Cartea de față oferă sute de soluții rapide la problemele cu care se confruntă frecvent părinții cu copii mici. Sfaturile incluse în aceste pagini se bazează pe îndelungata experiență a autoarelor, pe bun-simț, judecată sănătoasă și înțelepciune părintească. Filozofia acestui ghid promovează disciplina bazată pe iubire necondiționată, însoțită de limite educaționale ferme. Iar strategiile sugerate de cele două autoare garantează o calmare imediată a situației și o bună înțelegere pe termen lung a problemelor de comportament ale copiilor.
Gail Reichlin este de profesie educatoare, având o experiență de peste 30 de ani în domeniu. De asemenea, este un orator energic și respectat pe tot cuprinsul Statelor Unite, oferind sfaturi pe tema disciplinei pozitive – atât pentru părinți, cât și pentru profesori. Activează și ca director executiv al organizației nonprofit Parents Resource Network cu sediul în Chicago, Illinois, SUA, pe care a fondat-o în urmă cu peste 25 de ani, în scopul de a oferi instruire și soluții la problemele frecvente de care se lovesc părinții cu copii mici. Gail Reichlin oferă și sesiuni de consultanță pentru grupuri mici de părinți, pe tema comportamentelor dificile, și este implicată în multe programe și proiecte destinate copiilor preșcolari. Mai mult, ea este frecvent invitată în emisiuni de radio și TV și colaborează cu presa scrisă.
Caroline Winkler este scriitoare și a găzduit, împreună cu Gail Reichlin, o emisiune TV difuzată în zona Chicago, despre cum e să fii părinte. Cele două autoare au creat un site, menit să ajute și să susțină familiile cu copii, care poate fi vizitat la adresa: www.pocketparent.com. Fiecare dintre ele este mama a trei copii. |