Adevăr Divin
Camasa lui Christos (editia completa Tesu)
| Este binecunoscuta poveste a omului care a câștigat cămașa lui Christos la un joc de zaruri. |
39.70 38.91 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Marcellus, un ofițer roman, câștiga la zaruri cămașa lui Christos. În scurt timp, pornește în căutarea adevărului despre cămașa Nazarineanului – o preocupare care îl va conduce către rădăcinile și esența creștinismului și va înfățișa cititorului, în culori vii, lumea Romei antice. Cămașa lui Christos, romanul lui Lloyd C. Douglas a rămas de-a lungul anilor un besteller absolut, tipărit în zeci de milioane de exemplare. |
Cuprins:
CAPITOLUL I Roma vrea să scape de tribunul Marcellus CAPITOLUL II Cezarul Romei îl trimite pe tribunul Marcellus în țara iudeilor CAPITOLUL III Minoa, un fort roman la Marea Moartă CAPITOLUL IV Evreii – un popor de oameni ciudați CAPITOLUL V Pe drumul către Ierusalim pășea și Mesia-Iisus CAPITOLUL VI Unde e vorba despre procesul și răstignirea lui Iisus CAPITOLUL VII În căutarea adevărului Nazarineanului CAPITOLUL VIII Guvernatorul Pilat se găsește într-o mare încurcătură CAPITOLUL IX Golgota – locul ultimului supliciu CAPITOLUL X Petrecerea din Palatul lui Pillat CAPITOLUL XI Cămașa plină de sânge a lui Iisus CAPITOLUL XII Diana îi mărturisește împăratului Tiberiu iubirea pentru Marcellus CAPITOLUL XIII Marcellus a îmbrăcat cămașa lui Christos și parcă l-a lovit blestemul CAPITOLUL XIV Marcellus atinge Cămașa lui Christos și rana din suflet i se vindecă CAPITOLUL XV Îmbolnăvit și lecuit de cămașa vrăjită CAPITOLUL XVI Cu cămașa la croitorul evreu Beniamin CAPITOLUL XVII Din nou despre misteriosul galilean Iisus CAPITOLUL XVIII Theodosia și Demetrius ca o soră și-un frate CAPITOLUL XIX O polemică între greci, romani și evrei CAPITOLUL XX Evreul discută cu tribunul Marcellus taina morții lui Iisus CAPITOLUL XXI Din nou în Grecia CAPITOLUL XXII Marcellus cu Cămașa lui Iisus în traistă revine la Ierusalim CAPITOLUL XXIII Miracol la Cana CAPITOLUL XXIV Marcellus vrea să afle mai mult despre Iisus CAPITOLUL XXV În ziua aceea s-au petrecut multe lucruri neobișnuite CAPITOLUL XXVI La Capernaum, pe malul Tiberiadei CAPITOLUL XXVII Iisus potolește furtuna CAPITOLUL XXVIII Paulus – comandant la Capernaum CAPITOLUL XXIX Ștefan, Ioan Marcu, Simon Petru și ceilalți creștini din Ierusalim CAPITOLUL XXX Marcellus și Demetrius înapoi la Roma CAPITOLUL XXXI Împaratul Tiberiu vrea să vadă Cămașa lui Iisus CAPITOLUL XXXII Marcellus îi vorbește Dianei de galileanul Iisus CAPITOLUL XXXIII O mână nevăzută îl duce pe Marcellus la Capua și Arpino CAPITOLUL XXXIV Fericiți cei săraci cu duhul CAPITOLUL XXXV Caligula devine împărat și-i prigonește pe creștini CAPITOLUL XXXVI Petre galileanul îl însănătoșește pe Demetrius CAPITOLUL XXXVII La moarte în numele noii credințe |
Fragment:
CAPITOLUL I. ROMA VREA SÃ SCAPE DE TRIBUNUL MARCELLUS
Din pricină că n-avea decât cincisprezece ani și era preocupată de gândul de a crește, intermitențele ei de gândire mai adâncă erau scurte și nu prea dese; totuși în dimineața aceasta se simțea copleșită de răspunderi. Aseară maică-sa, care numai rareori vorbea cu ea despre probleme mai complicate, decât cel mult avantajul de a fi cu mâinile curate și sufletul liniștit, îi vorbise între patru ochi despre urmările probabile ale îndrăznețelor declarații făcute ieri de tatăl ei în Senat; și Lucia. Simțindu-se măgulită de încrederea ei, îi răspunsese cu toată convingerea că fără îndoială prințul Gaius nu va avea posibilitatea să reacționeze. Dar, după ce plecase la culcare, Lucia începuse să se alarmeze. Fără îndoială Gaius va putea trece cu vederea ieșirile violente ale tatălui ei împotriva extravaganțelor și abuzurilor comise de guvernul său, în cazul când n-ar fi avut și înainte de asta pricină să fie nemulțumit de familia Gallio. Totuși mai există o pricină de nemulțumire, pe care n-o cunoștea nimeni afară de ea însăși... și de Diana. De aici înainte toți vor trebui să fie cu toată băgarea de seamă, căci altfel voi avea motive să se aștepte la grave nemulțumiri. În dimineața aceasta păsărelele se treziră foarte devreme. Încă nu se obișnuise cu zburdălnicia și ciripitul lor, căci se întorseseră mai devreme decât aveau obiceiul. Primăvara sosise și se statornicise înainte de sfârșitul lunii februarie. Când se trezi, constată imediat că neliniștea cu care se culcase seara trecută este încă prezentă și nu s-a risipit din sufletul ei, unde scurma stăruitoare, exact ca o durere de dinți. Se îmbrăcă fără să facă zgomot, ca să nu trezească pe Tertia, care dormea în alcovul de alături – după ce se va trezi se va speria, văzând că patul stăpânei sale este deșert – apoi își încheie sandalele și apucă în lungul admirabil ului mozaic colorat care ducea din camera ei de dormit într-un salon, de aici în lungul coridorului spre scara impunătoare care cobora în atrium și de aici ieși în peristil, unde se opri și-și făcu mâna punte deasupra ochilor ca să se apere de lumina puternică a soarelui. De un an încoace sau poate chiar de mai demult, Lucia era conștientă că este mai înaltă și că s-a dezvoltat neobișnuit de repede, dar aci în peristilul pavat cu faianță se simțea întotdeauna lipsită de importanță și foarte mică. Tot ce se găsea împrejurul ei în acest peristil o determina să se simtă mică: coloanele înalte de marmură pe care se sprijinea tavanul, impunătoarele statui, încremeni te în tăcerea demnității lor, în largul pajiștei bine îngrijite, și șuvițele argintii ale havuzului care repezea în sus apa proaspătă. Oricât ar îmbătrâni, în mijlocul acestui spațiu ea se va simți întotdeauna ca un copil. Cum era să se simtă mai matură, când trecu în lungul plăcilor colorate, prin fața lui Servius, al cărui obraz era tot atât de bătucit și vărgat de crețuri adânci ca și pe vremea când ea abia se putea ține pe picioare, îi făcu un semn cu mâna și zâmbi, drept răspuns la salutul grav al bătrânului slujitor care-și apropie lancea de fruntea brăzdată, și trecu înainte spre pergola acoperită cu vrejuri de viță, din celălalt capăt al terenului patruunghiular. Aici își încrucișa brațele pe balustrada de marmură care domina grădinile în formă de terase, boschetele, dulbina pavată cu plăci de mozaic și de unde se deschidea o impresionantă vedere asupra orașului și a fluviului, apoi se întrebă dacă va fi necesar să vorbească și cu Marcellus. Firește, fratele ei se va revolta și, dacă va încerca să intervină, cu siguranță gestul lui va agrava și măi mult situația; dar cineva din familie trebuia să fie informat despre relațiile de acum dintre ei și Gaius, înainte de a se expune și altor primejdii. Probabil, își zicea Lucia, cu fratele ei nu va avea ocazia să vorbească între patru ochi decât foarte târziu în timpul zilei, deoarece în ajun Marcellus plecase de acasă și cu siguranță lipsise toată noaptea, fiind la banchetul Tribunilor militari, așa că nu se va trezi înainte de amiază. Dar va trebui să hotărască imediat ce va face. În clipa aceasta își zise că ar fi fost mult mai bine ca în timpul verii să fi mărturisit lui Marcellus ce s-a întâmplat. Sunetul stins al unor sandale o făcu să se întoarcă în loc. Decimus, șeful slujitorilor casei, se apropia împreună cu cele două gemene din Macedonia, care pe palmele mâinilor ridicate în sus aduceau tăvile de argint. – Stăpâna dorește, întrebă Decimus și se înclină adânc, să i se servească prânzul aici? De ce nu? răspunse Lucia distrată. Decimus spuse ceva celor două fete, care se grăbiră să întindă masa, în timpul cât Lucia le urmărea mișcările grațioase, cu zâmbetul pe buze și cu aceeași curiozitate ca și când ar fi urmărit zbenguiala a doi fluturași. Amândouă erau drăguțe și ceva mai în vârstă decât ea, deși nu erau atât de înalte; erau sprintene și îndemânatice Și se asemănau una cu alta ca două boabe într-o păstaie. Lucia le vedea pentru prima dată în exercițiul slujbei, căci fuseseră cumpărate abia săptămâna trecută. Probabil Decimus, care se ocupa cu instruirea lor, își zisese că acum sunt capabile să se prezinte în fața stăpânilor. Va fi interesant să le urmărească cum își fac datoria, deoarece tatăl ei îi spusese că au fost crescute într-o casă de oameni prosperi și probabil astăzi se întâmpla pentru prima dată să servească ia masă. Fără a îndrăzni să ridice privirea spre tânăra fată pe care o simțeau că le urmărește, continuară să se miște repede și fără să facă cel mai mic zgomot. Amândouă sunt extrem de palide, își zise Lucia, probabil din cauză că au stat vreme îndelungată captive în cala galerei de sclavi care le-a adus. Una dintre slăbiciuni, și principala lui extravaganță, era să cumpere sclavi de valoare. Familia Gallio n-avea prea mulți în serviciul ei, deoarece senatorul era convins că este vulgar și primejdios să te împresori de pâlcuri de sclavi care nu au altceva de lucru decât să mănânce, să umble încruntați și să uneltească, își alegea sclavii cu aceeași grija ca și atunci când cumpăra câte o statuie inimoasă sau alte obiecte de artă. Pe el nu-I interesau licitațiile publice. Dar când se întorcea câte o legiune dintr-o expediție militară făcută în regiuni civilizate, ofițerii care conduceau armata aveau obiceiul să informeze pe unii dintre prietenii lor bogați că au câțiva sclavi cu educație; bătrânul Gallio cobora în port în ajunul licitației, îi examina, îi întreba despre trecutul lor, îi alegea și, dacă se întâmpla să găsească vreunul pe care ar fi fost dispus să-I ia în casa sa, oferea un preț. Nu spunea niciodată membrilor familiei sale ce preț a plătit pe un sclav, dar se știa despre el că în astfel de cazuri n-are obiceiul să fie parsimonios. Majoritatea prietenilor lor aveau neîntrerupte nemulțumiri din pricina sclavilor care-i slujeau; tocmai de aceea erau obligați mereu să-i schimbe, să-i vândă și să cumpere alții. Tatăl ei însă numai rareori se întâmpla ca să se debaraseze de vreunul, dar și atunci numai din cauză că un sclav a maliratat pe altul, datorită neînsemnatei autorități ce o avea asupra lui. În felul acesta pierduseră acum un an o admirabilă bucătăreasă. Minna se purta grosolan și crud față de ajutoarele de la bucătărie; le copleșea de invective și le bătea. 1 se atrăsese atenția în câteva rânduri asupra urmărilor. Apoi s-a întâmplat că într-una din zile a pălmuit pe Tertia. O clipă Lucia se gândi la bucătăreasa aceasta și se întrebă unde o fi acum. În orice caz Minna știa cum trebuie pregătite turtele cu miere. Trebuia să admiți că tatăl ei este un bun judecător al firii omenești. Evident, sclavii nu puteau să fie în întregime oameni; dar unii dintre ei nu se Pag. 5 – 7 |