție cutremurătoare. Chipul său angelic fără absolut niciun defect exprimă în același timp blândețe, dar și o anume autoritate. Mă îndrăgostesc pe loc de o femeie pe care în realitate nici măcar nu am putut să mi-o imaginez vreodată. Inevitabil o strâng în brațe primind înapoi aceeași dragoste pe care sunt dispus să o ofer. Mă învăluie un extaz divin care mă face să mă pierd în timp și spațiu devenind tot una cu Universul. Nu-mi mai doresc nimic altceva decât să trăiesc eternitatea în această stare. Este cea mai intensă trăire pe care am simțit-o până acum. Fără să-mi vorbească, mă dezmeticește într-o clipă și cu un gest extrem de delicat, mă mângâie pe obraz și îmi transmite cum că acel moment al întâlnirii noastre din planul fizic nu este foarte îndepărtat. Ne-am văzut acum în vis pentru a-mi transmite unele informații care au legătură cu viitorul meu apropiat dar și îndepărtat.
Acestea fiind spuse, ridică mâna dreaptă spre cer, iar în valea muntelui pietruit se proiectează o imagine a unui oraș imens asemănător cu cele din filmele science fiction. Înconjurat de un rând de ziduri colosale de un alb ce doar laptele îl are, se întindea pe cel puțin treizeci de kilometri pătrați. Clădirile din interior aveau o formă circulară, cu multe ferestre mari sub un aspect de arcadă, geamurile toate fiind extrem de colorate datorită cristalelor și pietrelor prețioase. Totul strălucea, parcă vedeam vechile regate care au fost odată pe Pământ pe vremea Ținutului lui Pan, cel puțin așa înțelegeam de la înălțime. De parcă îmi citise gândurile mă ia de mână și într-un zbor lin, facem un tur al orașului. Coborâm până în mijlocul unei, cred eu, mari piețe. Aceasta avea forma unui octogon, iar în centru era construită statuia unui mare conducător. Avea o fundație făcută din blocuri mari de piatră albă precum mineralul de sare înălțându-se până la vreo 6 metri. Sculptura era alcătuită dintr-un metal strălucitor pe care nu l-am putut desluși, probabil crom, iar această întreagă formațiune se ridica în jur de 30 de metri. Ceva fabulos! Nu-mi venea a crede. Oare ce o fi făcut acest mare erou încât i s-a ridicat o asemenea capodoperă? Răspunsul avea să vină mai târziu.
La marginile pieței erau amenajate spații de negoț în care se vindea și se cumpăra aproape orice. Era multă lume în împrejurimi de toate națiile. Majoritatea arătau ca niște europeni nordici, înalți, blonzi și cu ochii albaștri, se distingeau și negrii și asiatici, dar asiatici de o statură considerabilă, indieni și chiar, în număr mai redus ce-i drept, indieni din America, cel puțin așa i-am considerat eu. Însă ce m-a surprins cel mai mult vizavi de locuitorii orașului respectiv era că în toată masa aceea imensă de oameni era o ordine și o disciplină la care noi, în zilele noastre doar visăm. Toți erau liniștiți, binevoitori, nu se striga și nu țipau unii la alții. În schimb, puțini copii, femeile extrem de frumoase și absolut toți indivizii aveau corpuri perfecte. Mă întrebam oare cu ce se hrăneau ca să poată avea un astfel de trup? Mi se răspunde, telepatic evident, cum că „la acești oameni se manifestă doar spiritul și trăiesc în conformitate cu Legile Universului și astfel nu au cum să dea greș în nimic. Dacă se ajunge la o asemenea viață înseamnă că oamenii trăiesc odată cu Dumnezeu și efectele sunt răsplătite pe măsură. Întreaga structură se modifică, mai ales la nivel de ADN, ajungându-se la o perfecțiune genetică, așa cum au fost odinioară oamenii la originile lor adică Fii de Dumnezeu. Ei nu cunosc stări precum ură, invidie, gelozie, frică. Aceste stări și le-au eliminat din manifestare din moment ce au renunțat la orgolii și mândrii deoarece ele sunt derivate lor. Și-au învățat lecțiile și nu mai au karmă de rezolvat, majoritatea sunt deja iluminați”.
Dintr-o clădire din apropierea noastră, o construcție nu foarte înaltă, doar cu 4 nivele, clădită numai din cristale semitransparente, având deasupra ușii de la intrarea principală 2 steaguri din care se distingeau chipuri de lupi albi, așa cum erau vechile spirite lup care protejau Dacia înainte, iese o siluetă umanoidă înaltă de vreo 2 metri, perfect proporționată de culoare azurie cu niște ochi aprinși precum 2 leduri. Avea în mijlocul frunții un cristal roșu aprins care radia totul în jurul său, de fapt, toată structura sa radia, prezentând o atitudine extrem de impunătoare doar prin propria prezență. Această ființă era îmbrăcată cât să acopere zona bazinului. Pășește până în centrul pieței fără a se grăbi, face o plecăciune discretă în fața marii statui și se proiectează în văzduh cu o viteză fulgerătoare lăsând în urma sa un praf asemănător cu cel stelar. Fără să mai întreb cine sau ce este, primesc răspunsul de la femeia de lângă mine: „El este un ascensionat, vibrează la o frecvență superioară comparativ cu ceilalți din jurul nostru, este un androgin. Ca să înțelegi mai bine are în componența sa ca ființă aceeași cantitate de yin și de yang, este întregit. Așa vor ajunge toți oamenii de pe Pământ în câteva sute de ani tereștri și
Pag. 14 – 19 |
Adevăr Divin
