Zen în arta de a trage cu arcul

Atunci când, după ani îndelungați de eforturi pentru a atinge perfecțiunea, arcașul dă în sfârșit uitării toate eforturile conștiente, astfel ca lovitura de săgeată, perfectă, să poată porni în mod spontan, "ca zăpada, care alunecă de pe o frunză de bambus" – atunci înseamnă că a ajuns să descopere secretul „artei fără artă″ de a trage cu arcul, al gândirii Zen, ba chiar al vieții însăși.

Ceea ce reușește această carte - minunată în adevăratul sens al cuvântului – este să ne sensibilizeze pentru această artă și să ne arate calea spre realizarea ei.

Pentru nenumărați exploratori porniți pe calea spirituală, lectura acestei cărți a devenit o experiență decisivă. Ceea ce autorul a învățat de la maestrul său japonez și ne transmite și nouă aici nu se referă, în nici un caz, numai la tehnica mânuirii săgeții și a arcului.

Este vorba, aici, despre esența oricărei stăpâniri, cu măiestrie, a unei tehnici – esența oricărei creații artistice, miezul oricărei practici de viață, susținute de adevărata spiritualitate. Asta, deoarece acela care stăpânește secretul "artei fără artă" a trasului cu arcul, descoperă și taina artei de a trăi.

pag. 15

 Cel ce nu are parte de experiențe mistice, rămâne pe dinafară, oricum ar suci-o și ar învârti-o. Această lege, căreia i se supune orice mistică autentică, nu admite nici o excepție, ceea ce nu este contrazis de existența unei multitudini enorme de texte Zen, considerate drept sacre, care își dezvăluie sensul dătător de viață numai aceluia care a fost onorat cu toate experiențele decisive și care, prin urmare, poate extrage, din lectura acestor texte, confirmarea a ceea ce, independent de ele, are deja și este deja.

În schimb, pentru cel lipsit de experiență, aceste texte rămân nu numai pecetluite de muțenie – și, de altfel, cum ar putea el, cel neexperimentat, să fie în stare să citească printre rânduri? – ba, mai mult, îl induc într-o eroare spirituală dezolantă, chiar dacă se apropie de ele cu prudență timidă și dăruire altruistă. Prin urmare, Zen, la fel ca orice altă mistică, nu poate fi înțeleasă decât de acela care este, el însuși, un adept al misticii și care, deci, nu cade în ispita de a încerca să obțină, pe furiș, prin alte mijloace, ceea ce îi este refuzat de experiența mistică.

Pe de altă parte, cel care a fost transformat prin Zen și care a fost purificat prin "focul adevărului", duce o existență mult prea convingătoare, ca să poată fi trecută cu vederea. Prin urmare, nu este o impertinență dacă acela care, dintr-o înrudire spirituală insistentă și plină de așteptare, dorește să capete acces la puterea anonimă, care produce lucruri atât de mărețe - căci omul mânat doar de curiozitate nu are dreptul să ridice nici un fel de pretenții - se așteaptă ca, tocmai de aceea, maestrul Zen să-i descrie măcar calea care duce la țel. Nici un mistic și, prin urmare, nici un practicant Zen nu devine, odată cu primul pas, acela care, desăvârșindu-se, ar putea fi. Câte dificultăți va trebui el să înfrunte și să lase în urmă, pentru a ajunge, în sfârșit, la adevăr! Iar de-a lungul drumului, va fi chinuit...