Despre copiii anxioși, triști și neliniștiți

Cu toate că în prezenta lucrare se vorbește și despre aceste consecințe, a fost departe de mine gândul de a scrie o carte de rețete pedagogice. Se va vedea că, dimpotrivă, pentru mine a fost important să îndemn părinții să depună o muncă de cunoaștere și de descoperire independentă și să încurajez încrederea acestora în propria lor capacitate de a acționa, chiar și în situații mai dificile. Cele mai fericite momente ale meseriei mele de terapeut-pediatru și de consilier în probleme de educație sunt acelea când pot să închei o ședință spunând părinților următoarele cuvinte: «Acum nu mai aveți nevoie de mine.» Cea mai importantă misiune a consilierii în probleme de educație este aceea de a realiza împreună cu părinții antropologia pedagogică.”

1. PROBLEME FUNDAMENTALE ALE UNEI PRACTICI EDUCATIVE SPIRITUALE

Dragi părinți!

În cele ce urmează, intenționez să vă familiarizez cu un punct de vedere poate mai puțin obișnuit asupra problemelor dezvoltării copilului, punct de vedere pe care îl consider, totuși, a fi de o mare importanță și în ceea ce privește educația.

Cred că veți fi de acord cu mine atunci când spun că, pentru a putea acționa în mod just, avem nevoie mai întâi de anumite linii călăuzitoare conform cărora să ne putem orienta acțiunile. În viață, acest principiu este întotdeauna valabil, și la fel se întâmplă și în cadrul practicii educative, în privința modului în care ne purtăm cu copiii. Bineînțeles că forța decisivă este dragostea. Dar nu trebuie să cădem în greșeala de a crede că ar exista vreo contradicție între problemele dictate de inimă și problemele ridicate de cunoaștere. E adevărat tocmai contrarul. Atunci când dragostea față de o ființă nu este legată, în același timp, de necesitatea de a cunoaște această ființă, ceea ‚Ce înseamnă a o înțelege și a găsi, pornind de la această înțelegere, și formele juste de a ne comporta față de ea, atunci acestui sentiment de dragoste îi lipsește ceva esențial, atunci rămânem împotmoliți în stadiul inițial, de început.

AJUTOR VENIT DIN NOAPTE

O idee călăuzitoare în sensul unei înțelegeri fundamentale ne conduce privirea interioară într-o anumită direcție și, în cazul în care această direcție este cea justă, ei bine, atunci ne vin ideile bune: devine activă așa-numita fantezie morală și ne dă „indicații” despre cum putem să acționăm într-o situație sau alta. Atingerea înțelegerii fundamentale juste depinde, într-o mare măsură, de conștiența de veghe bazată pe intelect. Prin urmare, trebuie să fim treji, cu un ascuțit simț de observație (și, totodată, reprimându-ne în mod autocritic părerile subiective), aș putea spune: adoptând o poziție de cercetare în viață, străduindu-ne să descifrăm tot felul de conexiuni, să tragem concluzii și așa mai departe. Ideile sau impulsurile active pentru practica de zi cu zi, care pot să rezulte apoi dintr-o înțelegere fundamentală, nu se revarsă, firește, spre noi, de regulă, din conștiența de veghe, ci (și acest aspect trebuie înțeles în mod textual) din noapte! Când e vorba ca anumite cunoștințe să fie transpuse în impulsuri creatoare, atunci mai trebuie să acționeze și altceva în afară de gândire a obișnuită, logică. Este evident faptul că, dacă nu am dormi, am fi absolut incapabili să realizăm această transpunere. Când ne vedem confruntați cu o problemă și ajungem la concluzia că e bine să aplicăm proverbul „Noaptea e un sfetnic bun”, atunci trebuie să știm că această afirmație se bazează pe experiență. Dumneavoastră știți că în timpul nopții punerea acelor probleme nu este întreruptă, ci lucrați, într-un fel, mai departe la rezolvarea lor. Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat deja ca soluția mult căutată să se afle a doua zi dimineața pe pernă, oarecum ca un cadou.

Aici funcționează un mod de cunoaștere deocamdată foarte general, greu de transpus în practică, pe care îl purtăm în noi ca pe ceva absolut separat, care nu are nimic de-a face cu viața de zi cu zi, pe care îl luăm în fiecare seară cu noi în somn, mai chemăm încă o dată în conștiența noastră de veghe, care este pe cale de a adormi, esența problemei cu care ne vedem confruntați și, într-o bună dimineață, ne trezim cu o idee limpede și clară cum e cristalul, cu o premisă: „Asta este! Asta și asta trebuie să fac pentru copilul meu, sigur, așa este, cum de nu mi-am dat seama mai înainte de acest lucru!” Nu vi s-a întâmplat niciodată așa ceva? Sunt ferm convins ca răspunsul nu poate fi decât afirmativ. fiecăruia dintre noi i se întâmplă din când în când așa ceva; numai că nu de fiecare dată suntem suficient de atenți pentru a putea observa aceste legături. Ce facem, de exemplu, când am ajuns la cunoașterea faptului că un copil veșnic încăpățânat, în permanență nervos și indispus, neliniștit și plângăreț, care întotdeauna se opune, în realitate nu suferă decât de anxietate? A ști acest lucru nu aduce nicio schimbare în problemele de zi cu zi. Dar în cazul în care acceptați ca, seară de seară, timp de cinci minute, să executați un fel de exercițiu de imaginație, aducând imaginea copilului dumneavoastră obraznic, încăpățânat în fața ochiului interior, și să vă puneți în mod intensiv în situația de a putea privi in interiorul copilului și de a vedea acolo o păsărică tremurândă, într-o stare de frică panicată, care se zbate în colivia sa, în cazul în care adormiți de multe ori având în fața ochilor această imagine, atunci, stimată mamă, stimat tată, e posibil ca deja de aici să se schimbe treptat ceva în ceea ce privește problemele cotidiene, pentru că dumneavoastră, în funcție de împrejurări, veți reacționa în multe situații altfel decât până acum, nu pe deplin conștienți, așadar, nu în sensul unei corectări a comportamentului calculată cu sânge rece, în mod lucid, ci mai degrabă printr-un nou „simț din vârful degetelor”. Subconștientul trage, într-un fel, anumite concluzii din imaginea păsării care se zbate speriată, în timp ce dumneavoastră poate că, în „camera superioară”, încă vă mai străduiți să găsiți soluții în legătură cu ceea ce ar trebui să întreprindeți în mod concret acum, după ce vi s-a spus că micuțul dumneavoastră încăpățânat ar suferi în realitate de un anumit sentiment de teamă, de anxietate.

Vedeți dumneavoastră, acum se poate întâmpla ca, într-adevăr, să vă schimbați tonul, modul în care vorbiți cu copilul. Observați că vorbiți mai încet, mai calm cu el, că nu vă mai adresați copilului în așa fel încât fiecare propoziție să sune ca un foc de pistol; și, în mod instinctiv, vegheați ca să nu vă expuneți copilul, pe cât posibil, unor impresii extreme, să îl scutiți de situații incendiare, în care se ridică tonul, situații al căror final nu poate fi niciodată prevăzut. După cum am spus, este foarte posibil ca dumneavoastră să nici nu fiți conștienți de aceste aspecte. Poate că alți oameni vă vor atrage atenția că v-ați schimbat tonul cu care vă adresați copilului. Subconștientul a tras niște concluzii foarte practice pentru viață, în cazul exemplului nostru, din imaginea păsării speriate, imagine pe care ați chemat-o în fața sufletului în fiecare seară. Bineînțeles că sunt niște concluzii (cuvântul acesta nu este tocmai foarte potrivit, dar noi îl folosim acum o dată) la care s-ar putea ajunge și printr-o gândire obișnuită. Dar, după cum știm, așa se întâmplă cu multe lucruri: după ce am reușit să rezolvăm o problemă, ne mirăm cât de simplă a fost soluția. Numai că mai întâi trebuie să descoperim această soluție!

Din experiența practicii mele de consilier în probleme de educație, experiență care se extinde pe parcursul multor ani, vă pot spune că, de regulă, părinții nu sunt în stare să tragă concluziile juste dintr-o afirmație formulată în mod lapidar de către consilier („Copilul dumneavoastră este neliniștit, agitat și gălăgios pentru că îi este frică”). De obicei, răspunsul va suna cam în felul următor: „ Bine, de acord, încăpățânarea și agitația copilului reprezintă, de fapt, frica, dar la ce îmi folosește mie că știu acest lucru?” Acum, consilierul are la dispoziție două posibilități. El le poate ține părinților o scurtă prelegere referitoare la concluziile necesare, inclusiv despre modificările de comportament. Aceste aspecte se vor fixa mai mult sau mai puțin solid în capetele oamenilor, dar, în funcție de anumiți factori, viața de zi cu zi se va desfășura în continuare ca și până acum. O a doua posibilitate este recomandarea unui exercițiu de imaginație pentru seară: adânciți-vă zilnic, cu puțin timp înainte de a adormi, în imaginea care să îl reprezinte pe copilul dumneavoastră ca fiind o păsărică ce se zbate într-o stare de teamă panicată în colivia sa. Aceasta este latura interioară a comportamentului încăpățânat, agitat. Și acum, așteptați să vedeți care vor fi învățămintele pe care vi le va oferi această imagine. – Ceea ce poate fi obținut pe această cale este, bineînțeles, mult mai mult, este ceva mult mai profund decât ceva ce am învățat, am memorat, niște cunoștințe pe care încercăm acum în mod febril să le punem în practică, dar, din păcate, de cele mai multe ori, în zadar. Veți vedea cum un anumit element de cunoaștere, pe care la început nici măcar nu puteți și nici nu doriți să îl introduceți în viața practică, dar pe care, putem s-o spunem fără grijă, îl declanșăm în noi în mod meditativ, în mod serios și continuu, pe care îl predăm somnului sub forma unei probleme, veți vedea cum un asemenea element de cunoaștere începe să intervină în mod activ în structura obiceiurilor dumneavoastră, modelându-le. Și veți observa în continuare cum veți putea să „citiți”, efectiv, răspunsul din propriul comportament, care suferă un proces de modificare, răspuns pe care nu ați reușit să-I descoperiți atâta vreme cât întrebarea era pusă într-un mod pur teoretic, cu toate că v-ați dat toată silința. Vedeți dumneavoastră, aici este vorba despre un fenomen primordial, cu care putem începe; un fenomen psihologic care poate fi, într-o oarecare măsură, cultivat și dezvoltat. Trebuie să remarcăm, ca o observație pe marginea acestei teme, faptul că seducătorii de toate nuanțele și tipurile lucrează cu această metodă a apelării sistematice la subconștient. E posibil, într-adevăr, ca, în funcție de starea de spirit și de intenții, să se ajungă la niște izvoare foarte diferite. Și de aceea noi dorim să urmăm această metodă într-un mod absolut lipsit de egoism, spre binele semenului, în cazul nostru, spre binele copilului. Așadar, noi chemăm în ajutor o înțelepciune adânc înrădăcinată în interiorul nostru, față de care suntem rupți în cazul conștienței de veghe și, ca să nu greșim, trebuie să facem acest lucru în mod conștient, propunându-ne un scop clar, cât mai lipsit de egoism, și chemând în ajutor forțele cunoașterii noastre, de care avem nevoie, în principal, pentru a putea formula în mod corect întrebarea. Căci acela care nu știe să pună întrebarea nu va primi niciun răspuns.

RÃSPUNDE ÎNGERUL?

Așadar, avem nevoie de idei călăuzitoare! Căci abia acestea ne conduc la imaginea pe care o interogăm apoi în mod meditativ și pe care o putem lua cu noi în somn. Prin urmare, nu este indicat doar să ne ocupăm cu aspectele antropologice de fond ale crizelor care au loc în cadrul procesului de dezvoltare a copilului, ci, aș spune, acest lucru este necesar. Dar nu e suficient. Căci această preocupare rămâne doar la stadiul de cunoaștere a capului. Și imediat se ridică întrebarea despre pasul următor. Un astfel de pas, dacă ne referim la educația copilului, constă în faptul că din cunoștințele care se află în mintea noastră dezvoltăm imagini vii, formulăm niște întrebări vii, sub formă de imagini, și le conducem spre ființele și forțele cu care intrăm în contact în timpul nopții. Pentru ca pe această cale să putem obține un răspuns, trebuie, bineînțeles, să putem manifesta un interes și un angajament autentice. E necesar să fim însuflețiți cu adevărat de dorința de a înțelege ființa copilului. Dacă ne putem permite să ne exprimăm mai frust: vom primi, de regulă, ceea ce are pregătit pentru noi somnul numai dacă am depus în prealabil multă muncă. Subconștientul nu reprezintă, cu siguranță, o piață ieftină pentru patentarea unor soluții.

Vedeți foarte bine, din exemplul nostru cu pasărea speriată, că nu mă refer la ceva cu un caracter mistic deosebit sau care să se îndepărteze de experiența obișnuită, atunci când spun că în somn putem primi „indicații” referitoare la modul în care trebuie să acționăm, da, chiar aș dori să afirm: le primim întotdeauna într-un mod mai mult sau mai puțin conștient! Și totuși, spunând acestea, am atins o temă foarte vastă, despre care ar fi indicat și ar merita să se vorbească o dată în mod amănunțit. Vă voi împărtăși cu dragă inimă faptul că în spatele procesului pe care l-am amintit și l-am prezentat mai sus se află, conform convingerilor mele, ceva despre care poate că veți spune, fără a-i acorda atenția cuvenită, că reprezintă o copilărie – ei bine, într-o anumită privință, este vorba, desigur, de o copilărie, dar într-un sens mai serios, pozitiv. În spatele acestui fapt se află posibilitatea de a intra în legătură cu ființa îngerească a copilului! Noi ne putem întâlni cu îngerul copilului în somn, atunci când luăm măsurile corespunzătoare, măsuri legate de conștiența noastră, pentru a fi conduși spre o astfel de întâlnire. În cazul în care vă simțiți iritați de cuvântul înger, am putea apela, bineînțeles, de comun acord, și la altfel de formulări, mai puțin angajante, dar

Pag. 13 – 19