Întrebări pariziene și alte scrieri (ediție bilingvă)

Ontologia lui Eckhart devine astfel elementul de legatură dintre filosofia greacă clasică și romantismul german – de la Parmenide la Hegel, drumul gândirii trece prin opera sa. Volumul cuprinde o selecție de texte fundamentale din opera latină a lui Meister Eckhart, cunoscute sub numele de "Prologuri" (în primul rând prologurile la Opus tripartitum) și de Întrebări pariziene. Unele țin de perioada de maturitate a gândirii eckhartiene și au fost redactate și disputate la Universitatea din Paris. La acestea se adaugă alte câteva texte redactate sau rostite la Paris care aparțin perioadei de formare a lui Eckhart: Predica la sărbatoarea Fericitului Augustin, Tratat asupra Rugăciunii Domnesti, Predica de Paște din anul 1294.

Introducere (Daniel Fărcaș) ... 7
Tabel cronologic ... 63
Sigle și abrevieri ... 67

   I. PROLOGURILE

Tabela prologurilor la Opera tripartită ... 73
Prologul general la Opera tripartită ... 79
Prologul la Opera propozițiilor ... 101
Prologul la Opera comentariilor (I) ... 121
Prologul la Opera comentariilor (II) ... 123

   II. ÎNTREBÃRI PARIZIENE

întrebarea I: Dacă în Dumnezeu ființa și înțelegerea sunt același lucru ... 129
întrebarea a II-a: Dacă înțelegerea îngerului, ca activitate, este propria sa ființă ... 141
întrebarea a III-a: întrebarea magistrului Gonzalv, care cuprinde "Argumentele" lui Meister Eckhart, dacă lauda lui Dumnezeu în patrie este mai nobilă decât dragostea față de el pe cale ... 149
întrebarea a IV-a: Dacă mișcarea fără limită este contradictorie ... 171
întrebarea a V-a: Dacă în trupul lui Christos, care murea pe cruce, au mai rămas formele elementelor ... 177
Predica la sărbătoarea Fericitului Augustin ținută la Paris ... 187
Tratat asupra Rugăciunii Domnești ... 201
de Fratele Eckhart, lector sentențiar, în ziua de înviere ... 221

Note ... 237
Meister Eckhart. Metafizica dublă (Daniel Fărcaș) ... 327
Glosar de termeni eckhartieni ... 357
Bibliografie ... 361
Indice biblic ... 391
Indice de nume ... 395

Introducere

Lucrarea de față cuprinde texte fundamentale alese din opera latină a lui Meister Eckhart. Am selectat aceste texte cu intenția precisă de a pune la dispoziția cititorului un instrument adecvat în limba română pentru înțelegerea gândirii sistematice a lui Meister Eckhart și mai ales a ontologiei sale. Întrucât aceste lucrări au fost destinate unui auditoriu universitar, ele prezintă avantajul unei expuneri sistematice a conceptelor și pot fi folosite ca un bun instrument de interpretare a altor scrieri eckhartiene, adresate adesea unor medii exclusiv confesionale, în care prezența conceptelor clare ale gândirii sale este camuflată frecvent de eleganța stilistică.

Unele dintre textele selecta te ilustrează perioada de maturitate a gândirii eckhartiene, cu cele două celebre definiții ale lui Dumnezeu – una ontologică („ființa este Dumnezeu”; vezi Prolog urile) și cealaltă ținând de problema neființei și a inteligenței („Dumnezeu este înțelegere”; vezi Întrebările pariziene). Acestea din urmă au fost redactate și disputate la Universitatea din Paris, La acestea am adăugat câteva texte redactate și/sau profesate la Paris și care aparțin, prin urmare, perioadei de formare a lui Eckhart (Predica la sărbătoarea Fericitului Augustin; Tratatul asupra Rugăciunii Domnești; Predica de Paște din anul 1294). În ce privește Prologurile, ele prefațează întregul sistem eckhartian și introduc cei trei versanți ai operei sale (propozițiile, Întrebările și comentariile). Tratatele dedicate propozițiilor nu s-au păstrat (de altfel, nu există nici o dovadă că au fost scrise). Dintre întrebări s-au păstrat doar cinci disputate (pe care le-am inclus în acest volum). De asemenea, din „opera comentariilor” s-au păstrat numeroase predici germane și latine și câteva comentarii biblice (la Geneză, la Exod, la Evanghelia după Ioan, la Înțelepciunea lui Isus Strab, la Cartea Înțelepciunii lui Solomon, precum și câteva paragrafe din comentariul la Cântarea Cântărilor).

Textul de bază l-a constituit ediția germană a operei lui Eckhart, Die deutscben tind lateiniscben Werke, mai precis: LW 1, pp. 129-132 (Tabela prologurilor), pp. 148-165 (Prologul general la Opera tripartită), pp. 166-182 (Prologul la Opera propozițiilor), pp. 183-184 (Prologul la Opera comentariilor); LW V, pp. 37-48 (întrebarea I), pp. 49-54 (întrebarea II), pp. 55-71 (întrebarea III), pp. 72-76 (întrebarea IV), pp. 77-83 (întrebarea V), pp. 89-99 (Predica la sărbătoarea Fericitului Augustin), pp. 109-129 (Tratatul asupra Rugăciunii Domnești), pp. 136-148 (Predica de Paște din anul 1294).

În tot cuprinsul volumului am tradus în limba română titlurile operelor eckhartiene cu intenția de a face lectura cât mai cursivă. Excepție fac notele, unde referințele la aceste opere urmează titlurile originale menționate în secțiunea .Sigle și abrevieri”, alături de alte surse clasice sau lucrări exegetice pe care le-am abreviat. Pe lângă textul latin și traducerea însoțită de note explicative, volumul cuprinde un tabel cronologic, un indice de autori citați, un indice biblic, un glosar eckhartian trilingv, dar și un studiu critic și o bibliografie care inventariază atât principalele ediții ale operei lui Eckhart, cât și cele mai importante lucrări exegetice dedicate operei sale. Pentru autorii antici și medievali la care face referire Eckhart, am folosit identificările operate deja de K. Weiss (LW, 1), B. Geyer, Erich Seeberg și Loris Sturlese (LW, V) – preluate, de altfel, de toate traducerile moderne ale operei lui Eckhart –, precum și cele operate de F. Brunner (OLME, 1), E. Zum Brunn, E. Weber și A. de Libera (MEPa). Pentru întocmirea cronologiei, ne-am raportat la lucrările lui A. de Libera (Eckhart, Suso, Tauler, Bayard, Paris, 1996) și Kurt Ruh (Meister Eckbart, Tbeologe, Prediger, Mystiker, C.H. Beck, Munchen, 1986), dar mai ales la cercetările recente ale lui Kurt Flasch (Meister Eckhart. Pbilosopb des Cbristentums, C.H. Beck, Munchen, 2010), care completează o parte dintre lacunele privitoare la viața și opera magistrului turingian.

Parantezele drepte marchează emendările din ediția de referință, iar cele unghiulare adăugirile traducătorului, indispensabile pentru comprehensiunea textului. Pentru referințele biblice, am preferat abrevierile folosite de editorii români ai Septuagintei (Polirom, Iași, 2004-2011). În text, acolo unde autorul a citat explicit numărul capitolului unei cărți a Scripturii, am adăugat și numărul versetului, iar în pasajele în care această trimitere lipsea din original, am plasat-o exclusiv în notă.

Domnului Olivier Abel (profesor la Institut Protestant de Theologie și la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris) i se cuvin mulțumiri pentru amabilitatea cu care a acceptat să supervizeze cercetările mele în cursul stagiului de documentare pe care l-am efectuat în bibliotecile pariziene. Prietenilor mei din orașul luminilor (Ioan și Anda Fărcuța; Corneliu, Neli și Nicole Candreanu; Iosif și Loredana Frențiu) le mulțumesc pentru felul în care au știut să deconspire reflexele mistice camuflate nu de puține ori în cotidianul sprijinului pe care mi l-au oferit cu atâta generozitate. Dianei Dumbrăvean îi sunt recunoscător pentru ajutorul bibliografic. Tabitei și fiicei noastre, Anastasia, le mulțumesc pentru că mi-au fost aproape în răstimpul realizării acestei lucrări. Cercetările care au ca rezultat publicarea acestei cărți au fost finanțare prin programul de studii postdoctorale POSDRU 61104 al Universității .Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Sunt recunoscător Editurii Polirom pentru disponibilitatea de a include prezenta versiune printre volumele colecției „Biblioteca medievală”.

În continuare, oferim cititorului o prezentare sinoptică a textelor reunite în volum.

Prologurile

Tabela prologurilor la Opera tripartită

Tabela prologurilor (§ 1) constituie un preambul pentru Prologul general (§ 8-22) și pentru Prologul la Opera propozițiilor, prezentând structura celor două texte în cinci capitole (interponuntur quinque capitula), care ar constitui așadar o singură lucrare. Cu toate acestea, seria prologurilor, în varianta pe care o prezentăm aici, nu este epuizată de Prologurile menționate. La acestea se adaugă Prologul la Opera comentariilor, cu cele două versiuni ale sale. Grație Prologurilor, cititorul este introdus în atmosfera textelor eckhartiene ca într-un edificiu teoretic ce se constituie într-un sistem filosofic articulat. Încă de la începutul Tabelei, înțelegem că acesteia îi urmează Prologul general la Opera tripartită, urmat, la rândul său, de „cinci capitole”, succedate de Comentariul la Cartea Genezei. Este lesne de înțeles de ce primul comentariu biblic, în succesiunea comentariilor, este cel la Geneză, tocmai din Tabela prologurilor, § 2 (care face referire la „cel de-al patrulea capitol” - adică prologul general, § 12), în care se comentează textul biblic de la începutul Genezei, referitor la creația in principio. În orice caz, este limpede că autorul își dorește să recreeze cognitiv lumea pornind de la principii și ca și cum el însuși s-ar situa” în început” sau” în principiu”, așadar în creuzetul plăsmuirii lumii. Din această perspectivă, întregul sistem eckhartian este o recreare a lumii la nivel inteligibil și cognitiv.

Structura

Textul din Tabela prologurilor prezintă deci, în manieră succintă, structura unei părți din Prologul general (așadar § 8-22), respectiv Prologul la Opera propozițiilor, în ansamblul său (fără să le menționeze cu aceste nume), pe care le concepe ca pe o singură lucrare. De asemenea, Tabela prologurilor pare să rezerve titlul de Prolog general primelor paragrafe ale textului pe care îl cunoaștem noi sub același nume (Prologul general, § 1-7), precizând de la început că, „între Prologul general la tripartită, așezat la început, și Comentariul la Geneză se interpun cinci capitole”. Structurată în doar patru paragrafe (§ 1-4), Tabela prologurilor nu face decât să prezinte structura celor două texte mai sus mentionate, pe care le împarte în cinci capitole. „Cel dintâi capitol” (primum capitulum; § 1) se referă la § 8-11 din Prologul general, distingând între termenii generali și termenii determinați prin gen, specie etc. (de fapt, în prologul general se face distincție între termenii generali și accidente), dar și între superior și inferior. După descrierea din Tabela prologurilor (§ 1), al doilea capita) se referă la § 12 din Prologul general, care oferă câteva argumente pentru strania propoziție esse est deus (răsturnare a propoziției tomiste deus est esse). Al treilea capitol (§ 2) este § 13 al Prologului general, care formulează prima întrebare – cea referitoare la existența lui Dumnezeu - și îi schițează un răspuns. Capitolul al patrulea (§ 2) anticipează § 14-19 din Prologul general, care sunt paragrafe rezervate primei autorități, și anume: „La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul” (in principio creauit deus caelurn et terrarn), subliniind valoarea locativă (nu temporală) a sintagmei in principio. AI cincilea capitol (§ 3-4) se referă la Prologul la Opera propozițtilor; care dezvoltă teza esse est deus. Tabela prologurilor este așadar un preambul al celorlalte prologuri sau un prolog la prologuri.

Problemele

Majoritatea temelor eckhartiene sunt menționa te sintetic în Tabela prologurilor. Este vorba despre distincția dintre termenii generali – adică abstracți –, precum esse, unitas, ueritas, bonitas, și termenii concreți, precum ens, unurn, uerum, bonum. În mod evident, în discuție sunt statutul transcendentaliilor și convertibilitatea lor, dar și concepția esențialistă a magistrului turingian. Apoi, sunt introduse „prima propoziție” (prima propositio), „prima întrebare” Cquaestio prima) și „prima autoritate” (prima auctoritas) din sfântul canon, care, așa cum se va vedea în prologul general (§ 11), sunt – în însăși concepția lui Eckhart – elemente de bază care îi jalonează opera. Așadar, Tabela prologurilor prezintă propoziția „Ființa este Dumnezeu? esse est deus („prima propoziție”), întrebarea „dacă Dumnezeu este”/utrum deus sit („prima întrebare”) și textul biblic „În început, Dumnezeu a creat cerul și pământul in principio creavit deus caelum et terram („prima autoritate”), care sunt constante ale demersurilor eckhartiene.

De o atenție deosebită se bucură autoritatea biblică in principio, precizându-se că Dumnezeu nu creează prin intermediari; că el nu creează în afara sa, ci în sine însuși, cunoscând totul – în mod providențial – tocmai înăuntrul său; că el creează totodată în prezent, așadar nu doar „Ia început” (in principio), ci și „în început” (in principio), că Dumnezeu operează într-o simultaneitate a trecutului și prezentului. Propoziția „Ființa este Dumnezeu” (esse est deus) oferă prilejul unei noi referiri la transcendentalii, dar mai ales cadrul pentru o nouă distincție: Între transcendentalii (fie abstracte – esse, veritas, unitas –, fie concrete – ens, uerum, unum) și termenii care se referă la lucrurile individuale (ens hoc, uerum hoc, unurn hoc). În fond, folosindu-se de un fragment din Aristotel (Despre interpretare, 10, 19 b 15-20), Eckhart operează aici distincția fundamentală între predicatele de tipul tertium adiacens (al treilea element al propoziției), care nu angajează existența vreunui referent real (ca în propoziția „Acesta este un om” sau „Aceasta este o piatră” sau „Martin este om” sau „Trandafirul este roșu”), și predicatele de tipul secundum adiacens (al doilea element al propoziției), adică predicatele existențiale, care angajează ființa lucrurilor denumite de către subiect. Important este esențialismul gândirii eckhartiene implicat în această distincție, căci universaliile (communia), dacă nu sunt urmate de termeni care precizează individuația (hoc sau illud) , sunt, pentru el, predicate de tipul secundurn adiacens, deci existențiale. Așadar, ele nu denumesc posibilități, ci realități universale în act. Prin urmare, existența nu este angajată în mod necesar de individuație. Din acest motiv, propoziția esse est deus este justificată ca o afirmare a plenitudinii divine (§ 4). Numai Dumnezeu este și poate fi numit în sens propriu ființare, unu, adevărat, bun (ens, unum, uerum, bonurn). El este și ființă, și unitate, și adevăr, și bine în mod efectiv, în vreme ce marca individualității hoc et boc nu adaugă nimic lucrurilor. Pe această doctrină esențialistă a construit Eckhart teoria mistică a creației în Dumnezeu, adică in principio, potrivit căreia lucrurile nu există cu adevărat decât în Dumnezeu; în afara lui ele nu sunt decât „un pur neant”/unum purum nichil (vezi critica condamnării tezelor eckhartiene în cursul procesului de la Koln: Procesul de la K61n, 1, IV (Prediet), art. 15, § 73, LW V, p. 225; Procesul de la K61n, II, art. 43, LW V, p. 240; vezi și sursa principală a acestor condamnări: Predica germană 4, DW 1, p. 69, 8: Alle creatiiren sint ein liuer nibt). Și tot pe această doctrină a universalului se sprijină opoziția eckhartiană dintre esse est deus și teza neantului creatural (numai Dumnezeu este cu adevărat, pentru că numai transcendentaliile sunt; în schimb, individualele nu sunt decât un pur neant, deci afirmațiile referitoare la ele nu angajează în mod necesar predicația existențială).

Tabela prologurilor se încheie cu precizarea că o asemenea opțiune teoretică nu distruge ființa individualelor, ci o întemeiază (non destruimus nec tollimus esse rerum, sed constituimus).

Prologul general la Opera tripartită

Importanța textului rezidă în faptul că introduce sintetic câteva dintre temele fundamentale ale eckhartismului, abia menționare în Tabela prologurilor și dezvoltate pe larg de-a lungul operei magistrului turingian. De asemenea, Prologul general ne arată încă o dată că mistica lui Eckhart este una sistematică, întrucât Opera tripartită se dezvoltă după coordonatele: Opera propozițiilor, Opera întrebărilor și Opera comentariilor, dintre care ultimele două se sprijină pe cea dintâi (§ 11). Astfel, Opera propozițiilor oferă temeiurile oricărui demers subsecvent. Pornind de la propozițiile scurte și ușoare sau dare (breves et jaciles, § 2), se explică până și cele mai obscure și mai dificile pasaje (etiam obscura et difficililia). Totuși, Eckhart precizează că unele dintre propozițiile, chestiunile și comentariile sale pot părea la prima vedere bizare, îndoielnice sau false Cmonstruosa, dubia aui falsa), însă celui care le cercetează cu subtilitate și grijă îi vor părea dare (§ 7). Tema obscurității propriilor afirmații l-a preocupat îndelung pe Eckhart, care, la sfârșitul Cărții consolării divine, se arată conștient că afirmațiile sale sunt susceptibile de a scandaliza cf. Cartea consolării divine, DW V, p. 60, 5-18). De asemenea, răspunzând acuzațiilor care i-au fost aduse în cursul procesului de la Koln, Eckhart vorbește despre inabilitatea și „scurtimea” intelectului acuzatorilor săi (Procesul de la Koln II, LW V, § 146, p.353).

Structura

Metodologia, structura și scopul acestei scrieri sunt anunțare în primele două paragrafe (§ 1-2). În § 3, Eckhart enumeră cele trei mari diviziuni ale sistemului său: Opera propozițiilor genera le, Opera întrebărilor și Opera comentariilor biblice. Operei propozițiilor îi sunt rezervate două paragrafe (§ 3-4), iar Opera întrebărilor este descrisă pe scurt în § 5, unde magistrul turingian propune ca model structura adoptată de Toma din Aquino în Summa, precizând totuși că opera va reuni doar chestiunile pe care a avut ocazia să le dispute sau cele asupra cărora a conferențiat. În ce privește Opera comentariilor, Eckhart arată că ea va cuprinde, alături de comentariile la câteva dintre cărțile Bibliei, și Opera

Pag. 7 – 13