Ciclul anual ca drum de inițiere pentru trăirea ființei lui Christos

Participarea lăuntrică, în sens esoteric, la principalele sărbători creștine – ziua arhanghelului Michael, Crăciunul, Epifania, Paștele, Înălțarea, Sânzienele și Rusaliile –,   reflectând ritmul macrocosmic al Pământului, poate constitui o cale modernă de inițiere  prin care să ne apropiem de Christos, care se revelează astăzi în domeniul etericului.

1. TIMPUL PREGÃTIRI!

În condițiile vieții actuale latura spirituală a ciclului anual este percepută doar vag de către oameni. Primăvara, vara, toamna și iarna – aceste patru anotimpuri majore li se dezvăluie direct în majoritatea cazurilor doar prin aspectul lor exterior. Procesele mai interiorizate, care privesc viața spirituală a Pământului, se sustrag observației imediate și pot fi sesizate doar prin intermediul influenței lor asupra ființei lăuntrice a omului. Totuși este posibil, printr-o autoanaliză mai atentă și mai subtilă, să sesizăm influența pe care o exercită latura spirituală a ciclului anual, ritmul vital al Pământului, asupra punctului central al acestei vieți interioare a omului, asupra conștienței Sinei proprii obținute prin acțiunea gândirii. O privire trează va observa fără mare dificultate cum capacitățile noastre pur intelectuale scad începând din timpul primăverii și mai departe al verii și cum chiar conștiența de sine devine într-un anumit sens mai slabă, mai confuză. Cu cât se apropie vara, cu atât mai puțin ne închidem în noi, nu mai suntem în opoziție cu lumea, ci trecem până într-un anumit grad în afara granițelor propriei noastre ființe, ne unim cu natura din jurul nostru. În conștiența noastră de sine se trezește imboldul de a se transforma într-o conștiență naturală. Acest proces este asemănător cu cel al adormirii: totuși în acest caz conștiența nu dispare complet, ci doar își modifică sfera de acțiune. Ea virează din domeniul gândirii spre cel al voinței, astfel că odată cu scăderea activității gândirii și cu slăbirea conștienței de sine activitatea simțurilor se întețește și tendința de a duce o viață activă devine mai puternică, mai intensă. Așa că omul trăiește vara cu întreaga sa ființă mai mult prin percepere, care acționează constructiv asupra voinței sale. Dimpotrivă, activitatea gândirii ca și conștiența de sine legată de aceasta scade în acest anotimp, dă înapoi.

O imagine contrară ni se oferă în a doua jumătate a anului, de la solstițiul de vară, de-a lungul toamnei până iarna. Atunci puterea percepției începe să scadă și odată cu ea forța voinței care se bazează pe conștiența naturală, în timp ce gândire a se întărește tot mai mult, ideile încep din nou să curgă cu ușurință și să se închege repede și aproape ca de la sine în considerații logice. Odată cu desprinderea, cu detașarea de lumea înconjurătoare, se întărește și conștiența de sine, viața interioară devine mai bogată și mai activă în dauna interesului pentru procesele exterioare, astfel că tendința spre o atitudine contemplativă și spre pasivitate exterioară se accentuează. În felul acesta toamna centrul de greutate al ființei omenești se deplasează în mod clar din afară spre interior, și în decursul anului avem o alternanță armonioasă între ceea ce se numea în Evul Mediu” vita activa” și „vita contemplativa”.

Toate aceste procese interne, ale căror urme le poate descoperi orice om în el însuși, sunt o imagine microcosmică a marilor procese macrocosmice care își găsesc expresia în ritmul anual al Pământului nostru. Am văzut în ce fel în acest ritm sufletul și spiritul Pământului, corpul său astral și Eul său, părăsesc treptat primăvara corpul său fizic și pe cel eteric și se unesc cu largul lumii. Odată cu aceasta, Pământul ia cu sine nenumărate cete de spirite elementare, care sunt pentru el ceea ce pentru om sunt ființele ideilor care. stau la baza gândirii sale. Primăvara, când părăsesc corpul lor planetar, aceste entități elementare, aceste gânduri ale Pământului, iau cu ele într-o oarecare măsură gândurile oamenilor, așa că în această perioadă a anului ele scapă de autoritatea noastră directă. Ele duc apoi o viață asemănătoare proceselor naturale ale lumii elementare înconjurătoare.

După ce se trece de mijlocul verii și în măsură tot mai mare odată cu venirea toamnei reîncepe un proces al unirii treptate a sufletului și spiritului Pământului cu corpul său planetar. Gândurile vii ale Pământului, cetele de spirite elementare, se întorc din nou în sânul lui, dar acum fertilizate de înțelepciunea Cosmosului, de gândurile universale ale ierarhiilor. Această tendință generală cosmico-terestră, care apare în timpul toamnei în vecinătatea Pământului, este urmată în felul său și de gânduri le oamenilor. Ființele ideilor omenești, care fuseseră plecate împreună cu spiritele naturii când acestea se ridicaseră de la Pământ, se întorc înapoi la oameni, dar acum fertilizate de
gândurile universale, însufleți te de spiritul Universului, atât de dare și proaspete ca și gândurile unui om care tocmai s-a trezit din somn. S-ar putea spune și că gândurile omului, care spre sfârșitul iernii par să se stingă, să fie inerte și lipsite de spirit, se desprind treptat de el în timpul primăverii, pentru ca apoi, după ce au fost pătrunse în largul Universului de limpezime și însuflețire, să se întoarcă la el, umplute lăuntric de înțelepciunea și viața Cosmosului. De aceea tocmai la trecerea de la vară la iarnă condițiile sunt deosebit de favorabile pentru preluarea unor astfel de gânduri îmbogățite și pătrunse de Spiritul lumii omenești la gândurile cosmice, de la gândirea cu capul la „gândirea cu inima”. Dar ce ne-ar putea ajuta cel mai bine să ducem la îndeplinire acele intenții? Cum să găsim drumul de la gândurile omenești la gândurile universale? Răspunsul la aceste întrebări a fost dat omenirii deja de mai mult de jumătate de secol prin Știința spirituală de orientare antroposofică. În aceasta avem, sub formă de gânduri omenești, gândurile universale divine, acele gânduri pe care în fiecare an sufletul și spiritul Pământului le coboară spre noi din Cosmos: marile trepte ale evoluției Universului, esența creației lumii și a omului, tainele ierarhiilor Cosmosului.

Civilizația noastră modernă se bazează întrutotul pe idei omenești moarte, ucise de balaur, exclusiv pe acțiune a capului omului. Prin Știința spirituală dimpotrivă se revarsă spre noi gândurile Universului, îmbrăcate în forma unor idei sau noțiuni care pot fi înțelese de oricine. Aceste noțiuni trebuie să fie preluate mai întâi de capetele noastre dar gândurile Universului ascunse în spatele lor vor totuși să găsească drumul spre inimile noastre „ca noi organe de cunoaștere”, unde ele vor putea fi însuflețire și spiritualizate de simțirea noastră și pătrunse de voința noastră. Acesta este începutul noii epoci a lui Michael: „Formarea gândurilor s-a pierdut un timp în materia Cosmosului; ea trebuie să se regăsească în spiritul cosmic. În lumea rece, abstractă, a gândurilor poate pătrunde căldura, realitatea spirituală plină de esență. Aceasta constituie începutul epocii lui Michael.” De aceea astăzi Știința spirituală modernă nu se adresează numai capului, ci în mod deosebit inimii – nu în sens sentimental, ci într-un sens profund ocult. Rudolf Steiner a indicat frecvent acest lucru, de exemplu prin următoarele cuvinte: „Astăzi omul, prin conștiența sa deplină, clară, trează, trebuie să preia această gândire a Universului, așa cum s-a încercat să fie ea împărtășită prin Știința spirituală de orientare antroposofică pe care o promovăm”. Iar mai departe el descrie amănunțit cum această gândire a Universului din domeniul antroposofiei trebuie să fie preluată de oameni pentru ca ea să poată acționa până în domeniul moral al sufletului, care este legat de inimile oamenilor. „Încercați, așa cum se are în vedere aici, să preluați în voi înșivă cu vivacitate, în sensul actual al lucrurilor, gândirea spirituală a conducerii Universului; încercați să o preluați nu pur și simplu ca o învățătură, ca o teorie, încercați să o preluați în așa fel încât în sufletul vostru, în străfundul său, să vă miște, să vă încălzească, să vă lumineze și să vă inunde, ca să fie vie în voi. Încercați să simțiți această gândire cu atâta tărie, încât să vă simțiți ca și cum ceva ar fi pătruns prin trup în sufletul vostru și v-ar fi transformat trupul. Încercați să înlăturați din această gândire toate abstracțiunile, tot ce este teoretic. Încercați să ajungeți ca aceste gânduri să vă fie ca o adevărată hrană pentru suflet, să ajungeți ca prin această gândire să aduceți în sufletul vostru nu numai gânduri, ci viața spirituală, care coboară din lumea spirituală și pătrunde prin această gândire în sufletul nostru.”

Numai printr-un astfel de studiu viu al Științei spirituale, prin care să pătrundă în suflet nu numai gândirea, ci prin ea și „viața spirituală, care pornește din lumea spirituală”, se va ajunge la ceea ce este ea în esența sa cea mai profundă: noua revelație a lui Christos în secolul XX, care pătrunde astăzi în omenire, în epoca domniei arhanghelului solar Michael.

Prin aceasta primim și răspunsul la întrebarea de ce tocmai studierea Științei spirituale constituie prima treaptă pe calea instruirii spirituale moderne. Căci atunci când ceea ce ne comunică ea este preluat nu numai cu capul, ci și cu inima, când omul pătrunde dincolo de vălul formelor ei conceptuale, atunci el poate să ajungă la o comuniune cu gânduri le universale ale Cosmosului cuprinse în ea, să-și umple gândurile sale omenești orientare antroposofică pe care o promovăm”. Iar mai departe el descrie amănunțit cum această gândire a Universului din domeniul antroposofiei trebuie să fie preluată de oameni pentru ca ea să poată acționa până în domeniul moral al sufletului, care este legat de inimile oamenilor. „Încercați, așa cum se are în vedere aici, să preluați în voi înșivă cu vivacitate, în sensul actual al lucrurilor, gândirea spirituală a conducerii Universului; încercați să o preluați nu pur și simplu ca o învățătură, ca o teorie, încercați să o preluați în așa fel încât în sufletul vostru, în străfundul său, să vă miște, să vă încălzească, să vă lumineze și să vă inunde, ca să fie vie în voi. Încercați să simțiți această gândire cu atâta tărie, încât să vă simțiți ca și cum ceva ar fi pătruns prin trup în sufletul vostru și v-ar fi transformat trupul. Încercați să înlăturați din această gândire toate abstracțiunile, tot ce este teoretic. Încercați să ajungeți ca aceste gânduri să vă fie ca o adevărată hrană pentru suflet, să ajungeți ca prin această gândire să aduceți în sufletul vostru nu numai gânduri, ci viața spirituală, care coboară din lumea spirituală și pătrunde prin această gândire în sufletul nostru.

Numai printr-un astfel de studiu viu al Științei spirituale, prin care să pătrundă în suflet nu numai gândirea, ci prin ea și „viața spirituală, care pornește din lumea spirituală”, se va ajunge la ceea ce este ea în esența sa cea mai profundă: noua revelație a lui Christos în secolul XX, care pătrunde astăzi în omenire, în epoca domniei arhanghelului solar Michael.

Prin aceasta primim și răspunsul la întrebarea de ce tocmai studierea Științei spirituale constituie prima treaptă pe calea instruirii spirituale moderne. Căci atunci când ceea ce ne comunică ea este preluat nu numai cu capul, ci și cu inima, când omul pătrunde dincolo de vălul formelor ei conceptuale, atunci el poate să ajungă la o comuniune cu gândurile universale ale Cosmosului cuprinse în ea, să-și umple gândurile sale omenești cu gânduri ale Universului, și atunci Michael pătrunde în existența pământească și acționează în el. „Și acest Michael, acest Sfânt Gheorghe, care vine din exterior, care este capabil să învingă balaurul, nu este nimic altceva decât cunoașterea spirituală autentică... Omul poate, atunci când vrea, să dobândească Știința spirituală, adică Michael pătrunde cu adevărat din domeniul spiritual și în domeniul nostru pământesc...” Atunci când ni se face cunoscut faptul că însuși capul omului este imaginea microcosmică a cerului înstelat, adică a imperiului spiritual superior, în schimb inima este singurul organ care trăiește cu totul pe Pământ”, putem să spunem: această coborâre a lui Michael din Cosmos pe Pământ? este în legătură directă cu faptul că inteligența omenească pătrunde din domeniul capului în domeniul inimii.

Însă un prim pas pe calea către acest scop este trecerea corectă prin prima treaptă a instruirii spirituale, pe care Rudolf Steiner, în capitolul 5 al Științei oculte, o descrie în felul următor: „Studierea Științei spirituale, în care mai întâi se folosește discernământul care a fost dobândit în lumea fizică, senzorială,”? Această treaptă formează premisa in discutabilă pentru intrarea pe calea inițierii moderne crești ne rosicruciene și este în același timp pregătirea adecvată pentru ea. Căci Michael însuși a venit în ultima parte a epocii întunecate Kali-Yuga, care s-a încheiat în anul 1899, în epoca noii sale domnii care a început în anul 1879, ca inspirator al căii moderne de inițiere. El a devenit conducătorul sufletelor oamenilor, care vor să audă „chemarea de dimineață” prin care el exprimă în fiecare an, prin ploaia de stele a toamnei, cât de mult corespund, în ciclul anual, forțele toamnei cu cele ale dimineții:

Noi oamenii prezentului
Avem nevoie să auzim corect

Pag. 23 – 29