Adevăr Divin
Consilierea copiilor
O introducere practică
| Conceput ca un ghid practic, volumul prezintă cele mai eficiente tehnici de consiliere a copiilor care se confruntă cu probleme emoționale, inclusiv modelul de consiliere integrativă planificată secvențial elaborat de autori. |
44.95 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Strategiile descrise îi ajută pe copii să se elibereze de emoțiile problematice, să-și conștientizeze opțiunile și alegerile, să descopere noi comportamente și să gestioneze comportamentul impulsiv. Pe lîngă metodele bazate pe principiile și practicile consilierii, autorii propun jocuri, activități și fișe de lucru cu ajutorul cărora copiii își pot explora sentimentele și experiențele. Toate aceste tehnici pot fi utilizate cu succes de consilieri, psihologi sau ergoterapeuți, dar și de asistenții sociali și cadrele didactice care lucrează cu copii cu probleme emoționale. |
Cuprins:
Despre autori ... 7 |
Fragment:
2. Relația dintre copil și consilier
S-a recunoscut de mult, încă din anii 50, că relația dintre un client adult și consilier constituie un factor esențial care influențează rezultatul terapiei. Primele studii cu privire la relația dintre clientul adult și consilier au fost efectuate de Carl Rogers cu mulți ani în urmă. Acesta considera că principalele componente ale unei astfel de relații sînt acordul, empatia și atitudinea pozitivă necondiționată. Ulterior, și alți cercetători au descris ceea ce au considerat a fi atributele dezirabile ale relației de consiliere și au fost în general de acord cu faptul că relația are o influență extrem de importantă asupra rezultatelor pozitive ale terapiei. În același mod în care în terapia adulților relația cu consilierul are o influență majoră, se consideră, în general, că în terapia copilului relația dintre copil și consilier este foarte importantă, influențînd eficiența terapiei. Au existat o serie de încercări de a defini atributele importante ale acestei relații (Virginia Axline, 1947; Anna Freud, 1928; Melanie Klein, 1932). Din păcate, există diferențe majore de opinie cu privire la tipul de relație care este de dorit pentru ca terapia să aibă o eficiență maximă. Nu intenționăm să analizăm detaliat diversele școli de gîndire pentru că acesta este un ghid practic de consiliere a copiilor, mai degrabă decît o carte despre teoria terapiei copiilor. Cu toate acestea, am inclus în capitolul 5 o scurtă prezentare a contextului istoric și a ideilor contemporane cu privire la consilierea copiilor. În acest capitol vă vom împărtăși ideile noastre cu privire la ceea ce considerăm important în relația copil-consilier. Vă sugerăm să comparați ideile noastre cu cele ale altor școli de gîndire și apoi să decideți singur ce anume considerați că vi se potrivește. Sîntem de acord cu alți specialiști în terapia copilului în privința faptului că relația dintre copil și consilier este esențială pentru procesul schimbării terapeutice. În plus, susținem că această relație constituie singurul factor esențial în obținerea unor rezultate terapeutice pozitive. Un factor de care depinde relația copil-consilier constă în atributele personale cu care consilierul participă la relație. Vom discuta despre acestea în capitolul 4. Aici vom ține cont de ceea ce considerăm a fi atributele adecvate și necesare ale relației copil-consilier. Inevitabil, aceste atribute au un impact și asupra relației dintre părinte și consilier, pe marginea căreia vom face de asemenea comentarii. În plus, vom analiza efectul transferului asupra relației dintre copil și consilier. Atributele relației copil-consilier (și influența acestora asupra relației părinte-consilier) Pentru o eficiență optimă, considerăm că relația dintre copil și consilier trebuie să întrunească toate caracteristicile următoare, adică să fie : o conexiune între lumea copilului și consilier; exclusivă; sigură; autentică; confidențială (supusă anumitor limite) ; neintruzivă ; cu un anumit scop.În continuare vom analiza mai detaliat trăsăturile enumerate mai sus. Relația copil-consilier drept conexiune între lumea copilului și consilier Relația vizează în primul rînd o conexiune cu copilul și menținerea contactului cu percepțiile acestuia. Copilul poate percepe mediul în care trăiește într-un mod destul de diferit față de modul cum îl percep părinții lui. Sarcina consilierului este să stabiliească o relație cu copilul și să lucreze în parametrii viziunii copilului. Abordarea relației copil-consilier prin intermediul formulării unor evaluări, confirmări sau critici îl determină pe copil să renunțe la propriile percepții și să se apropie de cele ale consilierului. Este important însă ca acesta să își păstreze valorile, convingerile și atitudinile, mai degrabă decît să fie influențat de valorile, convingerile și atitudinile consilierului. Relația dintre copil și consilier reprezintă o legătură între lumea copilului și consilier, permițîndu-i acestuia din urmă să observe clar experiența copilului. Această observare va fi inevitabil istorsionată parțial de experiențele consilierului, iar proiectarea lor într-o anumită măsură asupra copilului nu poate fi împiedicată. Cu toate acestea, scopul consilierului este să minimalizeze influența experienței sale, astfel încît conexiunea cu experiența copilului privind lumea să fie cît mai completă posibil. Relația dintre copil și consilier ca relație exclusivă În calitate de consilieri, este important să stabilim și să menținem o relație bună cu copilul, astfel încît să se instaureze încrederea. Consolidarea încrederii poate fi facilitată cînd copilul are un sentiment puternic de exclusivitate, și anume dacă are impresia că relația cu consilierul este unică, necompromisă de intruziunea nedorită a altora – de exemplu, părinții sau frații. Copilul va avea o percepție personală asupra sinelui, care nu va coincide cu percepția părinților. Pentru ca relația terapeutică să fie eficientă, este important ca el să se simtă acceptat de consilier pentru felul în care se percepe pe sine. Nu este benefic dacă copilul consideră că percepția consilierului în privința lui a fost influențată de percepția părinților sau a altor persoane importante din viața sa. Acest lucru poate fi evitat dacă relația dintre copil și consilier este una exclusivă. A menține relația în parametri exclusivi înseamnă a nu li se permite altora să intervină sau să fie incluși fără permisiunea copilului. În consecință, pregătirea copilului și a părinților pentru terapie necesită o atenție specifică deoarece este clar că e implicat un aspect etic. Părinții au grijă de copil și au controlul asupra lui, totuși în terapie îi propunem consilierului să dezvolte o relație exclusivă cu copilul. Ce părere credeți că vor avea părinții despre acest lucru? Situația se poate agrava în cazurile în care părinții folosesc servicii de sănătate publică sau serviciile unor agenții nonguvernamentale mari. Unii părinți se pot simți neputincioși și copleșiți de sistem, deși e posibil ca anumiți angajați să încerce să instituie servicu personale orientate spre consumator. Astfel de părinți pot fi îngrijorați la sugestia că nu vor fi incluși pe deplin în procesul de consiliere. Acest aspect etic poate fi gestionat satisfăcător doar în cazul în care consilierul le explică foarte clar părinților care este specificul relației terapeutice și obține aprobarea lor cu privire la ceea ce trebuie făcut. În general terapia este o experiență nouă pentru copil și pentru părinți. Am descoperit că părinții tind să accepte și să aibă încredere în proces dacă li se oferă informații complete referitor la necesitatea de a menține o relație exclusivă între consilier și copil. Este util să îi avertizăm pe părinți că uneori copilul lor s-ar putea să nu dorească să dezvăluie informații relevate pe parcursul unei ședințe de terapie. Este rezonabil să ne așteptăm ca părinții să fie neliniștiți și să aibă impresia că nu li se comunică informații pe care ar avea dreptul să le știe. Părinții trebuie asigurați că li se vor oferi toate informațiile importante pentru ei. Ei trebuie să înțeleagă că adesea copiilor le este foarte greu să comunice informații importante și personale și că o astfel de comunicare trebuie să aibă loc atunci cînd copilul e pregătit și se simte în siguranță. Uneori, îndeosebi în momente importante din procesul terapeutic, un copil poate manifesta comportamente mai dificil de gestionat de către părinți decît comportamentele manifestate clar la începutul terapiei. Este util să îi avertizăm pe părinți cu privire la faptul că poate exista o perioadă de ameliorare la scurt timp după începerea tratamentului, aceasta fiind urmată adesea de un regres. Comunicarea informațiilor generale către părinți – de exemplu, informații de tipul celor menționare în acest paragraf și în cel anterior – nu compromite exclusivitatea relației. Totuși, comunicarea unor detalii specifice privind ședința de terapie fără acordul copilului ar compromite cu siguranță exclusivitatea. Pe măsură ce crește încrederea copilului în consilier, iar acesta înțelege mai bine problemele copilului, încrederea manifestată de copil devine mai intensă. Această încredere este consolidată de ideea că temerile, neliniștile și gîndurile negative față de părinți și față de anumite evenimente și situații nu le vor fi dezvăluite părinților sau membrilor familiei fără acordul copilului. În opinia noastră, copilul are dreptul la intimitate, în anumite limite, dar înțelegem că uneori părinților le este dificil să accepte acest lucru. Evident, este de dorit să se obțină sprijinul și încurajarea părinților, astfel încît copilul să se simtă liber să vorbească deschis cu consilierul. Am descoperit că, dacă dăm dovadă de deschidere față de părinți în legătură cu specificul relației dintre copil și consilier cel mai adesea părinții ne vor sprijini foarte mult lucrul cu copilul lor. Încercăm să construim o relație bazată pe încredere cu părinții în prezența copilului. Astfel se menține exclusivitatea relației dintre copil și consilier, copilul este pe deplin conștient de faptul că părinții acceptă relația și are permisiunea și încurajarea părinților de a construi o relație cu noi. Desigur, în unele momente părinții trebuie să cunoască informații dezvăluite consilierului în ședința de consiliere cu copilul și au acest drept. Problema exclusivității și cea a confidențialității sînt complexe, fără îndoială, și vor fi analizate mai amănunțit în capitolele 3 și 9. Relația dintre copil și consilier ca relație sigură Crearea unui mediu permisiv, în care copilul să se simtă liber să acționeze și să dobîndească control asupra sentimentelor sale în siguranță, constituie altă sarcină importantă a consilierului. Copilul ar trebui să se simtă în siguranță pentru a dezvălui avînd încredere că, dacă procedează astfel, nu vor exista repercusiuni sau consecințe care să fie periculoase sau dăunătoare din punct de vedere emoțional. Aici este implicată problema confidențialității, despre care vom discuta ulterior în această secțiune și apoi din nou, în capitolul 3 și 9. Pentru a-l determina pe copil să se simtă în siguranță, este nevoie de structură. Structura îi oferă copilului un sentiment de siguranță și previzibilitate pe parcursul ședințelor de terapie. De asemenea, îi permite consilierului să îi amintească acestuia că, dacă va prefera activitățile repetitive lipsite de scop, va avea mai puțin timp pentru eforturi constructive. Structura implică stabilirea unor limite comportamentale și informarea copilului cu privire la durata estimată a fiecărei ședințe: În plus, copilul trebuie să fie pregătit pentru încheierea fiecărei ședințe. In ceea ce privește stabilirea limitelor, credem că acestea trebuie impuse pentru a proteja copilul, consilierul și obiectele. La începutul procesului de stabilire a relației, îi explicăm clar copilului că există trei reguli fundamentale: copilul nu are voie să se rănească singur; copilul nu are voie să îl rănească pe consilier; copilul nu are voie să strice obiecte.Ulterior îi explicăm clar că încălcarea regulilor atrage consecințe. Dacă nu se respectă regulile, ședința de terapie se încheie, însă fără mustrări. Totuși, consilierul îl face pe copil să înțeleagă că ședința trebuie să se încheie din cauză că au fost încălcate regulile. Concomitent, i se comunică faptul că poate reveni altă dată și se stabilește o nouă programare. Folosind doar cele trei reguli, evităm necesitatea de a-l controla pe copil și de a ne comporta ca un părinte pe parcursul unei ședințe. De asemenea, se creează o relație exclusiv terapeutică în care copilul are permisiunea de a fi el însuși, cu puține restricții. Deși sînt stabilite cîteva elemente de control extern, consilierii nu ar trebui să se aștepte ca în nici o ședință să nu apară comportamente de exteriorizare nedorite. Perioadele intermitente de manifestare a unor comportamente de testare constituie o componentă normală a procesului terapeutic în cazul unui copil. Cînd se aleg materiale pentru ședințe de terapie prin joc, trebuie să se tină cont și de nevoile de siguranță. Echipamentele sau jucăriile care pot fi stricate ușor pot fi o sursă de anxietate pentru mulți copii. Majoritatea copiilor nu vor să fie făcuți răspunzători pentru daune provocate neintenționat. Relația dintre copil și consilier ca relație autentică o relație autentică este sinceră și onestă, interacțiunea avînd loc între două persoane reale. Aceasta înseamnă că în orice moment relația în totalitate consecventă cu persoana reală care este consilierul și cu copilul, așa cum este el în mod autentic. Ea nu poate fi superficială sau o relație în care consilierul pretinde că este altcineva. Relația autentică îi dă copilului șansa să nu mai pretindă că este altcineva și să permită dezvăluirea sinelui. Astfel se ajunge la un nivel profund de încredere și înțelegere. Autenticitate în relație înseamnă că se permite apariția unei interacțiuni naturale, spontane între consilier și copil, fără inhibiție sau cenzură și fără o anxietate inutilă. Fiind autentică, relația dintre copil și consilier va fi uneori serioasă datorită importantei aspectelor discutate și intensității emoțiilor implicate. Totuși, relația autentică nu va fi întotdeauna serioasă; ea le va permite copilului și consilierului să se implice spontan și în interacțiuni ludice și amuzante. Cel mai important, în relația autentică problemele legate de copil care apar nu sînt suprimate, evitate sau tratate în mod necorespunzător. Relația dintre copil și consilier ca relație confidențială Cînd lucrează cu copii, consilierul încearcă să creeze un mediu în care copilul să se simtă în siguranță, suficient cît să împărtășească gînduri și sentimente foarte intime. Pentru ca el să se simtă în siguranță, este nevoie de un anumit nivel de confidențialitate. Este important să discutăm cu copilul despre confidențialitate și despre limitele sale la începutul procesului de consolidare a relației. În primul rînd, trebuie să analizăm problemele care ar putea apărea ca urmare a confidențialității, astfel încît să identificăm niște limite adecvate. Inevitabil, vor exista momente cînd copilul îi va împărtăși consilierului unele informații despre care acesta consideră că trebuie comunicate și altora: de exemplu, dacă un copil dezvăluie un abuz sexual sau fizic. Totuși, dezvăluirea acestor informații într-un mod lipsit de considerație sau fără a ține cont de impactul dezvăluirii asupra copilului I-ar putea determina pe acesta să creadă că a fost trădat. Evident, consilierul se confruntă aici cu o dilemă. Reflectați puțin, dacă doriți, asupra modului în care ați putea să satisfaceți nevoia copilului de confidențialitate și, concomitent, să îl pregătiți pentru posibilitatea de a le comunica altor persoane informații importante. Iată cum abordăm noi problema confidențialității. Chiar la începutul procesului terapeutic, îi spunem copilului că tot ceea ce ne va spune va rămîne între noi și că în general unele informații vor fi dezvăluite părinților sau altor persoane doar cu permisiunea sa. Cu toate acestea, îl avertizăm pe copil că uneori poate fi important ca informațiile să fie comunicate și altora. Îi explicăm că în astfel de situatii vom discuta cu el cum și cînd le vor fi dezvăluite informațiile și altor persoane. Procedăm astfel pentru ca el să nu devină neputincios, ci să dețină controlul asupra modului în care sînt împărtășite informațiile și altor persoane. Cînd trebuie să le comunicăm informații părinților sau altor persoane, îi amintim copilului că am afirmat anterior că ar putea exista informații care trebuie comunicate și altora. Îi spunem copilului că acum e cazul și apoi îl întrebăm cum ar fi pentru el să le împărtășim și altora informațiile. Apoi explorăm atît consecințele pozitive, cît și pe cele negative ale dezvăluirii propuse, astfel încît copilul să fie conștient de rezultatele care ar putea surveni. Abordăm neliniștile Pag. 19 – 25 |