Interpretarea jungiană a viselor

Visele sunt viața... Adesea avem nevoie de oglindirea în celălalt pentru a ne înțelege propriile vise vizualizând impactul lor emoțional și de sens asupra altora. Acest lucru ne permite să privim din alte perspective decât propria imagine de sine sau propriul nostru mod obișnuit de a înțelege viața și astfel să descoperim acele lucruri despre noi înșine care să ne ajute să schimbăm, să devenim mai flexibili și mai amplu conectați la propria noastră viață și destin. Calea regală spre bucuria vieții este în noi înșine, iar visele sunt poarta spre o viață cu sens.

Visele, numite de unii limba uitată a lui Dumnezeu, iar de alții mesaje ale diavolului, au fost timp îndelungat considerate ca semne ale viitorului. Dar credința modernă că visele sunt intim asociate cu psihologia personală, atitudinile și tiparele comportamentale ale visătorului provine din munca de pionierat a psihiatrului elvețian C. G. Jung, care a arătat că în vise inconștientul prinde viață, în cartea de față avem un ghid practic și cuprinzător de înțelegere a viselor în lumina principiilor fundamentale ale psihologiei analitice jungiene.

Introducere ... 5
Prefață ... 11

1. Conceptele de baza ale psihologiei jungiene ... 15
2. Caracteristicile visului ... 33
3. Abordarea jungiană a viselor ... 49
4. Visele ca instrumente de diagnostic ... 55
5. Probleme legate de tehnică ... 77
6. Imaginile eului și complexele constelate în vise ... 97
7. Temele cel mai des întâlnite în vise ... 113
8. Contextul visului ... 125
9. Simbolism și alchimie ... 135
10. Visele și procesul de individuare ... 141
11. Cele două tensiuni caracteristice interpretării viselor ... 155

Note ... 163
Glosar ... 165
Index ... 169

1. CONCEPTELE DE BAZÃ ALE PSIHOLOGIEI JUNGIENE

Jung utilizează termeni specifici pentru a descrie diferite părți ale psihicului, atât cele care aparțin conștientului, cât și cele care aparțin inconștientului. Aceste concepte au apărut în mod empiric în urma observării unui material clinic bogat, inclusiv provenit din cercetările de la începutul carierei sale cu experimentul asociativ verbal, pe baza căruia a fost creat testul poligraf (detectorul de minciuni modern) și a luat naștere conceptul de complex psihologic. (Jung era deja profund implicat În studiile cu privire la asocierea verbală atunci când a citit pentru prima dată Interpretarea viselor, carte scrisă de Freud și publicată în anul 1900).

Este util să așezăm conceptele fundamentale jungiene în câteva categorii, deși trebuie să ținem cont de faptul că acestea din urmă sunt mai mult sau mai puțin arbitrare și au ca scop înlesnirea descrierii și discuțiilor; diferitele niveluri și structuri ale psihicului uman funcționează ca un întreg organizat. Există două diviziuni topografice de bază: conștient și inconștient. Inconștientul poate fi de asemenea împărțit în inconștient personal și psihic obiectiv. La început, termenul pe care Jung l-a utilizat pentru a desemna psihicul obiectiva fost „inconștientul colectiv”, termen care continuă să fie și în prezent cel mai des utilizat în cadrul discuțiilor cu privire la teoria jungiană. Dorind să accentueze faptul că profunzimile psihicului uman sunt la fel de reale ca lumea exterioară „reală” – lumea experienței conștientului colectiv – și să evite confuzia care s-ar fi putut face între termenul de „inconștient colectiv” și diversele grupuri colective ale speciei umane, Jung a introdus termenul de „psihic obiectiv”.

Astfel, psihismul uman are patru niveluri:

Aceste diviziuni topografice de bază cuprind structurile generale și structurile specializate ale psihicului uman. Structurile generale sunt de două feluri: imagini arhetipale și complexe. Structurile specializate ale părților personale ale psihicului, atât conștiente, cât și inconștiente, sunt patru:
eul, persona, umbra și animus/anima. În psihicul obiectiv există arhetipuri și imagini arhetipale, al căror număr nu poate fi specificat cu exactitate și există un arhetip deosebit de important: Sinele, care este considerat și arhetipul central al ordinii.

Structuri generale

Complexele reprezintă ansambluri de idei sau de imagini, aflate în interrelație și având o încărcătură emoțională comună. Jung a descoperit prezența complexelor, notând regularitățile apărute În cadrul asociațiilor libere ale subiecților, răspunsurile întârziate sau lipsă din cadrul experimentului asociativ-verbal. El a aflat că fiecare subiect tinde să formeze aceste asociații sub forma unui grup de diferite teme, cum ar fi asociațiile care au în centru mama „complexul mamei”. Termenul „complex” a intrat de mult în uzanța culturală generală, având un sens mai puțin exact. Complexele sunt conținuturile de bază ale inconștientului personal.

Imaginile arhetipale sunt conținuturile de bază ale psihicului obiectiv. Arhetipurile nu pot fi observate în mod direct, ci, la fel ca și câmpul magnetic, pot fi percepute datorită influenței pe care o exercită asupra conținuturilor manifeste ale minții, asupra imaginilor arhetipale și asupra complexelor personificate sau reprezentate. Arhetipul în sine reprezintă tendința de a structura imaginile propriilor experiențe într-un anumit tipar, dar arhetipul nu este imaginea însăși. Discutând despre conceptul de arhetip, Jung l-a comparat cu formarea cristalelor Într-o soluție saturată: structura În formă de rețea a unui cristal respectă anumite principii (arhetipul), În timp ce forma concretă pe care o va lua cristalul (imaginea arhetipală) nu poate fi știută dinainte. Fiecare om se naște cu o anumită tendință de a construi imagini specifice, dar nu cu imaginile propriu-zise. De exemplu, există o tendință umană universală de a construi imaginea mamei, dar fiecare individ își formează o imagine specifică a propriei mame, bazată pe acest arhetip universal uman.

Imaginile arhetipale sunt imagini fundamentale și profunde, formate în urma influenței arhetipurilor asupra experienței acumulate de psihicul individual. Imaginile arhetipale diferă de imaginile complexelor prin semnificația pe care o au, primele având o semnificație universală, adesea conținând o încărcătură afectivă numinoasă. Imaginile arhetipale care au semnificație pentru un număr mare de persoane, pe parcursul unei perioade mari de timp, tind să fie întipărite cultural în conștientul colectiv. Exemple din sfera culturală sunt imaginea regelui și reginei, imaginea Fecioarei Maria, precum și imaginile figurilor religioase, precum cea a lui Iisus și cea a lui Buddha. Multe personaje și situații colective conțin imagini arhetipale, fără ca cineva să fie de obicei conștient de proiecție. Reacțiile emoționa le puternice care urmează asasinării sau morții unei persoane publice, cum ar fi, de exemplu, un președinte sau un rege, vedetă de film sau lider religios indică faptul că pentru multe persoane respectiva figură a fost purtătoarea unei proiecții arhetipale.

Oricare experiență umană care se repetă cu o anumită frecvență are un fundament arhetipal: nașterea, moartea, uniunea sexuală, căsătoria, conflictul dintre forțe opuse etc. Deși este posibil ca arhetipurile să fie supuse schimbării, ele variază atât de puțin, încât pot fi considerate, din toate considerentele practice, neschimbate în timpul istoric.

În cadrul modelului jungian, Sinele este centrul reglator al întregului psihic, În timp ce eul este doar centrul conștientului personal. Sinele este centrul ordonator care realmente coordonează câmpul psihic. Mai mult, este modelul arhetipal al identității individuale a eului. În plus, termenul de Sine este utilizat pentru a face referire la psihic ca întreg. Astfel, există trei sensuri diferite ale conceptului de Sine:

Pentru că Sinele este o entitate mai cuprinzătoare decât eul, percepția eului asupra Sinelui ia adesea forma unui simbol cu o valoare superioară: imagini ale lui Dumnezeu, soarele ca centru al sistemului solar, nucleul ca centru al atom ului etc. Încărcătura emoțională care Însoțește o experimentare a Sinelui este adesea numinoasă sau fascinantă și inspiră venerație. Atunci când eul experimentează Sinele, acesta se poate percepe pe el însuși ca fiind obiectul unei puteri superioare. Atunci când eul este instabil, Sinele poate apărea sub forma unui simbol reasigurator al ordinii, ca de exemplu, sub forma unei mandale – un desen care conține o margine bine delimitată și un centru –, cum ar fi un cerc încadrat într-un pătrat sau un pătrat încadrat Într-un cerc, deși formele mandalei pot constitui subiectul unor elaborări infinite. În tradițiile religioase orientale, arhitectura mandalei conține adesea imagini ale unei zeități și sunt utilizate în cadrul practicilor de meditație. Deși Sinele este cel mai puțin empiric dintre toate conceptele structurale ale lui Jung – deoarece se află la granița a ceea ce poate fi clinic demonstrat –, acesta este un termen util pentru a descrie din punct de vedere psihologic ceea ce este altfel indescriptibil. Într-adevăr, din punct de vedere fenomenologic, conceptul de Sine este practic nediferențiabil de ceea ce În mod tradițional este numit Dumnezeu.

Relația dintre psihicul personal și psihicul obiectiv

Punctul nostru de referință referitor la psihic este complexul eului, acea structură la care ne referim de fiecare dată când folosim pronumele personal la persoana întâi „eu”. În orice caz, straturile personale ale psihicului se sprijină pe o fundație arhetipală din psihicul obiectiv sau inconștientul colectiv. Sfera personală, atât cea conștientă, cât și cea inconștientă, se dezvoltă din matricea psihicului obiectiv și este În permanență conectată la aceste straturi mai adânci ale psihicului, într-un mod profund și organic, deși eul dezvoltat tinde în mod inevitabil și superficial să se considere centrul psihicului. Această situație este similară jocului de perspective de genul soarele se rotește În jurul pământului sau pământul în jurul soarelui.

Activitatea niveluri lor mai profunde ale psihicului este în mod evident experimentată prin intermediul visului, o experiență umană universală și poate apărea în forme excesive în psihoza acută. În perioada în care urmează o cură analitică jungiană, analizandul ajunge să conștientizeze acțiunile psihicului obiectiv care ajută În mod esențial procesul empiric de individuare al eului. Unii analizanzi învață tehnica jungiană a imaginației active, prin intermediul căreia pot avea în mod intenționat acces la straturi mai profunde ale psihicului în timpul stării de veghe.

Din punct de vedere structural, fiecare complex care aparține sferei personale (conștiente sau inconștiente) se formează pornind de la o matrice arhetipală din psihicul obiectiv. Nucleul fiecărui complex este un arhetip. Eul se formează În jurul nucleului arhetipal al Sinelui; În spatele complexului personal al mamei se află arhetipul Marii Mame; imago-ul cuplului format din mamă și tată are în centru imaginea arhetipală a părinților divini; umbra și multe roluri ale personei au rădăcini arhetipale adânci. O formă arhetipală poate implica combinarea mai multor forme distincte; de exemplu, căsătoria divină sau hieros gamps poate de asemenea semnifica unificarea contrariilor. Stratul arhetipal al psihicului are capacitatea de a forma simboluri ce unifică conținuturi care la nivel personal sunt ireconciliabile. Această capacitate a psihicului obiectiv de a forma simboluri reconciliabile este denumită funcția transcendentată, pentru că poate depăși tensiunea conștientă a contrariilor. În acest proces, conflictele nu dispar neapărat, ci mai degrabă sunt transcense și relativizate.

Pentru că fiecare complex ce aparține psihicului personal are un fundament arhetipal aflat în psihicul obiectiv, fiecare complex care este Înțeles la un nivel suficient de profund va releva asocierile sale arhetipale. Mare parte din arta analizei jungiene constă în amplificarea imaginilor până În punctul În care eul experimentează conexiunea pe care o are cu lumea arhetipurilor într-o manieră vindecătoare, fără să ajungă însă la limita în care eul se scufundă într-o mare de conținuturi arhetipale neunificate. De exemplu, dacă eul este capabil să experimenteze legătura pe care o are cu Sinele, se formează o axă eu-Sine și în consecință eul va dobândi o înțelegere mai profundă a conexiunii sale cu nucleul psihicului. Dar dacă un eu slab sau nedezvoltat are această experiență, acesta poate fi asimilat de Sine, manifestându-se ca inflație psihică și pierdere a obiectivității conștiinței sau, în cel mai rău caz, în apariția unei psihoze temporare. Experimentarea frecventă a stării de lIa fi Dumnezeu” prin intermediul consumului de droguri psihedelice, cum ar fi LSD-ul sau psilocibina, este o modalitate prin care eul drogat experimentează esența arhetipală a propriului Sine, dar nu are un fundament real pentru a realiza o axă stabilă eu-Sine.

Complex și arhetip

Fiecare complex este un grup de imagini asociate, format în jurul unui nucleu central de semnificație a cărui esență este arhetipală. Din momentul primei conștientizări, aceste potențialități arhetipale ale psihicului sunt completate de experiența personală, astfel încât eul adult simte că conținuturile subiective conștiente sunt doar suma propriilor experiențe personale trecute. Adesea, numai în cadrul procesului analitic, în vise sau trecând prin experiențe care au o mare încărcătură emoțională, eul dezvoltat poate experimenta adevărata esență arhetipală a complexelor. Pentru a facilita această conștientizare, în practica analizei pot fi utilizate multe tehnici de imaginație: tehnicile gestalt, imageria dirijată, desenul, modelarea lutului,

Pag. 15 – 21