Candidații la fericire (proze)

Oricum, cu toții ne considerăm niște candidați, posibili aleși la un scrutin al destinului. Sperînd... Speranțe ni se vînd cu tona, iar noi abia așteptăm să fim mințiți. Ne mințim la rîndu-ne cît ne țin puterile, trăgînd nădejde ca măcar o dată, una singură, fericirea are să-și arunce ochii și asupra noastră. Deși ea nu prea are obiceiul ăsta, noi, condamnații la viață, cutreierînd prin lume într-o doară, o tot pîndim. Ne automințim. E poate cea mai frumoasă închipuire plăsmuită de mintea noastră, o umbră propice la care ne adăpostim, cînd în moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru între două certitudini.

Scrisoare către un cunoscut

Muriseră demult

Teletăcerea

«De la Matei cetire... »

Judecata-de-Apoi

Autoportret

Indiferență

Socoteli mai vechi

Mînzul

În amurg

Irreparabile tempus

Bătrînul cel bun din strada Speranței

Numai morții nu sînt triști

E mult pînă cînd

Candidații la fericire

Ușile de biserică

Pseudovacanță

Eroi necunoscuți

Mîini inegale

Primăvara nedreptățiți lor

Ereticul

Ca iarba cîmpului

Liniște

Inițiativa supusului

Erhardt Krceger, o glorie

Evadarea

Din dragoste

Clasă

Viitor

Treptele

Tardivă punte spre trecut

O viață și-atîta tot.

Omul cu florile tăiate

Fratele Sfintei Vineri

Adela și Necunoscutul

și-așa mai departe

Antinevralgicul de la ora 5 p. m